h1

Marioara lu’ Gheorghiţă, Gheorghe al Măriei

Iulie 29, 2007

Marioara s-a luat cu Gheorghiţă. Din dragoste, mare dragoste.

marioara-si-gheorghita.jpg

După ce s-au luat toată lumea le-a spus Mărioara lu Gheorghiţă şi Gheorghiţă al Mărioarei.

Asta cît au fost tineri.

Au făcut 10 copii. Au trăit 38 de ani de căsnicie. O familie în care întotdeauna m-am simţit bine. Casa lor? O biserică. Pe Gheorghiţă ajunge să-l stîrneşti, spune poezii de cîte 24 de strofe. Compuse de socrul său, Ion.

Mărioara cînta. Cînd se ruga ea parcă şi ventilatoarele din sanctuar se făceau mai încet. Respectată femeie. Demn bărbat.

Au îmbătrînit frumoşi.

maria-si-gheorghe.jpg

Au făcut copii frumoşi, aşa, ca ei. Fete frumoase, băieţi puternici.

Una mi-a căzut dragă şi ne-am luat şi noi la rîndul nostru.

Mi-au devenit „mamă” şi „tată”. Mamă mai avusesem. Tată n-am mai avut de la 5 ani. M-am ales la 20 de ani cu un tată de nota 10.

N-am vrut să le prea spun mama-soacră şi tata-socru. Aşa că le-am spus simplu Mama şi Tata.

Cînd am aflat că Mama este bolnavă, am scris următorul text către toţi prietenii.

„Dragi prieteni şi fraţi,

Din cauza felului în care cuvîntul „soacră” a fost depreciat, o voi numi “mama Nataliei”. Este sora Mărioara, sora mea în Cristos, care, fiind mama Nataliei, a devenit şi mama mea.

Nu este “mama-soacră”. Este “mama Nataliei”, “mama de la ţară”, cum îi spun copiii, “sora Mărioara”, cum îi spun fraţii din Bircii, “Mărioara lu Gheorghe”, cum îi spun cei din sat.

De fapt Gheorghe este şi el, la rîndul lui, al Mărioarei. Sînt unul pentru altul şi UNA, aşa cum şi-au jurat.

Astăzi am aflat că Mama Mărioara a fost diagnosticată cu cancer la ficat, o boală care are cosorul foarte bine ascuţit.

Întreaga familie ne-a fost măturată de tristeţe. Cel mai mult suferă Naum care ne-a spus că mîine s-a hotărît să postească pentru bunica si care nu se poate opri din plîns.. A hotărît de unul singur.

Mărturisesc că nici eu nu am mai rezistat cînd l-am văzut cu albumul de fotografii în mînă, ţinînd un deget între file. Cînd l-am întrebat ce ţine acolo, mi-a arătat albumul deschis la pagina în care sînt fotografiile celor doi bunici. A fost un moment foarte dificil. Atunci a descoperit şi el că nu este adevărată vorba care spune că „bărbaţii nu plîng niciodată”. Am izbucnit în plîns şi am fugit la baie.

La timpul de rugăciune, Neriah a mulţumit pentru familia noastră şi pentru că sîntem încă împreună. Este mult mai tare. Este din acelaşi material ca şi mama şi bunica ei.

Am simţit anul acesta că va veni o zi a necazului, ca cea din Psalmul 20 “Să te asculte Domnul în ziua necazului.” Nu este decît începtul acestui an. Ştim că va veni acea zi.

Azi am înţeles încă o dată împreună cu copiii, la citirea Scripturilor, că sîntem în Necazul cel Mare, nu-i alt nume mai potriviti pentru lumea în care trăim,  că sîntem pentru o vreme împrumutaţi unii altora şi “fie că murim, fie că trăim”, în cele din urmă sîntem AI DOMNULUI.

Mărioara lu Gheorghe şi mama Nataliei este, în cele din urmă, a Domnului şi se pare că El se pregăteşte să o ia celor cărora le-a fost dăruită pentru o vreme.

Mărioara lu Gheorghe şi mama Nataliei este a Domnului, care ne-o mai poate lăsa, să trăiască pentru Domnul, sau care o poate invita să iasă din acest defileu al umbrei prin Poarta de Mărgăritar.

El ştie cum este mai bine şi de care parte a cerului este mai bine pentru Mărioara.

Şi totuşi

….. Noi am ruga toţi prietenii să se roage împreună cu noi ca să ne mai lungească zilele împreună.

Rugaţi-vă pentru sora Mărioara, Mărioara lu Gheorghe, mama de la ţară, mama Nataliei, mama mea, o păcătoasă mîntuită care ne-a arătat de ce noi nu prea avem sfinţii desenaţi pe pereţi: pentru că nu foarte des, dar cîteodată, îi vedem trăind pe lîngă noi, vieţi spectaculos de bine ascunse în Domnul.
Rugaţi-vă şi pentru Gheorghe al Mărioarei.

Marius, măritul ( regionalism pentru ginere) Marioarei lu Gheorghe”

Aici se încheie textul scris prin Ianurie 2006.

Rugăciunile v-au fost ascultate, prieteni.

În loc de „maxim trei luni”, cît au spus medicii, Dumnezeu ne-a mai împrumutat-o încă 7 luni, pînă în 29 iulie, pe Mărioara lu Gheorghe, pe Maria a lui Isus….

Veselească-se în pace!

4 comentarii

  1. am avut ocazia sa stau odata la dansii acasa in Bircii cand am fost intr-o misiune….pe fratele ‘Gheorghe al Mariei’ nu am avut ocazia sa il cunosc, insa sotia sa era intr-adevar o femeie extraordinara….ne-a tratat ca si pe copiii ei. M-am intristat cand am aflat ca a plecat la Domnul, dar in acelasi timp stiu ca acuma e mai fericita ca oricand.


  2. Nu-i aşa, Mari? Şi pe mine m-au tratat tot ca pe fiul lor.
    Eu nu ştiu să fac monumente, nu ştiu să elogiez şi să eulogiez alfel acest fel de gesturi şi oameni… am făcut tot ce-am putut, dar ei merită mult mai mult. Sînt prea minunaţi oamenii aceştia ca să rămînă ascunşi. Trăiesc prea frumos ca să nu le ridicăm pe piedestal trăirea şi să le urmăm exemplul.
    Vorbesc prea adînc şi simplu ca să nu le copiem rostirea.

    ei, aceşti simpli care n-au pus în viaţa lor mîna pe o tastatură şi pe un mouse, ei îmi sînt modele şi eroi.

    cînd ne-a întrebat sora soţiei, Gabi, ce vom dori să scrie pe coroana noastră de dus acum la un an, sotia mea a spus pe moment, izbucnind în lacrimi:

    „cu respect pentru modelul şi eroina noastră, mama….”
    sună ca un salut militar, ciudat, dela o fiica la o mamă,
    femeia aceea merită 21 de lovituri de tun şi trei salve de AKM.


  3. cand am fost anu asta in C-side, la o seara de tabara, la foc, am fost provocati sa spunem fiecare (eram vreo 1o persoane sau nu mai stiu exact, printre care si doua din fiicele „Marioarei lu Gheorghita”). cand a venit randul lor, ambele au avut ceva de zis de mama lor, o femeie a rugaciunii si o „adevarata prietena” cum o numeau ele. parca se luau la intrecere. sa ne ajute Domnul sa fim si noi „oameni ai rugaciunii” asa cum a fost ea. si sa pretuim oamenii de valoare pe care El i-a pus langa noi. ma tot gandesc si eu la tataitza, bunicul meu, care a plecat la Domnul in martie, ca ce bine era daca mai era in viata, il vizitam mai des, m-as fi dus sa ma rog mai des impreuna cu el… ma uit uneori la locul lui din adunare (statea in ultima banca, ca un pastor care-si vegheaza turma) si parca ce n-as da sa-l mai vad acolo… sa-l mai aud cum imi zice „betty, sa fii credincioasa pe unde mergi…” sau „hai sa ne rugam inainte sa pleci”… cand am plecat dintr-o vacanta de acasa spre oradea, el fusese cam in zilele alea internat in spital, si imi zicea mami la telefon ca tataitza nu a prea putut sa doarma, din cauza durerilor, in schimb, zicea el, „am putut sa ma rog pentru fete, sa le pazeasca Domnu pe drum”… el in dureri si se ruga pentru noi. of, ar avea si eu multe de spus de bunicul meu drag, da cred ca deja am spus destul. va las cu versetul 7 din Evrei 13. Amin!


  4. […] Steinhardt ar fi împlinit 100 de ani. Tot astăzi ne amintim și de moartea Mariei Ștefănescu. Ea este necunoscută, dar îmi aduce aminte de figura tatălui lui Steinhardt. Am scris ieri […]



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: