„Moartea e o zînă a păcii” – alt comment care merită să devină post

Mulţumim familiei Birgean, care şi-a îngropat fetiţa cu numai cîteva zile în urmă, pentru lecţia pe care ne-o dă.

Sora Alina, cum să vă mulţumim pentru că ne-aţi făcut onoarea de a împărtăşi cu noi această comoară!!!

„Dorim sa atasam o meditatie a fetitei noastre, Rebeca de 11 ani:
Zambet nu mai este. Tacerea si nelinistea au cuprins casa Birgean. Desy e la spital. (Hadasa, feţiţa care a murit, nota mea ) Are o infectie. Nu v-ati dori sa o vedeti. Eu am vazut-o. Da… prietena mea buna era acoperita de tot felul de fire lipite de corpul ei fraged, plapand.Ii trebuie un aparat pentru a respira.E infiorator. Intr-un an si 7 luni am trait atatea… cand s-a nascut, cand a inceput sa gesticuleze, cand stateam cu ea singura acasa, cand ii placea doar la mine in brate… imi amintesc… infricosator pentru oameni.

Dar Dumnezeu este in control. Mi-e greu sa cred ca moartea va pustii si familia noastra… Dar moartea poate fi si o zana a pacii, nu doar un calau, depinde cum o privesti… Cred ca multi o vor invidia pe Desy daca va pleca acasa.

Poate Domnul mai vrea un ingeras la El
De fapt, ce e viata? Totul depinde de niste vene si firisoare din tine? Viata e un mare examen. pe unii insa Dumnezeu ii lasa sa-si scrie doar numele pe foaia de examen. Domnul stie!

Alina Birgean„

Extraordinară feţiţă, Rebeca!

Te îmbrăţişăm cu lacrimi, aşteptînd fiecare dintre noi, la rîndul nostru, Zîna.

Ne-ai ajutat să ne uităm mai bine pe foaia noastră de examen şi să rescriem cîteva rînduri….am dori să ştergem cîteva cuvinte de pe foaia mîzgălită, se mai poate.

Ce frumos ţi-ai început examenul!!!

Nicolae sau Daniel?

Discuţiile despre patriarhul interimar şi despre urmaşul Patriarhului Teoctist au început deja.

Consiliul permanent al Patriarhiei format din toţi mitropoliţii din ţară trebuie să decidă mîine cine va ţine locul Patriarhului.

Numirea aceasta va da un semnal foarte clar tuturor ortodocşilor din această ţară şi nu numai.

Sînt în discuţie două nume:

IPS Mitropolitul Daniel al Moldovei (Ecumenicul) şi

IPS Nicolae al Banatului (Mărturisitorul).

Daniel este un ecumenic declarat, dar numai atît, în declaraţii.

Nicolae a rămas în conştiinţa naţiunii prin mărturisirea sa foarte timpurie legată de colaborarea cu Securitatea încă din anii 90.

Daniel, bine şcolit după experienţa elveţiană, foarte inteligent, un diplomat de excepţie, dar cu mulţi duşmani în Sinod (umbla vorba la un moment dat de o tentativă de asasinat), are toate şansele să fie următorul „Prea Fericit”, în conformitate cu tradiţia care plasează Scaunul Moldovei ca favorit în ceea ce priveşte alegerea noului patriarh. Mînă de fier, a realizat foarte multe pentru Mitropolia Moldovei. Este un negociator foarte abil, un administrator excelent al puterii. Dezavantaj pentru ceilalţi concurenţi: este prea tînăr! Aceasta înseamnă o longevitate foarte mare în scaunul patriarhal.

Nicolae, mai în vîrstă, spirit pacinic, simpatizant al neoprotestanţilor, o voce respectată între „cei vechi”, are şanse mai multe să fie numai patriarh interimar şi să conducă procesul de alegere al următorului patriarh.

Alegerea lui Nicolae ar fi un semn că se începe o rezolvare a trecutului, alegerea lui Daniel ar fi un semnal că realizările politice şi administrative sînt mai importante decît transparenţa şi dialogul.

Dacă m-ar întreba cineva pe mine, eu l-aş prefera pe Nicolae. Acesta ar asigura o tranziţie pentru cîţiva ani, pînă se mai dumireşte toată lumea şi atunci s-ar putea impune o nouă direcţie în BOR, alegerea unui Patriarh mai tînăr care să garanteze nu numai stabilitatea, dar şi un proces de clarificare şi limpezire a tuturor curentelor teologice care tulbură la această vreme BOR.

Update.

Să ne ferească Dumnezeu de Teodosie al Tomisului.

Poate că cineva totuşi se gîndeşte la Mitropolitul Iosif, Mitropolitul bisericilor din diaspora Europei de Vest

N-ar fi o idee rea, dar este prea tinar.

Patriarhul Teoctist a murit…

Ne relatează site-ul Hotnews.ro

Ce înseamnă asta pentru noi ca baptiştii şi de ce luăm seama?

În primul rînd a murit un om şi în faţa morţii trebuie să stăm cuminţi şi cu-minte!

În al doilea rînd a murit un lider al unei biserici care s-a raportat într-un mod particular la istorie, şi liderul şi biserica, la baptişti etc.

În al treilea rînd, ceea ce se va întîmpla după această dispariţie, alegerea unui nou patriarh, va afecta poporul nostru în multe feluri…

Să ne rugăm pentru poporul nostru şi pentru cei care îi vor conduce destinele spirituale!

Să ne rugăm ca nu cumva să se nască o luptă oarbă pentru putere şi pentru influenţă, cum s-a mai întîmplat şi în alte vremuri.

Să ne rugăm pentru Biserica Ortodoxă şi pentru mişcările de reformă spirituală din mijlocul ei.

Dumnezeu să privegheze peste noi!

Dorin Dobrincu la Arhivele Naţionale

N-am prea mare simpatie pentru liberali. Pentru politicieni, in general…. pentru că politica n-a fost niciodată „fată mare”, dar actualul ministru al Administraţiei şi Internelor a făcut un lucru cu adevărat de „Doamne-ajută!”. L-a numit la direcţia Arhivelor Naţionale pe tînărul şi entuziastul cercetător, Dorin Dobrincu, parte dintr-o echipă extraordinară de tineri istorici cercetători din Iaşi. A fost contestat, atacat, demolat: „cine este acesta? Nu-l cunoaştem, dar nu-i bun!”, cam în genul ăsta suna discursul „vechilor”.

Este cunoscut scandalul de la Iaşi în care „vechii” s-au luptat cu „noii”. Vechea mafie a informaţiilor loveşte din nou. De data asta şi la Bucureşti. Personajul Răzvan Theodorescu făcea în urmă cu ceva săptămîni nişte declaraţii războinice vis-a-vis de numirea lui Dorin Dobrincu la conducerea Arhivelor Naţionale, declaraţii care, sînt sigur, vor fi urmate de acte şi fapte, după cum îi cunoaştem şi le cunoaştem obiceiurile „celor vechi”.

5 km de dosare, dintre care mai mult de jumătate în dezordine (ce pretenţii să mai ai la alte instituţiuni care au arhivele varză?) sau „dez-ordonate”. Grea muncă. Urîtă luptă! VEzi articolul din România Liberă On Line.

Eu zic să ne rugăm pentru Dorin, deşi prevăd şi profeţesc iar cu „ochiul de bufniţă”că Dorin nu va îmbătrîni acolo. Cît să-i dăm, un an? Doi?

Vechii sînt prea tari! „Diavolii, cît casa!”, vorba unui prieten. Îmi stă pe limbă un psalm de imprecaţie pentru cei vechi şi ticăloşiţi de vremuri.

Să ne rugăm pentru Dorin, „un nou”, poate face ordine măcar în 500 de m de dosare cît stă acolo, dacă nu reuşeşte pentru toată lungimea de 5 km.

Ehehe! Problemă veche asta cu „ordonarea trecutului”.

În greacă kosmos înseamnă ce este pus în ordine, vine de la un verb. De aici vine şi verbul românesc a „cosmetiza”, dar acum, în limba noastră, are cel puţin două sensuri, unul mai tare decît celălalt. Nu mai înseamnă doar să îţi pui în ordine părul, faţa etc. A cosmetiza are şi un sens periculos. „A cosmetiza” poate presupune şi „a ascunde” sau a modifica ce se vede pentru a fi arătat numai ce este convenabil.

Ce se va întîmpla oare cu Arhivele naţionale, vor fi ordonate sau cosmetizate?

De ce scriu despre soacră-mea? De „parastas”, de-aia…

După cele trei posturi de ieri, cineva m-a întrebat de ce scriu despre familie, „despre soacră-ta”, „ce rost are să mai întorci cuţitul în rană neveste-tii” etc.

Să lămurim lucrurile:

„Soacră-ta” nu este soacră-mea, este maică-mea, dacă vreţi, adică Mama Maria.

„Nevastă-ta” nu este nevastă-mea, este iubita mea, soţia, dacă vreţi neapărat, adică Natalia.

Deci, dumiriţi fiind, scriu pentru că-mi place. Scriu aşa pentru că aşa vreau. Îmi pun sufletul pe masă fără să mă dau rotund (că-s colţuros oricum 🙂 ) cu chestii-trestii pretenţioase şi urbane……că…. voi reveni la asta. Oricum am mai scris o dată de ce mi-am făcut blog…

Asta ştiu să fac, aşa cum fac, fără elucubraţii filozofale şi fără flick-flack-uri stilistice, cu puţine pretenţii estetice şi chiar („uah, uau, ditamai doctoru”) fără reveniri pentru corecturi gramaticale…. .

Fiecare îşi cinsteşte apropiaţii şi iubiţii cum se pricepe mai bine.

Eu aşa fac. Scriu despre ei.

Ăsta-i parastasul* meu de-un an!

Am făcut-o în a treia, în a noua, în a patruzecea zi, la un an, şi o voi face la trei ani şi la şapte ani! Dar şi mai des, dacă este nevoie.

De ce scriu? De parastas, de-aia. Dacă cineva dintre voi, vrea să îi stau alături cumva, să îmi spună, îi scriu ceva, dacă nu pot mai bine, mai prost, dar tot scriu…  Altfel nu ştiu să vă stau alături. Numai spuneţi, şi vin clickăind şi tropăind, degetînd şi ciocănind pe mouse şi tastatură.

*Parastasis înseamnă a sta alături. Zilele acestea am stat alături cei necăsătoriţi, cumnaţii noştri. Noi, cei căsătoriţi, gineri şi nurori, ne găsim cu fraţii şi surorile lor sprijin unul în altul, ne avem alături. Acum, la aceste împliniri de vreme, cînd lacrimile înfloresc iarăşi, ne adunăm ca să facem parastas în sensul original şi cel mai adînc al cuvîntului, să stăm alături de cei care nu mai au alături…Eu nu ştiu să stau mai bine alături decît aşa…adică scriind chestii de-astea banale, simple, din viaţă…

PS.

Mîine o să-mi cer iertare pentru ce am greşit azi. Asta este o greşeală peste care poate să apună soarele.