Archive for August 2007

h1

Ce putem învăţa unii de la alţii în domeniul teologiei?

August 31, 2007

S-ar putea ca nu mare lucru şi totuşi…

Dialogul civilizat, exorcizat de talibanisme şi purtat cu argumente, nu cu epitete, ne-ar putea aduce mari cîştiguri. Aşa cum am mai precizat şi alte dăţi, nu sînt un ecumenic entuziast cînd vine vorba de ecumenismul instituţional.

Cred însă din toată inima că o întîlnire a unor oameni de diferite confesiuni care citesc textul inspirat al Noului Testament în original, ne poate oferi multe surprize.

Am făcut asta cu atei, de ce n-aş face-o cu persoane care aparţin altor confesiuni creştine?

Este un exerciţiu foarte util să vezi textul, acelaşi text, şi prin ochii şi ochelarii teologici ai altuia. Între a pune mîinile în urechi şi a a-mi asculta „adversarul religios”, prefer a doua variantă.

Cîştigul poate fi mult mai mare dacă sîntem oneşti şi recunoaştem că studiile biblice nu au început de la noi, la Buteni.

Ce putem învăţa unii de la alţii? De la călugării iezuiţi care au lucrat pe text pot învăţa disciplina şi acribia, de la protestanţii care au pus problemele hermenuticii teoretice, elasticitatea gîndirii analitice, de la patrologul ortodox pot învăţa despre istoria interpretării unui text de-a lungul istoriei interpretării.

Cei mai buni meseriaşi constructori sînt aceia care au perspectiva de ansamblu. Zidarul zideşte în aşa fel pentru că ştie că după el vor veni electricianul şi instalatorul, instalatorul munceşte cu grijă pentru că „vede deja” prin ochii celui care finisează.

Eu încerc să văd produsul finit, respect munca celor care mi-au făcut dicţionarele de greacă, concordanţele, ediţiile de text şi recunosc smerit contribuţia altora chiar dacă nu îmi sînt coreligioanari. Egoist fiind, ascult şi ce au de zis alţii, numai pentru a mă îmbogăţi. Aici sînt incurabil! 🙂 Numai la mine mă gîndesc! 🙂

Nu există tărie a credinţei fără dezbatere în afara spaţiului confesional propriu. Marii autori de teologie au scris ce au scris pentru că au intrat în dialog, în polemică, la graniţa dintre credinţe.

Răspund acum şi la întrebarea Cum luptăm pentru credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna?. Cu siguranţă pentru a şti mai bine ceea ce credem şi de ce credem ceea ce credem, sînt necesare întîlniri periodice cu oameni care au alte convingeri. Atacurile împotriva credinţei creştine au cristalizat adevărurile dogmatice. Marile adevăruri teologice s-au spus după confruntare, nu au rezultat din sera proprie  şi nici din întîlniri „ecumenice” la care ne bem cafeaua împreună, ne zîmbim fariseic pentru a continua să ne bîrfim şi să ne ciomăgim pe teren.

Teologia autentică n-a rezultat din întîlniri în care a fost promovat political corecteness-ul de genul celor care se întîmplă zilele acestea într-un mare oraş din ţară, nici din protocoale şi tractate în care ne siluim conştiinţele, în strîmtarea convingerilor tuturor ca să rezulte fraze în care nu ne mai recunoaştem niciunul. Teologia n-a presupus încovoierea în compromis şi nici sacrificarea identităţii, dar nici alungarea dialogului şi renunţarea la înfruntarea civilizată.

Dacă nu se poate altfel, prefer prigoana şi sîngele, bărbăţia martiriului, afirmarea adevărurilor de credinţă prin piaţă cu voce profetică unei atmosfere blegi şi ipocrite, emasculate, un simulacru de dialog care lasă bisericile fiecăruia tot mai goale, dar umple arhivele de hîrtii şi dă de lucru la conţopiştii de pe lîngă  episcopii.

h1

Mulţumesc, Segovia!

August 31, 2007

Mulţumiri lui Segovia, tătucul.

De ce?

pentru că unele dintre cele mai bune transcripţii Bach pentru chitară îi aparţin.

Au mai încercat şi alţii, dar digitaţia, prinderile (dacă a fost nevoie de schimbat gama a făcut-o) sînt cel mai bine realizate la Segovia.

Uite un exemplu:

Sonata BWV 1001-Adagio şi
Partita BWV 1006 -Gavota_en_Rondeau

h1

Există meşteri fără scule…

August 31, 2007

Există! Şi încă foarte talentaţi, dar cu atelierele pustii.

Dacă ne putem imagina un teolog care nu are acces la limbile clasice şi cel puţin la una dintre limbile de circulaţie internaţională, atunci ne putem imagina şi îi putem asemăna cu meşteri excelenţi, talentaţi, dăruiţi de Dumnezeu, dar fără scule.

Petrică C. îmi este drag. ESte un om foarte priceput. Din trei maşini defecte face una bună. Oricînd.

Am avut un Golf II, Diesel 1,6, albastru metalizat. A avut un defect greu de identificat. Se întîmplase ceva în cutia de viteze. O bunătate de maşină, o bijuterie de cutie. Schimbam viteza cu degetul mijlociu, împingeam puţin în faţă sau în spate, pişcînd ambreiajul.

S-a defectat. M-am dus la Petrică. A cercetat maşina, şi-a dat seama despre ce este vorba şi s-a uitat spre mine neputincios: „Degeaba, n-am scule să repar defectul ăsta… ştiu despre ce e vorba, dar n-am scule.”

S-a pus dăunăzi problema specialistului pe NT. Putem imagina un specialist în NT fără să fie cunoscător de limba greacă? Putem imagina un specialist în VT fără să fie cunoscător de ebraică?

În Romînika, da! Că toţi ne putem pricepe la toate! La datul cu părerea, la aflarea în treabă, cum am mai zis şi în alte dăţi.

Mă tem şi mă bucur că intrăm într-o epocă în care atotcunoscătorul va deveni un mit, o legendă frumoasă, dar de adormit tineri studenţi la teologie.

Există probleme care nu se pot rezolva doar cu patentul şi şurubelniţa. Există defecte pe care nu le poate remedia nea Gicu în faţa blocului, zvîrcolindu-se pe sub maşină pe pătura care a smuls-o, cu scandal, neveste-sii. Pentru o amărîtă de Dacie din 1979, da, se poate numai cu patentul, şurubelniţa şi o bucată de sîrmă. Pentruo maşină adevărată trebuie vinci, scule adevărate etc.

Pentru un anumit tip de desfacere a textului ne trebuie masa potrivită şi sculele potrivite. Greaca veche este absolut necesară.

Aici răspund şi la întrebarea Ce fel de cunoaştere au avut Reformatorii Luther, Calvin, Zwingli asupra Noului Testament? În mod clar majoritatea aveau şcoala bine făcută, ca şi părinţii Bisericii. Şi şcoala bine făcută însemna cunoaşterea limbii greceşti şi a limbii ebraice. Cel puţin.

h1

Cel mai potrivit loc pentru o şcoală de vară pe NT

August 30, 2007

Care ar fi cel mai potrivit loc pentru desfăşurarea unei şcoli de vară pe Noul TEstmament?

Dacă este la Universitatea Emanuel, nu vin unii, dacă este la Bucureşti, nu vin alţii, dacă este la Areopagus, nu vin ceilalţi, dacă este la Curtea de Argeş nu vin ăialalţi. 🙂

Grea treabă!

Dacă o organizează unul, de ce ăla? Dacă o organizează altul? De ce ăsta? Cine se crede? De ce acolo, de ce el? Etc.

Buuun!

Mai este un lucru. Să fie în România? În Franţa? În Anglia? În Italia? În America? În Grecia? Dacă este la Muntele Athos, pot participa numai bărbaţii. 🙂

Şi cum facem? Putem oare să găsim o cale prin care studiul Noului Testament să fie încurajat cumva în România?

O revistă este de ajuns? Întîlnirea faţă către faţă n-ar fi necesară?

Ba, cred că se poate. Ne putem întîlni undeva unde locul nu stîrneşte supărări şi organizatorii pot juca low-profile. În spaţiul electronic.

Acolo pot veni şi cei din America şi cei din România şi cei din Grecia.

Să facem o şcoală de vară într-un loc neutru. Un fel de Nicăieri. Cu organizatori neutri :). Un fel de Nimeni.
Se pare că noi românii avem ceva genetic defect. Oriunde sînt doi sau trei, ba că e la Paris, în perioada interbelică, Ionesco, Eliade, Cioran, ba că sînt în Americi, ba în România, se ceartă imediat, nu se suportă, îşi înghit greu ego-ul şi îşi ascund cu greu orgoliile.

Să mai aşteptăm ce? Să mai creştem? Să ni se mai înjumătăţească gena românească? Ce?

Dacă ne plimbăm pe Nicăieri şi încercăm să facem lucruri cu Nimeni, vom obţine Nimic.

Nu-i aşa? ca să ajungem la vorba lui Caragiale: „superb, dar lipseşte cu desăvîrşire!”

Cu jerftă, adică acceptînd faptul că trăim în istorie, între oameni imperfecţi, pe un pămînt rotund sortit pieirii, trebuie să încercăm să ne gîndim la locuri reale, la oameni reali, la roade cuantificabile şi de folos generaţiei noastre şi celor care ne urmează.

h1

De ce îmi place violoncelul…

August 30, 2007

Iată de ce …

Iată şi comentariul celui care face upload-ul:

„This is a pretty amazing video of Ethan Winer playing 37 separate cello parts to create one song. He even plays the percussion parts on his cello. It was recorded on 23 tracks using 37 plug-in effects. He spent hundreds of hours on this project so its worth a listen.”

În urmă cu 70 de ani aşa ceva era imposibil, suprapunerea track-urilor.
Merită o discuţie despre felul în care s-a schimbat muzica la apariţia curentului electric, apoi, odată cu posibilitatea amplificării, înregistrării, mono, stereo. etc.

Important în acest mic video este studiul diferitelor modalităţi de emitere a sunetului, frecarea arcuşului, săritura arcuşului, ciupire, percuţie etc.

h1

Ce ne trebuie ca să putem învăţa Greaca?

August 30, 2007

1. Bunăvoinţă. S-ar putea crede că se găseşte pe toate drumurile. Nu! Nu confundaţi focul de paie al entuziasmului de cîteva săptămîni cu bunăvoinţa. Bunăvoinţa este o voinţă bună. Deci, voinţă şi aia trebuie să fie bună. Dacă trebuie explicaţii, dau, dar numai după scurtul şi aşteptatul concediu.

2. Bunăînvoire. Un asemenea exerciţiu este o intreprindere comunitară. Adică se întîmplă între oameni. Între oameni trebuie să fie bunăînvoire. Merg oare doi oameni împreună dacă nu se învoiesc? cum spune profetul Amos (3.3). Sper ca micuţa noastră comunitate să fie dăruită cu bunăînvoire. Discutăm, parlamentăm, rîdem, tragem de timp, ne mai şi grăbim, facem exerciţii mai uşoare, mai grele, dar să fie bunăînvoire.

3. Timp. Nu mult.  Vreo 10 minute zilnic. Nu mai mult. Vă rog eu! Aşa este şi cu rugăciunea. Se apucă cîte unul să se roage două ore. Oboseşte şi nu mai poate să se roage doi ani de zile. Firea omului fuge de greutăţi şi plictiseală. “Vă interzic” să petreceţi mai mult de 10 minute, dar, mai ales în primele săptămîni să fie zilnic.

4. Un text. Uşor de procurat. Foarte uşor. Am pregătit un text didactic pentru voi. Este AICI. Vom învăţa cum se umblă cu el. Deocamdacă trebuie să îl descărcaţi în computerele voastre şi să vă obişnuiţi cu el. Trebuie să ne uităm ca “mîţa-n calendar la el”, străin fiind de noi textul, necunoscute literele. Abia atunci, cînd nu ştii alfabetul observi cele mai multe lucruri.  “vă interzic din nou” ) (hai că mi-am intrat în rol) să vă uitaţi pe un alfabet grecesc pînă pe 1 septembrie. Este mult mai util să săriţi direct pe text. Veţi descoperi că toate semnele le ştiţi deja de la matematică. Nelu, inginerul nostru scump, totul este acolo. Dacă ai făcut matematici superioare în facultate, nu-i nici o problemă.

5. Răbdare.  Dacă începeţi să vă uitaţi peste text, nu să-l citiţi, “să vă uitaţi peste”… atunci vă trebuie răbdare şi chiar îndelungă răbdare. Aş dori să observaţi orice chichiţenie de pe text: liniuţe, accente, şerpişori, puncte, virgule, absolut tot.

6. Perseverenţă. Dacă vă apucaţi de privit textul, atunci vă trebuie un pic de stăruinţă pentru a inventaria toate semnele acelea. Le puteţi grupa? Le puteţi trece pe coloane diferite. De cîte tipuri sînt? Ce fel de semne sînt deasupra litereleor, ce fel de semne sînt sub rînduri? Ia să vedem? Cine termină primul. Am încredere în Lenuţa, că la goblenuri şi la croitorie îţi trebuie răbdare, trebuie să vezi toţi puricii ăia şi să îi înţepi în cap.

7. Un mic dicţionar.  O listă de cuvinte. Cum traducem, cum puneţi semnificaţia în dreptul cuvîntului. Ce nu veţi putea învăţa voi 233 de cuvinte noi? Sînt sigur că puteţi. Iată. Descărcaţi şi această listă. Puneţi-o bine într-un dosar. Iată AICI o altă listă. Foarte importantă. Tot timpul o vom folosi. Veţi nota fiecare cuvînt, după ce îl vom fi găsit în dicţionar. În 12 săptămîni puteţi învăţa dacă vă ţineţi de lista ASTA, absolut toate cuvintele din Prima Epistolă a Apostolului Ioan. Veţi zburda, fără nici un fel de dicţionar. Mai adăugaţi un pic şi puteţi citi şi Evanghelia după Ioan.

Deocamdată atît.

Vă rog să vă ocupaţi cu textul! Obişnuiţi-vă cu el. Încercaţi să vă uitaţi literă cu literă, semn cu semn. Dacă se poate, peste tot textul. Nu mai mult de 10 minute pe zi. Ajunge! 11 minute? Prea mult! )

Pentru unii, interesaţi rău de tot, iată o bibliografie. Se găseşte în biblioteca noastră.

Revin eu!

h1

Publicaţiile – reviste sau cărţi?

August 30, 2007

Am mai discutat problema publicaţiilor. Un profesor este profesor nu dacă este foarte carismatic şi are un talent oratoric extraordinar, ci numai dacă publică şi este publicat. Da, aici este o altă discuţie cantitate-calitate. Se poate dezbate subiectul. Se resimte o lipsă acută a revistelor teologice de specialitate.

Internetul, revistele electronice sînt o posibilă opţiune. Avem tot felul de revistuţe pentru „ochişori micuţi”, dar prea puţine reviste, şi aici mă refer la întreaga ţară şi la toate confesiunile, de specialitate, competitive pe plan internaţional.

Aruncaţi o privire pe site-ul CNCSIS la revistele de categoria A şi B pentru a face o listă cu revistele de teologie. Nici filozofia nu se simte mai bine. Unii încearcă din greu şi eforturile încep să îşi arate roadele. Dr. Dr. Corneliu Simuţ cu Perichoresis-ul este pe cale să reuşească performanţa de a duce revista în „divizia B” din C.

Pe cînd o revistă specializată pe studiile biblice şi numai pe studii biblice, scrisă în România şi pe undeva spre categoria B?
De ce este importantă o revistă? Cărţile sînt bune, dar greoaie în mişcarea de idei. Articolele sînt foarte elastice şi creează imediat emulaţie şi efervescenţă în spaţiul academic.

Să le facem pe acelea şi pe celelalte să nu le lăsăm nefăcute.

Am răspuns deja, cred, şi la chestiunea colaborării pentru publicaţii, granturi etc.

Avantajele unei reviste sînt multe şi greu de inventariat. Vă las pe voi să faceţi asta.

Să scriem cărţi, comentarii etc., dar să punem mînă de la mînă şi pentru o revistă trilingvă specializată de studii biblice. Selecţia pentru o altă şcoală de vară ar fi mult simplificată. Citim cuprinsul.

%d blogeri au apreciat asta: