Ce putem învăţa unii de la alţii în domeniul teologiei?

S-ar putea ca nu mare lucru şi totuşi…

Dialogul civilizat, exorcizat de talibanisme şi purtat cu argumente, nu cu epitete, ne-ar putea aduce mari cîştiguri. Aşa cum am mai precizat şi alte dăţi, nu sînt un ecumenic entuziast cînd vine vorba de ecumenismul instituţional.

Cred însă din toată inima că o întîlnire a unor oameni de diferite confesiuni care citesc textul inspirat al Noului Testament în original, ne poate oferi multe surprize.

Am făcut asta cu atei, de ce n-aş face-o cu persoane care aparţin altor confesiuni creştine?

Este un exerciţiu foarte util să vezi textul, acelaşi text, şi prin ochii şi ochelarii teologici ai altuia. Între a pune mîinile în urechi şi a a-mi asculta „adversarul religios”, prefer a doua variantă.

Cîştigul poate fi mult mai mare dacă sîntem oneşti şi recunoaştem că studiile biblice nu au început de la noi, la Buteni.

Ce putem învăţa unii de la alţii? De la călugării iezuiţi care au lucrat pe text pot învăţa disciplina şi acribia, de la protestanţii care au pus problemele hermenuticii teoretice, elasticitatea gîndirii analitice, de la patrologul ortodox pot învăţa despre istoria interpretării unui text de-a lungul istoriei interpretării.

Cei mai buni meseriaşi constructori sînt aceia care au perspectiva de ansamblu. Zidarul zideşte în aşa fel pentru că ştie că după el vor veni electricianul şi instalatorul, instalatorul munceşte cu grijă pentru că „vede deja” prin ochii celui care finisează.

Eu încerc să văd produsul finit, respect munca celor care mi-au făcut dicţionarele de greacă, concordanţele, ediţiile de text şi recunosc smerit contribuţia altora chiar dacă nu îmi sînt coreligioanari. Egoist fiind, ascult şi ce au de zis alţii, numai pentru a mă îmbogăţi. Aici sînt incurabil! 🙂 Numai la mine mă gîndesc! 🙂

Nu există tărie a credinţei fără dezbatere în afara spaţiului confesional propriu. Marii autori de teologie au scris ce au scris pentru că au intrat în dialog, în polemică, la graniţa dintre credinţe.

Răspund acum şi la întrebarea Cum luptăm pentru credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna?. Cu siguranţă pentru a şti mai bine ceea ce credem şi de ce credem ceea ce credem, sînt necesare întîlniri periodice cu oameni care au alte convingeri. Atacurile împotriva credinţei creştine au cristalizat adevărurile dogmatice. Marile adevăruri teologice s-au spus după confruntare, nu au rezultat din sera proprie  şi nici din întîlniri „ecumenice” la care ne bem cafeaua împreună, ne zîmbim fariseic pentru a continua să ne bîrfim şi să ne ciomăgim pe teren.

Teologia autentică n-a rezultat din întîlniri în care a fost promovat political corecteness-ul de genul celor care se întîmplă zilele acestea într-un mare oraş din ţară, nici din protocoale şi tractate în care ne siluim conştiinţele, în strîmtarea convingerilor tuturor ca să rezulte fraze în care nu ne mai recunoaştem niciunul. Teologia n-a presupus încovoierea în compromis şi nici sacrificarea identităţii, dar nici alungarea dialogului şi renunţarea la înfruntarea civilizată.

Dacă nu se poate altfel, prefer prigoana şi sîngele, bărbăţia martiriului, afirmarea adevărurilor de credinţă prin piaţă cu voce profetică unei atmosfere blegi şi ipocrite, emasculate, un simulacru de dialog care lasă bisericile fiecăruia tot mai goale, dar umple arhivele de hîrtii şi dă de lucru la conţopiştii de pe lîngă  episcopii.

Mulţumesc, Segovia!

Mulţumiri lui Segovia, tătucul.

De ce?

pentru că unele dintre cele mai bune transcripţii Bach pentru chitară îi aparţin.

Au mai încercat şi alţii, dar digitaţia, prinderile (dacă a fost nevoie de schimbat gama a făcut-o) sînt cel mai bine realizate la Segovia.

Uite un exemplu:

Sonata BWV 1001-Adagio şi
Partita BWV 1006 -Gavota_en_Rondeau

Există meşteri fără scule…

Există! Şi încă foarte talentaţi, dar cu atelierele pustii.

Dacă ne putem imagina un teolog care nu are acces la limbile clasice şi cel puţin la una dintre limbile de circulaţie internaţională, atunci ne putem imagina şi îi putem asemăna cu meşteri excelenţi, talentaţi, dăruiţi de Dumnezeu, dar fără scule.

Petrică C. îmi este drag. ESte un om foarte priceput. Din trei maşini defecte face una bună. Oricînd.

Am avut un Golf II, Diesel 1,6, albastru metalizat. A avut un defect greu de identificat. Se întîmplase ceva în cutia de viteze. O bunătate de maşină, o bijuterie de cutie. Schimbam viteza cu degetul mijlociu, împingeam puţin în faţă sau în spate, pişcînd ambreiajul.

S-a defectat. M-am dus la Petrică. A cercetat maşina, şi-a dat seama despre ce este vorba şi s-a uitat spre mine neputincios: „Degeaba, n-am scule să repar defectul ăsta… ştiu despre ce e vorba, dar n-am scule.”

S-a pus dăunăzi problema specialistului pe NT. Putem imagina un specialist în NT fără să fie cunoscător de limba greacă? Putem imagina un specialist în VT fără să fie cunoscător de ebraică?

În Romînika, da! Că toţi ne putem pricepe la toate! La datul cu părerea, la aflarea în treabă, cum am mai zis şi în alte dăţi.

Mă tem şi mă bucur că intrăm într-o epocă în care atotcunoscătorul va deveni un mit, o legendă frumoasă, dar de adormit tineri studenţi la teologie.

Există probleme care nu se pot rezolva doar cu patentul şi şurubelniţa. Există defecte pe care nu le poate remedia nea Gicu în faţa blocului, zvîrcolindu-se pe sub maşină pe pătura care a smuls-o, cu scandal, neveste-sii. Pentru o amărîtă de Dacie din 1979, da, se poate numai cu patentul, şurubelniţa şi o bucată de sîrmă. Pentruo maşină adevărată trebuie vinci, scule adevărate etc.

Pentru un anumit tip de desfacere a textului ne trebuie masa potrivită şi sculele potrivite. Greaca veche este absolut necesară.

Aici răspund şi la întrebarea Ce fel de cunoaştere au avut Reformatorii Luther, Calvin, Zwingli asupra Noului Testament? În mod clar majoritatea aveau şcoala bine făcută, ca şi părinţii Bisericii. Şi şcoala bine făcută însemna cunoaşterea limbii greceşti şi a limbii ebraice. Cel puţin.

Cel mai potrivit loc pentru o şcoală de vară pe NT

Care ar fi cel mai potrivit loc pentru desfăşurarea unei şcoli de vară pe Noul TEstmament?

Dacă este la Universitatea Emanuel, nu vin unii, dacă este la Bucureşti, nu vin alţii, dacă este la Areopagus, nu vin ceilalţi, dacă este la Curtea de Argeş nu vin ăialalţi. 🙂

Grea treabă!

Dacă o organizează unul, de ce ăla? Dacă o organizează altul? De ce ăsta? Cine se crede? De ce acolo, de ce el? Etc.

Buuun!

Mai este un lucru. Să fie în România? În Franţa? În Anglia? În Italia? În America? În Grecia? Dacă este la Muntele Athos, pot participa numai bărbaţii. 🙂

Şi cum facem? Putem oare să găsim o cale prin care studiul Noului Testament să fie încurajat cumva în România?

O revistă este de ajuns? Întîlnirea faţă către faţă n-ar fi necesară?

Ba, cred că se poate. Ne putem întîlni undeva unde locul nu stîrneşte supărări şi organizatorii pot juca low-profile. În spaţiul electronic.

Acolo pot veni şi cei din America şi cei din România şi cei din Grecia.

Să facem o şcoală de vară într-un loc neutru. Un fel de Nicăieri. Cu organizatori neutri :). Un fel de Nimeni.
Se pare că noi românii avem ceva genetic defect. Oriunde sînt doi sau trei, ba că e la Paris, în perioada interbelică, Ionesco, Eliade, Cioran, ba că sînt în Americi, ba în România, se ceartă imediat, nu se suportă, îşi înghit greu ego-ul şi îşi ascund cu greu orgoliile.

Să mai aşteptăm ce? Să mai creştem? Să ni se mai înjumătăţească gena românească? Ce?

Dacă ne plimbăm pe Nicăieri şi încercăm să facem lucruri cu Nimeni, vom obţine Nimic.

Nu-i aşa? ca să ajungem la vorba lui Caragiale: „superb, dar lipseşte cu desăvîrşire!”

Cu jerftă, adică acceptînd faptul că trăim în istorie, între oameni imperfecţi, pe un pămînt rotund sortit pieirii, trebuie să încercăm să ne gîndim la locuri reale, la oameni reali, la roade cuantificabile şi de folos generaţiei noastre şi celor care ne urmează.

De ce îmi place violoncelul…

Iată de ce …

Iată şi comentariul celui care face upload-ul:

„This is a pretty amazing video of Ethan Winer playing 37 separate cello parts to create one song. He even plays the percussion parts on his cello. It was recorded on 23 tracks using 37 plug-in effects. He spent hundreds of hours on this project so its worth a listen.”

În urmă cu 70 de ani aşa ceva era imposibil, suprapunerea track-urilor.
Merită o discuţie despre felul în care s-a schimbat muzica la apariţia curentului electric, apoi, odată cu posibilitatea amplificării, înregistrării, mono, stereo. etc.

Important în acest mic video este studiul diferitelor modalităţi de emitere a sunetului, frecarea arcuşului, săritura arcuşului, ciupire, percuţie etc.

Ce ne trebuie ca să putem învăţa Greaca?

1. Bunăvoinţă. S-ar putea crede că se găseşte pe toate drumurile. Nu! Nu confundaţi focul de paie al entuziasmului de cîteva săptămîni cu bunăvoinţa. Bunăvoinţa este o voinţă bună. Deci, voinţă şi aia trebuie să fie bună. Dacă trebuie explicaţii, dau, dar numai după scurtul şi aşteptatul concediu.

2. Bunăînvoire. Un asemenea exerciţiu este o intreprindere comunitară. Adică se întîmplă între oameni. Între oameni trebuie să fie bunăînvoire. Merg oare doi oameni împreună dacă nu se învoiesc? cum spune profetul Amos (3.3). Sper ca micuţa noastră comunitate să fie dăruită cu bunăînvoire. Discutăm, parlamentăm, rîdem, tragem de timp, ne mai şi grăbim, facem exerciţii mai uşoare, mai grele, dar să fie bunăînvoire.

3. Timp. Nu mult.  Vreo 10 minute zilnic. Nu mai mult. Vă rog eu! Aşa este şi cu rugăciunea. Se apucă cîte unul să se roage două ore. Oboseşte şi nu mai poate să se roage doi ani de zile. Firea omului fuge de greutăţi şi plictiseală. “Vă interzic” să petreceţi mai mult de 10 minute, dar, mai ales în primele săptămîni să fie zilnic.

4. Un text. Uşor de procurat. Foarte uşor. Am pregătit un text didactic pentru voi. Este AICI. Vom învăţa cum se umblă cu el. Deocamdacă trebuie să îl descărcaţi în computerele voastre şi să vă obişnuiţi cu el. Trebuie să ne uităm ca “mîţa-n calendar la el”, străin fiind de noi textul, necunoscute literele. Abia atunci, cînd nu ştii alfabetul observi cele mai multe lucruri.  “vă interzic din nou” (hai că mi-am intrat în rol) să vă uitaţi pe un alfabet grecesc pînă pe 1 septembrie. Este mult mai util să săriţi direct pe text. Veţi descoperi că toate semnele le ştiţi deja de la matematică. Nelu, inginerul nostru scump, totul este acolo. Dacă ai făcut matematici superioare în facultate, nu-i nici o problemă.

5. Răbdare.  Dacă începeţi să vă uitaţi peste text, nu să-l citiţi, “să vă uitaţi peste”… atunci vă trebuie răbdare şi chiar îndelungă răbdare. Aş dori să observaţi orice chichiţenie de pe text: liniuţe, accente, şerpişori, puncte, virgule, absolut tot.

6. Perseverenţă. Dacă vă apucaţi de privit textul, atunci vă trebuie un pic de stăruinţă pentru a inventaria toate semnele acelea. Le puteţi grupa? Le puteţi trece pe coloane diferite. De cîte tipuri sînt? Ce fel de semne sînt deasupra litereleor, ce fel de semne sînt sub rînduri? Ia să vedem? Cine termină primul. Am încredere în Lenuţa, că la goblenuri şi la croitorie îţi trebuie răbdare, trebuie să vezi toţi puricii ăia şi să îi înţepi în cap.

7. Un mic dicţionar.  O listă de cuvinte. Cum traducem, cum puneţi semnificaţia în dreptul cuvîntului. Ce nu veţi putea învăţa voi 233 de cuvinte noi? Sînt sigur că puteţi. Iată. Descărcaţi şi această listă. Puneţi-o bine într-un dosar. Iată AICI o altă listă. Foarte importantă. Tot timpul o vom folosi. Veţi nota fiecare cuvînt, după ce îl vom fi găsit în dicţionar. În 12 săptămîni puteţi învăţa dacă vă ţineţi de lista ASTA, absolut toate cuvintele din Prima Epistolă a Apostolului Ioan. Veţi zburda, fără nici un fel de dicţionar. Mai adăugaţi un pic şi puteţi citi şi Evanghelia după Ioan.

Deocamdată atît.

Vă rog să vă ocupaţi cu textul! Obişnuiţi-vă cu el. Încercaţi să vă uitaţi literă cu literă, semn cu semn. Dacă se poate, peste tot textul. Nu mai mult de 10 minute pe zi. Ajunge! 11 minute? Prea mult!

Pentru unii, interesaţi rău de tot, iată o bibliografie. Se găseşte în biblioteca noastră.

Revin eu!

Publicaţiile – reviste sau cărţi?

Am mai discutat problema publicaţiilor. Un profesor este profesor nu dacă este foarte carismatic şi are un talent oratoric extraordinar, ci numai dacă publică şi este publicat. Da, aici este o altă discuţie cantitate-calitate. Se poate dezbate subiectul. Se resimte o lipsă acută a revistelor teologice de specialitate.

Internetul, revistele electronice sînt o posibilă opţiune. Avem tot felul de revistuţe pentru „ochişori micuţi”, dar prea puţine reviste, şi aici mă refer la întreaga ţară şi la toate confesiunile, de specialitate, competitive pe plan internaţional.

Aruncaţi o privire pe site-ul CNCSIS la revistele de categoria A şi B pentru a face o listă cu revistele de teologie. Nici filozofia nu se simte mai bine. Unii încearcă din greu şi eforturile încep să îşi arate roadele. Dr. Dr. Corneliu Simuţ cu Perichoresis-ul este pe cale să reuşească performanţa de a duce revista în „divizia B” din C.

Pe cînd o revistă specializată pe studiile biblice şi numai pe studii biblice, scrisă în România şi pe undeva spre categoria B?
De ce este importantă o revistă? Cărţile sînt bune, dar greoaie în mişcarea de idei. Articolele sînt foarte elastice şi creează imediat emulaţie şi efervescenţă în spaţiul academic.

Să le facem pe acelea şi pe celelalte să nu le lăsăm nefăcute.

Am răspuns deja, cred, şi la chestiunea colaborării pentru publicaţii, granturi etc.

Avantajele unei reviste sînt multe şi greu de inventariat. Vă las pe voi să faceţi asta.

Să scriem cărţi, comentarii etc., dar să punem mînă de la mînă şi pentru o revistă trilingvă specializată de studii biblice. Selecţia pentru o altă şcoală de vară ar fi mult simplificată. Citim cuprinsul.

Ce înseamnă o universitate bună?

Continuăm să discutăm din lista anunţată evaluarea centrelor de studii.

Nu cred că merită să mai insistăm prea mult.

În Romania sînt tot mai multe şcoli de teologie, de misiune, de toate speciile şi de toate orientările. Cine vrea să pună mîna pe carte are unde. Dacă cineva vrea să meargă să îşi facă un doctorat în străinătate sau chiar licenţa, acest vis este mai la îndemînă decît v-aţi putea imagina. Oferta educaţională europeană este foarte tentantă. Este foarte greu de spus însă care universitate este cea mai tare? Cea mai tare în ce domeniu?

La Paris poţi studia una, dacă vrei să faci patristică ar trebui o vizită neapărat la Oxford, Italienii sînt foarte buni la limbile clasice etc.

La fel este în America, cea mai bună şcoală de lingvistică este într-o parte, cea mai bună şcoală de istorie este în altă parte. Nu există universitatea perfectă, vorbind în termeni absoluţi. De ce? Pentru că orice universitate este formată din oameni şi oamenii sînt imperfecţi. Nu cred că am spus o noutate! 🙂

Care este cea mai bună universitate? Din România, din lume? Care este cea mai bună şcoală de teologie? Din România, din lume? Pentru ce fel de teologie, pentru teologie dogmatică, pentru biblică, pentru teologie aplicată, pentru teologie protestantă, baptistă etc. Există tot felul de topuri. Le puteţi căuta şi consulta.

Şcolile au criterii foarte clare de evaluare, interne şi externe. Standardele sînt foarte înalte şi greu de păcălit. Tot mai înalte şi tot mai greu de atins de oameni normali care vor să facă ucenicie cu adevărat.

Dacă ar trăi Augustin azi, n-ar mai avea timp nici de scris, nici de făcut ucenici, din cauza simpozioanelor, programelor analitice, emailurilor, şedinţelor, consultaţiilor etc. Sistemul universitar modern parcă este croit să îndepărteze tot mai mult profesorul de student, să îl arunce pe unul în birou, la masa de lucru, pe celălalt, în bibliotecă, scufundat în bibliografia pentru următorul eseu. O universitate „bună” are profesori tot mai îngropaţi în hîrtii şi studenţi cu ochii tot mai roşii şi cu dioptrii tot mai mari?

Cealaltă variantă este universitatea haiducească. Facem un mic club al nostru, cursurile sînt nişte discuţii nice la cafea.  Ne dăm titluri academice cu dărnicie unii altora. O grămadă de şcoli-breloc care cadorisesc profesorii cu titluri (Profesor doctor fără doctorat ştiinţific, o chestie onorifică luată pe undeva prin Honolulu, asistenţi univ. cu şcoala profesională etc. ) şi înşeală studenţii cu nişte hîrtiuţe numite diplome, care nu valorează nici măcar costul hîrtiei şi cernelii.

Da, se pot face universităţi de apartament şi şcoli de cartier cu pretenţii de mici sorbonele şi oxfordinuţe, dar cel mai greu test pentru orice şcoală este „produsul finit”. Unde şi ce fac absolvenţii acelei şcoli. Grea şi dureroasă întrebare pentru orice conducător de şcoală! Cel mai greu lucru de evaluat este dacă cel care a ieşit din şcoală este doar învăţat sau şi ucenicit. Grea treabă!

Dacă un absolvent de la Oxford întreabă în fiecare zi de 300 de ori la locul său de muncă „cu muştar sau cu tomato sauce?” Oxfordul este o şcoală bună sau proastă? Dacă este unul singur, mai discutăm. Dacă sînt o majoritate…

Dacă absolventul de la o şcoală de teologie ca Yale nu mai crede în Dumnezeu, Yale este o şcoală bună sau proastă?

Dacă un Doctor în Teologie la una dintre cele mai bune univeristăţi europene nu se  mai poate ruga, atunci îşi merită titlul sau nu?

Nu ce se întîmplă la curs e cel mai important (din fericire, din păcate?), nici unde se întîmplă (Paris, New York, Oxford), ci ce se întîmplă cu cei care termină o şcoală, cu cît vor fi aceştia plătiţi, cît sînt de căutaţi cei care au absolvit aceste şcoli. O universitate bună este cea care îţi dă de lucru, care te aruncă direct spre slujbele cele mai bune de pe piaţă. O diplomă bună îţi dă dreptul să negociezi angajarea. O diplomă proastă te transformă într-un milog.

Dar mai este un aspect. O diplomă bună este cea care este dublată de schimbarea caracterului, de căpătarea unor reflexe de viaţă şi lucrare. Visez la o universitate care să ofere o viaţă academică alternativă. Performanţa academică să fie dublată de lucrarea uceniciei autentice. Profesorii şi studenţii să se întîlnească faţă către faţă şi să se înveţe unii pe alţii, relaxat, adevărurile ştiinţifice, adevărurile credinţei, principiile purtării creştine şi regulile de viaţă eclesială.

Şi mai visez o grămadă de lucruri… sper să mai trăiesc cîţiva ani! 🙂

Specialist, diletant, amator, profesionist, deprofesionalizat

Ce înseamnă un specialist într-un domeniu? Specialistul nu este cel care are calificarea formală prin diplome şi ţidule, ci acela care se specializează continuu şi care este tot timpul la curent cu ce se întîmplă în specialitatea sa, un anumit domeniu de activitate, cercetare etc.
Un amator pasionat poate fi mai grozav decît un „diplomat”. Am întîlnit violonişti scoşi de şcolie populare de artă cu o mişcare de arcuş mai exactă decît absolvenţi de conservator, asta mai ales în ultima perioadă.
Specialistul creşte, este preocupat de perfecţionare şi aşează pasiunea peste calificările formale.
Putem vorbi de specialişti fără calificare formală? Nu cred. Putem vorbi de amatori, de diletanţi, buni probabil, însă fără şcoală, ucenicie şi proba de foc a sistemelor de educaţie nu cred că putem vorbi cu seriozitate despre specialişti şi profesionişti.

De ce? Pentru că natura omului este păcătoasă. Pentru că sîntem delăsători, pentru că, spre exemplu, un doctorat sau o şcoală postdoctorală te sileşte să continui şi atunci cînd îţi pierzi cheful, cînd eşti descurajat. Sistemul te toacă sistematic. 🙂

Urăsc sistemul de promovare din universităţi. Obligativitatea de a scrie cursuri, articole, publicaţiile etc. Este însă o robie necesară mai ales pentru orientalii dispuşi la taclale ca noi. Ce m-aş fi făcut fără să fi fost împins de la spate? Este terapeutic să te ia cineva la rost, să ţi se ceară socoteală. Şi instituţional, şi informal.

Nu cred că cineva poate deveni un specialist bun şi un profesionist respectabil dacă este lăsat de capul lui, fără o comunitate ştiinţifică de control, fără asociaţii de breaslă, fără un sistem formal care să oblige, care să ceară periodic performanţe măsurabile. Călăreţii singuratici sînt fascinanţi, dar le lipseşte măsura.

Există excepţii, oameni care au un simţ al responsabilităţii faţă de darurile şi talentele lor aşa de pronunţat încît scriu şi fără să fie împinşi de la spate. Nu trebuie să le aduci aminte că viaţa academică se învîrte în jurul proverbului „Publish or perish!”.

Congresele, simpozioanele, şcolile, standardele de promovare, necesitatea publicării ne obligă să ne verificăm rezultatele cercetărilor, să ne poziţionăm în comunitatea ştiinţifică etc.

Un alergător singuratic întotdeauna ajunge primul. Competiţia sănătoasă, peer review-ul, recenzările ne ajută să avem păreri cumpătate despre noi înşine.

Aşa înţelegem că nu oricine publică este un specialist, nu oricine este absolvent al unei şcoli este profesionist.
Există diletanţi care scriu sute de pagini, amatori cu diplomă.
Cultura romaneasca este plina de diletanti si de amatori (in sensul bun si prost al cuvintului).

Specialişti, profesionişi?
Încă în formare.

Pînă una alta un „diplomat” care nu mai lucrează, care nu mai citeşte în domeniul lui se deprofesionalizează. Şi asta se întîmplă, dacă este să îi credem pe cei care dau teste de limbă pentru o a doua limbă vorbită, cu o viteză înspăimîntătoare: şase luni de zile.

De ce „Ghiţă, Nelu şi Lenuţa”?

Cineva care a văzut titlul blogului m-a întrebat:

„De ce ai pus titlul ăsta? Nu crezi că unii, cunoştinţe de-ale tale se vor simţi jignite că le-ai pomenit numele acolo? Oricum blogul tău sună ca „greaca pentru ochişori micuţi” sau ca „Noul testament pe înţelesul tuturor”, dar ar putea fi interpretată ca o jignire….”.

Da, este adevărat, s-ar putea simţi jigniţi cei cîţiva Ghiţă pe care îi cunosc, cei cîţiva Nelu, cele cîteva Lenuţe.

Ghiţă, Nelu şi Lenuţa sînt nişte personaje fictive care impersonează totuşi oameni dragi pe care îi iubesc. Ghiţă, Nelu şi Lenuţa de pe blogul meu reprezintă un amestec al unor personaje reale.

Ghiţă

Ghiţă este de la Gheorghe, socrul meu, tîmplar, apicultor, om simplu, pe care îl respect foarte mult. Ghiţă este soţul Danei de la Aleşd. Ghiţă este numele pe care îl poartă mai mulţi fraţi scumpi din parohia mea, toţi oameni dornici de învăţătură şi în stare să dea învăţătură.

Ghiţă este, să spunem, un meşteşugar care îşi face foarte bine lucrul şi care vrea să se perfecţioneze. Este încă neliniştit şi curios. Vrea ceva nou. Nu vrea să moară devreme după ce va fi pensionat. Ghiţă este genul care a crescut 8 sau 10 copii. N-a avut tim de carte, dar îşi face liceul la seral, ia bacul cu 10 şi apoi vrea să dea la facultate. Ghiţă rîde frumos, are politeţea naturală a ţăranului care n-a fost contaminat de urbanitatea nesimţirii.

Nelu

Nelu este cumnatul meu preferat, dar este şi numele „stîlcit” al apostolului Ioan.

Nelu este inginer deja. Este genul de inginer care ar fi putut să facă foarte bine ştiinţe umaniste. Este interesat de teologie. A făcut deja un master. Este hirotonit şi vrea să se adîncească tot mai mult în cuvînt. Are exerciţiul scrisului şi cititului şi o minte bine organizată, matematic, inginereşte. Nelu întrupează chipul majorităţii pastorilor laici ordinaţi înainte de 1989, oameni pasionaţi de lucrare şi de oameni, care n-au intrat în lucrare pentru că tocmai „terminaseră o diplomă de teologie” şi nu aveau ce să lucreze.

Lenuţa

Aşa o strigă apropiaţii pe mama mea. Cum să-mi bat joc de maică-mea care ne-a crescut văduvă de la 27 de ani? Coana Lenunţa din jurnalele lui Cristian Bădiliţă există şi ea. Am cunoscut-o la Valea Iaşului. Frumos personajul, mai frumoasă persoana reală!

Lenuţa este tipul casnicei, a pensionarei timpurii. Încă frumoasă, cochetă, croşetează, coase goblenuri, face prăjituri excelente, sarmale în foi de viţă, borş, creşte nepoţii, dar caută ceva noi de făcut. Lenuţa este genul care atunci cînd află că are cancer la sîn se apucă să înveţe la pian, că „şi-aşa mi-am dorit să fac asta toată tinereţe şi, cine ştie, poate în Rai îmi trebuie, că am aflat că se cîntă şi eu nu ştiu la nici un instrument.”

Ghiţă este oltean.

Nelu este ardelean.

Lenuţa este munteancă sau moldoveancă.

S-ar putea ca să vină şi Petrică şi Viorel şi Mărioara.

Cine vrea „să ia” personajele? Să scrie sub masca lor? Mare responsabilitate!

Vreau să mă duc şi nu ştiu unde…

Vreau să mă duc în concediu. Am terminat cu şcolile de vară, cu lucrul la ceva cursuri etc.

Simt nevoia să plec acolo unde nu există conecţie internet, acolo unde nu este semnal de telefon mobil, unde pot dormi sub cerul liber sau (locurile mele preferate) într-un pod cu fîn, pe-o prispă de casă sau într-o masină, dar să plouă ca să se audă pe habitaclu ritmul degetelor lui Dumnezeu.

Unde să mă duc?

Unde să fie oare linişte? Peisaj? Oameni simpli, fără fiţe?

Prefer ceva rural, pensiune agricolă, chestii din astea.

Am puţine zile la dispoziţie şi mă tem de dezamăgirea staţiunilor şi campingurilor româneşti.

Străinătate? M-am săturat de condus! Complicat!

Daţi-mi o idee! Cătune pierdute în munţi, o margine de pădure. 10 km pînă la cel mai apropiat sat. Un izvor, un loc de ascuns maşina. Oriunde între Oradea şi Bucureşti! În Moldova am fost. Am bătut şi munţii şi dealurile şi văile!

Problem solved!

Tocmai am sesizat că cei de la wordpress au suspendat Turnul. Cred că este decizia cea mai bună. Nu mă aşteptam la o reacţie atît de promptă şi atît de eficientă din partea lor.

După confruntări pe cale privată, după c0nfruntări repetate pe cale privată, Flavius-Turnul n-a vrut deloc să priceapă că nu poate funcţiona după regulile pe care el le face şi numai el le respectă. Probabil cam asta păţesc toţi cei care dau de un pic de civilizaţie care intră în conflict cu modalitatea noastră originală de a înţelege bunul simţ elementar.

Thank you, WordPress team!

De ce „Greaca pentru Ghiţă, Nelu şi Lenuţa” 2

Am ajuns la Bucureşti! Cu puternic accent moldovenesc.Cînd am deschis gura, toţi colegii şi … colegele au pufnit în rîs. Atunci am hotărît. Voi citi Cicierou, Caiesar, Suietoniu, Homier etc. şi nu-mi voi părăsi accentul de Iaşi, deşi sînt născut la Ploieşti.

Am început.

Lucia Wald, Iancu Fischer, Traian Costa, Mariana Băluţă, Eugen Cizek, Ghighi Ceauşescu, Petru Creţia, Gabriela Creţia, Dan Sluşanschi, Ioana Costa, Liviu Franga, Florica Bechet, Francisca Băltăceanu, Marian Ciucă…

O sărbătoare!

O singură întristare! Gramaticile. Mare meşteşug de idiotizare. Recunosc că nu am putut citi nici o gramatică de la un capăt la altul. N-am reuşit. Englezeşti, nemţeşti, franţuzeşti, româneşti. Toate sînt făcute să le laşi din mînă după primele 50 de pagini.

Nu nu mai eu am păţit aşa. Toate gramaticile vechi erau unsuroase pînă pe la pagina pe unde m-am oprit şi eu.

Milostiv a fost Cel de Sus că s-a apucat Petru Creţia să ne predea gramatica grecească pe bilete de tramvai.

“Aşa vreau să mor, în praf de cretă”

Ne-a învăţat greaca fără gramatici greaca şi ne-a făcut să credem că oricine poate să îl citească pe Platon şi Noul Testament în original.

Ce am învăţat de la cei enumeraţi mai sus şi încă altele pe care mi le-au cadorisit alţii, voi încerca să vă dăruiesc şi vouă.

De ce „Greaca pentru Ghiţă, Nelu şi Lenuţa”? 1

De ce în această formă?

V-am spus cum mi-a venit ideea. Aici.

Este greu de explicat de ce m-a apucat o altă „nebunie”, dar voi încerca totuşi.

M-am apucat de greacă în liceu. Prin clasa a X-a.

După ce am stat în casa unui prieten bun la masa de studiu cu Biblia deschisă şi cu pick-up-ul pornit (ca să nu ne audă ce vorbim băieţii de la Securitate) m-am îndrăgostit de Biblie. Mi-am dat seama imediat că Biblia n-a fost scrisă la Dorohoi şi că  dincolo de textul românesc trebuie să fi fost alt text. Textul original.

Eram elev la mate-fizică şi în stare să învăţ spaniola pentru a citi Don Quijote în original.

Am renunţat imediat la Don Quijote şi m-am prăpădit de rîs în româneşte.

Cu Biblia a fost altceva. Prietenii mei tot spuneam „în greacă s-ar putea să fie aşa”, „în traducerea NIV e aşa”, „dar în NASB este invers”, „ia să vedem ce spune Louis Segond…”.

Atunci am înţeles. Ar trebui să aflăm cum este în greacă nu cum s-ar putea să fie!

I-am cerut prietenului meu să îmi facă cunoştinţă cu cineva care m-ar putea învăţa greceşte şi evreieşte. M-am dus la sinagogă, închis. M-am dus la Eugen Munteanu, deschis!

M-a invitat la institutul de lingvistică unde lucra şi am început să studiem greaca în trei. El, eu şi o fată frumuşică. A adus-o probabil aşa….de motivaţie. Ea s-a lăsat repede. Nu din cauza culorii părului.

Am rămas în doi!

Gramatica? Gramaticile pentru seminarii, în două volume, cumplit meşteşug de încurcat mintea!

Îl înţeleg pe Trăznea.

Au trecut trei ani. Cînd am înţeles că nu voi ajunge niciodată inginer, m-am hotărît fără a sta prea mult pe gînduri să mă duc la filologie clasică.

Mama: „Ce faci, mamă, pentru ce am rămas noi în Iaşi? Ca să aveţi tot felul de facultăţi, să nu trebuiască să pleci de-acasă? Vin aici de la Tîrgu-Mureş, de la Cluj, de peste tot şi tu … unde te duci? La Bucureşti!”

Am lăsat-o în lacrimi, văduvă, aşa cum rămăsese, şi-am plecat.

Ce-am păţit acolo?

Mîine!

Perplexitate 2. Mi se pregăteşte un fake-blog!

Da, acum am văzut. După avertizarea unui prieten, iată ce descopăr, că

www.lapatratosu.wordpress.com

este luat.

Cineva a început, dacă nu mă iubeşte, cel puţin să îmi dea foarte multă atenţie. Măgulitor!

Înseamnă că mi se pregăteşte, ca lui Năstase, Becali, Vîntu  etc. un fake-blog. Bun!

Un prieten vînător mi-a spus ieri: Dintre toate animalele sălbatice, omul este cel mai rău!

Vreau să plec în pădure. E mai bine ca în blogosferă!

Aşa-mi trebuie, dacă stau în faţă, capăt atenţia!

Mulţumesc prietenilor pentru avertizări!

Dragă Ghiţă, Nelu şi Lenuţa…

Dragă Ghiţă, Nelu şi Lenuţa. Sîntem puţini, da buni!

Pornim la drum cu mult entuziasm şi alături vouă s-ar putea să mai apară şi alţii.

Unii vor renunţa, că-i treabă grea… greaca…, dar voi veţi rămîne tot timpul pe-aproape, credincioşi textului, deschizători de gramatici şi răsfoitori de dicţionare. Nu-i aşa?
Pe voi nu vă voi pierde niciodată! Atît ne trebuie: doi sau trei, cum zice Biblia, Matei 18:20  Că unde sunt doi sau trei adunaţi întru Numele meu, acolo sunt în mijlocul lor, noi sîntem mai mulţi. Eu, Ghiţă, Nelu, Lenuţa şi, aşa cum a promis, Fiul.
Noi sîntem prieteni. Vă rog, vă rog mult…. nu veniţi cu chestii din astea, dom profesor. Fiecare dintre voi poate fi autoritate pentru ceialţi în cel puţin un domeniu. Ghiţă este tîmplar şi apicultor, Lenuţa este casnică, Nelu este om de afaceri, fost inginer.

Dacă aş dori să învăţ cum se umblă la stupi sau cum se face o masă, m-aş duce la Ghiţă, dacă aş dori să învăţ să cos bine sau să fac o prăjitură cu mere, m-aş duce la Lenuţa, tot ea ne poate învăţa şi borşurile şi sarmalele în foi de viţă. Dacă aş vrea şurubăreală şi proiecte, ne-am duce cu toţi la Nelu, nu-i aşa?

Fiecare poate învăţa ceva pe celălalt. Nimeni nu este autoritatea finală pentru nimeni în toate. Eu ştiu un meşteşug şi vă voi spune la fel cum ne-ar spune coana Lenuţa despre sarmale sau nea Nelu despre ambreiaj şi despre greaca Noului TEstament. Simplu.

Voi, prietenii mei, pentru cîteva luni, mă veţi ajuta să ne dumirim asupra limbii greceşti. Este aşa de bine că sîntem atît de diferiţi, asta face experimentul nostru şi mai interesant. Voi veţi prinde cîteva lucruri de la mine, eu voi învăţa de la voi şi ne vom ucenici aşa unii pe alţii.

Ne vom scrie ca între prieteni, vom face exerciţii împreună, veţi avea teme de făcut acasă. Tot ce vă trebuie este un computer cuplat la internet.

Acolo veţi găsi aproape totul. Ce nu veţi găsi, vom căuta împreună.

Să începem cu o rugăciune de binecuvîntare ca să ni se deschidă minţile!

Doamne, Dumnezeule

Care ai împărţit şi despărţit limbile la Turnul Babel, 

Cel care ne-ai fugărit pe toată faţa Pămîntului,

să nu mai ştim de noi şi nici unii de alţii,

acum,

adună-ne în jurul Cuvîntului Tău,

strînge-ne mintea să-Ţi înţelegem cuvintele,

împacă-ne unii cu alţii să alungăm despărţirea

şi-ajută-ne să ne oprim alergarea.

Dă-ne minte, înviorează-ne amintirile,

pune hărnicie în viscerele noastre

şi nu ne lăsa pradă delăsării şi lenevirii

cele fără de rost.

Amin!

Perplexitate!!!

Am fost la biserică, am fost la nuntă. Duminica e duminică! Pauză de blog, pauză de muncă, bucurie, comuniune…feţe reale de oameni, no avatars, dialog real, neintermediat, ce mai…lux!

Vin acasă!

Cînd vin acasă ca să îmi fac igiena blogului de toate zilele (igiena, nu blogul), ce credeţi că văd????

72 de comentarii în aşteptare pentru moderare!!!

Şi cînd să încep la moderare ce credeţi că găsesc?

Toate cele 72 de comments veneau de la aceeaşi adresă.

Da asta nu-i totul. Turnul mi-a transferat pur si simplu o parte din blog pe blogul lui, cu poze, cu comentarii, cu text, cu tot.

Am crezut că am văzut cam de toate prin blogosferă, dar asta este cu totul şi cu totul nemaivăzută, nemaiauzită şi nemaibloguită!

Nici nu ştiu cum să interpretez un asemenea gest! Poate fi cel mai frumos compliment, poate fi şi altceva… ca atunci cînd cineva te iubeşte aşa de mult că vine să se mute la tine sau insistă să te muţi tu la el, sau te urmăreşte peste tot etc.

Nu ştiu, habar n-am, sînt năucit! Poate mă luminaţi voi, poate ne oferă Flavius însuşi o explicaţie.

Mă gîndeam să îmi închei experimentul cu blogul în octombrie, la un an de cînd am început, dar chestiile astea mă fac curios. Natura umană este plină de surprize! Lui Balzac i-ar fi trebuit o viaţă metusalemică pentru a scrie cel puţin un sfert din Comedia umană.

Bravo, Flavius!  O grămadă de muncă! Uite că, dacă îmi pierd cumva blogul sau parolele, cel puţin o parte dintre texte le găsesc la tine. Eu n-aş fi avut atîta răbdare să „mă salvez”. De fapt nici un text nu mai este scris în altă parte. Dacă se duce de rîpă wordpress-ul  se duce tot ce-am scris.

Noroc cu oameni ca Flavius că „m-a salvat”! uite că eu nu îmi pot reciti textele, am sindromul „post partum”. Nu pot lua plodul imediat ce s-a născut şi e plin de zoaie ca să îl pup.

Flavius, ai toată admiraţia mea. Ai muncit mult după-amiaza asta şi acum cei care mă caută pe mine, mă pot găsi şi la tine! E bine! în felul ăsta mai scăpăm de rating şi trec click-urile spre cine şi le doreşte.  Doamne-ajută!

Masterat Filologie clasică

Iată o idee bună. Poate devine tentant pentru cei care locuiesc în Bucureşti.

Corespondenţa ne-a sosit din partea doamnei Dr. Florica Bechet prin intermediul ARSR.

UNIVERSITATEA DIN BUCURESTI
FACULTATEA DE LIMBI SI LITERATURI STRAINE

Catedre organizatoare:

lingvistică romanică, limbi şi literaturi iberoromanice; limbă şi literatură italiană;

filologie clasică

ROMANISTICĂ – MASTERAT 2007

4 semestre

Masteratul de „Romanistică” se adresează absolvenţilor secţiilor cu specializare A sau B în una dintre limbile romanice (franceză, italiană, spaniolă, portugheză, română), secţiilor de filologie clasică, dar şi acelor studenţi de la facultăţi socio-umane (care deţin cunoştinţe de bază privind latina şi o limbă romanică diferit ă de română) care doresc să îşí fructifice formaţia iniţială cu aplicare la spaţiul romanic.

Masteratul reuneşte şase module, care corespund celor şase direcţii de specializare oferite de catedrele care şi-au unit forţele pentru organizarea lui:

„Studii de hispanistică” / „Studii lusofone” / „Studii catalane” / „Studii italiene” /

„Filologie clasică” / „Lingvistică Romanică”

Tematica generală a proiectului îşi propune să identifice, studieze şi sistematizeze acele elemente ale culturii literare şi lingvistice europene actuale care s-au definit şi structurat în timp pornind de la modele latine şi care, în marea diversitate a variantelor, au păstrat, în aria romanică, o unitate recognoscibilă şi astăzi şi fertilă pentru progresul culturii europene în ansamblu. Programul îşi propune să încadreze abordarea izolată a latinităţii / romanităţii, oferită de specializările actuale, în ansamblul care s-a constituit din punct de vedere istoric pe fundamentele culturii antice şi care îşi menţine unitatea pe parcursul evoluţiei sale.

Programul se integrează în preocupări ştiinţifice şi culturale europene actuale de examinare a Europei romanice (şi nu numai romanice) de ieri şi de azi în relaţia ei cu lumea antichităţii clasice.

Pe lîngă cursuri şi seminarii de specialitate, fiecare modul propune două ore de atelier de specialitate, destinat unor activităţi menite să dezvolte capacitatea de cercetare ştiinţifică, precum şi îmbunătăţirii cunoştinţelor de limbă ale studenţilor.

 

Examenul de admitere la masterat (13-15.09.2007) va consta din două probe: o probă scrisă (candidaţii vor justifica opţiunea pentru două din cărţile din bibliografia de mai jos, cărţi considerate relevante din punctul de vedere al motivaţiei de studiu); o probă orală (o temă de cercetare: o temă nouă sau continuarea lucrării de diplomă).

· Blaise, Albert, Manual de latină creştină, Timişoara, Amarcord, 2000

· Carcopino, Jérôme, Viaţa cotidiană în Roma la apogeul Imperiului, Bucureşti, EŞE, 1979

· Călinescu, Mateo, Cinci feţe ale modernităţii, Bucureşti, Univers, 1995

· Eco, Umberto, Şase plimbări prin pădurea narativă, Constanţa, Pontica, 1997

· Garin, Eugenio (coord.), Omul Renaşterii, Iaşi, Polirom, 2000

· Joly, Martine, Introducere în analiza imaginii, Bucureşti, All, 1998

· Le Goff, Jacques (coord.), Omul medieval, Iaşi, Polirom, 1999.

· Marrou, Henri-Irénée, Istoria educaţiei în antichitate, Bucureşti, Meridiane, 1997

· Riché, Pierre, Educaţie şi cultură în Occidentul barbar, sec. VI-VIII, Bucureşti,Meridiane, 2001

· Schmitt, Jean-Claude, Raţiunea gesturilor în Occidentul Medieval, Bucureşti, Meridiane, 1998

· Tagliavini, Carlo, Originile limbilor neolatine, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1977

· Villari, Rosario (coord.), Omul baroc, Iaşi, Polirom, 2000

 

Inscrierea – 3-8.09.2007, la secretariatul Facultatii de Limbi si Literaturi Straine, str. Edgar Quinet 5–7, et. II stânga. Acte necesare: (cerere de inscriere; d iploma de bacalaureat şi diploma de licenta (sau echivalenta acesteia), în original; certificatul de nastere (copie legalizată), 3 (trei) fotografii tip buletin de identitate; chitanta atestand plata taxei de inscriere la examen.

 

 

Absolventii interesati de modulul de FILOLOGIE CLASICA vor putea studia atit limba latina, cit si limba elina (greaca veche) in cadrul orelor de atelier.

„Blogul – prietenul informaţiei, duşmanul gîndirii”

Am citit, la recomandarea unui prieten, un articol care merită să ne pună pe gînduri.

Multe poate face un blog, dar sînt şi multe lucruri pe care nu le poate face.

Oare chiar aşa să fie? Informaţie mai mult decît şcoală de gîndire.

Uneori am simţit că are aşa de multă dreptate autorul!

Pe alocuri tind să nu fie de acord cu el.

Oricum merită citit. Vezi AICI.

Dacă mă conving că autorul are dreptate. La sfîrşitul experimentului meu, în octombrie, mă las de blog. Deocamdată ezit.

Cum ar arăta şcoala de vară „ideală” de NT în România?

Am promis ca ne vom ţine de problematica anunţată.

Profesori universitari de Noul Testament.

Aici e aici! Cînd vorbim de profesori universitari trebuie să definim bine lucrurile.

Profesor universitar înseamnă „prof. univ. dr. ” nimic mai puţin. Aici standardele „onor Ministerului” 🙂 sînt foarte clare. La fel peste tot în lume.

Care sînt aceste standarde? Cel puţin 5 cărţi de autor publicate (depinde de domeniu), vreo 30 de articole, minimum minimorum, în ţară şi străinătate, participări la simpozioane, conferinţe, congrese, membralitate în asociaţii profesionale, granturi obţinute şi conduse de respectivul etc.

Aşa cum observa cineva, trebuie să vorbim cu rezervă despre profesori universitari de NT pentru că putem semăna confuzie.

Repet, cu riscurile de rigoare, un doctorat în domeniul studilor biblice nu transformă pe nimeni în profesor universitar.

Deci, stabilite fiind aceste lucruri, putem pune o întrebare incendiară?

Cum ar arăta oare şcoala de vară ideală pe Noul TEstament în România?

Ce specialişti avem? Cine ar fi putut contribui? Cine ar putea prezenta mai mult decît o predică mai elevată pentru un volum decent publicabil?

Dacă vorbim de făcători de ucenici, autorităţi epistemice informale, pasionaţi, predicatori excelenţi, vorbitori fermecători etc. Atunci este cu totul altceva. Se poate face o conferinţă pentru pastori pe cinste, dar nu ceva adresat specilialiştilor, nu ceva la un nivel academic competitiv cu universităţile amintite.

Am consultat o listă realizată de un prieten şi am apelat la sugestii.

Cred că şcoala de vară de anul acesta, dar mai ales una virtuală, potenţială, „ideală”, cel puţin pentru „o anumită parte a presei” , cum spunea Iliescu în urmă cu vreo cîţiva ani, ar putea conţine următoarele nume (am pus în ordine alfabetică, să nu se supere nimeni): Dr. Alex Neagoe – specialist în Evanghelia lui Luca, pastor baptist. Timişoara, Dr. Beniamin Fărăgău – specialist Ioan-Apocalipsa relaţia NT cu VT, pastor baptist. Cluj, care lucrează de ani de zile la o metodă de studiu biblic (nu discutăm acum „în contra”), Dr. Octavian Baban – specialist în Luca-Fapte, pastor baptist, lector. Bucureşti, Dr. Radu Gheorghiţă – Epistola către Evrei, citarea VT în NT, LXX, profesor în Statele Unite, Dr. Sorin Sabou – Epistola către Romani, pastor baptist, conf. Bucureşti. Locuieşte în Statele Unite., Drd. Dorin Axente – Evanghelia după Ioan, Cluj.

Am enumerat acele persoane din mediul baptist care şi-au obţinut un doctorat sau sînt în faza finală cu editarea tezei în domeniul Noului Testament. Sînt mulţi? Sînt puţini? Este adevărat mai sînt alţii care sînt în procesul formării în diferite şcoli din România, Anglia, Statele Unite. Poate că peste cîţiva ani această listă va arăta altfel.

Dacă mai aşezăm în rîndurile de mai sus şi pe cei care cunosc limba greacă a Noului Testament, atunci deja avem o listă destul de consistentă. Dacă îi adăugăm pe masteranzi, cred că ne îndreptăm undeva spre un grup de 40 de persoane. O şcoală de vară numeroasă.

Aşa ar arăta o şcoală de vară baptistă pe NT „ideală” pentru unii? Cum arată pentru alţii? Pot să îmi imaginez, dar vă las pe voi.

Altele sînt întrebările grele care frămîntă generaţia noastră între 30-40 de ani, care se uită la generaţie celor aflaţi între 50-60 de ani, care se uită la generaţia celor aflaţi între 60-70 de ani.

Cine poate aduce pe aceşti oameni împreună? Ce anume i-ar putea aduce împreună? Grele întrebări şi nu mi le puneţi mie. Eu ce am putut am făcut sau, mai bine zis, am făcut ce-am putut. Dacă alţii doresc să facă ceva şi mai bun, iată o listă de la care puteţi porni. Succes şi cum iese ceva mai bun, cu atît mai bine ţării şi nouă cu atît mai bine! 🙂

Simfonie în mi (noritar) minor pentru cor mic (st!)

O simfonie de texte care ne aduce aminte care care este esenţa creştinismului!

Creştinii n-au fost niciodată centrali, ci periferici. Şi-au păstrat însă concentrarea asupra Centrului, Cristos descoperit în Scripturi.

Creştinii n-au fost niciodată la conducerea polisului, dar n-au fost nici supuşi cînd le-a fost atacată credinţa. Au fost vocali în Agora şi tăcuţi în Circ, unde erau daţi la lei. Excentrici (devianţi faţă de centru), ambasadori ai unei alte lumi, au fost alungaţi, exilaţi, prigoniţi.

Creştinii n-au fost niciodată triumfalişti şi largi. Au fost înguşti şi sobri. Ascetici şi disciplinaţi. S-au dus pe pustii şi acolo au găsit pămînt fertil pe care l-au semănat cu sîngele lor spre creşterea Împărăţiei celei nevăzute.

Creştinii n-au avut niciodată simţul stăpînirilor, pentru că şi-au adunat comorile în altă parte şi nici dorinţe imperiale, pentru că împărăţia lor este din altă lume.

Creştinismul autentic a fost întotdeauna conjugat cu „puţin”, „mic”, a stat sub semnul „neînsemnatului” (o iesle insignifiantă, dintr-un staul neînsemnat, dintr-un oraş mărunt…. într-un mormînt nesemnificativ, dintr-o grădină periferică..)

La marginea lumii, pe cîmpiile cu stîne, la marginea oraşului, pe cruci de tîlhari, marginalitatea, neînsemnatul au atras întotdeauna privirile celor de pe tronuri împărăteşti şi scaune arhiereşti. Central a fost Cristos în mijlcul batjocurilor.

Iată simfonia de texte în mi minor pentru minoritar şi cor mic (sssst! să se audă):

Luca 12:32 Nu te teme turmă mică; că bine a voit Tatăl vostru să vă dea vouă Împărăţia.

Luca 13:23 Cineva I-a zis: „Doamne, oare puţini sunt cei ce sunt pe calea mântuirii?” El le-a răspuns:
24 „Nevoiţi-vă să intraţi pe uşa cea strâmtă. Căci vă spun, că mulţi vor căuta să intre şi nu vor putea.

Matei 20:16 Astfel vor fi cei de pe urmă întâi şi cei dintâi pe urmă, că mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi.

Matei 7:13 Intraţi prin uşa cea strâmtă. Că largă este uşa, şi lată calea ceea ce duce în pierzare, şi mulţi sunt cei ce intră printr-însa. 4 Ce strâmtă este uşa! Şi îngustă calea, care duce în viaţă! Şi puţini sunt cei ce o află pre ea

Solo final este cîntat de Marcu cu măsura 12:24

Cîntaţi, vă rog, cu noi, dar nu cu înghesuiala, că nu iese, trebuie puţini,

Puţini au rămas? Atunci luaţi cu năvală! (Cum cîntă Matei dar în măsura 11:12)

Intelectualul ca meşteşugar

În două comentarii la postul despre „intelectual” doi buni prieteni au manifestat timiditate în a se numi pe ei înşişi asemenea.

„Mai bine să ne dea alţii titlul cu pricina etc.” Oameni cumsecade şi smeriţi. Îi cunosc bine. Nu se fandosesc.

Bine.

Dar cred că sfioşenia asta feciorelnică atunci cînd trebuie să ne asumăm crucea la care ne-a chemat Dumnezeu cu darurile şi poverile de purtat în fiecare zi, vine tocmai din faptul că avem o înţelegere deformată asupra „intelectualului” ca personaj care cheamă la căciulire: „trăiţi dom’ profesor” (aşa mă salută tot timpul un vecin), „trăiţi dom zidar” îmi vine să-i răspund.

Faptul că moştenim o cultură care poartă încă cicatricile comunismului ne deformează spre a înţelege că cei care „au facultăţi e superiori!”. Paradoxal, cultura care, zice-se, promova egalitatea tuturor a creat cele mai mari anomalii sociale, pentru că statutul venea din hîrtii, nu din mîinile şi creierul celui respectabil. O cultură a etichetelor şi abţibildurilor, nu a meritocraţiei.

Intelectualul nu este superior oricărui alt meşteşugar. Intelectualul este un meşteşugar. Nu este alta povara muncii, nu sînt mai jos standardele de calitate, nu se cer rezultate mai puţin vizibile decît în cazul oricărui alt meşteşug. Materialele şi locul în care este plasat atelierul diferă. În rest totul este la fel.

Un lăcătuş mecanic de cea mai bună calitate este de preferat unui intelectual mediocru. Un instalator, un tîmplar, un cizmar, un croitor, un bucătar toţi pot deveni artişti în meseria lor şi mai de soi şi mai de respectat şi mai bogaţi sufleteşte şi material chiar, de ce nu, decît un impostor al literelor şi cifrelor.

Un profesor prost, un dirijor care nu-şi poate stăpîni orchestra, un scriitor fără „pană”, un pictor fără „culoare”, un sculptor „fără mînă” sînt fiecare dintre ei, probabil, un taximetrist bun ratat, un lutier excelent, un contabil extraordinar, un scenograf de teatru sau un olar. Toţi au avut ambiţii proaste, dar fără scînteia creatoare.

Sînt meşteşugari care au încurcat atelierele. Intelectualii „degradaţi” s-ar putea să devină profesionişti excelenţi şi să-şi împlinească perfect menirea pentru care fac umbră pămîntului. Un taximetrist care ştie să fie un ghid fermecător, „pălăvrăgind” tot timpul despre anul în care s-a construit castelul, despre statuia cutare, nu este de preferat unui profesor de geografie prost? Dar un constructor de viori maestro, nu este de preferat unui dirijor de orchestră de tîrg? Dar un contabil, expert-contabil, n-ar fi de preferat unui scriitor care n-are nimic a spune şi îşi povesteşte aventurile amoroase de pe scara blocului? Oare nu-i de preferat un vitrinier inspirat unui pictor care nu are imaginaţie? Oare n-ar fi mai bine să cumpărăm oale unicat, dar bine făcute decît să ne ceară un sculptor fără „simţul mişcării împietrite” 2000 de euro pe o chestie penibilă de piatră, care „n-are viaţă-n „ea?

România este o ţară deşteaptă. De asta cîntăm imnul în fiecare dimineaţă „Deşteaptă-te române!” România este o ţară deşteaptă dar greu de potrivit, greu de potrivit omul potrivit la locul potrivit.

Avem tot felul de impostori, între scriitori, între artişti, între sportivi, între termopanişti, zidari etc.

Bărbatul a fost blestemat să asude în urma muncii lui, nu să muncească, numai să asude!

Munca nu este o urmare a păcatului, numai sudoarea! De asta pute! Citiţi cu atenţie blestemul! Osteneala este partea care urmează păcatului.

„Geneza 3:17 Iar lui Adam i-a zis: „Pentru că ai ascultat vorba femeii tale şi ai mâncat din pomul din care ţi-am poruncit: „Să nu mănânci”, blestemat va fi pământul pentru tine! Cu osteneală să te hrăneşti din el în toate zilele vieţii tale!”

Deci toţi sîntem muncitori care asudăm pe ogoare diferite.

Ei, dacă am fi fost cu toţii în Eden, toţi am fi fost muncitori buni. Urmare a păcatului nu este că unii muncesc cu dalta şi alţii cu penelul, urmare a păcatului este că şi unii şi alţii pot munci prost şi cu dalta, şurubelniţa, cheia Mox sau condeiul.

Există muncitori proşti şi meşteşugari buni. Atît! Între intelectuali, de asemenea, veţi găsi ambele categorii, aşa cum găsiţi între instalatori şi pe unii şi pe alţii. Numai că la ultimii rezultatele sînt vizibile mult mai curînd. Evidenţa îi trădează mai repede. Intelectualul poate să ne păcălească mai multă vreme.

Oriunde în lume călătoreşti observi această atitudine relaxată, normală faţă de intelectuali, în faţa cărora nu trebuie să ne căciulim, pentru că nu sînt altceva decît altfel de meseriaşi. În lumea normală există respect pentru cei care sînt foarte buni în ceea ce fac. Un ceasornicar de excepţie va ridica mai multe pălării în Franţa sau Germania decît un profesoraş mediocru. De ce?

Pentru că cel bun este de pus la un loc cu împăraţii.

Proverbe 22:29 Dacă vezi un om iscusit în lucrul lui, acela poate sta lângă împăraţi, nu lângă oamenii de rând.

Proverbe 22:29 Vezi tu un om dibaci la lucrul lui? El va sta înaintea conducătorilor şi nu înaintea oamenilor de rând.

Ce este intelectualul?

Ce ar trebui el ca să fie demn de respect? un om priceput, iscusit, dibaci în lucrul lui.

Nu lucrul făcut contează, ci dibăcia, iscusinţa şi priceperea.

Sînt un intelectual, asta e. De ce să mă ruşinez. Este o muncă onorabilă. Tot ce-mi doresc este iscusinţa, dibăcia, priceperea, ca să mă pot alătura şi eu lui socru-meu, tîmplar de excepţie. Deocamdată trebuie să mă căciulesc înaintea lui! E bun! Şi face şi ucenici!

Seminţele lui Liviu

Iată că am obţinut acordul artistului pentru a împărtăşi cu voi proiectul său.

Seminţele, 5 în prima variantă, cîte una pentru fiecare continent, au crescut în număr, la 7.

Ideea este descrisă în postul acesta.

Iată descrierea proiectului. De ce vi-l prezint? Poate că înălţaţi o rugăciune pentru reuşita călătoriei acesteia „cu 7 sculpturi în jurul lumii”.

The project consists in creating a number of 7 sculptures. The objective is to express the teaching of the Lord Jesus Christ about eternal life (John 12) using the metaphor of the seed. The settings will be those where God’s heart dwells the most.

 

1. a hospital – to bring hope to sick people

name of the project: Bartimeus, the blind man

continent: Australia – the first continent where the sun rises (New Zealand)

project: an imposing sculpture to express hope

 

2. an orphanage – to bring joy and hope to orphans

name of the project: Onisim, the „son” of Paul,

continent: Asia – second continent where the sun rises

project: a playing ground with forms like seeds. Children will be involved in the process

 

3. a cemetery – to strengthen faith in eternal life

name of the project: Lazarus, the resurrected man

continent: Africa, the third continent where the sun rises. (Egypt)

Project: a sculpture in the proximity of the pyramids.

 

4. a church – to strengthen the hope of Christians

name of the project: Simon, the martyr

continent: Europe – the forth continent where the sun raises. (Romania, from the pressure of Communist atheism to the postmodern relativism of EU)

project: a seed sculpture to be placed next to a church that for many years is under the water of a dam lake in Transylvania – Romania

 

5. a jail – to bring hope to prisoners

name of the project: Barabas, the liberated prisoner

continent: America – the fifth continent where the sun rises. (In one of the severe jails in USA )

project: a dark object through which to be able to see the sky

6. Bethlehem – to reaffirm that Jesus Christ is the center of the universe

name of the project: Jesus Christ, the seed of the world

place: the Holy Land – Bethlehem, the town where the Seed of the World was plant

project: a seed will be placed partially in the ground, partially over the ground.

As an ancient fountain the pit will have stairs that will offer to people the possibility to get down for meditation

happening: I am going to stay myself for few days in the pit before the sculpture will be placed.

 

7. In Heaven – after my death

name of the project: Liviu, dead and risen through Jesus Christ

place: The Kingdom of Light

project: totally unknown but awaited in faith

www.liviumocan.com
i am striving to polish mirrors for heaven

the clash of civilizations

În urmă cu ceva timp SAmuel Huntington a scris un text prin care lansa conceptul de „clash of civilizations”, „ciocnire a civilizaţiilor.”

Pe 21 februarie 2006, la televiziunea Al-Jazeera, a fost invitat psihologul american Wafa Sultan, pe care „au scăpat-o de sub control”.

O femeie extrem de inteligentă, cu o putere de analiză şi de expresie foarte bine structurată, face nişte afirmaţii care trebuie să ne dea de gîndit atunci cînd vorbim despre culturi, civilizaţii, religii şi chiar atunci cînd am putea visa un ecumenism general (pentru toate religiile) şi nu doar unul creştin (între bisericile creştine)

Wafa Sultan, provenită din cultura arabă, locuind în Statele Unite ale Americii, face o analiză a conflictului dintre Arabi şi Evrei, dar şi a faptului că fiecare are dreptul să creadă sau să nu creadă, să creadă în Isus, Allah sau pietre, pe care să le arunce în alţii. Oride asemănare cu situaţii din lumea creştină este pur întîmplătoare.

Puteţi urmări dialogul AICI.

„Compromisul ecumenic”

Ce este ecumenismul?

Greu de răspuns. Cîte organizaţii atîtea dicţionare. Ecumenismul este o „mişcare religioasă care are ca scop unirea tuturor bisericilor”. Eh! A tuturor bisericilor creştine? asta este un fel de ecumenism, a tuturor religiilor, altfel de ecumenism.

Care este scopul am văzut. Care este preţul?

Nu există o unire a tuturor mişcărilor religioase fără o negociere dogmatică. Se pot negocia dogmele? Să fim serioşi! Răspunsul cinstit al tuturor teologilor ar fi NU! Şi atunci de ce pierd timpul pe la tot felul de conferinţe şi simpozioane? Glumesc!

Sînt baptiştii ecumenici?

Tradiţional vorbind, nu prea. Acum? Este ceva mişcare timiduţă care poate ajunge pînă la oribilissimul gest ca la întîlnirea dintre un pastor baptist şi un preot ortodox, pastorul să se repeadă să-i sărute mîna preotului. Noroc că preotul a avut bunul simţ de a retrage mîna la vreme, într-un gest de înţelegere a diferenţelor mai adîncă decît gestul de pricepere a relevanţei din partea pastorului cu pricina. Asta este gest ecumenic? Mă îndoi!

Baptiştii au fost de la bun început radicali, fără să arate cea mai mică disponibilitate spre negocierea dogmelor.
La ultimul Congres al baptiştilor s-a votat ieşirea dintr-o organizaţie ecumenică bine cunoscută.

Există ecumenism autentic? La nivelul declaraţiilor, da. La nivel teoretic, din punct de vedere teologic, mai este de discutat! Aţi văzut ultima declaraţie care a scandalizat pe toată lumea trimisă din partea Papei? Fiecare Biserică cu „bisericuţa ei”. Fiecare crede că adevărul lui este cel mai adevărat.

La nivel practic? La nivelul „de jos”, al enoriaşilor simpli? Departe de declaraţiile comisiilor şi consiliilor canonice? Asta este cu totul altă treabă.

Depinde ce înţelegem prin simpozioane, conferinţe, şcoli de vară, proiecte ştiinţifice etc. Depinde ce înţelegem prin faptul că beau o cafea şi discut despre Evanghelie şi Cristos sau petrec 10 ore în maşină pe un drum infernal cu un ortodox sau cu un catolic. Asta puteţi să o numiţi cum vreţi, dar numai încercare de unificare a bisericilor nu este.

N-am rezolvat în cele 4 zile de şcoală de vară problemele dogmatice ale bisericilor din care facem parte, ortodoxă, catolică, greco-catolică, baptistă, creştini după evanghelie, penticostală (am uitat vreuna?) şi nici n-am pus de-o unire. Nu ne-am minţit unii pe alţii promiţînd negocieri ale dogmelor şi nici tratate şi protocoale prin care să ne angajăm că o lăsăm mai moale cu propovăduirea propriilor credinţe.

Nimeni n-a încercat să negocieze nimic, nici dogme, nici teologumene. Ne-am informat unii pe alţii despre felul în care interpretăm un text ca Evrei 6 (vezi prezentarea lui C. Simut!). Am dezbătut perspectivele diferite asupra felului în care înţelegem mîntuire, dar de aici şi pînă la „compromisul Ecumenic” este cale lungă.

Vă rog să mă ajutaţi dacă am înţeles eu greşit ecumenismul. După părerea mea ecumenismul la nivel instituţional este o minciună sfruntată, după cum ne demonstrează pe viu actualul Mitropolit al Moldovei şi viitor Patriarh. Una spunem la conferinţe, alta se întîmplă pe teren.

Ce se va întîmpla de aici încolo?

Probabil că vom continua să ne adunăm enoriaşi cu enoriaşi, baptişti, cu penticostali, creştini după evanghelie, ortodocşi, catolici, greco-catolici, reformaţi, luterani să citim Biblia împreună. Simplu, pornind de la textul grecesc. Vom urmări istoria interpretărilor acestui text pornind din secolul II şi pînă la noi, vom citi şi Vechiul TEstament în ebraică, text după text. Cine ştie ce iese de aici?

Poate că vom ajunge să discutăm şi despre mîntuire şi Cristos şi Sfînta Treime fără a ne arunca anateme unii altora.

Dacă asta numiţi compromis, atunci înseamnă că voi continua să trăiesc într-un dulce şi binefăcător „compromis”!

Dacă asta numiţi ecumenism, atunci ori trebuie să mai consultăm încă o dată dicţionarele, ori admiteţi că am inventat un nou sens al termenului!

Precizez la sfîrşitul acestui mesaj că tot ce am scris nu este un dialog conflictual cu dr. Bulboacă, care ieri şi-a cerut scuze pentru atacul la adresa mea.

Rămîn la convingerea că în cele spuse de dînsul au un substrat seminal pentru dezbaterea autentică.