Psalmul 12
august 4, 2007Primeşte-mi istovirile
Şi iartă-mi zăbovirile,
Alungă-ngrijorările
Şi-adună-mi cugetările
În Tine
Odihneşte-mi gîndurile,
Îndulceşte-mi amarurile
Risipeşte-mi înciudările
Frînge-mi necazurile
De Tine,
Ponoasele şi bolile,
Suferinţele şi greutăţile,
Pe umerii Fiului
Prăbuşească-se.
Frumos psalmul, poate doar pentru ca exprima zbucuimul; si pana la urma cred ca asta e singurul lucru care il extaziaza pe Dumnezeu la om – durerile, nu ale facerii, ci ale re-facerii. Un vers imi place mai mult decat celelalte – primul vers al strofei centrale. E plin de miez si invoca totusi zadarnicia. Odihna ? Pe pamantul celor vii ?? Ce vis frumos.
what does that mean? what do you ( whoever you are, if you are a person, and not a program ) mean by „moderation” ?
draga George, iti multumesc pentru cuvintele de apreciere, moderarea este un filtru.
Se pare ca îmi scrii prima dată. Pentru cei care scriu prima dată (pînă ne cunoaştem-recunoaştem, dat fiind faptul că am fost înjurat de mamă şi organe… ) există un asemenea filtru.
Ai trecut de el, încîntat de cunoştinţă..
„Frînge-mi necazurile
De Tine,” îmi aduce aminte de o frază dintr-o predică: „Nu poţi încălca un principiu; te vei frânge pe tine încercând” (You cannot break a principle; you will break yourself trying)…
Oare putem spune că Dumnezeu e cel mai tare principiu? De care ni se zdrobesc şi ni se frâng necazurile, slăbiciunile… şi tot ce nu e din El?