h1

(Şi) Blogul este parohia mea….

August 4, 2007

Zilele trecute m-a întrebat un prieten

E normal pe un blog al unui baptist sa se discute atat de mult despre conducerea BOR?

Răspuns:

Nu e normal, e necesar, pentru că:

1. Blogul este un spaţiu public pe care nu intră numai baptişti.

2. Pentru că unii, care nu sînt baptişti, s-ar putea să fie interesaţi ce gîndesc cei de alte religii în situaţia asta.

3. Pentru că alegerea unui nou patriarh ne afectează şi pe noi. Şi oricum e bine ca şi BOR să ştie că nu sînt singuri pe lume.

4. Pentru că ţara fierbe şi e şi ţara noastră şi, cînd se isterizează poporul, ar trebui să încercăm să ne păstrăm luciditatea (mai ales în mijlocul atîtor eulogii fornăitoare şi elogii dulcegi). De asta Vineri eu ţin post, ca de obicei, dar nu doliu naţional. Asta nu-mi poate impune nimeni.

5. Pentru că o perspectivă „din exterior” s-ar putea să fie benefică celor care stau pe margine şi nu sînt nici în biserică, nici în afara ei, dar privesc la toata manifestarea asta exagerată în care Presa nu mai ţine echilibrul. Mi se pare mie sau noi românii, pasionali cum sîntem, avem o aplecare spre isterie?

6. Pentru că presa clasică în astfel de situaţii manipulează. Este înhămată la tot felul de interese.

7. Pentru că asta face un blogger şi pentru un an m-am hotarît să fiu blogger. Simplu. Un blogger reactinează, spune, comentează, încearcă să manipuleze 🙂 . etc.

Poate într-o zi voi ţine la noua secţie de litere nou înfiinţată în universitatea Emanuel un curs de blogging. Ei, atunci măcar să ştiu despre ce vorbesc.

şi pentru că, parafrazînd vorba lui John Wesley, „The World is my parish”, spun şi eu (Şi) Blogul este parohia mea. De aia!

Anunțuri

6 comentarii

  1. ma intereseaza cursul asta de blogging. 🙂
    s-ar putea initia un program pilot „la distanta” in faza de cocepere a cursului pentru a fi tinut la zi?
    m-as inscrie ca si cursant. mi-ar fi placut sa merg in tabara de la paltinis dar… asa ca o varianta „la distanta” ar fi optima pt mine 🙂
    ce ziceti? 🙂


  2. pai sa blogguim impreuna 🙂
    si vedem ce iese


  3. E si normal e si necesar. E de asemenea firesc si util. E nimic neobisnuit si e musai sa o faci.

    Dar, totusi, blogul e parohia ta… mey


  4. asta-i, dadatroll, asta-i, parohia mea, al tau este casa ta si tot asa.


  5. […] poate chiar a pastorului, dacă acesta simte că “şi internetul e parohia lui”, vorba lui Marius Cruceru, care îl parafrazează pe John Wesley cu “lumea este parohia […]


  6. […] Poate într-o zi voi ţine la noua secţie de litere nou înfiinţată în universitatea Emanuel un curs de blogging. Ei, atunci măcar să ştiu despre ce vorbesc. (sursa) […]



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: