h1

„Evanghelizarea-i o manipulare”

August 5, 2007

– Da, aveţi dreptate, domnu’, e o mare manipulare.

– Şi, cum, mai şi îndrăzniţi să recunoaşteţi….? Sînteţi nişte … Agresaţi omul. Nu-l vedeţi, că aproape se lasă convins, îl duceţi de nas…..

– Auziţi, domnule, calm. Hai să vă explic, Isus ne-a învăţat să facem asta. Exact aşa! Ne-a spus să fim pescari de oameni.* Aţi fost vreodată la pescuit?

– Da, am fost, şi ce-i cu asta?

– Şi, nu-i aşa? V-aţi aşezat pe malu bălţii, aţi făcut aşa o strigare mare să se adune toţi peştii, le-aţi expus toate argumentele civilizat, le-aţi spus ce avantaje extrarodinare ar fi dacă s-ar sui la dumneavoastră în barcă, să-i duceţi acasă, să-i puneţi în tigaie, să-i mîncaţi ca să devină o persoană respectabilă, frumoasă şi deşteaptă, aşa ca dumneavoastră…? I-aţi manipulat fără ruşine, le-aţi pus mîncare în ac şi i-aţi dus cu pluta, i-aţi păcălit, pentru că peştele habar-n-are ce-i aia viaţa dincolo de viaţa din baltă.

Pescuitul este o manipulare ordinara.

Evanghelizarea este asemănată cu pescuitul pentru că omul care este mort în păcatele şi greşelile lui** nu este sensibil la argumente, el trebuie salvat ca un înnecat, îi faci rău ca să-i faci bine.

E ca naşterea. Ce crezi? Copilului îi vine să se nască. este împins şi chinuit, întunericul şi umezeala în care a stat i-au fost rai. Copilul e manipulat ca să se nască şi să se izbească cu ochii de lumină.

Duhul lui Dumnezeu lucrează în mintea lui şi …. gata, dintr-o dată se trezeşte, se naşte din nou.

Da, evanghelizarea este un act asemănător pescuitului. Vii, arunci nada, Cuvîntul lui Dumnezeu, şi dacă se prinde cineva, bine, dacă nu, Dumnezeu cu mila… vii din nou.

Cine-i manipulatorul? Cine-i manipulatul? Mărturisesc că, după ce am încercat de toate, puţină yoga, asezonată cu o picătură de budhism zen, m-am lăsat ademenit de Duhul Sfînt. Ştiam clar ce face, dar era fascinant, m-am lăsat „dus” şi dus am fost… M-am lăsat tentat, atras, „manipulat” cu bună ştiinţă şi cu mare bucurie…

Oricum, cine-a pescuit o dată, cine-a văzut naşterea din nou pe viu a cuiva, nu se mai poate lăsa…. Acum vă explicaţi neliniştea apostolului Pavel?

Asta-i!

„Sînteţi nişte manipulatori ordinari!”

„Nu, sîntem doar nişte pescari de oameni obişnuiţi!”

*Matei 4:19 El le-a zis: „Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni.”, Marcu 1:17 Isus le-a zis: „Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni.”

** Efeseni 2:1 Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre

Anunțuri

6 comentarii

  1. Minunat 🙂

    Si pot spune ca tocmai in seara asta am vazut *pe viu* nasterea din nou a unei tinere care nu a crescut venind la biserica. S-au intors tinerii din tabara, au depus marturii plini de bucurie, 9 din biserica noastra au hotarat sa isi schimbe viata prin credinta in Isus acolo in tabara, iar la sfarsit Alexandra, o tanara de 16 ani, ce nu a luat nici o decizie in tabara, a venit in fata si a spus ca „vreau si eu sa fiu mantuita”… In timp ce tinerii si biserica canta, Alexandra a iesit cu inca 2 prietene in gradina bisericii, intre flori, si acolo in liniste, s-a rugat ca Isus sa ii schimbe viata, si sa o faca o faptura noua. Au venit inapoi inlacrimati… si intradevar, cand vezi cum lucreaza Duhul Sfant pe viu, vorba lui Patratosu, nu te mai poti lasa de pescuit, iti intra in sange 🙂


  2. da, stiu senzatia, Flavius, Dumnezeu sa ii tina pe cale pe acei tineri din biserica voastra.
    E usor sa se nasca un copil, mai greu este sa creasca…


  3. Deacord din nou. Avem responsabilitatea de a le acorda timp, atentie si sprijin. Dar impreuna cu ce trebuie sa facem noi pentru ei, trebuie sa credem cu rugaciunile noastre prima data ca Dumnezeu are har pentru a-i pastra, – ca El „face sa creasca”. Altfel spus, noi suntem lutul, iar El e Olarul, iar daca Domnul ne-a chemat sa fim pescari de oameni, poate in casa Olarului am fi distribuitori de lut 🙂


  4. Poate o mentiune s-ar cere totusi facuta aici. Am citit undeva un scurt eseu despre asta: pescuitul la care se refera Mantuitorul nu este pescuitul cu nada, cu cârlig, cu undita, cu momeala, ci este pescuitul la gramada, cu navodul, cu mreaja. Poate ca s-ar cuveni mai multa atentie la analogiile care se fac.

    „Pescarul de oameni” nu duce oamenii de nas, nu-i ademeneste cu stiu eu ce promisiuni sau avantaje, nu-i manipuleaza, ci e mai brutal, mai „violent” – daca mi se permite exprimarea-, ii scoate cu forta, „smulgandu-i din foc”, cum spune Sf. Pavel.

    Ca in masajul cardiac aplicat unui electrocutat sau innecat? Ce gentilete ati vazut acolo. Pacientului i se aplica lovituri bine plasate. Totul este brutal, violent, facut in disperare.


  5. da, ai inteles perfec, Cristi.
    Exact, noi nu-i manipulam pe oameni cu „ajutoare si cu bani”.
    Ci, ca pe un om care este gata sa se innece, împotriva voinţei lui, îl loveşti, îl dobori, ca să îl poţi duce spre mal.

    da, evanghelizarea este uneori un act brutal, violent, o ciocnire, alteori este o curtare, un schimb de replici, de politeţuri autentice (nu făţării), ademenitoare, care produc fascinaţie.

    Eu aşa am fost „păcălit” să devin creştin, prin încercuire…


  6. La vorbirea induplecatoare a intelepciunii (manipulabila) se ajunge astazi realmente usor. Exista carti si schite de predici cate vrei, daca nu ai timp, le cauti si le copiezi de pe internet, adaugi un strop de sistematizare a ideilor, pui putina afectare in timbrul vocii, si totul este gata pentru gadalirea urechilor unui auditoriu plictisit.

    Dar dovada data de Duhul? Se obtine aceasta printr-o bibliografie vasta, prin culegerea ei de pe internet? Si cine o poate dobandi? Doar cei ce fac scoala de specialitate?

    Mi-e un dor enorm de oameni inzestrati cu o dovada data de Duhul si de putere. De oameni care sa te convinga prin Duhul, nu prin logica. La ce ne foloseste un Dumnezeu teoretic, foarte teologic explicat de om, daca El nu se ridica deasupra predicilor sclipitoare, daca nu calauzeste si nu sfatuieste in mod direct pe omul pe care l-a creat? Un asemenea Dumnezeu teoretic, indeparteaza oamenii de biserica, goleste treptat bisericile. Tot mai mult se observa ca oamenii nu mai pot fi manipulati; nici macar convinsi. E nevoie de atractia Duhului Sfant. Iar Duhul Sfant se poate manifesta si prin cel mai umil madular.

    Mi-e dor enorm de batranii stejari ai credintei, de cei care cu mainile lor batatorite de munca, rasfoiau cu sfiala o Biblie veche, si spuneau o vorba inspirata, perla de intelepciune. Era cu ei acea dovada data de Duhul si de putere, care a infiintat biserici pe pamant viran, si a convertit la credinta oameni inlantuiti in traditii de fier. Pe ei nu o sa-i mai gasesti in fruntea amv0anelor, pentru ca vorbele lor nu sunt spoite, nici sclipitoare. Cuvintele lor par adesea chiar greoaie, dar au o profunzime pentru care trebuie sa-ti faci timp sa o intelegi.

    Noua ne place sa ii cautam, si uneori ii gasim, pentru ca ei inca mai exista, si vor avea intodeauna o ramasita de urmasi. O rugaciune facuta impreuna cu ei iti invioreaza sufletul pentru mult timp.

    Maria Goron



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: