Teiul ei

Natalia are teiul ei. A fost semănat în ziua în care s-a născut.  Va fi tăiat într-o zi foarte tristă. Cea mai nenorocită zi din viaţa mea.

În  Oltenia este un obicei: să fie semănat un copac la naştere. Din acelaşi copac se face coşgiucul sau crucea cînd moare născutul copacului. Stă în picioare cît stă în picioare omul care a fost adus în lumina soarelui.

Teiul soţiei mele este mîndru şi sănătos. Este un copac frumos, a fost curăţat anul trecut.

Îl cercetez de fiecare dată cînd ajung în curtea lui tata.

De ce-o fi ales tei? Are legătură cu Natalia. Ea adoarme atît de repede, atît de senin şi primăverile îi sînt atît de  înmiresmate…

Tot ce-mi doresc în viaţa asta este ca teiul ăla să fie tăiat cît mai tîrziu. Şi îmi mai doresc ceva… cînd va fi tăiat să nu fiu de faţă.

Acum, cînd scriu aceste rînduri, îmi bate inima cu sălbăticie, dă să intre iar în fibrilaţii. Respir adînc şi zic

„Doamne Isuse Cristoase, Fiul lui Dumnezeu, ai milă de mine, păcătosul!”  inspir şi expir cum m-am învăţat… Ajută.

dar dacă nu închei acum postul ăsta, ajung la cele cinci tablete de Ritmonorm, pentru prima dată şi apoi la Cordaronă….

Să rămînă teiul ei!