Archive for 7 august 2007

h1

Blogul meu e plin de moarte

august 7, 2007

Da, aveţi dreptate, blogul meu este plin de moarte. Este subiectul meu preferat. De ce? Pentru că, este adevărat, nu toată lumea are blog, dar toată lumea moare. Şi eu, în fiecare zi

Cineva spunea că sexul şi moartea sînt cele două subiecte subiecte cele mai discutate de întreaga lume. De asta s-a vîndut aşa de bine volumul IV-I din Septuaginta, pentru că acolo este şi Eclesiastul şi Cîntarea Cîntărilor. Acolo m-am ocupat de partea cu sexul, ajunge. Despre sex nu trebuie discutat şi imaginat prea mult, pentru că ajunge poezia, cu acel subiect e foarte simplu, dar despre moarte merită discutat şi cugetat.

Blogul meu este, de fapt, un fel de Requiem. I-am compus numai prima parte, Introitus. Nu ştiu cînd va fi scrisă ultima parte. S-ar putea să rămînă opus imperfectum.

Bucata mea preferată. Requiem-ul lui Mozart.

Cineva îmi scria recent „Datoria unui pastor este să îi înveţe pe alţii cum să moară”, parafrazîndu-l pe Barth. Cred că religia creştină este singura care te învaţă cum să mori cu seninătate, pentru că are în centru învierea lui Cristos.

Acesta este, probabil, unul dintre primele motive pentru care m-am făcut creştin: învăţătura asupra morţii, moartea eului, moartea în păcate şi greşeli, învierea naşterii din nou, învierea cea de la sfîrşit, prima moarte, moartea a doua…

Creştinul este un om care învaţă zilnic cum să moară. Ar trebui, precum călugării pustiei să dormim în fiecare noapte într-un sicriu. N-aveţi cumva un sicriu pentru doi?

Reclame
h1

„un rebel care ne-a schimbat vieţile”

august 7, 2007

Florian Pittiş a murit. După Ralu Filip, după Patriarh, după Adrian Pintea…

Am învăţat la teleenciclopedie cu vocea lui în urechi. L-am ascultat cu Phoenix şi Celelalte cuvinte, recitînd.

A murit, dar moarte lui nu necesită nici un comunicat de presă din partea nimănui.

Ieri a apărut totuşi în presă un titlu care m-a aşezat pe gînduri, pe Hotnews.

Mi-e Florian Pittiş nu mi-a schimbat nimic, dar mi-am adus aminte că şi eu cunosc un rebel care mi-a schimbat viaţa.

Genul greu de pus într-un sertăraş cu etichetă, genul care parcă calcă tot timpul în străchini, stă de vorbă cu o femeie la fîntînă, pare că flirtează, cu un telectual la miezul nopţii, vorbindu-i parcă-n dodii, calcînd obiceiuri, strivind tradiţii, rostind cuvinte cu înţelesuri greu de priceput la vreme şi cu fapte care alunecă din locul comun. Merge pe ape, se schimbă la faţă, poartă plete, dar este poreclit Nazarinean… şi El a murit, dar trăieşte.

Este rebelul meu preferat!

%d blogeri au apreciat asta: