Archive for 9 august 2007

h1

„Mioriţă laie, laie bucălaie ….”, cît eşti de frumoasă şi elasticoasă…

august 9, 2007

Mioriţa, „balada noastră populară” (aşa ne-au învăţat să spunem la şcoală deşi nici măcar nu-i a noastră cu totul, este o temă comună tuturor balcanicilor) este frumoasă, dar cam prostuţă. Dacă nu recităm versurile şi cîntăm numai melodia, iese chiar o chestie foarte frumoasă. Cum deschide gura, ea, balada, cum spune o prostie…Parafrazînd proverbele din Biblie, putem spune: „o baladă frumoasă şi proastă este ca un inel de aur în rîtul unui porc”. Proverbe 11:22

Vreţi să ştiţi mai multe despre un popor, studiaţi-i baladele! Iată o baladă, balada noastră, aşa cum pentru alte neamuri există Tristan şi Isolda, Cîntecul Cidului etc. Şi nu este singurică. Tot timpul umblă la braţ cu surioara ei bună, prin manuale, prin recitaluri, peste tot. Mioriţa este la fel de greu de priceput pentru o minte întinsă pe Scripturi, ca şi altă mare gogonată, altă mîndrie a neamului, balada Meşterului Manole, meşter care-şi îngroapă nevasta gravidă. Altă dată despre asta, că ajunge o monstruozitate o dată!

Baladele pe care le învaţă pruncii noştri la şcoală sînt nişte exemple de stupiditate şi imoralitate în acţiune, dar ne-au educat adîncurile sufletului vreme de generaţii.

Mi-au trebuit vreo două ore să îi explic fiicei mele de ce este tocmai invers decît spune comentariul din carte, ca nu cumva să se contamineze de absurditatea îmbelşugată care se prelinge dintre versurile atît de frumos alcătuite. Frumuseţe răpitoare şi înşelătoare. Alegoriile, superbe; ideea, o inepţie imorală!

Dacă ciobănaşul respectiv ar fi trăit în altă parte a lumii şi cineva i-ar fi atacat turmele, ar fi pus mîna pe sabie sau puşcă. Şi-ar fi apărat „ţara şi nevoile şi neamul”, fără să dea în scrînteala de a se apuca să vorbească cu o biată oaie. Violent, dar consecvent! Ciobănaşul? Un smiorcăit fricos, laş, dar verbos nevoie mare! Nu i-aş da nici o pisică să o pieptene, d-apoi o turmă!

miorita3.jpg sursa Metropotam.ro

Nu, ciobănaşul nostru începe să se vaiete şi să se isterizeze şi să-şi plîngă singur de milă. Adică nu singur, că se plînge oii! Ce adînc! Ce spectaculos! „Manînc şi plîng!”. Se pare că numai de astfel de dulcegării de cartier şi manea cultă avem parte.

Unii au văzut în chestia asta sacrificiul cristic, o chestie teologică profundă etc. Părerea mea este că reflectă foarte bine laşitatea şi moliciunea coloanei vertebrale pe care ne-a făcut-o cadou istoria ca neam. Blînzi şi primitori, dar cu cine vrem noi, consecvenţi beton şi vajnici ca Carpaţii! Ne ospătăm chiar şi duşmanii, dar numai atunci cînd ne-au arătat că sînt mai tari ca noi. Le dăm tot, vor nevasta, le dăm şi fiicele, asta pentru că vîna creştină este adînc îngropată în carnea noastră, tocmai de asta este greu de găsit.

Zilele trecute am citit citeva rinduri prin care lipsa de reactie, compromisul, incalcarea orinduirilor bisericesti, lipsa de rigoare, nerespectarea canoanelor, laşitatea, nepăsarea, lipsa de atitudine sînt numite virtuţi, adică milostivire, pogorămînt, trecere spre iconomii extreme, bunătate, smerenie, chestii din astea. Rîsu-plînsu. Adică preoţii care au fost umiliţi la înmormîntarea lui Pittiş de francmasoni au făcut un gest de benevolenţă, ei sînt cei generoşi, ei sînt boierii etc. Da? Şi cu acordul cui au fost acolo? Pînă şi mie mi-a fost milă de ei. Erau de plîns strecurîndu-se printre masonii cu mîna la inimă care tropăiau caraghios, iar preoţii se opinteau printre picioarele lor să mai cădească o dată ca să nu piardă ritmul.

Deci chestia aceea n-a fost ce am văzut noi, adică Biserica umilită de Lojă, ci un gest de generozitate creştină şi de largheţe sufletească. Da? Şi ce pastile ar trebui să luăm ca să ne lăsăm mai uşor duşi de nas?

Ce interesant! Mai ales că astfel de cuvinte vin din partea cuiva care spumegă furibund împotriva sectanţilor, baptiştilor pe care îi amestecă cu sataniştii şi homosexualii, fără nici un fel de discriminare. (daţi un search „baptişti” pe site-ul indicat şi vă „stropeşte” monitorul)

Fain frumos! Pe francmasoni îi îngropăm, pe satanişti îi ignorăm, pe baptişti îi ciomăgim dacă vor să îşi îngroape morţii în pămîntul patriei! (Vezi episoadele cu Slobozia de Argeş!) Asta da milostivire, bunătate şi smerenie, bună-primire, egalitate în tratament etc.

Halal deschidere şi milostivire! Doamne, încurcatu-s-au căile Tale de către oameni!

Acum, recitind cu groază Mioriţa am înţeles de ce neamul nostru, învăţat cu astfel de prăpăstii, înţelege atît de elastic şi relaxat etica, doreşte pacea, liniştea cu orice preţ, „capul plecat sabia nu-l taie”, „lasă-mă să te las”, „mai bine lăsăm de la noi”, dăm foc la păduri, otrăvim fîntînile, ne dăm fecioarele tribut şi băieţii, ieniceri, „c-o fi cumva …” „ca n-a fost niciodată să nu fie cumva”, „frate cu dracul pînă treci puntea” etc.

Înţelegeţi acum de ce ne-au călcat toate neamurile şi am lins atîtea mîini de stăpîni?

Înţelegeţi de ce afurisim francmasoneria, dar negociem cu francmasonii alegerea ierarhilor?

Înţelegeţi de ce eroismul este atît de rar pe aceste meleaguri?

Înţelegeţi de ce morala este atît de relaxată şi principiile atît de elastice pe malurile Mării Negre?

Înţelegeţi de ce fătărnicia îşi găseşte atît de uşor vad pe lîngă Dunăre?

Înţelegeţi de ce frunţile românilor se pleacă aşa de uşor în ruşine şi vînzare, de „întoarcerea armelor” cînd e convenabil şi „slavă lui Stalin” cînd e cazul, la cîteva luni distanţă? Drepţi ca brazii, nemişcaţi ca munţii?

Înţelegeţi de ce am avut cei mai mulţi informatori din toate ţările care au trecut prin comunism?

Înţelegeţi de ce s-a născut aici vorba „mămăliga nu explodează”?

Înţelegeţi de ce noi am dat noi sensuri cuvintelor resemnare şi răbdare? Că au devenit sinonime cu nepăsarea şi cu indolenţa şi cu nesimţirea?

Înţelegeţi de ce comunismul a prins în primul rînd în ţările cu religie majoritar ortodoxă cu rădăcini greu de smuls?

Şi mai am încă…

Înţelegeţi de ce? Pentru că avem balade proaste!

Să ne alegem altele! Să compunem, dacă trebuie!

Să citim mai bine superba Psaltire în versuri re-creată de Dosoftei! (Mii de mulţumiri celui care a pus-o pe internet!)

dar …pînă atunci…

Mioriţă laie, laie bucălaie,

cît eşti de frumoasă

şi elasticoasă …..la principii!

După vremuri, după oameni, după cum bate vîntul!

Bravo, oiţă-bălădiţă!

Reclame
h1

Aoleu! Am ajuns la 80.000 de cuvinte!

august 9, 2007

Mi-am salvat ieri nişte posturi. Cele mai dragi. Cum ar fi cel cu ceaiul de trandafiri. Amintirile sînt dincolo de imagine şi de cuvinte.

Am adunat totul într-un doc. word. Am dat o numărătoare şi m-a topit: 200 şi ceva de pagini la un rînd şi 80.000 de cuvinte. Auh! E o carte!!!

Oricum, s-a vîndut deja! În cîteva mii de exemplare. E publicată, deşi nu are ISBN-u şi Editură, n-are redactori, corectori, contracte, pagini, dar are cititori, cîteva sute pe zi. O comunitate mică cu mulţi prieteni şi puţini neprieteni. Duşmani n-am!

Cartea e tot timpul acolo şi poate fi răsfoită de cine vrea. Are paginile deja îngălbenite pe alocuri, iar în alte pagini nici măcar nu sînt dezlipite unele de altele.

Blogul este o invenţie extraordinară! Să ne trăiască!

Cînd îl termin pe ăsta, poate că mă apuc de altul, cine ştie…. la CV oricum nu-mi face nici un bine, dar mai important este cursul vieţii decît curriculum vitae.

PS.

cineva mă felicita ieri pentru cele 100.000 de hits.

Cuvintele sînt mai importante decît numărul de „lovituri” 🙂

%d blogeri au apreciat asta: