Monumentele noastre şi monumentele lor…

Pe malul Dunării, în Budapesta există unul dintre cele mai emoţionante ansambluri sculpturale pe care le-am văzut. Toţi pantofii, de diferite mărimi, bărbaţi, femei, tineri, copiii!!!!, sînt din metal. Realizarea este incredibilă!

Ce simbolizează? „În memoria victimelor care au fost împuşcate şi aruncate în Dunăre ……… între anii 1944-1945”

Ce fel de victime?

De către cine au fost împuşcate atunci?

Oh, dureroasă lecţie de istorie!!!

Pe cînd şi la Iaşi un monument al „bunătăţii, blîndeţii şi ospitalităţii” noastre legendare?

Monumentele ne-aduc aminte cine sîntem noi, dar şi cine sînt ceilalţi. Noi avem monumentele noastre de glorie, dar cînd vom avea curajul să facem şi monumentele lor de martiriu şi monumentele noastre de ruşine şi pocăinţă?

Ei, maghiarii, au făcut-o! Încă o dată înaintea noastră. Bravo lor!

Mulţumiri lui A.S. pentru fotografie.

Psalmul 14

(Se cîntă după ecografie, citind diagnosticul cu glas tare.)

Degetul Tău mi-a alunecat pe ficat,
A lăsat o urmă pe mijloc.

Suflarea Gurii Tale mi-a inundat plămînii.
Mi-a lăsat o umbră.

Simt mustrările Tale în stomac
Şi cu degetele Tale îmi storci rărunchii.

Pumnul Tău îmi strînge inima,
Şi-mi înmoi pentru rugă genunchii.

Îmi întăreşti în putere mîinile
Şi numai prin Lumina Ta

ochii-mi mai văd lumina.

„M-ai ţesut într-un chip aşa de minunat”
Şi mi-ai cusut pielea peste oase

Mi-ai binecuvîntat ieşirile.

Şi mi-ai sfinţit intrările.

Mintea îmi este cuprinsă de flacăra cunoştinţei Tale,
Şi iată strig,
Cu inima şi rărunchii,
Cu plămînii şi flămîndul,
Cu mîinile şi picioarele,
Cu pielea şi osul,

Slavă Ţie, Plămăditorule!

Avem un top model în biserică!

Vine Duminica! Venim şi noi spre ea! Orice săptămînă este o alunecare spre Duminică. Aşa.. ca pe tobogan. Toboganul nu are nici frîne şi nici direcţie. Nici marşarier.

Venim şi spre biserică. La biserică nu ne ducem, acolo venim.

Biserica noastră este ca o familie mai mare. De cele mai multe ori ne simţim mai bine ca acasă.

De fiecare dată cînd venim la biserică la final ne întîmpină „sora Dana”. Aşa o ştie toată lumea. Chiar şi cei care nu sînt din parohia noastră o ştiu „Dana cu copiii”. Are mai puţin de 40 de ani şi în foarte scurt timp a devenit un model pentru foarte multe mame şi soţii din biserică. În aşa fel încît ucenicele ei, atît timp cînd sînt în perioada de adolescenţă spirituală, o copie. Îi copie inflexiunile vocii, accentul, felul în care se îmbracă. Recunoşti imediat marca „Dana”.

Sora Dana este un model pentru foarte multă lume. Un „topmodel”.

Este suplă, aproape de măsurile unui topmodel anorexic. Din cauza posturilor lungite pînă la apusul soarelui de miercurea şi vinerea.

Calcă elegant, parcă se furişează rulînd talpa spre călcîie. Pentru că face curat în biserică şi se luptă cu o clădire de 12X30X8 m în fiecare săptămînă. Are conformaţie atletică şi braţe puternice. A purtat 8 copii în pîntece şi în braţe.

Ochii îi sînt tot timpul limpezi, pentru că nu e rugă pe care să n-o fi rostit cu lacrimi. Se îmbracă deseori în negru, pentru că nu este priveghi sau înmormîntare la care să lipsească. Este acolo cu toată familia. Nu e slujbă la care să nu ajungă la timp, cu toţi copiii după ea. La ora 9.00 cînd se face strigarea şi cîntarea de început.

Nu-s copii mai bine educaţi decît ai ei. Nu-s bolnavi care să n-o fi văzut lîngă patul lor de suferinţă. Nu-i problemă pe care să n-o ştie şi să nu mi-o pomenească pentru mijlocire şi rugăciune.

Nu-i vineri să nu ne trimită un SMS cu pricini de rugăciune şi post. Nu-i muribund care să intre în travaliul naşterii celei de-a treia şi să nu fi trecut pe acolo pentru încurajare şi împreună-plîngere. Nu-i musafir al bisericii care să nu fie întrebat cine este şi de unde vine. Nu-i persoană întristată care să nu fie cercetată cum se simte. Nu-i aleşdan care să n-o recunoască cu mica ei turmă după ea.

E celebritatea locului, toată lumea o ştie cu şirul de copii, bine îmbrăcaţi, frumoşi, cum se duc la biserică. Nu-i program în biserică sau ocazie la care grupul acesta de rugăciune să nu cînte.

N-au televizor. De invidiat! Serile lor, seri de citit Biblia, indiferent de program. Dimineţile lor, dimineţi de mijlocire în rugăciuni. Nu-i săptămînă să nu invite oaspeţi în casa ei. Nu-s tineri care să fi trecut prin încăperile casei ei şi care să nu fi fost vindecaţi de frustrarea şi imaginea rea a familiei.

Nu-s fete de măritat care să o fi privit şi apoi să nu fi spus: „Ca ea vrem să fim. Este un model pentru noi.” Un topmodel.

În biserica noastră avem un topmodel cu o frumuseţe total pe dos, dinspre lăuntru spre afară. Pînă şi fetele care au spus „acum ne machiem strident, ne punem tot ce putem pe noi şi ne ducem la biserică să vedem ce zică ăştia…” pînă şi ele o respectă.

Deseori îmi trimit studenţii şi studentele în casa ei pentru a locui acolo vreo două sau trei zile ca să vadă cum se raportează o soţie la soţ, un soţ la soţie. Un cuplu biblic normal. Casa lor a devenit un loc de pelerinaj spiritual.

Cînd este singură, este numai pentru că Ghiţă, soţul ei, este plecat în misiune prinTurcia, Albania, Bulgaria prin Oltenia profundă şi Dobrogea uitată de turişti.

Nu este întîlnire cu ei după care să nu te simţi mai bine, înviorat, încurajat.

De multe ori m-a ispitit gîndul să las parohia cînd mi-a fost greu. Azi vin la biserică pentru există oameni care te încurajează prin cuvinte sau prin simpla prezenţă.

Venim împreună la biserică. Sînt cu soţia mea. Am purtat multe săptămîna asta. Ştiu că, la sfîrşitul slujbei, sora Dana îi va lua mîinile în mîinile ei şi îi va spune: „Vă iubim şi ne rugăm pentru voi!”

PS.

Ce bine! N-are internet. Să nu-i trimită nimeni acest text! Să n-o ispitim!

V-am promis un post în completarea postului despre cercei. Ăsta este!

Am spus atunci că n-am nici o problemă cu podoabele. Toate tinerele din biserica noastră să trăiască ca sora Dana şi pot să îşi pună pe ele sau să scoată de pe ele ce doresc. Toate au ştiut despre ce este vorba. S-a încheiat rapid discuţia. Să fie frumuseţe întoarsă pe dos şi n-am nici o problemă cu ce izbeşte ochiul. Aşa să fie!