Archive for 15 august 2007

h1

Orfelinatul pentru bloguri!

august 15, 2007

Ia uite subiect de discuţii! Uite aici!

Deci toată lumea face blog! Buuun! Excelent! Să scrie lumea măgar, dacă nu citeşte!

Cu blogul este ca cu copiii! Toată lumea vorbeşte despre ei de bine, toată lumea vrea, teoretic vorbind, nu?

Este uşor să-i faci, chiar o plăcere, dar sînt foarte greu de crescut! Aia presupune disciplină, perseverenţă, dragoste, responsabilitate, nu doar impulsul de moment! Dorinţa!

Trebuie inventate nişte orfelinate pentru bloguri! S-ar umple foarte repede! Bloguri abandonate, părăsite, chinuite, înfometate, dar şi nişte cimitire pentru bloguri, pentru acelea lăsate în paragină, abuzate, neigienizate, moarte, pietrificate, îmbălsămate,

Pentru cele orfane: … vaahai de maama lor!

Pentru cele moarte: … să le fie deconectivitatea uşoară!

UPDATE!

AHA, Procletule, mi-ai zis de un ospiciu pentru bloguri!

Ce zici şi de un azil pentru bloguri imbatrinite si fara copii să le mai poarte de grijă,

o gradinita de bloguri pentru cele copilaresti si la care nu le mai vine mintea la cap…

o clinica de dezintoxicare pentru blogurile toxice si pline de injuraturi si timpenii la limita urbanului, dar si la limita ruralului,

un insectar pentru bloguri-musca care zboara in jurul excrementelor gasite prin spatiul virtual

un crematoriu pentru blogurile lovite in trecere de superbloguri si lasate moarte in mijlocul drumului

un cimitir pentru blogurile ale căror stăpîni au murit de plictiseală şi de urît.

o clinică de înfrumuţesare pentru blogurile cărora li s-a lăsat carnea şi-s urîte foc

luminarile.jpg

„blogul se naşte din dorinţă şi cînd aceasta dispare… dispare şi blogul”, parcă spunea autorul articolului?

atunci o farmacie pentru tratat blogurile anemice şi blege care văd numai albastru şi romb, sa le mai vina un pic de putere…

si altele, mai spuneti voi, facem un intreg oras pentru bloguri, o statiune pentru scos blogurile la „primblare”

etc.

Reclame
h1

eu şi EL

august 15, 2007

Am primit ieri o fotografie la care m-am uitat mai multă vreme ca să îi înţeleg rosturile.

Am văzut un om cu faţa plecată. E plecat de curînd dintre noi, dar există.

el, scris aşa cu literă mică, a avut o viaţă foarte interesantă şi o filozofie proprie de apropiere de sine.

S-a raportat la sine prin Dumnezeu.

Cînd se apropia de masa de lucru vedea un mic poster pe care l-am descoperit, aşa cum vă spuneam, după o vreme.

eu-si-el-nicolae-moldoveanu-sursa-a-schoger.jpg

eu, EL, tu însiruire prin care putem înţelege gramatica persoanei.

h1

A început şcoala de vară – prezentările din prima zi

august 15, 2007

Prima sesiune a şcoliii de vară a început cu prezentarea instrumentelor de lucru, concordanţe, dictionare, textele fundamentale de cea mai mare încredere.

A urmat prezentarea unor lucrări realizate de membrii Asociaţiei Române de Studii Religioase.

Cristian Bădiliţă, cu stilul bine cunoscut, cu largi paranteze bine informate, cu trimiteri repetate la textul grecesc, cu mult umor şi relaxarea specifică celui care este stăpîn pe subiect, a atacat portretul recent care i s-a făcut Mariei Magdalena. Maria Magdalena a fost vindecată de posesie demonică, nu există nici un indiciu despre o posibilă desfrînare sau vicii.

Nimic care să ţină de pervertire volitivă, vindecarea s-a petrecut împotriva unei maladii. Problema este că pseudo-tradiţia insistă pe suprapunerea dintre posedare demonică şi viciu. Prezentarea a continuat cu o privire spre celelalte femei slujitoare care însoţeau grupul ucenicilor, femei care făceau parte din aristocraţia evreiască. Acestea nu s-ar fi putut amesteca cu prostituatele. FAptul că este pomenit statutul social al celorlalte femei din jurul lui Isus, infirmă statutul de prostituată al Magdalenei.

Toată demonstraţia s-a realizat pornind doar de la textul Evangheliei, cu atac la aşa-zisele tradiţii care nu pot fi legitimate de datele pe care textul biblic ni le oferă. În final s-a făcut referire la felul în care feminismul încearcă să recupereze şi să utilizeze figura Mariei Magdalena.

UPDATE

Pietatea lăuntrică a fost subiectul de care s-a ocupat dr. Botica. Concept respins la început de unii cercetători, se poate dovedi cu textul biblic că Vechiul Testament este preocupat de inima omului, de intenţii, nu doar pe baza faptelor. Sentimentele, emoţiile, partea nevăzută, dinaintea faptelor este un domeniu care a părut mai degrabă preocuparea scriitorilor Noului Testament. Vechiul Testament, mai ales în literatura profetică şi poetică se uită la inima celor care aduc sacrificiile.

S-a pus în discuţie ideea de Templu uman care este insuficient, se face reinterpretarea ideii de templu, sufletul uman devine însuşi templu în care este prezent Logosul.

Spiritualizarea templului, mutaţia templu fizic – templu uman, templu din piatră – templu din carne este un proces început încă din scrierile VT, continuat în perioada intertestamentară şi săvîrşit în scrierile NT.

UPDATE

 

Dr. Dorin Frandeş a susţinut o lucrare privitoare la sonosfera Noului Testament. Sonosfera reprezintă totalitatea sunetelor care sînt produse de viu şi de cele lipsite de viaţă.

La fel cum există biosferă, atmosferă, există o lume a sunetelor. Avem o sonosferă a Vechiului Testament, dar şi o sonosferă a Noului Testament. A început totul cu un Cuvânt şi se termină cu o trîmbiţă. Geneza şi Apocalipsa sînt pline de sunete, vorbite sau cîntate.

Este oare sonosfera igienizabilă, răscumpărabilă? Ne îngrijim de atîtea lucruri neesenţiale, dar prea puţin de cum ne manifestăm sonor înaintea lui Dumnezeu.

Din punct de vedere acustic pe paginile Scripturii auzim de la sunete ale naturii, tunete, cutremure, glasuri, discursuri, sunete muzicale.

S-a realizat o tipologie a sunetelor din Biblie pentru a face o critică a sonosferei contemporane.

Omul este producător şi consumator de sunete. Acesta produce sunete care reflectă starea sa de cădere. Este oare posibilă o răscumpărare a sonogenezei umane prin contaminarea cu sonosfera biblică sau prin întreruperea din cînd în cînd, prin potenţiometru şi butonul off a suntelor. Prin ascultarea sunetelor create de natura lui Dumnezeu.

Este interesant că Dumnezeu ne-a dat posibilitatea de a ne abstrage de la vizual prin închiderea pleoapelor, dar nu ne-a dotat urechile cu închizători. Sîntem obligaţi să trăim în sonotopi.

Din discuţii a rezultat propunerea unor noi termeni, melosferă, pentru a izola zgomotele de suntele muzicale şi de imnosferă, muzica religioasă.

Prezentarea este rezumatul unei cărţi în curs de apariţie.

 

UPDATE

 

 

Rodica Bogdan a prezentat o lucrare despre coerciţie şi graţie în sărbătoare. Aspectele coercitive se referă la faptul că celebrarea, punerea deoparte a zilei a şaptea şi respectarea întregii paradigme ritualice erau legiferate, iar nerespectarea lor aducea implicit pedeapsa. În cazul nerespectării Sabatului, pedeapsa era capitală: „Cel care pângăreşte ziua de odihnă cu moarte să moară.”
Dacă în Vechiul Testament, exista un calendar strict, exact al celebrării, în Noul Testament, celebrarea se subînţelege ca exerciţiu zilnic, prin înnoirea de zi cu zi a credincioşilor. De la întâia liturghie pascală, crucificarea Mântuitorului, credincioşilor le este trimis Duhul. Isus Şi-a dat Duhul, şi astfel credincioşii pot să se închine de acum în duh şi adevăr. Sub aspect topic, sărbătoarea este extinsă, tot aşa cum sub aspect temporal, ea este nelimitat deschisă. Locul de închinare este înlăuntrul fiecărui credincios, pentru că fiecare este templul Duhului Sfânt. Constrângerile celebrării din Vechiul Testament, cu implicaţiile punitive, sunt înlocuite de libertatea harului, de libertatea iubirii de Dumnezeu care modifică definitiv şi complet parametrii celebrării.
Odată cu venirea lui Isus, are loc o resemantizare a sărbătorii. Nu omul pentru Sabat, ci Sabatul pentru om. Isus Se defineşte ca Domn al sărbătorii, al celebrării. Închinarea ritualică este înlocuită de închinarea în duh şi adevăr. Fiind zi de zi în prezenţa lui Dumnezeu, credinciosului îi este garantată o sărbătoare permanentă. Graţie graţiei, fiecare are acces în sfânta sfintelor. Aşa după cum lui Moise i-a strălucit faţa aflându-se în prezenţa lui Dumnezeu, pe munte, credincioşilor ar trebui să le strălucească feţele zi de zi, într-o celebrare permanentă.

UPDATE

 

Ciprian Simuţ a lansat o discuţie despre posibilitatea sau imposibilitatea apostazierii de către omul mîntuit, pornind de la textul din Evrei, capitolul 6.

Textul a fost analizat în original şi abordarea a stîrnit discuţii în jurul unor subiecte controversate cum ar fi: predestinare şi liber arbitru, posibilitatea de cunoaştere a Evangheliei de către demoni, fără posibilitatea mîntuirii, posibilitatea dăruirii Duhului în momentul botezului.

 

De asemenea, s-a ridicat întrebarea: Ce înseamnă a fi mîntuit? „Putem spune că sîntem mîntuiţi înainte de a trece pragul morţii?”. De ce nu mai au nici o şansă cei care răstignesc din nou pe Cristos? Este o problemă de trăire, de morală sau de credinţă, de iluminare, de cunoaştere?

Ce înseamnă şi care este diferenţa dintre a păcătui, simplu, şi a re-răstigni pe Cristos?

Cristian Bădiliţă a intervenit pentru o lămurire filologică asupra textului.

Discuţiile s-au aprins încă înainte de încheierea prezentării, aşa cum era de aşteptat, Ciprian Simuţ fiind întrerupt de mai multe ori pentru explicaţii suplimentare.

 

 

 

 

Discuţiile au fost înregistrate audio. Cu acordul autorilor, conferinţele vor fi tranferate pe web în vederea audiţiei.

Vă vom oferi date pe măsură ce conferinţa se desfăşoară.

h1

Ce-ar trebui să facă un baptist la Adormirea Maicii Domnului?

august 15, 2007

S-ar putea să se creadă că baptiştii nu o cinstesc pe Maria Fecioara, Maica Mîntuitorului nostru.

Deşi sîntem iconoclaşti, este o chestiune de bun simţ să îi arătăm respect celei care L-a alăptat, L-a învăţat pe Isus Domnul să meargă, să vorbească, I-a schimbat scutecele şi a pus la inimă toate cuvintele de înţelepciune şi profeţie.

Da, este adevărat, în calendarele noastre figurează numai acele sărbători legate de Mîntuitorul şi Duhul Sfînt, Persoanele Treimii manifestate oikonomic, Buna-Vestire, Naştere, Crucificare, Înviere, Proslăvire la Cer,  Coborîrea Duhului Sfînt.

Şi totuşi, ce ar trebui să facă un baptist la sărbătorile trecute cu roşu în calendarul ortodox? Nu mare lucru, cum nici un ortodox nu face prea mare lucru cînd sînt sărbători ale altor culte, dar cîteva lucruri, din nou, sînt de bun simţ:

1. În primul rînd ar trebui să fie informat. Să ştie ce se întîmplă. De ce bat clopotele, de ce oamenii nu muncesc, de ce nu se fac nunţi în perioada posturilor şi care sînt acele perioade. Sînt destui de mulţi ortodocşi nominali, nu numai baptişti, care nu prea ştiu de ce nu se lucrează la ţară. Cineva care este bine informat ar putea să le spună cam cum stau lucrurile cu propria credinţă.

2. În al doilea rînd ar fi bine să nu se dea în stambă, în spectacol, dacă tot a aflat, muncind în văzul tuturor, provocînd. N-ar fi bine să se joace la betonieră de Sfîntul Ilie, spre exemplu, ca să demonstrăm că nu ne trăzneşte. Ce tristă coincidenţă să te electrocutezi chiar în ziua respectivă. Nu-i aşa? Cui foloseşte?

3. În al treilea rînd, chiar dacă în calendarele noastre sînt mai multe zile lucrătoare decît în calendarul ortodox, dacă un baptist este convins că trebuie să Îl onoreze mai degrabă prin sudoarea frunţii şi munca mîinilor pe Dumnezeu , să o facă, dar în casă, în discreţie. Cui foloseşte fronda? Am asistat cu tristeţe la o confruntare între nişte cetăţeni de altă credinţă care munceau într-una dintre sărbătorile creştine mari. Oamenii care au trecut pe drum au bombănit şi înjurat. Cui foloseşte?

4. Dacă este convins că trebuie să îşi înmulţească zilele de odihnă, sărbătorile sînt un prilej extraordinar pentru cultivarea relaţiilor, pentru discuţii. Ce frumos ar fi astăzi oamenii să vorbească despre Mama Mîntuitorului, la fiecare poartă la care se stă pe laviţă! Ce frumos ar fi! Deopotrivă, baptişti, cu penticostali, cu ortodocşi. Asta ar folosi!
Duminicile sînt la fel de bune pentru astfel de exerciţii spirituale.

Problema pe care o văd însă, deşi noi sîntem condamnaţi că nu ne oprim din lucru atunci cînd majoritatea sărbătoreşte,  este că duminica, în Ziua Domnului, Sabatul nostru, tractoarele ies la arat. Astă-duminică am trecut dincolo de Craiva şi pe drum la trei case oamenii lucrau de zor la zidit, la tencuiala, amestecau nisip. Din cîte ştiu eu în sat nu este biserică adventistă. Lucrau Duminica, dar sigur, azi nu vor pune mîna pe nimic ca nu cumva să fie pedepsiţi.

Acest lucru mi se pare o întoarcere a priorităţilor. Domnul este mai mare ca Mama Sa. Mama a fost mîntuită prin acelaşi sînge sfînt, al Fiului ei, „nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni”.

Dacă dorim să fim consecvenţi atunci trebuie păzită Duminica şi restul, fiecare după credinţa sa.

Azi, ca baptişti, ne amintim şi noi cu drag de Mama Mîntuitorului. Ne amintim cu drag de viaţa şi credinţa ei şi de faptul că ne-a spus la nunta din Cana, uitîndu-se pieziş la Fiul ei: „Să faceţi tot ce vă va spune!”. Ne-a aşezat în raport de ascultare cu Fiul.

Este o sărbătoare dulce-amară. Cu bucurie amestecată cu tristeţe. Despărţirea mamei de apostolul care a primit-o în grijă şi apropierea de Fiul în slavă.

Prin lumina Sa, să vedem Lumina!

%d blogeri au apreciat asta: