„Blogul – prietenul informaţiei, duşmanul gîndirii”

Am citit, la recomandarea unui prieten, un articol care merită să ne pună pe gînduri.

Multe poate face un blog, dar sînt şi multe lucruri pe care nu le poate face.

Oare chiar aşa să fie? Informaţie mai mult decît şcoală de gîndire.

Uneori am simţit că are aşa de multă dreptate autorul!

Pe alocuri tind să nu fie de acord cu el.

Oricum merită citit. Vezi AICI.

Dacă mă conving că autorul are dreptate. La sfîrşitul experimentului meu, în octombrie, mă las de blog. Deocamdată ezit.

Cum ar arăta şcoala de vară „ideală” de NT în România?

Am promis ca ne vom ţine de problematica anunţată.

Profesori universitari de Noul Testament.

Aici e aici! Cînd vorbim de profesori universitari trebuie să definim bine lucrurile.

Profesor universitar înseamnă „prof. univ. dr. ” nimic mai puţin. Aici standardele „onor Ministerului” 🙂 sînt foarte clare. La fel peste tot în lume.

Care sînt aceste standarde? Cel puţin 5 cărţi de autor publicate (depinde de domeniu), vreo 30 de articole, minimum minimorum, în ţară şi străinătate, participări la simpozioane, conferinţe, congrese, membralitate în asociaţii profesionale, granturi obţinute şi conduse de respectivul etc.

Aşa cum observa cineva, trebuie să vorbim cu rezervă despre profesori universitari de NT pentru că putem semăna confuzie.

Repet, cu riscurile de rigoare, un doctorat în domeniul studilor biblice nu transformă pe nimeni în profesor universitar.

Deci, stabilite fiind aceste lucruri, putem pune o întrebare incendiară?

Cum ar arăta oare şcoala de vară ideală pe Noul TEstament în România?

Ce specialişti avem? Cine ar fi putut contribui? Cine ar putea prezenta mai mult decît o predică mai elevată pentru un volum decent publicabil?

Dacă vorbim de făcători de ucenici, autorităţi epistemice informale, pasionaţi, predicatori excelenţi, vorbitori fermecători etc. Atunci este cu totul altceva. Se poate face o conferinţă pentru pastori pe cinste, dar nu ceva adresat specilialiştilor, nu ceva la un nivel academic competitiv cu universităţile amintite.

Am consultat o listă realizată de un prieten şi am apelat la sugestii.

Cred că şcoala de vară de anul acesta, dar mai ales una virtuală, potenţială, „ideală”, cel puţin pentru „o anumită parte a presei” , cum spunea Iliescu în urmă cu vreo cîţiva ani, ar putea conţine următoarele nume (am pus în ordine alfabetică, să nu se supere nimeni): Dr. Alex Neagoe – specialist în Evanghelia lui Luca, pastor baptist. Timişoara, Dr. Beniamin Fărăgău – specialist Ioan-Apocalipsa relaţia NT cu VT, pastor baptist. Cluj, care lucrează de ani de zile la o metodă de studiu biblic (nu discutăm acum „în contra”), Dr. Octavian Baban – specialist în Luca-Fapte, pastor baptist, lector. Bucureşti, Dr. Radu Gheorghiţă – Epistola către Evrei, citarea VT în NT, LXX, profesor în Statele Unite, Dr. Sorin Sabou – Epistola către Romani, pastor baptist, conf. Bucureşti. Locuieşte în Statele Unite., Drd. Dorin Axente – Evanghelia după Ioan, Cluj.

Am enumerat acele persoane din mediul baptist care şi-au obţinut un doctorat sau sînt în faza finală cu editarea tezei în domeniul Noului Testament. Sînt mulţi? Sînt puţini? Este adevărat mai sînt alţii care sînt în procesul formării în diferite şcoli din România, Anglia, Statele Unite. Poate că peste cîţiva ani această listă va arăta altfel.

Dacă mai aşezăm în rîndurile de mai sus şi pe cei care cunosc limba greacă a Noului Testament, atunci deja avem o listă destul de consistentă. Dacă îi adăugăm pe masteranzi, cred că ne îndreptăm undeva spre un grup de 40 de persoane. O şcoală de vară numeroasă.

Aşa ar arăta o şcoală de vară baptistă pe NT „ideală” pentru unii? Cum arată pentru alţii? Pot să îmi imaginez, dar vă las pe voi.

Altele sînt întrebările grele care frămîntă generaţia noastră între 30-40 de ani, care se uită la generaţie celor aflaţi între 50-60 de ani, care se uită la generaţia celor aflaţi între 60-70 de ani.

Cine poate aduce pe aceşti oameni împreună? Ce anume i-ar putea aduce împreună? Grele întrebări şi nu mi le puneţi mie. Eu ce am putut am făcut sau, mai bine zis, am făcut ce-am putut. Dacă alţii doresc să facă ceva şi mai bun, iată o listă de la care puteţi porni. Succes şi cum iese ceva mai bun, cu atît mai bine ţării şi nouă cu atît mai bine! 🙂

Simfonie în mi (noritar) minor pentru cor mic (st!)

O simfonie de texte care ne aduce aminte care care este esenţa creştinismului!

Creştinii n-au fost niciodată centrali, ci periferici. Şi-au păstrat însă concentrarea asupra Centrului, Cristos descoperit în Scripturi.

Creştinii n-au fost niciodată la conducerea polisului, dar n-au fost nici supuşi cînd le-a fost atacată credinţa. Au fost vocali în Agora şi tăcuţi în Circ, unde erau daţi la lei. Excentrici (devianţi faţă de centru), ambasadori ai unei alte lumi, au fost alungaţi, exilaţi, prigoniţi.

Creştinii n-au fost niciodată triumfalişti şi largi. Au fost înguşti şi sobri. Ascetici şi disciplinaţi. S-au dus pe pustii şi acolo au găsit pămînt fertil pe care l-au semănat cu sîngele lor spre creşterea Împărăţiei celei nevăzute.

Creştinii n-au avut niciodată simţul stăpînirilor, pentru că şi-au adunat comorile în altă parte şi nici dorinţe imperiale, pentru că împărăţia lor este din altă lume.

Creştinismul autentic a fost întotdeauna conjugat cu „puţin”, „mic”, a stat sub semnul „neînsemnatului” (o iesle insignifiantă, dintr-un staul neînsemnat, dintr-un oraş mărunt…. într-un mormînt nesemnificativ, dintr-o grădină periferică..)

La marginea lumii, pe cîmpiile cu stîne, la marginea oraşului, pe cruci de tîlhari, marginalitatea, neînsemnatul au atras întotdeauna privirile celor de pe tronuri împărăteşti şi scaune arhiereşti. Central a fost Cristos în mijlcul batjocurilor.

Iată simfonia de texte în mi minor pentru minoritar şi cor mic (sssst! să se audă):

Luca 12:32 Nu te teme turmă mică; că bine a voit Tatăl vostru să vă dea vouă Împărăţia.

Luca 13:23 Cineva I-a zis: „Doamne, oare puţini sunt cei ce sunt pe calea mântuirii?” El le-a răspuns:
24 „Nevoiţi-vă să intraţi pe uşa cea strâmtă. Căci vă spun, că mulţi vor căuta să intre şi nu vor putea.

Matei 20:16 Astfel vor fi cei de pe urmă întâi şi cei dintâi pe urmă, că mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi.

Matei 7:13 Intraţi prin uşa cea strâmtă. Că largă este uşa, şi lată calea ceea ce duce în pierzare, şi mulţi sunt cei ce intră printr-însa. 4 Ce strâmtă este uşa! Şi îngustă calea, care duce în viaţă! Şi puţini sunt cei ce o află pre ea

Solo final este cîntat de Marcu cu măsura 12:24

Cîntaţi, vă rog, cu noi, dar nu cu înghesuiala, că nu iese, trebuie puţini,

Puţini au rămas? Atunci luaţi cu năvală! (Cum cîntă Matei dar în măsura 11:12)

Intelectualul ca meşteşugar

În două comentarii la postul despre „intelectual” doi buni prieteni au manifestat timiditate în a se numi pe ei înşişi asemenea.

„Mai bine să ne dea alţii titlul cu pricina etc.” Oameni cumsecade şi smeriţi. Îi cunosc bine. Nu se fandosesc.

Bine.

Dar cred că sfioşenia asta feciorelnică atunci cînd trebuie să ne asumăm crucea la care ne-a chemat Dumnezeu cu darurile şi poverile de purtat în fiecare zi, vine tocmai din faptul că avem o înţelegere deformată asupra „intelectualului” ca personaj care cheamă la căciulire: „trăiţi dom’ profesor” (aşa mă salută tot timpul un vecin), „trăiţi dom zidar” îmi vine să-i răspund.

Faptul că moştenim o cultură care poartă încă cicatricile comunismului ne deformează spre a înţelege că cei care „au facultăţi e superiori!”. Paradoxal, cultura care, zice-se, promova egalitatea tuturor a creat cele mai mari anomalii sociale, pentru că statutul venea din hîrtii, nu din mîinile şi creierul celui respectabil. O cultură a etichetelor şi abţibildurilor, nu a meritocraţiei.

Intelectualul nu este superior oricărui alt meşteşugar. Intelectualul este un meşteşugar. Nu este alta povara muncii, nu sînt mai jos standardele de calitate, nu se cer rezultate mai puţin vizibile decît în cazul oricărui alt meşteşug. Materialele şi locul în care este plasat atelierul diferă. În rest totul este la fel.

Un lăcătuş mecanic de cea mai bună calitate este de preferat unui intelectual mediocru. Un instalator, un tîmplar, un cizmar, un croitor, un bucătar toţi pot deveni artişti în meseria lor şi mai de soi şi mai de respectat şi mai bogaţi sufleteşte şi material chiar, de ce nu, decît un impostor al literelor şi cifrelor.

Un profesor prost, un dirijor care nu-şi poate stăpîni orchestra, un scriitor fără „pană”, un pictor fără „culoare”, un sculptor „fără mînă” sînt fiecare dintre ei, probabil, un taximetrist bun ratat, un lutier excelent, un contabil extraordinar, un scenograf de teatru sau un olar. Toţi au avut ambiţii proaste, dar fără scînteia creatoare.

Sînt meşteşugari care au încurcat atelierele. Intelectualii „degradaţi” s-ar putea să devină profesionişti excelenţi şi să-şi împlinească perfect menirea pentru care fac umbră pămîntului. Un taximetrist care ştie să fie un ghid fermecător, „pălăvrăgind” tot timpul despre anul în care s-a construit castelul, despre statuia cutare, nu este de preferat unui profesor de geografie prost? Dar un constructor de viori maestro, nu este de preferat unui dirijor de orchestră de tîrg? Dar un contabil, expert-contabil, n-ar fi de preferat unui scriitor care n-are nimic a spune şi îşi povesteşte aventurile amoroase de pe scara blocului? Oare nu-i de preferat un vitrinier inspirat unui pictor care nu are imaginaţie? Oare n-ar fi mai bine să cumpărăm oale unicat, dar bine făcute decît să ne ceară un sculptor fără „simţul mişcării împietrite” 2000 de euro pe o chestie penibilă de piatră, care „n-are viaţă-n „ea?

România este o ţară deşteaptă. De asta cîntăm imnul în fiecare dimineaţă „Deşteaptă-te române!” România este o ţară deşteaptă dar greu de potrivit, greu de potrivit omul potrivit la locul potrivit.

Avem tot felul de impostori, între scriitori, între artişti, între sportivi, între termopanişti, zidari etc.

Bărbatul a fost blestemat să asude în urma muncii lui, nu să muncească, numai să asude!

Munca nu este o urmare a păcatului, numai sudoarea! De asta pute! Citiţi cu atenţie blestemul! Osteneala este partea care urmează păcatului.

„Geneza 3:17 Iar lui Adam i-a zis: „Pentru că ai ascultat vorba femeii tale şi ai mâncat din pomul din care ţi-am poruncit: „Să nu mănânci”, blestemat va fi pământul pentru tine! Cu osteneală să te hrăneşti din el în toate zilele vieţii tale!”

Deci toţi sîntem muncitori care asudăm pe ogoare diferite.

Ei, dacă am fi fost cu toţii în Eden, toţi am fi fost muncitori buni. Urmare a păcatului nu este că unii muncesc cu dalta şi alţii cu penelul, urmare a păcatului este că şi unii şi alţii pot munci prost şi cu dalta, şurubelniţa, cheia Mox sau condeiul.

Există muncitori proşti şi meşteşugari buni. Atît! Între intelectuali, de asemenea, veţi găsi ambele categorii, aşa cum găsiţi între instalatori şi pe unii şi pe alţii. Numai că la ultimii rezultatele sînt vizibile mult mai curînd. Evidenţa îi trădează mai repede. Intelectualul poate să ne păcălească mai multă vreme.

Oriunde în lume călătoreşti observi această atitudine relaxată, normală faţă de intelectuali, în faţa cărora nu trebuie să ne căciulim, pentru că nu sînt altceva decît altfel de meseriaşi. În lumea normală există respect pentru cei care sînt foarte buni în ceea ce fac. Un ceasornicar de excepţie va ridica mai multe pălării în Franţa sau Germania decît un profesoraş mediocru. De ce?

Pentru că cel bun este de pus la un loc cu împăraţii.

Proverbe 22:29 Dacă vezi un om iscusit în lucrul lui, acela poate sta lângă împăraţi, nu lângă oamenii de rând.

Proverbe 22:29 Vezi tu un om dibaci la lucrul lui? El va sta înaintea conducătorilor şi nu înaintea oamenilor de rând.

Ce este intelectualul?

Ce ar trebui el ca să fie demn de respect? un om priceput, iscusit, dibaci în lucrul lui.

Nu lucrul făcut contează, ci dibăcia, iscusinţa şi priceperea.

Sînt un intelectual, asta e. De ce să mă ruşinez. Este o muncă onorabilă. Tot ce-mi doresc este iscusinţa, dibăcia, priceperea, ca să mă pot alătura şi eu lui socru-meu, tîmplar de excepţie. Deocamdată trebuie să mă căciulesc înaintea lui! E bun! Şi face şi ucenici!