h1

Intelectualul ca meşteşugar

August 25, 2007

În două comentarii la postul despre „intelectual” doi buni prieteni au manifestat timiditate în a se numi pe ei înşişi asemenea.

„Mai bine să ne dea alţii titlul cu pricina etc.” Oameni cumsecade şi smeriţi. Îi cunosc bine. Nu se fandosesc.

Bine.

Dar cred că sfioşenia asta feciorelnică atunci cînd trebuie să ne asumăm crucea la care ne-a chemat Dumnezeu cu darurile şi poverile de purtat în fiecare zi, vine tocmai din faptul că avem o înţelegere deformată asupra „intelectualului” ca personaj care cheamă la căciulire: „trăiţi dom’ profesor” (aşa mă salută tot timpul un vecin), „trăiţi dom zidar” îmi vine să-i răspund.

Faptul că moştenim o cultură care poartă încă cicatricile comunismului ne deformează spre a înţelege că cei care „au facultăţi e superiori!”. Paradoxal, cultura care, zice-se, promova egalitatea tuturor a creat cele mai mari anomalii sociale, pentru că statutul venea din hîrtii, nu din mîinile şi creierul celui respectabil. O cultură a etichetelor şi abţibildurilor, nu a meritocraţiei.

Intelectualul nu este superior oricărui alt meşteşugar. Intelectualul este un meşteşugar. Nu este alta povara muncii, nu sînt mai jos standardele de calitate, nu se cer rezultate mai puţin vizibile decît în cazul oricărui alt meşteşug. Materialele şi locul în care este plasat atelierul diferă. În rest totul este la fel.

Un lăcătuş mecanic de cea mai bună calitate este de preferat unui intelectual mediocru. Un instalator, un tîmplar, un cizmar, un croitor, un bucătar toţi pot deveni artişti în meseria lor şi mai de soi şi mai de respectat şi mai bogaţi sufleteşte şi material chiar, de ce nu, decît un impostor al literelor şi cifrelor.

Un profesor prost, un dirijor care nu-şi poate stăpîni orchestra, un scriitor fără „pană”, un pictor fără „culoare”, un sculptor „fără mînă” sînt fiecare dintre ei, probabil, un taximetrist bun ratat, un lutier excelent, un contabil extraordinar, un scenograf de teatru sau un olar. Toţi au avut ambiţii proaste, dar fără scînteia creatoare.

Sînt meşteşugari care au încurcat atelierele. Intelectualii „degradaţi” s-ar putea să devină profesionişti excelenţi şi să-şi împlinească perfect menirea pentru care fac umbră pămîntului. Un taximetrist care ştie să fie un ghid fermecător, „pălăvrăgind” tot timpul despre anul în care s-a construit castelul, despre statuia cutare, nu este de preferat unui profesor de geografie prost? Dar un constructor de viori maestro, nu este de preferat unui dirijor de orchestră de tîrg? Dar un contabil, expert-contabil, n-ar fi de preferat unui scriitor care n-are nimic a spune şi îşi povesteşte aventurile amoroase de pe scara blocului? Oare nu-i de preferat un vitrinier inspirat unui pictor care nu are imaginaţie? Oare n-ar fi mai bine să cumpărăm oale unicat, dar bine făcute decît să ne ceară un sculptor fără „simţul mişcării împietrite” 2000 de euro pe o chestie penibilă de piatră, care „n-are viaţă-n „ea?

România este o ţară deşteaptă. De asta cîntăm imnul în fiecare dimineaţă „Deşteaptă-te române!” România este o ţară deşteaptă dar greu de potrivit, greu de potrivit omul potrivit la locul potrivit.

Avem tot felul de impostori, între scriitori, între artişti, între sportivi, între termopanişti, zidari etc.

Bărbatul a fost blestemat să asude în urma muncii lui, nu să muncească, numai să asude!

Munca nu este o urmare a păcatului, numai sudoarea! De asta pute! Citiţi cu atenţie blestemul! Osteneala este partea care urmează păcatului.

„Geneza 3:17 Iar lui Adam i-a zis: „Pentru că ai ascultat vorba femeii tale şi ai mâncat din pomul din care ţi-am poruncit: „Să nu mănânci”, blestemat va fi pământul pentru tine! Cu osteneală să te hrăneşti din el în toate zilele vieţii tale!”

Deci toţi sîntem muncitori care asudăm pe ogoare diferite.

Ei, dacă am fi fost cu toţii în Eden, toţi am fi fost muncitori buni. Urmare a păcatului nu este că unii muncesc cu dalta şi alţii cu penelul, urmare a păcatului este că şi unii şi alţii pot munci prost şi cu dalta, şurubelniţa, cheia Mox sau condeiul.

Există muncitori proşti şi meşteşugari buni. Atît! Între intelectuali, de asemenea, veţi găsi ambele categorii, aşa cum găsiţi între instalatori şi pe unii şi pe alţii. Numai că la ultimii rezultatele sînt vizibile mult mai curînd. Evidenţa îi trădează mai repede. Intelectualul poate să ne păcălească mai multă vreme.

Oriunde în lume călătoreşti observi această atitudine relaxată, normală faţă de intelectuali, în faţa cărora nu trebuie să ne căciulim, pentru că nu sînt altceva decît altfel de meseriaşi. În lumea normală există respect pentru cei care sînt foarte buni în ceea ce fac. Un ceasornicar de excepţie va ridica mai multe pălării în Franţa sau Germania decît un profesoraş mediocru. De ce?

Pentru că cel bun este de pus la un loc cu împăraţii.

Proverbe 22:29 Dacă vezi un om iscusit în lucrul lui, acela poate sta lângă împăraţi, nu lângă oamenii de rând.

Proverbe 22:29 Vezi tu un om dibaci la lucrul lui? El va sta înaintea conducătorilor şi nu înaintea oamenilor de rând.

Ce este intelectualul?

Ce ar trebui el ca să fie demn de respect? un om priceput, iscusit, dibaci în lucrul lui.

Nu lucrul făcut contează, ci dibăcia, iscusinţa şi priceperea.

Sînt un intelectual, asta e. De ce să mă ruşinez. Este o muncă onorabilă. Tot ce-mi doresc este iscusinţa, dibăcia, priceperea, ca să mă pot alătura şi eu lui socru-meu, tîmplar de excepţie. Deocamdată trebuie să mă căciulesc înaintea lui! E bun! Şi face şi ucenici!

23-septembrie.jpg

Anunțuri

7 comentarii

  1. Comparatia mestesugar-intelectual as trata-o cu mai multe rezerve.

    Una dintre opozitiile curente, de dictionar, este exact aceea ca munca intelectuala se opune muncii manuale. Intelectualul este preocupat de cele ce tin de spirit. Mestesugarul, muncitorul, se ocupa cu cele materiale.

    Sigur ca mai exista o serie de alte contexte: suflet intelectual, facultati intelectuale, surmenaj intelectual, intuitie intelectuala, procedeu intelectual etc. Dar acum lasam deoparte aceste trimiteri.

    Oricat am vrea, nu orice tamplar e intelectual, nici orice instalator, nici orice zidar.

    Cel mai mult i-as pune deopotriva in domeniul artistic. Sculptorul Liviu Mocan e un intelectual-mestesugar: cele spirituale le material-izeaza. Cine a fost la el in atelier a vazut uneltele pe care si un mestesugar le foloseste si a inteles ca fara munca fizica nu are cum sa se intrupeze ideea. Cine a vazut un poet mestesugind cuvintele in momentul facerii poemului a inteles ca fara frangerea de acolo, din arena, nu putea iesi o poezie de valoare. Artistii expun instalatii – intre ele si instalatiile instalatorilor obisnuiti oricine poate face diferenta.

    Ca unii intelectuali pot fi si mestesugari si viceversa, da, e clar! Dupa cum e limpede ca si mestesugarul, si intelectualul pot sa rateze in activitatile lor…


  2. Adamaica,

    nu numai ca as promova cu entuziasm comparatia, dar m-as opune ferm izolarii intelectualului prin seria de opozitii material-spirtual, manual-intelectual, vizibil-invizibil, ideal-real etc. Platon a fost cu ideile astea si ne-a fragmentat viata in profan-religios etc.

    Viziunea crestina despre viata este una holistica-integratoare.
    ceea ce ste comun intelectualului si meseriasului este munca, de calitate sau de proasta realizare.

    nici gind sa numim timplarul intelectual sau intelectualul timplar,
    intelectualul face o altfel de munca, materialul difera si locul de organizare a muncii, nu esenta muncii.

    Vai de instalatorul care nu lucreaza cu capul, care nu isi face calculele corecte, vai de timplarul care nu implineste unghiurile perfecte si de zidarul care nu are intuitia spatiului, ceasornicarul care nu are simtul ritmului etc.

    ai vazut pe careva sa lucreze doar cu miinile? fara particparea mentala?

    De aceea cred ca „mestesugaria” conceptual integreaza ambele domenii de activitate.


  3. Da, am vazut multi care lucreaza doar cu mainile, fara participarea mentala. Sigur ca o sa ne taxeze cei care stiu ca orice miscare vine de la creier si atunci nimic nu se face fara… cap. (Numa’ iese fara cap uneori. Si fara coada.)

    Exista o munca de banda, rutinanta, in care nu iti mai folosesti mintea, numai mainile. O prietena de-a mea trebuia sa tasteze 2 ore la computer 2 taste. Pentru ca mana ii mergea si cu mintea nu avea nimic de facut, s-a apucat sa vorbeasca cu colegul de alaturi, care avea exact aceleasi 2 taste de apasat 2 ore incontinuu. Urmarea a fost ca seful i-a mutat in incaperi separate.

    Sunt multi care fac din reflex munca pe care o fac. Am facut practica in liceu la Avantul si stiu ce insemna spalatul borcanelor si curatatul cepei. Mainile lucrau de zor, ca doar era profa’ pe-aproape, si mintea era hat, departe… Am scris poezii in gand, curatand ceapa. Si era lacrimogena. 🙂

    Eu stiu ca viziunea crestina e integratoare, dar nu sunt anulate dualismele. Lumina e lumina si intunericul intuneric. Altfel cum am fi fii ai luminii? Binelui si raului li se spune pe nume in continuare.

    Ceea ce scrii tu despre mestesugarela imi suna… mai mult poetic decat tezist. 😛 Da’ asta nu-nseamna ca nu ai putea face un studiu amanuntit. Ar fi interesant.


  4. Ca să schimbăm, acum, intâia oară
    Sapa-n condei şi brazda-n calimară
    Bătrânii au adunat, printre plavani,
    Sudoarea muncii sutelor de ani.
    Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite
    Eu am ivit cuvinte potrivite
    Şi leagane urmaşilor stăpâni.
    Şi, frământate mii de săptămâni
    Le-am prefecut în versuri şi-n icoane,
    Făcui din zdrenţe muguri şi coroane.
    Veninul strâns l-am preschimbat în miere,
    Lăsând întreaga dulcea lui putere
    Am luat ocara, şi torcând uşure
    Am pus-o când să-mbie, când să-njure.
    Am luat cenuşa morţilor din vatră
    Şi am făcut-o Dumnezeu de piatră,
    Hotar înalt, cu două lumi pe poale,
    Păzând în piscul datoriei tale.

    Durerea noastra surdă şi amară
    O grămădii pe-o singură vioară,
    Pe care ascultând-o a jucat
    Stăpânul, ca un ţap înjunghiat.
    Din bube, mucegaiuri şi noroi
    Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi.
    Biciul răbdat se-ntoarce în cuvinte
    Si izbăveste-ncet pedesitor
    Odrasla vie-a crimei tuturor.
    E-ndreptăţirea ramurei obscure
    Ieşită la lumină din padure
    Şi dând în vârf, ca un ciorchin de negi
    Rodul durerii de vecii întregi.

    La Arghezi diferenta dintre intelectual si strabunul mestesugar consta doar in obiectul muncii… Deci…


  5. Adamaica spui

    „Exista o munca de banda, rutinanta, in care nu iti mai folosesti mintea, numai mainile.
    Sunt multi care fac din reflex munca pe care o fac.
    Eu stiu ca viziunea crestina e integratoare, dar nu sunt anulate dualismele.
    Ceea ce scrii tu despre mestesugarela imi suna… mai mult poetic decat tezist. 😛 Da’ asta nu-nseamna ca nu ai putea face un studiu amanuntit. Ar fi interesant.”

    Munca de care vorbesti nu este munca. Chaplin are un filmulet excelent despre munca pe banda. Eu vad munca drept o consecinta a faptului ca sintem fii de Dumnezeu. Tatal lucreaza si Eu de asemenea lucrez, ne spune Insusi Cristos.
    Ce descrii tu acolo este patologia cea mai cumplita a muncii. Steinhardt spunea, Diavolul a inventa xerox-ul, asemeanarea perfecta, identificarea pe linie, calchierea etc.
    Dumnezeu Însuşi este un meşteşugar şi noi sîntem creaţi după chipul Său. GEneza începe cu şase trebăluiri şi o odihnă.
    Nu există muncă din reflex, există automatisme. Aia este altceva.
    Munca aduce întotdeauna plăcere, chiar şi atunci cînd rezultatele sînt mediocre. Munca proastă aduce blestem, este în sine un blestem. Chin şi vai.

    De aceea le spun studenţilor. „Fac ceea ce îmi place şi mai sînt şi plătit pentru asta!”
    Cînd nu o să îmi mai placă profesia şi nu voi mai împlini cu pasiune, îmi iau cîmpii şi mă duc.
    Mă fac stupar.

    Nu îmi pot imagina Raiul fără muncă. M-aş idiotiza într-un rai al lenevirii pe pajişti verzi. Cine-o fi inventat prostia asta? O pensie veşnică, ptiu, ‘napoia mea…

    Susţin că intelectualul trebuie să coboare nasul jos şi să se pună în rîndul tuturor acelora care fac lucruri bune, dacă face bine, la rîndul lui, sau în rîndul celor vrednici de dispreţ, dacă îşi face lucrul prost.

    Sînt doar două feluri de a munci (nu cu capul sau cu mîinile, nu cu spiritul sau cu materia, nu cu intelectul sau cu reflexele), doar două feluri de munci, a munci prost şi a munci bine. A munci bine înseamnă a munci creativ, adăugînd noutate lumii.

    Eu prefer să muncesc. Orice.
    Gasesc aceeasi satisfactie in munca intelectuală ca şi în cea fizică.
    Prefer să muncesc bine.
    Prefer să muncesc tot timpul.
    Prefer să mor muncind.
    Prefer să muncesc în Rai.
    Prefer să Răiesc muncind.


  6. Sempereformanda, da, poezia lui Arghezi, imi place Arghezi, ce păcat ca nu au fost intelesi psalmii lui…


  7. Patronii se vor certa cu tine, Marius. 😉

    Cat despre a fi prezent in munca ta, e bine ca asa ti se intampla tie. Dar crezi ca toti fac ce le place? Si ca mai sunt si cu mintea acolo?

    Cat despre munca in cer, nu-ti face griji inutile! Acolo toti Il vor lauda pe Dumnezeu. Iar daca si asta ti se pare simplu si… pasunist, ma rog sa ti se dea sa canti la cel mai greu instrument, sa transpiri cantand.



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: