Ce înseamnă o universitate bună?

Continuăm să discutăm din lista anunţată evaluarea centrelor de studii.

Nu cred că merită să mai insistăm prea mult.

În Romania sînt tot mai multe şcoli de teologie, de misiune, de toate speciile şi de toate orientările. Cine vrea să pună mîna pe carte are unde. Dacă cineva vrea să meargă să îşi facă un doctorat în străinătate sau chiar licenţa, acest vis este mai la îndemînă decît v-aţi putea imagina. Oferta educaţională europeană este foarte tentantă. Este foarte greu de spus însă care universitate este cea mai tare? Cea mai tare în ce domeniu?

La Paris poţi studia una, dacă vrei să faci patristică ar trebui o vizită neapărat la Oxford, Italienii sînt foarte buni la limbile clasice etc.

La fel este în America, cea mai bună şcoală de lingvistică este într-o parte, cea mai bună şcoală de istorie este în altă parte. Nu există universitatea perfectă, vorbind în termeni absoluţi. De ce? Pentru că orice universitate este formată din oameni şi oamenii sînt imperfecţi. Nu cred că am spus o noutate! 🙂

Care este cea mai bună universitate? Din România, din lume? Care este cea mai bună şcoală de teologie? Din România, din lume? Pentru ce fel de teologie, pentru teologie dogmatică, pentru biblică, pentru teologie aplicată, pentru teologie protestantă, baptistă etc. Există tot felul de topuri. Le puteţi căuta şi consulta.

Şcolile au criterii foarte clare de evaluare, interne şi externe. Standardele sînt foarte înalte şi greu de păcălit. Tot mai înalte şi tot mai greu de atins de oameni normali care vor să facă ucenicie cu adevărat.

Dacă ar trăi Augustin azi, n-ar mai avea timp nici de scris, nici de făcut ucenici, din cauza simpozioanelor, programelor analitice, emailurilor, şedinţelor, consultaţiilor etc. Sistemul universitar modern parcă este croit să îndepărteze tot mai mult profesorul de student, să îl arunce pe unul în birou, la masa de lucru, pe celălalt, în bibliotecă, scufundat în bibliografia pentru următorul eseu. O universitate „bună” are profesori tot mai îngropaţi în hîrtii şi studenţi cu ochii tot mai roşii şi cu dioptrii tot mai mari?

Cealaltă variantă este universitatea haiducească. Facem un mic club al nostru, cursurile sînt nişte discuţii nice la cafea.  Ne dăm titluri academice cu dărnicie unii altora. O grămadă de şcoli-breloc care cadorisesc profesorii cu titluri (Profesor doctor fără doctorat ştiinţific, o chestie onorifică luată pe undeva prin Honolulu, asistenţi univ. cu şcoala profesională etc. ) şi înşeală studenţii cu nişte hîrtiuţe numite diplome, care nu valorează nici măcar costul hîrtiei şi cernelii.

Da, se pot face universităţi de apartament şi şcoli de cartier cu pretenţii de mici sorbonele şi oxfordinuţe, dar cel mai greu test pentru orice şcoală este „produsul finit”. Unde şi ce fac absolvenţii acelei şcoli. Grea şi dureroasă întrebare pentru orice conducător de şcoală! Cel mai greu lucru de evaluat este dacă cel care a ieşit din şcoală este doar învăţat sau şi ucenicit. Grea treabă!

Dacă un absolvent de la Oxford întreabă în fiecare zi de 300 de ori la locul său de muncă „cu muştar sau cu tomato sauce?” Oxfordul este o şcoală bună sau proastă? Dacă este unul singur, mai discutăm. Dacă sînt o majoritate…

Dacă absolventul de la o şcoală de teologie ca Yale nu mai crede în Dumnezeu, Yale este o şcoală bună sau proastă?

Dacă un Doctor în Teologie la una dintre cele mai bune univeristăţi europene nu se  mai poate ruga, atunci îşi merită titlul sau nu?

Nu ce se întîmplă la curs e cel mai important (din fericire, din păcate?), nici unde se întîmplă (Paris, New York, Oxford), ci ce se întîmplă cu cei care termină o şcoală, cu cît vor fi aceştia plătiţi, cît sînt de căutaţi cei care au absolvit aceste şcoli. O universitate bună este cea care îţi dă de lucru, care te aruncă direct spre slujbele cele mai bune de pe piaţă. O diplomă bună îţi dă dreptul să negociezi angajarea. O diplomă proastă te transformă într-un milog.

Dar mai este un aspect. O diplomă bună este cea care este dublată de schimbarea caracterului, de căpătarea unor reflexe de viaţă şi lucrare. Visez la o universitate care să ofere o viaţă academică alternativă. Performanţa academică să fie dublată de lucrarea uceniciei autentice. Profesorii şi studenţii să se întîlnească faţă către faţă şi să se înveţe unii pe alţii, relaxat, adevărurile ştiinţifice, adevărurile credinţei, principiile purtării creştine şi regulile de viaţă eclesială.

Şi mai visez o grămadă de lucruri… sper să mai trăiesc cîţiva ani! 🙂