h1

Specialist, diletant, amator, profesionist, deprofesionalizat

August 29, 2007

Ce înseamnă un specialist într-un domeniu? Specialistul nu este cel care are calificarea formală prin diplome şi ţidule, ci acela care se specializează continuu şi care este tot timpul la curent cu ce se întîmplă în specialitatea sa, un anumit domeniu de activitate, cercetare etc.
Un amator pasionat poate fi mai grozav decît un „diplomat”. Am întîlnit violonişti scoşi de şcolie populare de artă cu o mişcare de arcuş mai exactă decît absolvenţi de conservator, asta mai ales în ultima perioadă.
Specialistul creşte, este preocupat de perfecţionare şi aşează pasiunea peste calificările formale.
Putem vorbi de specialişti fără calificare formală? Nu cred. Putem vorbi de amatori, de diletanţi, buni probabil, însă fără şcoală, ucenicie şi proba de foc a sistemelor de educaţie nu cred că putem vorbi cu seriozitate despre specialişti şi profesionişti.

De ce? Pentru că natura omului este păcătoasă. Pentru că sîntem delăsători, pentru că, spre exemplu, un doctorat sau o şcoală postdoctorală te sileşte să continui şi atunci cînd îţi pierzi cheful, cînd eşti descurajat. Sistemul te toacă sistematic. 🙂

Urăsc sistemul de promovare din universităţi. Obligativitatea de a scrie cursuri, articole, publicaţiile etc. Este însă o robie necesară mai ales pentru orientalii dispuşi la taclale ca noi. Ce m-aş fi făcut fără să fi fost împins de la spate? Este terapeutic să te ia cineva la rost, să ţi se ceară socoteală. Şi instituţional, şi informal.

Nu cred că cineva poate deveni un specialist bun şi un profesionist respectabil dacă este lăsat de capul lui, fără o comunitate ştiinţifică de control, fără asociaţii de breaslă, fără un sistem formal care să oblige, care să ceară periodic performanţe măsurabile. Călăreţii singuratici sînt fascinanţi, dar le lipseşte măsura.

Există excepţii, oameni care au un simţ al responsabilităţii faţă de darurile şi talentele lor aşa de pronunţat încît scriu şi fără să fie împinşi de la spate. Nu trebuie să le aduci aminte că viaţa academică se învîrte în jurul proverbului „Publish or perish!”.

Congresele, simpozioanele, şcolile, standardele de promovare, necesitatea publicării ne obligă să ne verificăm rezultatele cercetărilor, să ne poziţionăm în comunitatea ştiinţifică etc.

Un alergător singuratic întotdeauna ajunge primul. Competiţia sănătoasă, peer review-ul, recenzările ne ajută să avem păreri cumpătate despre noi înşine.

Aşa înţelegem că nu oricine publică este un specialist, nu oricine este absolvent al unei şcoli este profesionist.
Există diletanţi care scriu sute de pagini, amatori cu diplomă.
Cultura romaneasca este plina de diletanti si de amatori (in sensul bun si prost al cuvintului).

Specialişti, profesionişi?
Încă în formare.

Pînă una alta un „diplomat” care nu mai lucrează, care nu mai citeşte în domeniul lui se deprofesionalizează. Şi asta se întîmplă, dacă este să îi credem pe cei care dau teste de limbă pentru o a doua limbă vorbită, cu o viteză înspăimîntătoare: şase luni de zile.

8 comentarii

  1. am citit undeva: ” un specialist este cineva care stie din ce in ce mai mult despre din ce in ce mai putin „


  2. in complectarea definitiei date de I.B. la limita ,specialistul va cunoaste totul despre nimic…


  3. Dv. sunteţi un specialist în diletantism…Tocmai de aceea şi trenaţi atât de mult cursul. Poate că introducerea o să ţină până la iarnă, când ne-am putea apuca noi de ţinut cursul pe care l-aţi preconizat.


  4. nu stiu cum se face
    dar se simte mereu duhul blandetii 🙂
    in comentariile unora,
    pe orice tema ar comenta.

    din fericire sunt mereu aceeasi.


  5. @Bastrix, de ce esti rau cu omul?
    N-ai vazut ca a lasat tema de casa – http://www.emanuel.ro/materiale/1Ioan_frecventacuvintelor2.pdf – si s-a dus in concediu?

    Pe cand va veni, Ghita, Leana si Costel vor fi specialisti in greaca veche. Sa vezi tu, atunci, evangelizare la Scornicesti!!!…


  6. Teoretic cel putin, la un moment dat, si novicele si maestrul ar putea detine un bagaj comparabil de notiuni, de cunostinte pe un anumit domeniu. Ceea ce il diferentiaza pe unul de celalalt,cred eu, este capacitatea de a opera cu notiunile respective.


  7. Avad, daca ai fi luat in serios tema de casa, ai fi vazut ca este de lucru pina la 15 septembrie. Ca in orice amfiteatru se vor aduna in spate o ceata de studentasi care vor asista la toate cursurile, fara a fi interesati de ce se petrece, fara a lua in seama vreun curs, fara a frecventa biblioteca, fara a lucra acasa.

    Se trezesc la capitolul „intrebari” si cind apar noi domnisoare in sala! 🙂

    Spor la lucru pentru cei care s-au apucat serios de lucru.

    Salutari si celor de la galerie care se ocupa doar cu observatiile si cu huiduielile!


  8. by the way, vorba grecului, site-ul principal de greaca
    este blogreaca.wordpress.com, pentru cei care se grabesc. 🙂

    Spor!



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: