Cel mai potrivit loc pentru o şcoală de vară pe NT

Care ar fi cel mai potrivit loc pentru desfăşurarea unei şcoli de vară pe Noul TEstmament?

Dacă este la Universitatea Emanuel, nu vin unii, dacă este la Bucureşti, nu vin alţii, dacă este la Areopagus, nu vin ceilalţi, dacă este la Curtea de Argeş nu vin ăialalţi. 🙂

Grea treabă!

Dacă o organizează unul, de ce ăla? Dacă o organizează altul? De ce ăsta? Cine se crede? De ce acolo, de ce el? Etc.

Buuun!

Mai este un lucru. Să fie în România? În Franţa? În Anglia? În Italia? În America? În Grecia? Dacă este la Muntele Athos, pot participa numai bărbaţii. 🙂

Şi cum facem? Putem oare să găsim o cale prin care studiul Noului Testament să fie încurajat cumva în România?

O revistă este de ajuns? Întîlnirea faţă către faţă n-ar fi necesară?

Ba, cred că se poate. Ne putem întîlni undeva unde locul nu stîrneşte supărări şi organizatorii pot juca low-profile. În spaţiul electronic.

Acolo pot veni şi cei din America şi cei din România şi cei din Grecia.

Să facem o şcoală de vară într-un loc neutru. Un fel de Nicăieri. Cu organizatori neutri :). Un fel de Nimeni.
Se pare că noi românii avem ceva genetic defect. Oriunde sînt doi sau trei, ba că e la Paris, în perioada interbelică, Ionesco, Eliade, Cioran, ba că sînt în Americi, ba în România, se ceartă imediat, nu se suportă, îşi înghit greu ego-ul şi îşi ascund cu greu orgoliile.

Să mai aşteptăm ce? Să mai creştem? Să ni se mai înjumătăţească gena românească? Ce?

Dacă ne plimbăm pe Nicăieri şi încercăm să facem lucruri cu Nimeni, vom obţine Nimic.

Nu-i aşa? ca să ajungem la vorba lui Caragiale: „superb, dar lipseşte cu desăvîrşire!”

Cu jerftă, adică acceptînd faptul că trăim în istorie, între oameni imperfecţi, pe un pămînt rotund sortit pieirii, trebuie să încercăm să ne gîndim la locuri reale, la oameni reali, la roade cuantificabile şi de folos generaţiei noastre şi celor care ne urmează.

De ce îmi place violoncelul…

Iată de ce …

Iată şi comentariul celui care face upload-ul:

„This is a pretty amazing video of Ethan Winer playing 37 separate cello parts to create one song. He even plays the percussion parts on his cello. It was recorded on 23 tracks using 37 plug-in effects. He spent hundreds of hours on this project so its worth a listen.”

În urmă cu 70 de ani aşa ceva era imposibil, suprapunerea track-urilor.
Merită o discuţie despre felul în care s-a schimbat muzica la apariţia curentului electric, apoi, odată cu posibilitatea amplificării, înregistrării, mono, stereo. etc.

Important în acest mic video este studiul diferitelor modalităţi de emitere a sunetului, frecarea arcuşului, săritura arcuşului, ciupire, percuţie etc.

Ce ne trebuie ca să putem învăţa Greaca?

1. Bunăvoinţă. S-ar putea crede că se găseşte pe toate drumurile. Nu! Nu confundaţi focul de paie al entuziasmului de cîteva săptămîni cu bunăvoinţa. Bunăvoinţa este o voinţă bună. Deci, voinţă şi aia trebuie să fie bună. Dacă trebuie explicaţii, dau, dar numai după scurtul şi aşteptatul concediu.

2. Bunăînvoire. Un asemenea exerciţiu este o intreprindere comunitară. Adică se întîmplă între oameni. Între oameni trebuie să fie bunăînvoire. Merg oare doi oameni împreună dacă nu se învoiesc? cum spune profetul Amos (3.3). Sper ca micuţa noastră comunitate să fie dăruită cu bunăînvoire. Discutăm, parlamentăm, rîdem, tragem de timp, ne mai şi grăbim, facem exerciţii mai uşoare, mai grele, dar să fie bunăînvoire.

3. Timp. Nu mult.  Vreo 10 minute zilnic. Nu mai mult. Vă rog eu! Aşa este şi cu rugăciunea. Se apucă cîte unul să se roage două ore. Oboseşte şi nu mai poate să se roage doi ani de zile. Firea omului fuge de greutăţi şi plictiseală. “Vă interzic” să petreceţi mai mult de 10 minute, dar, mai ales în primele săptămîni să fie zilnic.

4. Un text. Uşor de procurat. Foarte uşor. Am pregătit un text didactic pentru voi. Este AICI. Vom învăţa cum se umblă cu el. Deocamdacă trebuie să îl descărcaţi în computerele voastre şi să vă obişnuiţi cu el. Trebuie să ne uităm ca “mîţa-n calendar la el”, străin fiind de noi textul, necunoscute literele. Abia atunci, cînd nu ştii alfabetul observi cele mai multe lucruri.  “vă interzic din nou” (hai că mi-am intrat în rol) să vă uitaţi pe un alfabet grecesc pînă pe 1 septembrie. Este mult mai util să săriţi direct pe text. Veţi descoperi că toate semnele le ştiţi deja de la matematică. Nelu, inginerul nostru scump, totul este acolo. Dacă ai făcut matematici superioare în facultate, nu-i nici o problemă.

5. Răbdare.  Dacă începeţi să vă uitaţi peste text, nu să-l citiţi, “să vă uitaţi peste”… atunci vă trebuie răbdare şi chiar îndelungă răbdare. Aş dori să observaţi orice chichiţenie de pe text: liniuţe, accente, şerpişori, puncte, virgule, absolut tot.

6. Perseverenţă. Dacă vă apucaţi de privit textul, atunci vă trebuie un pic de stăruinţă pentru a inventaria toate semnele acelea. Le puteţi grupa? Le puteţi trece pe coloane diferite. De cîte tipuri sînt? Ce fel de semne sînt deasupra litereleor, ce fel de semne sînt sub rînduri? Ia să vedem? Cine termină primul. Am încredere în Lenuţa, că la goblenuri şi la croitorie îţi trebuie răbdare, trebuie să vezi toţi puricii ăia şi să îi înţepi în cap.

7. Un mic dicţionar.  O listă de cuvinte. Cum traducem, cum puneţi semnificaţia în dreptul cuvîntului. Ce nu veţi putea învăţa voi 233 de cuvinte noi? Sînt sigur că puteţi. Iată. Descărcaţi şi această listă. Puneţi-o bine într-un dosar. Iată AICI o altă listă. Foarte importantă. Tot timpul o vom folosi. Veţi nota fiecare cuvînt, după ce îl vom fi găsit în dicţionar. În 12 săptămîni puteţi învăţa dacă vă ţineţi de lista ASTA, absolut toate cuvintele din Prima Epistolă a Apostolului Ioan. Veţi zburda, fără nici un fel de dicţionar. Mai adăugaţi un pic şi puteţi citi şi Evanghelia după Ioan.

Deocamdată atît.

Vă rog să vă ocupaţi cu textul! Obişnuiţi-vă cu el. Încercaţi să vă uitaţi literă cu literă, semn cu semn. Dacă se poate, peste tot textul. Nu mai mult de 10 minute pe zi. Ajunge! 11 minute? Prea mult!

Pentru unii, interesaţi rău de tot, iată o bibliografie. Se găseşte în biblioteca noastră.

Revin eu!

Publicaţiile – reviste sau cărţi?

Am mai discutat problema publicaţiilor. Un profesor este profesor nu dacă este foarte carismatic şi are un talent oratoric extraordinar, ci numai dacă publică şi este publicat. Da, aici este o altă discuţie cantitate-calitate. Se poate dezbate subiectul. Se resimte o lipsă acută a revistelor teologice de specialitate.

Internetul, revistele electronice sînt o posibilă opţiune. Avem tot felul de revistuţe pentru „ochişori micuţi”, dar prea puţine reviste, şi aici mă refer la întreaga ţară şi la toate confesiunile, de specialitate, competitive pe plan internaţional.

Aruncaţi o privire pe site-ul CNCSIS la revistele de categoria A şi B pentru a face o listă cu revistele de teologie. Nici filozofia nu se simte mai bine. Unii încearcă din greu şi eforturile încep să îşi arate roadele. Dr. Dr. Corneliu Simuţ cu Perichoresis-ul este pe cale să reuşească performanţa de a duce revista în „divizia B” din C.

Pe cînd o revistă specializată pe studiile biblice şi numai pe studii biblice, scrisă în România şi pe undeva spre categoria B?
De ce este importantă o revistă? Cărţile sînt bune, dar greoaie în mişcarea de idei. Articolele sînt foarte elastice şi creează imediat emulaţie şi efervescenţă în spaţiul academic.

Să le facem pe acelea şi pe celelalte să nu le lăsăm nefăcute.

Am răspuns deja, cred, şi la chestiunea colaborării pentru publicaţii, granturi etc.

Avantajele unei reviste sînt multe şi greu de inventariat. Vă las pe voi să faceţi asta.

Să scriem cărţi, comentarii etc., dar să punem mînă de la mînă şi pentru o revistă trilingvă specializată de studii biblice. Selecţia pentru o altă şcoală de vară ar fi mult simplificată. Citim cuprinsul.