Spuneam într-un post trecut că nunţile noastre erau altfel. Diferite. Simple, austere, sobre.
S-a schimbat lumea şi odată cu ea şi noi.
E bine? E rău?
După mine este rău, dar judecaţi voi, confraţi de-ai mei, dar şi de alte confesiuni care aţi ştiut anumite lucruri despre „pocăiţi” şi ethos-ul lor şi acum îi vedeţi cum se îndepărtează de ceea ce ştiaţi voi despre ei.
Iată care sînt ultimele noutăţi în materie de organizarea nunţilor, ascultaţi şi luaţi aminte:
1. în primul rînd slujba de nuntă se poate renegocia, se poate renegocia locul, structura, un parc, o agapă la iarbă verde şi Predica a devenit un „scurt cuvînt – 5-6 minute”, exact aşa scrie în program.
2. Predicarea. În timpul slujbei anumiţi predicatori ţin neapărat să devină circari. Au impresia că trebuie să se hlizească ca nişte fîţe care ascultă prima dată un banc cu soacre şi aluzii la noaptea nunţii. Glume proaste, remarci penibile la adresa celor doi, mire şi mireasă sau laude excesive la adresa părinţilor şi naşilor (nu comentez motivaţiile)
3. programul, adesori cu playback, ne prezintă o orchestraţie foarte împăunată în background care să acopere o voce piţigăiată a uneia dintre rudeniile mirelui sau miresei care vrea cu orice preţ să se afirme.
4. Deşi se întîmplă de obicei în biserică, majoritatea doamnelor şi domnişoarelor îşi schimbă apariţia de cu greu le mai recunoşti. Mi s-a întîmplat la un moment dat să dau peste o soacră mică aşa de „schimbată la faţă” (soră cumsecade, care de obicei îşi purta „ţinuta pocăiască”) că nu am mai recunoscut-o. Şi ea şi eu ne-am simţit penibil. Aveam de ce!
5. Îmbrăcămintea pentru nunţi, de pe unde-o închiriează nu ştiu, dar adesea te sileşte să stai cu privirile întinse spre candelabru. În urmă cu vreo 7 sau 8 ani am avut un uşier care a avut îndrăzneala să o scoată pe o domnişoară care avea spatele complet gol şi „decolteul” (dacă aşa se cheamă crăpătura aia din spatele rochiei, că aşa se cheamă în faţă) mergea dincolo de locul unde se termina spatele. Cu puţin scandal, a trimis-o înapoi să se îmbrace înainte de a păşi în biserică.
6. Nu mă mai leg de podoabe şi de coafuri. Nu mai am nimic de zis în afară de faptul că sînt persoane la care nu le stă bine cu anumite culori, cu anumite haine, cu anumite coafuri. Atît. Nu îţi trebuie multă educaţie estetică să îţi dai seama de asta. Poate că surorile noastre care doresc să facă „schimbarea la faţă”, înainte de a pune pe dînsele tot felul de sclipici, ar trebui să-şi întrebe o prietenă care se pricepe, nepocăită.
7. La masă, la multe din nunţile la care am participat, muzica era atît de puternică încît nu puteam să discut cu soţia care se afla lîngă mine. Nu mai comentez asupra stilurilor muzicale, totul era amplificat şi, dă-i, tată, dă-i, cît se poate.
8. Dacă tot veni vorba de muzică, Celine Dion, UB40 încă sînt decenţi, dar mă întreb: ce caută totuşi la o nuntă de neoprotestanţi? Asta e, sînt şi rudenii de alte confesini care nu înţeleg toată muzica noastră ş, vorba lui Krossfire, nici nu prea avem cu ce ne mîndri.
9. Jocuri şi concursuri. Aici e-aici. Ce treabă are un mire de-al nostru cu un joc de felul ăsta: se aliniează 5 fete, toate tinere şi frumuşele, plus mireasa. Mirele este legat la ochi şi trebuie prin pipăit (???), să îşi recunoască mireasa. Dacă o recunoaşte trebuie să o sărute, pe gură. Toată lumea aşteaptă să greşească. Tot e rău. Dacă eşti prietenul unei asemenea fete care este pipăită pe mîini şi umeri ca să fie recunoscută? Dacă o nimereşte, tot e rău. Toată lumea îşi dă seama că noii miri au experienţă unul cu celălalt. Nu? După ce-a recunoscut-o, după miros? Ce-i leu? Urs?
10. La oribilitatea asta mai puneţi alte jocuri stupide mai aşezaţi alte glume proaste, cu aluzii porcoase, sugestii penibile, jocuri „de societate” care se lasă cu udături sau umiliri ale unora care sînt luaţi de proşti.
11. Obiceiuri americăneşti, care nici la ei n-au bun gust sînt împrumutate cu entuziasm. Am ameţit cînd am auzit de un fiu de păstor care trebuia să scoată cu dinţii jartiera miresei în ochii lucii ai prietenilor care asşteptau ridicarea trenei pentru îndeplinirea acestui scop. Zăngăneala stupidă în pahare ca să se sărute mirii de cîte ori vor nuntaşii, în văzul lor, se înţelege. Şi altele. Am mai spus, nu tot ce este Made in USA este coborît din cer.
12. Dansul miresei. Penibil. Neoprotestanţii nu au fost învăţaţi cu dansul. E penibil cînd mireasa, care habar nu are de paşii de dans, este invitată de tată, care habar nu are de tangou, sau de mire, care nici el nu este expert şi se clatină ca două dulapuri dintr-o parte în alta prin sală. Să te uiţi la ei, să nu te uiţi?
13. Dansul. Într-un anumit oraş din ţară, un lider religios s-a apucat să le invite la dans pe doamne. N-am nimic, cu asta, bravo lui, dacă vrea, ca Zorba Grecu să le facă fericite pe femei, dar Zorba măcar făcea acte de caritate cu bubulina lui, a noastră cunoştinţă, după ce a luat puţin la bord, s-a apucat să le danseze numai p-alea tinere. Pe toate. Să îmi spuneţi mie că nu se întîmplă nimic sub cureaua unui bărbat, apropiindu-se în felul acela de o femeie şi … îl trimit la medic. Dar … la nunţile noastre s-a început să se danseze. Boon! Atunci luaţi lecţii, fraţi şi surori, că rîde lumea de noi. Măcar să dansăm „ca lumea”, dacă tot dansăm ca lumea, nu?
14. Băutura. Mai nou, la unele nunţi eşti întîmpinat de Garrone, de vin la discreţie, şampanie etc. Nu-i problemă! Fiecare cu libertatea lui în Cristos, numai că românul, aşa cum a demonstrat-o de veacuri, de la Burebista şi Decebal încoace, nu ştie să se oprească după un pahar. De asta rîdeau şi grecii de noi, că nu bem vinul îndoit şi că nu ne oprim pînă nu ne îmbătăm ca porcii.
Şi mai am, dar mă duc să mă răcoresc.
Unde duc toate asta? Nu duc nicăieri. Nu acestea trebuie oprite, astea sînt doar ce se vede din aisberg.
Acestea arată un trend care începe din altă parte, nu de la nunţi.
Putem să dăm noi directive pe comunităţi să se facă nunţile din nou, ca la pocăiţi, sobre, austere, fără dans şi băutură, degeaba, este un trend care vine … de unde vine?
Într-un post următor despre asta.
Apreciază:
Apreciere Încarc...
On at 
La patratosu 
