h1

Recunosc, îmi place personajul…

Septembrie 4, 2007

Private Jackson din Save Private Ryan!

Fascinant persoaj. Lunetist. Un ucigaş. Conştient de rolul său în micul comando! Conştient de rostul luptei sale, se roagă recitînd psalmi în timp de ucide cu o perfecţiune îndelung cîştigată.

Controversabile scene, discutabile tocmai datorită tensiunii dintre atmoferă şi fapte!
Psalmii de luptă în luptă!

Psalmii aceia îi recităm din amvoanele ornate cu flori, îi citim cu cafeluţa cu lapte în balansoar pe prispă.
Psalmii de luptă au fost scrişi în astfel de circumstanţe.
S-ar putea să spuneţi „iar Pătrăţosu ăsta, pus tot timpul pe războaie şi confruntări etc., acu îi place chestia asta macabră, cum îi ucide pe nemţii ăia ca pe potîrnichi…”

Recunosc îmi place personajul, nu pentru ceea ce face, ci pentru ceea ce spune în timp ce face ceea ce, din păcate, trebuie să facă.
Că o face cu plăcere? Trebuie să vedeţi tot filmul ca să înţelegeţi ce „plăcere” au fiecare dintre personajele principale de a fi acolo unde au fost trimişi şi de a face ceea ce fac.

Există oare o rugăciune şi în timp ce eşti plecat în misiune şi în luptă! Există!
Ştiu un pic din ceea ce vor fi simţit private Jackson şi camarazii lui.
17 decembrie 1989, ora 16.15
21 decembrie 1989, ora 22.30
23 decembrie 1989, ora 01.00
25 decembrie 1989, ora 12.00

39 comentarii

  1. Mai laudabila pozitia anabaptistilor care refuzau inrolarea si a lupta in razboaiele lumii


  2. Oare?

    Poate ca sint eu influentat de Augustin cu ideea razboaielor juste, dar si in VT gasim oameni ai lui Dumnezeu care au pus mina pe sabie, la porunca lui Dumnezeu.

    Si Cristos spune ca vine o vreme cind trebuie sa lasi sabia, dar si o vreme in care trebuie sa pui mina pe sabie.


  3. Imparatia lui Cristos nu-i din lumea aceasta si in lupta pentru extinderea ei trebuie crestinii sa se inroleze. „Lasa mortii sa-si ingroape mortii”.

    Ceata martirilor ne este martora…


  4. Ar fi frumos dacă de la amvoane s-ar predica numai cu versete integrate în context.
    Sunt ferm convins că majoritatea creştinilor lucrează cu „chestii” rumegate de alţii, spicuiesc versete care să le confirme teologia proprie, le prezintă celorlalţi într-o hermeneutică in-validă şi la urmă se mulţumesc să ţină minte versetele ca să le poată da mai departe.

    Ciudat lucru este că Isus Cristos ne trimite la oameni ca pe nişte oi în mijlocul lupilor; iar mai târziu, în cele spirituale, prin apostolul Pavel, ne îndeamnă să luăm armătura lui Dumnezeu, care nu are nimic a face cu bătălia trupului şi a sângelui.

    Oaia nu ştie arte marţiale, nu este bionică, nu este agent secret, nu ştie cum să se apere. Într-un cuvânt, sau trei: e fără apărare! Dumnezeu nu o trimite nici să dea în lupi, nici să le ameninţe vizuinile, ci doar să le vestească evanghelia. Pe de altă parte în cele spirituale, armătura e grea, multă, şi făcută să respingă atât lovituri directe de la distanţă (săgeţile arzătoare) cât şi pe cele tainice, ascunse, uneltirile satanei.

    Totuşi, dacă vine vorba să îmi invadeze cineva ţara ca să îmi înrobească familia, sau să încerce să îmi atace familia la cumpărături, e.g., îmi învăţ mintea că nu am ce să-l cruţ. Oi fi eu mântuit, şi va fi trebuind să îmi întorc obrazul, să umblu o două mile, să îmi dau cămaşa, dar nu când un nenorocit se dă la cei dragi ai mei.

    Aşa că „lasă morţii să îşi îngroape morţii” are semnificaţie lui în contextul lui.

    Este acelaşi caz ca şi cu „unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu acolo voi fi şi Eu”, care este folosit în contextul mustrării.

    Aşadar, la recucerirea contextului, bravi soldaţi!


  5. „controversabile” 🙂 era de-ajuns „controversate”


  6. Iti inteleg doleanta, Cipri, de a „recuceri contextul”, dar ma leg putin de ultimul tau exemplu cu „doi sau trei adunati in Numele Meu…”. Crezi ca nu e legitima folosirea versetului in cazul oricarui tip de adunare a credinciosilor, nu numai in contextul mustrarii? Daca Domnul e cu noi in timp de mustrare, nu va fi el si in timp de adorare si lauda?
    Sa ne pazim si de excesul de zel hermeneutic…


  7. Nu cred ca cel care sta si priveste la un agresor al familiei, al celor dragi sau chiar intr-un context mai larg – in tramvai, o face de teama de a nu incalca vreo porunca sau principiu al Scripturii. Alte emotii ii stapanesc atunci actiunile…


  8. Prin “lasă morţii să îşi îngroape morţii” am vrut sa aduc in fata un principiu, de a lasa lumea cu ale ei sa-si rezolve cum stie problemele. Noi nu apartinem lumii acesteia, suntem straini si calatori.
    Legitima aparare in fata unui talhar e altceva decat implicarea in razboaie care numai juste nu sunt. Toate au in spate lupta pentru influenta economica.

    Pe Cristos nu-L vad ucigand pe unul pentru care El a murit. (W.W.J.D.???????)


  9. W.W.J.D (Ce ar face Isus) daca ar fi soldat? Ar sta cu arma pe umar? De-aia cred ca a fost tamplar 🙂
    Accentul postului era pe atitudinea soldatului in mijlocul luptei, acolo unde trebuia sa fie. Nu avea legatura cu justetea razboaielor.


  10. Aici e problema. Trebuia sa fie, in calitate de crestin?
    Cine spune daca trebuia sa fie sau nu?
    Razboaiele, in afara de cele decretate de Dumnezeu pentru imparatia Lui pamanteasca, temporara (Israelul), cred ca toate sunt injuste.


  11. Nu e zel hermeneutic. Mă păzesc însă să extind semnificaţii dincolo de context, doar pentru că sună bine sau pentru că poate fi adevărat.

    Dacă într-adevăr Cristos a murit pentru toţi, adică jertfa Lui este valabilă pentru toţi oamenii, dar nu toţi o vor accepta, atunci ar fi bine să ne aducem aminte că Însuşi Cristos face separarea între capre şi oi, adică între cei mântuiţi şi cei nemântuiţi. Cu alte cuvinte pe cei nemântuiţi îi aruncă în Iad.

    WWJD? What WILL Jesus do?


  12. (recunosc, s-ar putea să fie off-topic, îmi cer iertare)

    Recunosc, mă deranjează orice imagine falsă a unui Cristos dulceag. Mă deranjează să îmi fie descris ca şi prieten cu care te tragi de şireturi, ca şi când ai fost alături de el în zilele creaţiei. Mă deranjează să Îl văd descris ca pe un „dude” cu care poţi vorbi, aşa, oricum, că doar, hei, ţi-a spus tot ce avea de descoperit, şi te-a numit prieten.

    Recunosc, mă deranjează orice imagine falsă a unui Dumnezeu Tată, care devine Tătic, Tătuc, Tăticul, şi cu care, din nou, vorbeşti ca şi cu un egal, ca şi cu un bătrânel simpatic, sau un tătic maleabil, în faţa căruia faci toate fiţele pe care le faci şi înaintea unui tată oarecare.

    Recunosc, mi-a fost greu şi mi-a luat ani de zile să Îl văd pe Dumnezeu ca pe un Dumnezeu al milei şi harului, ca pe un Dumnezeu care într-adevăr iartă dacă ne mărturisim păcatele.

    Recunosc, încă îmi este greu să îl văd pe Dumnezeu aşa cum este.

    Când se vorbeşte despre Dumnezeu ca Domn şi Stăpânitor, ca Tată, şi despre Cristos ca Domn şi Mântuitor şi prieten, nu poate fi făcută această vorbire decât pe baza cunoaşterii şi însuşirii unor imagine descrise în Biblie. Mă refer la imaginea pe care tatăl evreu trebuia să o prezinte tânărului său fiu când acesta întreba: cine este Dumnezeu? Nici una dintre imaginile folosite nu arată spre un Dumnezeu simpatic, pacifist. Toate imaginile descriu într-un limbaj ferm, puternic şi respectuos un Dumnezeu care a scos cu mână tare pe evrei din Egipt, din casa robiei, care a pedepsit pe duşmanii lui Israel, şi le-a spulberat cenuşa în vânt. Acelaşi Dumnezeu este Cel care pedepseşte pe Israel pentru nelegiuirile Sale. Acelaşi Dumnezeu în dreptatea Sa face dreptate, şi acelaşi Dumnezeu în dragostea Sa oferă jertfele pentru ca omul să aibă iertare.

    Imaginea dragostei, dreptăţii, paternităţii, milei, harului, îndurării, mâniei şi a tot ce ţine de Dumnezeu nu poate fi descris decât în limitele prezentate în Scriptură, pentru că acribia dogmatică este mai importantă decât sentimentul visceral despre un posibil Dumnezeu. Dacă lui Dumnezeu trebuie să I ne închinăm în duh şi adevăr, atunci se cuvine să Îl înţelegem în duh şi adevăr.

    Fie-ne cercetarea, înţelegerea şi trăirea în duh şi adevăr…


  13. Pentru problema asta controversta, as propune pariul lui Pascal. Cei ce stau acasa cand altii-s la razboi, nu pot pierde nimic, pe cand cei care merg si ucid „justificat” ….


  14. Amin, Ciprian. In zilele noastre, fiecare cu „his own personal Jesus”. Crestinismul ca un joc cu papusi?


  15. Fiecare e in pericolul asta 😉


  16. Daca Dumnezeu decide sa piarda viata cuiva, El o face cu absoluta dreptate. Omul, nu..


  17. Cipri, un scurt comentariu. Portretul biblic al lui Dumnezeu se face punand cap la cap toate numele si ipostazele in care Acesta se descopera in Scriptura. Imaginea se construieste anevoie sub perpetua tentatie a idolatriei (idolatrie inteleasa aici ca insistenta pe o singura ipostaza a caracterului/numelui Sau) . Dumnezeu nu e doar Avva, „taticule”, dar e si asta. Nu e doar „prieten”, dar si prieten. Nu e doar Domn drept, Atostapanitor, dar si asta. E toate astea, plus o multime de alte titluri grandioase care-l descriu, la un loc, dar – atentie! – nu luate individual.


  18. Povestea cu „anabaptistii” e complexa. Alina, a pus Thomas Muntzer si van Leyden mana pe sabie? Oooo da! au provocat razboiul taranesc german din 1524-1525 si au asediat Munster in 1534! Da! !!!! Ei, anabaptisti.

    Asta nu inseamna ca Grebel era si el un „razboinic”. Nici Menno Simons. Dar cred ca Menno Simons a sarit din extrema lui Muntzer in alta extrema. Din extrema anarhismului a sarit in extrema pacifismului.

    Intelegerea pe care Menno Simons a avut-o asupra textelor din Biblie in care oamenii lupta si Dumnezeu nu ii condamna pentru aceasta, a fost viciata de frica de extremismul anabaptistilor lui Muntzer si Leyden.

    Noi baptistii avem tendinta sa ii idealizam pe anabaptisti si sa spunem ca ce grozavi au fost. Ei bine, nu e chiar asa. De exemplu, o mare parte dintre ei au respins trinitatea. Menno Simons a respins conceptia clasica asupra intruparii lui Isus….

    Probabil ar fi si altele de spus… lucruri pozitive despre ei.


  19. Cipri, un scurt comentariu. Portretul biblic al lui Dumnezeu se face punand cap la cap toate numele si ipostazele in care Acesta se descopera in Scriptura. Imaginea se construieste anevoie sub perpetua tentatie a idolatriei (idolatrie inteleasa aici ca insistenta pe o singura ipostaza a caracterului/numelui Sau) . Dumnezeu nu e doar Avva, „taticule”, dar e si asta. Nu e doar „prieten”, dar si prieten. Nu e doar Domn drept, Atostapanitor, dar si asta. E toate astea, plus o multime de alte titluri grandioase care-l descriu, la un loc, dar – atentie! – nu luate individual.


  20. Dumnezeu este Tată plin de dragoste, El este Stăpân atotputernic, Cristos este prietenul adevărat, dar toate acestea pe baza unor realităţi absolute ale lui Dumnezeu pe care le revelează în Scriptură şi în întruparea lui Cristos. Eu consider că Dumnezeu trebuie crezut şi văzut şi înţeles numai aşa cum este El în realitate, de aceea iau îndemnul lui Cristos adresat fariseilor de cerceta Scriptura pentru a înţelege cine este El şi că El este Cel despre care se vorbeşte în Vechiul Testament. Pe baza realităţilor existente în Dumnezeu şi revelate de El eu ca şi om, sub călăuzirea Duhului (învăţ să mă las călăuzit, la fel cum învăţ să cred, la fel cum învăţ să iubesc, la fel cum învăţ să mă sfinţesc şi să mă las sfinţit sub călăuzirea aceluiaşi Duh) îmi construiesc imaginea despre Dumnezeu şi Îl numesc Tată conştient fiind de adevărata semnificaţie a termenului „Tată”, Îl numesc pe Cristos prieten conştient fiind de adevărata semnificaţie a termenului „prienten”. Toate aceste imagini învăţ să le descopăr sub călăuzirea Duhului.

    Eu cred în Cristosul personal. Totuşi Cristosul personal înseamnă că Cristosul care este acelaşi în esenţa şi atributele Sale în orice om mântuit, este devine personal prin prisma evenimentelor care se petrec în viaţa mea. Cu alte cuvinte chiar dacă susţin că Isus este personal, voi susţine că în esenţă este acelaşi cu al oricărui alt creştin. Faptul că este personal se datorează specificităţii evenimentelor vieţii mele la care El este părtaş în continuu.

    De aceea Cristosul meu, Mântuitorul meu, nu este diferit în esenţă faţă de Cristosul lui natanm, ci este acelaşi, totuşi El este personal pentru că mă ajută în viaţa mea, care este diferită în evenimente de viaţa lui natanm.

    Aşadar, Isus Cristos este personal dar acelaşi.


  21. bravo, Ciprin Simut. Suna bine, dar ma tem ca nu cui/carei idei i se adreseaza. Mi se pare ca ai varful condeiului umed. Da-i si scrie, frate Simut!


  22. Mii de scuze pentru pocirea numelui. Bravo, Ciprian Simut!


  23. De ce nu-mi place „Save Private Ryan”

    1. Pentru ca este in esenta un film ideologic. Ideea de baza pe care este grefata actiunea este aceea a americanilor nobili, porniti sa salveze lumea. Nu-mi plac cliseele care insulta pana si o inteligenta medie; ex: soldati americani preocupati de siguranta copiilor in mijlocul bataliei. AL doilea razboi mondial mai inseamna si bombardarea sistematica a oraselor germane si uciderea a sute de mii de civili.
    Va spune ceva bombardarea Drezdei in iarna lui 1945 – un oras intesat de civili, lipsit de aparare antiaeriana si fara o importanta militara? In aprox. 24 de ore 120 de mii de civili au fost arsi de vii (s-au folosit bombe cu fosfor). Dar bombardarea Garii de Nord din Bucuresti in primavara lui ’44 de catre aviatia americana? Au fost omorati atunci intre 5000 si 25000 de civili, majoritatea refugiati basarabeni.
    Istoria poate fi interesanta atunci cand sursa principala de informare nu sunt filmele.

    2. Pentru ca urmeaza un scenariu extrem de simplist. Sunt doua tabere: cei buni (americanii) si cei rai (nemtii). In final cei buni inving. Regizorii americani nu-si permit sa deprime publicul (si implicit sa piarda bani) – pentru ca, nu-i asa, in viata reala castiga cel care trage mai bine cu arma si nu cel care are dreptate. Pana si filmele cu ilegalisti de dinainte de ’89 erau mai bune…

    3. Persoanele arogante nu plac nimanui; si nici natiunile arogante. Pentru mine America insemna printre altele Teo Peter, ucis de un american beat care ulterior a fost achitat de un tribunal din tara lui; ca de, doar n-o sa inchizi un american pentru un amarat de roman omorat. Si mai inseamna abatorul numit Irak pe care l-au deschis si pe care nu sunt in stare sa-l tina sub control. A, sa nu uit de Abu Ghraib – chiar m-am intrebat, oare nenorocitii aia care batjocoreau detinuti, ce religie or fi avand: metodisti, prezbiterieni, baptisti, penticostali poate…?


  24. …si un link interesant pentru cei dispusi sa vada dincolo de ceea ce vor altii sa le arate:


  25. Dan H., ai motive foarte intemeiate sa nu-ti placa de americani, dar esti raut cu ultima fraza. Daca studiezi un pic mai serios problema, vei vedea ca in America mai traiesc si 51 de milioane catolici (cea mai mare denominatie crestina din State) iar 25% din intreaga populate a SUA nu este crestina.
    cristi


  26. Foarte fain personajul, dar si actorul, Bell Pepper.


  27. Din cate stiu eu, nu exista razboaie juste. As fi recunoscator cuiva care mi-ar da un exemplu de razboi just din ultimul secol.

    Sa ne intelegem: un razboi pentru o cauza dreapta, si care sa fi fost dus cu arme corecte. Un razboi fara crime impotriva civililor, fara violuri si jafuri. Un razboi ca acelea din Vechiul Testament, cum se spune mai sus. Nu-mi trimiteti poze din diverse cruciade. 🙂 Nu-mi convine sa plec sa cuceresc Sfantul Mormant si pe urma sa-mi vad tovarasii jefuind Constantinopole.


  28. ce recitam noi…si daca recitam la timp si ne la timp…


  29. Cristosul personal risca sa devina uneori prea… personal. Un fel de accesoriu al personal-itatii noastre, un attachment dragut, folositor, care vine sa NE (IMI) dea pacea, iertarea, vindecarea, viziunea (asta e un cuvant cu cautare!;)), pedeapsa, indreptarea, sotia, viitorul, viata vesnica. Ca doar sunt atat de pretios, incat a murit pentru MINE.
    Toate aceste lucruri sunt valabile, doar ca accentul poate sa cada pe ceea ce A FACUT, nu atat pentru cine. Mirarea cea mare e ca EL. Si toate s-ar cuveni sa se invarta in jurul LUI. Nu doar teoretic si homiletic, ci practic. E o chestie de interpretare, de mentalitate, iar in ultima instanta, un modus vivendi. Nu ca eu as fi si ajuns acolo…


  30. da, Teofil, Cristosul personal poate deveni un idol, dacă îl apropriem fără să ne împărtăşim în cuoaşterea Lui în comunitate.

    O relaţie PERSONALĂ cu Isus Cristos nu poate exista în afara Bisericii Lui, şi un mădular nu poate vieţui în afara Trupului.

    Problema unor teologi este că centrează discursul lor în nevoia omului, ce a făcut El pentru MINE şi nu CINE EST El faţă de mine.

    Cristos este… toate încep de la ontologie, de aici începem discursul teologic, dacă începem de la discursuri lacrimogene şi de la cristoşi roz-bombon, atunci sîntem cu adevărat în plină erezie.

    De aia nu port eu brăţăruşe din alea cu WWJD 🙂


  31. draga Natanm, am ales controversabil, pentru ca sufixul realizeaza potentialitatea, nu tot ce este controversabil este si controversat.
    controversat este un participiu cu aspect perfectiv, controversabil are aspect potential.


  32. draga Alina, WWJD dacă ar fi fost în tramvai şi i-ar fi fost atacată sora? Eu ştiu ce ar fi făcut! Ar fi încercat să o apere.

    Cînd golanii îţi atacă soţia sau fiica gîndeşti creştineşte, foarte creştineşte şi atunci… „dai din prima.”. Cine nu se îngrijeşte de ai săi este mai rău ca un păgîn.

    Sînt sigur că nu ţi-ar fi pe plac un soţ care atunci cînd tu eşti atacată şi hărţuită să „întoarcă şi obrazul celălalt”, adică să o ofere şi pe fiica voastră celor nenorociţi şi răi. Nu?

    Şi Moise a fost blînd, cel mai blînd om de pe pămînt şi totuşi a avut momentele lui de sabie, şi Domnul Isus a fost blînd şi a pus mîna pe bici.


  33. Razboiul poate, uneori, sa fie o chestiune foarte, foarte personala. Si care presupune o decizie imediata si violenta. Pacifismul, de alta parte, e ideologie. Insa crestinul nu cred ca adera la ideologii, oricat de congruente par cu Scriptura. Poate ca sunt cu atat mai perfide, cu cat seamana mai mult (ca ciupercile otravitoare).
    Imi pare riscant sa fii atat de crestin, incat sa fugi de orice „exces” care ti-ar putea strica eticheta. Adicatelea, uneori, no-combat-ul e chestie de imagine, nu de credinta. Iar asta-i rau.
    Zicea un prieten ca etica crestinului nu inseamna o senina (chiar daca ingusta) cale de mijloc, ci oscilare inteleapta intre timpul rasului si timpul plansului, intre cel al razboiului si cel al pacii.
    Mai adaug o trimitere interesanta: C.S. Lewis in Crestinismul redus la esente. E pro-razboi. In timp ce miscarile de la ’68 erau toate anti-razboi. Colorate mai sunt realitatile…


  34. Draga Teo, o dezbatere foarte interesanta este in filmul The Mission cu Robert DEniro, am pus deja un post pe tema asta mai incolo.

    Cred ca merita vazut filmul si discutat in jurul lui. Cine are dreptate? Omul păcii, omul războiului? Va fi salvat pacea colonia, războiul a salvat-o?

    Eu, dacă aş fi fost acolo, aş fi făcut ce-a făcut personajul lui DeNiro. Îmi este mai apropiat decît personajul întruchipat de Irons.


  35. Da, stiu filmul. Si imi amintesc problema ridicata. Astept sa citesc ce ati scris si poate mai zicem apoi.


  36. Ma tot intreb de ce nu se poate discuta civilizat…in contradictoriu dar decent, totusi? Zilele trecute cineva ma taxa drept bou si idiot in legatura cu cu un comentariu pe care l-am postat vis a vis de „save private Rian” – marturisesc ca era o rabufnire la doza de americanism pe care suntem pusi sa o inghitim zilnic si care ne erodeaza propria cultura. Ma asteptam sa se argumenteze pe tema asta -va asigur ca sunt chestii pe care le-am rumegat indelung in ultimii ani…am cautat sa vad, sa inteleg…
    Ma insel? Posibil, dar spuneti-mi de ce?
    ExagereZ? Poate…dar unde anume?
    Pun un diagnostic fara sa aduc solutii? Dar cine are solutiile (a…aceasta ultima afirmatie ar presupune ca exista o doza de adevar in acest diagnostic)?


  37. Dan H., in caz ca nu ai fost la cinematograf in ultimii 100 de ani, uite aici o stire pentru tine: filmele cu un om banal, care se trezeste dimineata, merge la baie, se spala pe dinti, ia micul dejun, pleaca la servici, vine acasa, merge la baie, se spala pe dinti si se culca nu fac nici un ban. Prin urmare, ele nu se produc.

    Filmele care se produc au personaje extraordinare, in situatii necaracteristice, angajate in actiuni neobisnuite. Un film cu Soldatul Smith in baracile Angliei inainte de invazie, mancand fasole si scarpinandu-se in fund, ar fi fost mai caracteristic pentru majoritatea zilelor din viata soldatului american pre-invazie in cel de al doilea razboi mondial, dar nu ar fi vandut nici cinci bilete. Povestea despre Soldatul Ryan, desi necaracteristica, vinde, tocmai pentru ca nu e un reportaj fidel despre toate actiunile americanilor in razboi. Asta nu e inventia lui Spielberg, ci se stie inca de la Homer (nu Simpson): nu or fi fost chiar toti soldatii greci asa viteji ca Ahile, dar asta cu greu poate fi numita o critica buna a Iliadei. Sa critici un film artistic pentru ca nu e un reportaj banal e ca si cum ai critica un cutit pentru ca taie. Daca vrei un reportaj obiectiv, uita-te la filmele lui Michael Moore /sarcasm off

    Soldatul Ryan nu e caracteristic pentru majoritatea soldatilor americani. Ma intreb insa daca o sa te aud criticand filmul asta care il face acum Brian de Palma, in care soldati americani violeaza si ucid niste civili irakieni pentru ca povestea aia nu e reprezentativa? Ma intreb degeaba, cred ca.


  38. un film ciudat, chiar foare ciudat este „indestructible” (cred că ăsta e titlul corect). E cu Bruce Willis. Eram în sala de cinema, şi pe la jumătatea filmului, am observat că lumea începe să iasă. Era atât de banal, încât ţi-era milă de peliculă. Ei, treptat „chestia” se complică, dar nu prea mult…acceptabil. Filmul se termină şi te lasă cu faţa semănând ca acel emoticon cu o sprânceană ridicată.


  39. ultima scenă nu îmi place …



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: