h1

Tot despre „răzbel” – calea celor şapte samurai

Septembrie 4, 2007

Pentru că a venit vorba de scene preferate, de personaj preferat, iată unul dintre filmele pe care le urmăream în secret înainte de 1989, pe la Casa Pogor din Iaşi, în aceeaşi serie cu Andrei Rubliov.

S-au făcut doctorate pe acest film, există cursuri în universităţi despre influenţele lui Akira Kurosawa sau despre felul în care acesta a influenţat cultura cinematografică.

Istoria este simplă. Personajele foarte bine creionate. Perfecte. Nu este foarte important ce se întîmplă, ci cum se întîmplă.
Da, Kurosawa nu-i creştin, nu-i pocăit, dar pune foarte multe întrebări creştinilor, întrebări la care noi ar trebui să avem răspuns.
Calea samurailor este simplă şi uşor de urmat. Noi pretindem că Îl cunoaştem pe Cel care este Calea, Adevărul şi Viaţa.
Poate că ar trebui să avem mai mult curaj, mai mult spirit de sacrificiu, mai multă relaxare în faţa morţii şi, de ce nu, mai multă autenticitate, naturaleţe şi simţ al umorului decît cei şapte samurai!

Nu?

Anunțuri

4 comentarii

  1. Iarasi m-am nimerit pe aici si tot nu ma pot abtine. De data asta m-a agasat expresia ‘întrebări la care noi ar trebui să avem răspuns’.
    De ce oare ar trebui crestinii sa aiba raspunsuri la toate intrebarile? Nu vi se pare putin lipsita de smerenie aceasta exprimare?
    Cred ca una dintre marile pobleme pe care le avem noi, evanghelicii, este obsesia certitudinii si, reciproc, incapacitatea de a suporta ambiguitatile. Avem aici, cred eu, un semn clasic de imaturitate, o extresie patologica a tuturor credintelor tinere.
    Se poate insa si altfel, inclusiv in evanghelicism (imi pare rau, am ramas la asta, desi Marius prefera
    evanghelicalism’).
    Uitati-va, de exemlu, la ce a scris Stanley Grenz (Dumnezeu sa-l odihneasca in pace) – Renewing the Center, Theology for the Community of God, etc. – sau altii ca el.
    Acesti oameni au reusit sa se desprinda de paradigma rationalista care domina mentalul evanghelic si rezultatul este unul exceptional, cred eu.
    Daca vreti o alta expresie a acestei noi abordari, uitati-va si la A Call to the Ancient Evangelical Future:
    http://www.aefcenter.org/read.html


  2. Tarkvoski, Kurosawa…autorul blogului mai primeste niste bile albe de la mine.

    Sichinin No Samurai (Cei sapte samurai) este un film monumental. Acum se gaseste si in diverse surse pe net si daca tot se pirateaza, macar sa aiba un scop nobil.


  3. Cred ca accentul, aici, cade indeosebi pe ultima parte. Si intrebarea care se naste in umbra textului este: de ce samuraii (sau musulmanii, sau altii) au un zel atat de mare pentru ceea cred cand noi defapt nu avem? De au atata zel pentru cele multe cai de urmat cand noi cunoastem Calea? Sa fie oare comfortul, rusinea sau pur si simplu evitarea unor conflicte, oricum iminente?
    Cred ca in ceea ce priveste romanii crestini, este vorba si de o influenta culturala in care curajul, spiritul de sacrificiu nu au fost promovate ca si valori. Nu spun asta ca si scuza, departe de mine sau de oricare alt crestin care doreste sa implineasca voia lui Dumnezeu, ci mai degraba o PROVOCARE la care suntem chemati.
    Autenticitatea crestinilor, printre altele, sta tocmai in lupta continua, in primul rand cu ei insisi, ca sa iasa de sub teama aceea de a fi descoperiti ca fiind „ciudati sau diferiti de ceilalti,” si in al doilea rand cu diavolul care pune piedici la tot coltul, ca de… asta e slujba lui, nu?
    Pana una alta sa se uite fiecare in „ograda” lui si sa vada ce realizari sau „ne-realizari”


  4. Draga Danut, nu cred ca noi ar trebui sa avem raspuns la TOATE intrebarile, dar pretind ca noi, crestinii, avem raspuns la intrebarile fundamentale, despre CAle (aici era trimiterea mea intre calea-do şi Calea), Adevăr şi Viaţă.

    dacă nu ar fi aşa, mîine aş arunca la coşul de gunoi tot creştinismul.
    Creştinismul pentru mine este, pe lîngă altele şi satisfăcător din punct de vedere raţional. Satisfăcător, accentuez.

    Referitor la tensiunea raţional-mistic, după cum mă ştii, sînt unul care promovează taina, de raţionalism şi optimism iluminist nu mă poate acuza prea multă lume.
    cred că un creştinism lipsit de taină, de mysterion, este un creştinism care devine numai o disciplină mentală, fără acea parte esenţială care i-a asigurat longevitatea: fascinaţia Dumnezeului neînţeles şi totuşi descoperit.

    Oricum, creştinismul este o religie extrem de stresantă pentru că are foarte multe tensiuni din acestea, este fundamentată pe paradoxuri.

    Din Băuţari de banat
    mc



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: