Nea Ghiţă-„Bată-l Maica Domnului!” ne-a binecuvîntat

La Groşi de Arad l-am întîlnit pe nea Ghiţă. Un om de 70 de ani care arăta ca de 50.

Ne-a dat tîrcoale. A trecut de vreo două ori în sus, în jos. Avea chef de vorbă. Ne-a văzut orăşeni, ne-a iscodit din priviri.

I-am dat curaj. L-am întrebat „de vorbă”, cum se spune. Natalia a stat mai mult de vorbă cu el şi a început să-l iscodească ea.

Abia a aşteptat. Şi-a dat drumul.

Ne-a povestit despre cătun, despre mere. Aşa mere n-au mai fost de vreo şase-şapte ani. Muuulte! „să culegeţi, să luaţi acasă!”

Ne-a povestit de ploi şi lupii care dădeau altădată tîrcoale gospodăriilor din sat.”Acum nu mai este niciunul. Au murit toţi şi va muri şi satul, în vreo 30 de ani….”

Din cînd în cînd, povestind despre vreun om din sat, despre vreun cumnat, simpatic sau duşman, spunea „Bată-l Maica Domnului!”.

Asta am înţeles. Cum te poate bate Maica Domnului? Asta este de bine! Bună urare! Logica este următoarea: mamele se ocupă cu bătaia copiilor, că tot stau mai mult pe-acasă, dar cea mai bună bătaie dintre toate, bătaie să fie, dar să fie bună, trebuie să fie bătaie celei mai de seamă mame din lume, Maica Domnului. O exprimare învecinată cu oximoronul, de o tensiune greu de purtat, dacă stai prea mult pe gînduri asupra ei.

La un moment dat a spus „mînce-l frate-su”. A spus-o cu ciudă şi nesaţ. Era despre un fost vecin.

Cine-i frate-su? Frate-su cui? Am eu o idee, dar mă tem să mă gîndesc la ea….

Nea Ghiţă ne-a binecuvîntat în stilul lui personal la plecare:

„Bucură-vă Dumnezeu!”

Nea Ghiţă avea tot felul de binecuvîntări.

Să ne rugăm pentru rromii din Toflea

Iată ce ne scrie Cristi Ţepeş, redactor al Televiziunii Române pentru Viaţa Spirituală:

Toată lumea se plînge de ţigani. Există o soluţie pentru ei? Cea a lui Antonescu? Mai mult ca sigur că nu.

Atunci reîncreştinarea lor ar mai fi o soluţie. Să ne rugăm pentru ei.

Dragii mei,

va rog sa va rugati pentru fratii din Toflea unde au fost acum citeva ore inundatii catastrofale.

Maui multe case ale fratilor, mai ales ale unora dintre cei mai saraci, au fost stricate de ape.

Toflea este o localitate de rromi aflata undeva intre Tecuci si Birlad, un fel de capitala moldoveneasca a acestora, in care Dumnezeu lucreaza de ani de zile cu putere, aici existind o biserica de mai mult de 1200 de membri.

Cu citiva ani in urma am facut un reportaj acolo si cred ca fratii au nevoie de ajutorul nostru MAI ALES in lupta spirituala dar NU NUMAI.

Cristi Tepes

V-am spus că nu scapă Dorin? sau Despre adevărata prietenie care pune pe blogroll

Iată dovada. Băieţii s-au pus pe treabă. Cu veselie şi alte site-uri şi bloguri reiau atacul mediatic menit să îl scoată pe Dorin Dobrincu de la Bucureşti. Miza este mare. Prea multe dosare de foşti securişti, actuali securişti şi viitori securişti sînt la proţap. Mai ales acum cu verificările pentru 12 septembrie, nu-i joacă! Trebuie tras tare de timp, trebuie afumată sticla şi nu cu fum de candelă.

În principiu lui Dorin nu i se reproşează nimic altceva decît că face parte din Cultul Creştin după Evanghelie. Nu compentenţele sale sînt atacate, nici ce a făcut la Iaşi (acolo altă istorie!!! merită povestită), ci faptul că se închină altfel.

Ce-i de făcut?

În primul rînd trebuie luat un emetiral. Din nou! 🙂

După asta fiecare dintre voi poate alege una dintre variante:

1. Să porniţi o contra-campanie mediatică. Nu comentez dacă are rost sau nu! Părerea mea este că n-are rost. Oameni ca Bastrix sînt mai harnici ca voi! 🙂

2. Să porniţi o campanie de post şi rugăciune pentru Dorin şi ceilalţi colegi ai lui care doresc ca adevărul istoric să fie recuperat. Asta da.

3. Să faceţi ce este scris la punctul 2 şi să citiţi şi nişte psalmi de imprecaţie.

Eu aleg varianta 2 şi mă tentează foarte tare şi varianta 3.

PS. Ah, era să uit. Comentariile de la Bastrix sînt super. O nouă perlă: „Prietenia e echivalentă cu pusul la blogroll.” Un nou principiu al lumii bastrixiene. Iată citatul: „Cred că nu mă aveţi în blogroll şi nici nu vă sunt prieten. Mă înşel oare?” (Bastrix)

Era prea frumos că sa trecem peste. Comenturile, dacă nu-i dă prin cap să le şteargă (oricum le-am salvat că erau prea tari), sînt şi o monstră de dialog aşa cum îi place lui Bastrix. Teofil spune ceva, Bastrix îl ia şi şterge podelele cu el numai pentru că e baptist şi pentru că îmi citeşte blogul. Se înfurie şi le zice şi le zice, fără nici o legătură cu ce a spus Teofil. Teofile, puteai să vorbeşti şi în chineză, şi în arabă, nu conta oricum, dacă eşti baptist!! aşa-ţi trebuie, băiatule! Halal!

Săracu Teofil! N-ai auzit proverbul, scumpu mieu, „dacă te bagi în troacă, te mănîncă porcii” şi „dacă te lupţi cu hornarul, şi dacă cîştigi, tot ieşi murdar de funingine”. Lasa-l baltă şi în plata Domnului, prealesule Teofile! Dacă vrei, citeşte din cînd în cînd, dar nu te băga, că acolo-i murdărie! Inepuizabilă fîntînă de sulf şi smoală! Bagi nasul puţin numai ca să apreciezi mai mult lucrurile bune şi frumoase. După o porţie de Bastrix, cînd te uiţi în altă parte, parcă toate frazele au sens, parcă totul este frumos, parcă şi beţivii dintr-o crîşmă devin filozofi, parcă şi un gîngav bîlbîit care te înjură în piaţă e poet! Cei care mă duşmănesc de ani de zile îmi devin deodată intimi apropiaţi în comparaţie cu atacurile lui Bastrix.

De-asta citesc Bastrix. Totul pare frumos după aia! Totul este superb afară ca şi pentru Francis de Assisi, Fratello Sole, sorella Luna, ciorile sînt păsări de curte şi spinii şi pălămida par să aibe miros superb.

Şi, uite, pentru citate de genul ăsta urmăresc eu Bastrix! E bun la de-astea! Mai ales cînd o ia pe arătură şi bate cîmpii. Mai ales cînd se enervează şi se bat turcii cu spume la gura lui. Mărturisesc că nu mă pot desprinde! Mă ţin de nas şi mai citesc un post după care nu ştiu ce să facem, să rîdem cu tot cu emoticoane (na, c-am început să vorbesc şi eu la pluralul majestăţii ca dînşii, Bastrixi). Ce să facem, să rîdem cu-ntristare că altceva n-ai ce să faci, adică să fim „umoristici” în faţa… cum s-o numim? Prostie? Ticăloşie? Reavoinţă? Nu! Chestia asta este o categorie pentru care trebuie un sertar separat, cu o etichetă separată: bastrixită, bastrixeală, bastrixinită. Alegeţi voi!

Oricum, în privinţa mea eu trag următoarele concluzii:

1. Sînt un credincios adevărat pentru că „Credinţa adevărată ştie să pună pe blogroll„. Eu l-am pus pe Bastrix.

2. Sînt un prieten adevărat pentru că „Prietenul adevărat ştie să pună pe blogroll”. Eu l-am aşezat pe Bastrix primul, la A Bastrix.

Concediu de boier

Am avut un concediu de boier. Adică am făcut tot ce-am vrut şi ce mi-a căzut bine. Un singur regret am. La timpul potrivit.

Este adevărat, nu mă pot lăuda că am fost la Viena, în Belize, la Madrid sau în mai ştiu eu ce locuri. N-am poze pe lîngă palate şi statui şi nici în slip pe malul mării. Anul ăsta am sărit peste mare. Ni s-a făcut … de emetiral 🙂 după anul trecut.

Eh, o să spuneţi „Strugurii sînt acrii, nu-i aşa?”

Nu. Am ales să facem altfel anul acesta. Fibrilaţia iminentă m-a obligat să stau pe lîngă spitalele mari şi în ţara în care am asigurările. 😦

Am pornit într-un pelerinaj spiritual. Am pornit după locuri şi după oameni. Şi am găsit.

V-am ascultat pe unii dintre voi. Am considerat că acestea pot fi gînduri de sus şi ne-am lăsat purtaţi de sfaturile voastre.

Groşi de Arad  la nea Ghiţă-Bată-l Maica Domnului

Sibiu,

Păltiniş, la Maria şi la vila Noica, în „paradisul blogerilor”

Valea Sadului,

Cisnădioara, la Biserica întărită în cetate.

Valea Merilor, la mormîntul alor strămoşi ai mei,

Bircii, la tata Gheorghe,

Prilipeţ (cătunele din Banat), la taica Lazăr, teologul de la Prilipeţ

Depresiunea Almăjului, la paralela 45, la izvor şi cascada pe muşchi

Băuţari, la Petrică Găină

Mărul, la oamenii care îngheaţă timpul

Săvîrşin, la Alteţa Sa Regală, regele meu român.

De ce m-am dus pe acolo?

Locuri liniştite, oameni cumsecade, ploaie pe acoperişul maşinii, cartofi copţi în jar, fîn, lemne de crăpat, pîine de casă, saci de dormit, pădure umedă, fîn, peisaje amuţitoare şi cîteva din locurile mele de pelerinaj spiritual… cam tot ce am dorit.

Am urmat următoarele reguli:

Regula 0 – să nu ne facem o idee despre vacanţa perfectă 2007 pentru a avea un motiv în plus să fim dezamgiţi.

Regula 1 – stăm unde ne simţim bine

Regula 2 – stăm atît timp cît ne simţim bine

Regula 3 – călătorim atît timp cît drumul nu ne este o povară

Regula 4 – nu ne despărţim şi petrecem cît mai mult timp împreună

Regula 5 – jucăm cel puţin o zi Remy – a fost dorinţa copiilor. 🙂

Regula 6 – stăm de vorbă cu cît mai mulţi oameni care ne acceptă prezenţa

Regula 7 – ne lăsăm planurile în voia lui Dumnezeu – El ne-a pregătit faptele bune în care să umblăm.

Regula 8 – nu trebuie să ne supărăm pentru lucrurile pe care alţii le-ar considera ghinioane (defecte la maşină, chestii neprogramate), înseamnă că trebuie să ne schimbăm planul şi face parte din Plan.

Regula 9 – dacă vremea se schimbă, înseamnă că trebuie să ne îndreptăm spre casă.

Regula 10 – vacanţa nu se termină cînd se termină banii, ci atunci cînd ne apucă un dor foarte mare de casă, pe toţi.

Şi aşa s-a întîmplat… 🙂