Archive for 8 septembrie 2007

h1

De ce sînt „inundăţii” în ţară?

septembrie 8, 2007

Nu ştiu exact. Nu sînt „verde”, ecologist etc.

Cum să fii creştin şi să mai fii verde? Ştiu că planeta se încălzeşte, şi? Nu numai că se încălzeşte, va arde cu troznet. Oricum totul se va termina, nu în apă, că ne-a promis Dumnezeu o dată, de asta avem curcubeu (nu pentru homosexuali avem curcubeu), pentru că ne-a promis că nu va mai stîrpi pămîntul prin ape.

Data viitoare va fi prin foc.

Şi pînă atunci?

Pînă atunci ne mănîncă şuvoaiele casele.

De ce?

Am aflat explicaţia asta de la un pădurar bătrîn:

„Ştii, taică, de ce-s inudăţii acum cum n-au mai fost? Pentru că au tăiat copacii. Ştii matale, domnu…. Ce-ş mata? Aha… Ştii tu, domnu (curioasă combinaţie, nu?) cîte găleţi cu apă ţine sus un singur copac? Pe fiecare frunză? Acu, dacă i-au tăiat, toată apa aia care se usca pe frunze, încet, frumos, e acum pe noi…. Ne-am făcut-o cu mîna noastră, domnu!”

Reclame
h1

În sfîrşit şi-a văzut şi Paul Negruţ dosarul…

septembrie 8, 2007

Şi ce e cu asta? Iar o să fiu acuzat că ţin cu el, că jucăm la dublu 🙂 şi alte alea… le citiţi pe unde puteţi…. Cel puţin de o acuză am scăpat, că îi fac campanie electorală, lui şi acoliţilor lui.

De ce este acesta un subiect de discutat? Ei, o să vedeţi.

În principiu dosarul de la securitate trebuie cerut. Fără asta nu se poate.

Dacă cererea este făcută corect, în primul rînd ţi se răspunde frumos şi elegant şi cam într-un an de zile ai acces la o lume … foarte interesantă. Îţi vezi viaţa prin ochii prietenilor, celor pe care i-ai crezut prieteni, prin ochii unora despre care ai crezut că niciodată nu au fost interesaţi de tine, prin ochii duşmanilor, prin ochii unora pe care nu i-ai bănuit niciodată a fi duşmani. O lume a ta pe care n-o ştiuseşi încă.

Cînd au deschis dosarele unii au plîns discret, alţii au urlat, alţii au leşinat, un cetăţean a avut chiar o criză epileptică. Băieţii tineri şi drăguţi de pe acolo ar putea să se specializeze şi în prim ajutor. Ar fi necesar. Şocul este devastator.

Majoritatea prietenilor mei au primit răspunsul foarte repede din partea arhivelor şi apoi, la maximum un an, au avut posibilitatea de a-şi vedea propriile dosare. De ce atîta timp, un an? Pentru că dosarele trebuie „pregătite”. Numele celor în viaţă trebuie radiate, şterse cu cerneală, notele celor care încă sînt cadre active sînt pur şi simplu scoase din dosar etc.

Şi totuşi procedurile funcţionează!

Birocraţii de la arhive au răspuns insistent NU doar în dreptul unor nume. Cereri repetate, ani la rînd. Alese, acele nume, după ce criterii?

În sfîrşit, după ani de insistenţe, după zeci de cereri, după multe refuzuri s-au hotărît să îi dea dosarul şi lui Paul Negruţ.

De ce acum? Probabil că domnii securişti consideră că nu mai este o persoană atît de importantă, pentru că nu mai este preşedintele Uniunii. Deci este momentul să se relaxeze şi dumnealor.

Azi am discutat cu „împricinatul” la telefon. Surprize mari? Nu foarte mari, dar destule. Şi bucurii, surprize plăcute, dar şi dezamăgiri.

Unele sînt doar confirmări. Merită făcute publice descoperirile? Dacă „proprietarul” dosarului doreşte, cine ştie? El ştie.

Probabil că nu merită, după părerea mea. Bunul simţ nu poate fi forţat să iasă la iveală. Nici pocăinţa nu iese cu forţa. Ar merita ca cei care „au dat cu subsemnatul” să mai cîştige încă 23 de ani de pocăinţă, pe lîngă cei 17, care deja au trecut, ca să se facă 40 de ani ai pustiei? Nu ştiu. Oricum atunci vor fi morţi cu toţii. Nu vor fi morţi, sînt deja morţi.
Istoria se va dovedi interesantă şi de aici încolo. Interesantă şi comică.

Ce este comic în toată povestea asta? Că unii vin „să discute”, vin la negocieri, fără să ştie dacă sînt în dosar sau nu. Unii tac mîlc. Unele dosare au fost „curăţate”, aşa că unii, activi fiind încă, sînt scutiţi de deconspirare, dar, slabi de înger, îşi dau în petec, devin vocali, fără să le-o ceară nimeni.

Băieţi, daţi telefon la organe întîi să vedeţi dacă vor să scape de voi sau nu.

Spor!

Şi încă ceva interesant: nu-i curios că tocmai acum, după Congres, şi lui Gigi Dobrin i s-a dat în sfîrşit dosarul? Nu-i ciudat?

Foarte ciudat!!!

h1

Misiunea

septembrie 8, 2007

Mi-am adus aminte de alt film. Filmul este The Mission cu Robert DeNiro, Jeremy Irons. Frumoasă dezbatere despre cea mai bună cale, calea păcii sau calea războiului? Mi-am adus aminte de asta pentru că au fost atîtea discuţii referitoare la implicarea unui creştin în lupte.

Mi-am adus aminte de altă scenă preferată. Scena este cea în care Deniro se prăbuşeşte, după ce scapă de povara pe care a cărat-o în susul rîului.

Frumoasă scenă, bun film.

Care este totuşi cea mai bună cale?

Ce anume ar fi putut salva colonia?

Ce-aş fi ales eu? Calea lui Deniro, dar … tot respectul pentru calea lui Irons.

h1

De ce îmi place Voces?

septembrie 8, 2007

Este festivalul George Enescu. În seara asta au avut concert Vocesii. Superb. Dmitri Shostakovici astă seară. Nu mă prea dau în vînt după compozitorii ruşi din veacul XX, dar am auzit din nou sunetele Prelipcenilor. Am fost prieten cu fratele lor mai mic, Sebastian, violoncelist. El m-a îmbolnăvit de violoncel. Mama lor, o dulceaţă de femeie. O doamnă, o Doamnă!

Dar nu de asta îmi place Voces-ul, nici pentru că sînt legaţi de Iaşi şi Iaşul este oraşul meu preferat. Nu!

Voceşii îmi plac pentru sunet (sound), pentru repertoriu, pentru felul în care au perfecţionat arta cvartetului, pentru stilul inconfundabil al interpretării, pentru feeling

dar cel mai mult îmi plac pentru că au rămas împreună 35 de ani….

T R E I Z E C I SI C I N C I D E A N I….împreună

O viaţă de om! Şi se cunoaşte. Cîntă fără să tragă cu coada ochiului unii la alţii.

Dar este ceva şi mai important în asta: sînt români şi totuşi au reuşit să rămînă împreună, fără să îi despartă orgoliile, fără să îşi facă fiecare cvartetul lui etc.

Au dovedit că se poate.
Au arătat tuturor că se poate mai bine şi mai bine şi mai bine şi mai bine, cu fiecare an.

De ce oare generaţiile binecuvîntate de Dumnezeu cu atîtea daruri nu pot să rămînă împreună. Ce frumos sună Voces-ul! Dacă nu s-ar fi înţeles, ar fi fost fiecare cîte un şef extraordinar de partită la vioara 1, vioara 2, la violă şi violoncel.

Mă rog lui Dumnezeu pentru vremea în care românii vor putea să „cînte” împreună, fără însă a sacrifica principiile şi morala elementară într-un compromis care să rezulte în unitate, dar fără putere lăuntrică.

Mă rog nu numai pentru „împreună”, mă rog şi pentru „bine”.

Împreună şi bine!

Voces au reuşit.

%d blogeri au apreciat asta: