Archive for 10 septembrie 2007

h1

Păltiniş – „paradisul bloggerilor”

septembrie 10, 2007

Am ajuns şi eu la Păltiniş pînă la urmă. După ce s-a terminat paradisul bloggerilor.

Mai bine mai tîrziu decît niciodată. 🙂

Am vrut neapărat să ajung la Păltiniş. Am vrut să văd de ce anume a spus Noica „cine nu stă în Păltiniş trebuie să se simtă exilat”.

Am respirat „cel mai curat aer din România” şi m-am gîndit la ce fel de bucurie voi fi simţit.

Am stat, am stat, am mers, am stat…

Am văzut vila Noica (nu este cea originală, este refăcută, la fel Bojdeuca lui Creangă sau casa lui Ceauşescu din Scorniceşti)

noica-3.jpg

Nu-i aşa că am prins-o frumos? Cu treptele, accesul la cunoaştere, treptele devenirii, creşterea în ucenicie, puteţi să puneţi o grămadă de simboluri acolo.

Şi totuşi, la cel mai cura aer din România, în paradisul bloggerilor, la Vila Noica, pe urmele Şcolii de la Păltiniş am avut aşa o bucurie simplă, domestică, nefilozofică… Nu ştiu dacă trebuie să mă simt vinovat, dar m-am simţit bine că eram împreună cu Natalia şi copiii!

Am rîs, mi-am certat fiul, ne-am împăcat, am mers pe jos prin ceaţă, am stat, dar împreună, am mers, din nou împreună, iar am stat, tot împreună. Ne-a fost bine din cauza lui „împreună”.

Păltiniş, pentru fiul meu, este locul în care a făcut o poză cu una dintre maşinile lui preferate, un mercedes vechi de pompieri.

mercedes.jpg

Deocamdată habar-n-are cine-i Noica!

Pentru el şi pentru Neriah, Păltiniş este pentru o vreme un alt loc în care am completat definiţia lui „împreună”!

Nu ştiu dacă trebuie să regret că n-am simţit nici un îndemn filozofal pe-acolo. Spiritul lui Noica era în altă parte. Îmi pare bine că am reuşit să mă port ca un simplu familist în concediu. E şi asta o treabă foarte grea. Credeţi-mă!

Reclame
h1

Bartolomeu sau Daniel?

septembrie 10, 2007

O să mă întrebaţi iar: şi pe noi ce ne interesează?

Eu cred că ne interesează din moment ce dezbaterea se concentrează între doi poli, tradiţionaliştii din BOR, reprezentaţi de BArtolomeu şi TEofan, cu polul „taliban”, şi ecumenicii, reprezentaţi de DAniel. Iată un articol interesant.  Reuşită şi poza rompress, nu?

Întrebarea mea este „ce fel de ecumenişti reprezintă tabăra lui DAniel?”

Cei care ar intra într-un dialog productiv cu protestanţii, catolicii? Pe cei cu adevărat interesaţi de un un dialog autentic?

Nuuuu!

I-ar reprezenta pe cei care au participat la Circul de la Sibiu, în care, cinic, conştient, rece, s-au păcălit unii pe alţii. Noi ne facem că vă acceptăm, voi vă faceţi că ne iubiţi, facem declaraţii comune, mîncăm pe banii fraierilor de la Bruxelles şi fiecare merge pe drumul lui.

BOR ca instituţie nu este dispusă, la ora actuală, la nici un fel de dialog cu nimeni. Restul sînt bancuri sau poveşti pentru adormit naivii. Altceva este la nivelul enoriaşilor, la nivelul credincioşilor simpli.

Acolo este cu totul altă discuţie, dar nu aceştia aleg patriarhul, nu?

Din perspectiva mea cel mai sigur, din moment ce amîndoi au colaborat cu Securitatea şi sînt mînjiţi cam cu aceleaşi alifii, cel mai bine ar fi să se asigure un patriarhat de tranziţie, prin BArtolomeu. În doi, trei ani, cine ştie ce se întîmplă? Dacă este ales Daniel, atunci se înţepeneşte o situaţie pentru vreo 30 de ani de aici înainte, un stabiliment al păcălelii rafinate şi a diplomaţiei care va prezenta o faţă foarte spălată faţă de public, dar o dictatură a intereselor economice administrată cu un abilitate managerială excelentă, dar crudă.

Încercaţi să trasferaţi ce se întîmplă la Iaşi la nivelul întregii ţări şi vă puteţi imagina cam ce urmează.

Oamenii îşi schimbă locul, dar obiceiul, ba. Bartolomeu, cel puţin, nu are prea mult timp să înţepenească ce reprezintă el.

h1

De ce nu am pleoape şi la urechi?

septembrie 10, 2007

Ascultînd prezentarea dr. Dorin Frandeş de la Şcoala de vară mi s-a născut un gînd devenit în ultimele săptămîni, de cînd discutăm despre muzică, tot mai puternic.

Dacă la ochi avem pleoape să le putem închide cînd priveliştea este „de uitat repede” (adică de neamintit), dacă la gură am buze, ca să tăcem pentru a deveni mai înţelepţi, dacă ne putem ţine respiraţia, ca să nu mirosim cu nările ce este pestilenţial, atunci, la urechi de ce nu avem „pleoape”, ceva care să ne închidă urechile atunci cînd zgomotul este prea mare, cînd muzica este proastă…

Dacă ai mîinile legate, eşti silit să auzi tot. Nu să asculţi, să auzi! Mă atacă zgomotul şi n-am ce face! Am să îmi pun vată în urechi. Bun! Şi dacă aud o albină şi vreau să îi ascult zumzetul? Ce fac? Îmi scot dopurile?

Grea problemă!

Pe cînd făceam Yoga, în adolescenţă, pe cînd voiam să scap de creştinii ipocriţi, pe vremea cînd creştinismul mi se părea o religie pentru doamne mai în vîrstă, prea dulce pentru gusturile mele, Guru (o ruşine de om, altă dată despre el, un păcălici) mi-a dat următoarea temă de concentrare:

Să mă uit la un ceas din acela rusesc cu ticăit puternic, să îi ascult ticăitul o vreme, după care să mă concetrez ca să nu îl mai aud. A mers de vreo două ori, la fel şi cu lumînarea la care mă uitam cîteva minute şi apoi trebuia să mă uit dincolo de ea. Bun exerciţiu, proastă filozofie de viaţă!

Voi încerca din nou să îmi dezvolt un fel de pleape pentru urechi. Să aud, dar să n-ascult! Să vedem dacă se poate!

%d blogeri au apreciat asta: