h1

IPS Daniel este destul de fericit!

septembrie 12, 2007

Deci, Daniel! În 30 septembrie, duminica iubirii vrăjmaşilor (ce ironie!), va fi înscăunat ca Patriarh!

Are motive de acum Preafericitul Daniel să fie prea fericit?

Nu prea! Îl aşteaptă ameninţări de fractură a Bisericii, reorganizări ale opoziţiei, trebuie să împlinească foarte multe aşteptări, din afară şi dinlăuntru, etc.

A cîştigat aşa numitul „spirit de dialog, deschidere, transparenţă, spiritul mîinii întinse”.

Primele declaraţii au sunat foarte frumos: să dăm mînă de la mînă că Patriarhul nu poate lucra singur. Nimeni nu trebuie să fie exclus.

Sună frumos!

Ce va urma de aici înainte! Vom vedea deşi mă gîdilă pe dinlăuntru o nelinişte că ceea ce s-a declarat înainte de acum nu va mai fi valabil atunci. Să dea Dumnezeu să nu am dreptate!

Oricum Patriarhia a cîştigat un manager excelent! Din punctul acesta de vedere iconomii pot să fie destul de bucuroşi.

A cîştigat şi un teolog? Unul cu formaţie bună, da. Dacă s-a deprofesionalizat sau nu, asta se va vedea.

A cîştigat şi un ecumenist convins? Tot viitorul ne va desluşi acest fapt.

Oricum pe proaspăt alesul Patriarh al BOR îl aşteaptă o sarcină extrem de dificilă: relaţionarea la o clasă politică din ce în ce mai departe de biserică şi mai imorală, păstorirea unei turme din ce în ce mai puţin interesată de biserică (în afară de Înviere şi Crăciun, vîrsta celor care vizitează bisericile creşte simţitor de la an la an), articularea unor poziţii ferme faţă de probleme noi ale societăţii româneşti contemporane şi nu numai (avorturile, cu un număr îngrijorător în România, divorţurile cu un număr în creştere ameţitoare, clonarea, efectele tehnologiei asupra vieţii etc.).

De asemenea, tot Occidentul va fi cu ochii pe noi ca să vadă ce urmează în agenda noului Patriarh după Sibiu 2007, dar şi Patriarhia Moscovei va trage cu coada ochiului dinspre stînga spre ce se întîmplă la noi.

Viitorul sună … aşa şi-aşa!

PS.

De ce? pentru că bătălia de azi s-a dat între două direcţii:

1. ei sînt răi, ceilalţi, deci noi trebuie să luptăm şi să-i stingem (chiar în bătăi, dacă e cazul)

2. ei sînt răi, ceilalţi, dar n-avem încotro şi trebuie să dialogăm, să facem frumos.

Ambele reprezintă mînia şi frustrarea ortodoxiei care se simte din ce în ce mai atacată şi minoritară într-o ţară majoritar ortodoxă. N-aţi observat că toată campania s-a concentrat între „Bartolomeu este împotriva catolicilor” „Daniel este cu protestanţii”?

E complexul Slăbănogului din capitolul 5 din Evaghelia după Ioan. E de vină scăldătoarea, că e prea departe, sînt de vină rudele, că nu sînt pe lîngă mine, sînt de vină treptele, că sînt prea multe, sînt de vină ceilalţi, că sînt mai rapizi cînd eu vreau să intru în scăldătoare, e de vină îngerul, pentru că vine atunci cînd eu nu sînt pe fază, e de vină Însuşi Dumnezeu… că eu nu mă fac bine.

Ar fi fost şi o a treia variantă: să-i lăsăm în pace şi în plata Domnului, pe ei, pe ceilalţi şi să construim noi ceva. Asta nu poate fi răpită, luată. Hai să vedem cum putem să ne îmbunătăţim.

Ortodoxia românească din păcate şi în acest ceas nu se poate raporta decît prin contrast, prin opoziţie, prin în-făţişarea cu ceilalţi, care trebuie să fie neapărat eretici şi răi, ortodoxia este dreaptă credinţă în România neapărat pentru că a celorlalţi este strîmbă.

Alegerea noului Patriarh s-a înscris sub acest semn al frustrării, mîniei dezlănţuite împotriva a tot ce este diferit.

Agenda noului Patriarh are pe primele pagini următoarea întrebare: şi cu ei ce facem?

82 comentarii

  1. O să-l ajutaţi pe PFP Daniel al României cu rugăciunile dv. cele aprige…şi cu o evanghelizare mică, pe ici pe colo, cu câteva bârfe, cu câteva instigări în presă, cu câteva…nesimţiri.

    Ce transparenţi aţi fost când aţi ales pe grăsuţul dv. conducător! Nicio televiziune nu a filmat nimic din alegerile baptiste la vârf. Şi nici nu s-a zis pâs, un film, un scheci despre el…Vă e ruşine cu conducătorul dv. de organizaţie?

    Oricum…noi ne bucurăm mult.

    Dv…mai bevhăiţi ceva…


  2. Fenomenal! Tipu ăsta e incorigibil! Am ajuns să râd şi cu omoplaţii de comentariile lui! E haios!

    E drept! După ce-l citeşti pe bastrix, toate SÎNT mai frumoase! Bine că avem termen de comparaţie, mă rog, tip de comparat.

    Dorin n-o să aibă în veac nevoie de emetiral.


  3. Vezi de ce nu-l pun la spam! Trebuie să recunoşti, Cipri, e absolut spectaculos, zemos, spumos… totul pare mai frumos după aia!

    Şi cine ştie, poate mai are o şansă…

    Oricum este personajul pe care nu trebuie să îl ajuţi deloc ca să se facă de rîs. Reuşeşte de minune singur…


  4. Însă, fraţii mei, trebuie să recunoaşteţi şi că am de cine râde. Ce mă fac eu, ziceţi voi, când în octombrie, domnul cruceru o să plece [sau nu?] pe apă în jos, de la oradea la Aleşd, şi ne va lăsa singuri?

    Mi-am luat vreo 10 batiste ca să îl plâng. Sau nu?

    Contează diferenţa…
    Şi pentru că îmi pare rău de plecarea dumnealui i-am făcut o manea [nu o acadea], care zice…

    Te cunosc după blogroll, hop şi-aşa şi hop şi-aşa,
    că tu eşti un pintenog, hop…[reluare]
    ţi îi pui numai pe-ai tăi
    pe micii şi mari dulăi…

    Sunaţi-mă, dacă vrei să auziţi cele 1000 de strofe ale manelei pe care v-am dedicat-o!


  5. Puriceilor! (o,6%)Lasati elefantul in pace!


  6. S-a ales intre Ana si Caiafa:in privinta lui Bastrix cit nu este pus la spam mai are o sansa.Biblia editata de BOR ,traducerea Gala Galaction la pagina 1232, Faptele Apostolilor, „Si cuvintul lui Dumnezeu crestea, si se inmultea foarte numarul ucenicilor in Ierusalim si multime de preoti se supuneau credintei.”
    Sa ne rugam poate asculta de Biblia editata de BOR sau macar sa aiba soarta tilharului de pe cruce …cel din dreapta.


  7. Ia te uită! Nici că se putea mai bine! Al doilea motiv de haz! Avad, bine te-am găsit! Dă-i bice! Te citesc! Râsul e sănătos!


  8. au trecut de la traditia bizantina la manele…!


  9. Si crestinismul tot din Orient vine. Asa ca….


  10. o sa trecem, pentru dv. şi la o cantare mică la chitară, cu coarde electronice…un cântec mic, nu strică, nu?

    Libiu vine de la Libidou sau Liubliu?
    Cu domnul Simuţ suntem prieteni cu ştate vechi. Faţă de dânsul nutrim o simpatie nedisimulată.

    Cred că rugăciunile dv. contează în …convert-i-r-e-a mea la baptism… Dacă nu dormiţi decât două ore pe noapte şi vă rugaţi ca să mă convertesc la baptism, cin eştie, poate reuşiţi ca preoţii lui Baal…

    Oricum dv. aveţi multe feluri de Scripturi, încât să vă exlic cum stă treba…

    Rugăciunile dv. mă ajută…Numai că nu mă ajută comentariile

    Eu cred că un blog „bun” se vede după numărul de comentarii aiurea.

    Eu nu îmi permit să vorbesc decât după mediul în care mă aflu. Ce să spun altceva, dacă aşa mă inspiră blogul cu pricina.

    Cred că e de vină culoarea…

    Da, chiar, de ce nu vă închinaţi la Sfintele Icoane? De ce vă lăsaţi barbă numai în poze? De ce baptiştii…nu ţin post?

    Păi e frumos, domne, aşa…

    Când plecaţi domnu Cruceru?…

    Nu mai plecaţi, mă?!

    Hai mă plecaţi odată…că o să-mi fie dor de voi.

    Mi-e tare dor, mi-e tare dor,
    de ochii tăi…[TALISMAN]

    Trebuie să avem o linişte percutantă…[ar fi vrut să o spună Negruţiu [Nu Negruţ al meu]

    Iosif Ţon: cred că trebuie să o lăsăm mai moale…


  11. Avad, bine ai revenit!
    În seara asta am primit destule, fraier, idiot, o grămadă de epitete, acum vin şi din lumea animalelor, purici!

    E ok! Mai ai?
    Scumpi conlocutori, de ce vă lăsaţi atraşi în mizeria asta?
    chiar nu se poate mai bine?

    Eu cred că da! Să încercăm!
    Încă o dată şi încă o dată şi încă o dată!
    Vă asigur că merită!


  12. Te iubim, te iubim, nu mai vrem cu voi să fim
    Vă iubim şi vă respectăm, dar când domne o să plecăm?


  13. Frate Marius, nu-mi pare rău, dar nu mă pot abţine.
    Bastrix e de tot râsul. Acuma pe bune, cum să nu râzi cu tremurici când citeşti ce scrie!?!

    E cutremurător de hazliu! Bine, hai, nu chiar cutremurător, dar cu siguranţă îşi face efectul!

    Abdomenul meu devine tot mai bine conturat de când cu comentariile lui Bastrix. Bine, hai nu chiar din cauza lui…dar şi-a adus aportul.


  14. Cu ce este mai mare sluga decît Stăpînul, cu ce este mai presus robul decît Împăratul, cu ce este mai mare învăţăcelul decît Învăţătorul?

    Dacă El a îndurat jignirile fariseilor, întrebările nebune ale cărturarilor, palmele arhiereilor, flegmele soldaţilor romani, cu ce om fi noi mai buni decît El?

    Dacă nu este rost de dialog, să îndurăm aşadar toată batjocura! Pentru ce, pentru că am îndrăznit să spunem ce gîndim, pentru că sîntem diferiţi, pentru că avem curajul de a gîndi, pentru ce?

    Libiu, Cipri şi alţi prieteni, nu vă lăsaţi batjocoriţi pentru altceva decît pentru neprihănirea voastră.

    E păcat să răspundeţi cu aceeaşi monedă, cu ironia scabroasă şi gluma proastă.
    Dacă este ceva de spus, să fie spus inteligent, frumos, cu ironie Cristică, cel puţin socratică, cu relaxare. (DAcă este de luat la mişto, luat la mişto, dar mişto, în limba unei anumite etnii înseamnă „frumos”).
    Luaţi „la frumos” ceea ce este construit în mucegai.
    Se pot face „flori de mucigai” totuşi.

    La aşa ceva nu este nici înţelept şi nici moral să răspundeţi.
    Singura mea reacţie faţă de aceste lucruri este că văzînd reacţia mă voi gîndi cu toată seriozitatea şi responsabilitatea la ziua de 19 octombrie.


  15. luaţi un medicament. domnul cruceru vă va prescrie un medicament forte, ca să nu mai vă îmbalonaţi de râs.

    Dar de ce vă decideţi de Sfânta Tradiţie? Dar de ce nu iubiţi şi cinstiţi pe Maica lui Dumnezeu, pe care Puterile cereşti, Sfinţii şi întreaga Biserică ecumenică o respectă?

    Dar de ce sunteţi eretici? Dar de ce?

    Nu e stresant să pui prea multe întrebări?

    Ce rău e să fii baptist!… pui toată ziua întrebări,te crezi martir, te dai de sfânt, te simţi groaznic…

    şi, pe deasupra, folosiţi cuvintele lui Dumnezeu în convorbiri josnice.

    Dar ce contează….. Eu nu sunt baptist…


  16. Doresc să fiu evanghelizat, aşa cum evanghelizaţi pe ăia cărora le daţi o canistră de apă.

    Se poate?

    Aştept oferte! Să vină teologii baptişti şi să mă facă zdrenţe…

    Ce indredibil ar fi?! Nu+!


  17. Psalmi 10:7
    Psalmi 32:2
    Psalmi 34:1
    Psalmi 35:21
    Psalmi 37:30
    Psalmi 50:19
    Psalmi 62:4
    Psalmi 109:2

    Dar

    Psalmi 38:13 Iar eu ca un surd nu auzeam şi ca un mut ce nu-şi deschide gura sa
    Psalmi 38:14 Şi m-am făcut ca un om ce nu aude şi nu are în gura lui mustrări.
    Psalmi 39:9 Amuţit-am şi n-am deschis gura mea, că Tu eşti Cel ce m-ai făcut pe mine
    Psalmi 49:3 Gura mea va grăi înţelepciune şi cugetul inimii mele pricepere.
    Psalmi 63:6 Ca de seu şi de grăsime să se sature sufletul meu şi cu buze de bucurie Te va lăuda gura mea.


  18. Oricum, cu bastrix nu e de dat de capăt. O s-o ţină tot aşa până se termină ceva.

    Care o fi capătul?


  19. Mamă ce comentariii! Trebuie să le învăţ pe de rost?

    Doresc evanghelizare! Rog seriozitate. Nu îmi plac abu]r[elile.

    Vreau predica dv. kerigmatică, aia în care se începe cu: preoţii dv. sunt …Ai noştri muuuu……Veniţi la noi, că o să vă dăm: una pereche de blugi, două ouă de persoană, trei bucăţi de şuncă şi două Biblii de familie.

    Eu nu vă cer nici şuncă, nici un post de pastor, nici o maşină, nici un leptop…ci să ştiu planul dv. de racolare şi colonizare a celor, ştiţi dv. care…

    Se poate?

    Imposibil!!! Cât de rapizi aţi fost …La fel ca banca transilvania…nici nu ai apucat să zâmbeţti că ţi-a venit creditul la uşă.

    Aici se comentează, frate! Ce articol interesant?!!! Dacă mai intru de o mie de ori în noaptea asta, cred că ajungeţi pe locul 0 infinit. întreceţi şi pe gramo şi pa balaur şi pe scufiţa roşie, pe toţi…

    rog seriozitate…


  20. Ce să-i fac? E tare!


  21. dragă Cipri, în primul rând, ce mă bucur!…
    Da, şi tu te bucuri…Dar de ce te bucuri, dacă la Oradea plouă? Nu mai plouă? Aţi mâncat, nu? Ce muzică ascultaţi acum?

    Să ştiţi că durerea prea mare de stomac se transformă în…poezie.

    Îmi mai trimiteţi şi mie o poezie de-a dv.? Mie îmi plac poeziile dv.

    Dar de ce????? îmi plac poziile dv.?

    Oare e bine?


  22. Dacă nici Sfânta Scriptură nu-l cutremură, ce altceva poate fi folosit? Poate că ceva timp, până va aduce rod…


  23. în timp a lucrat în mulţi dintre noi, nu?


  24. Biblia editata de BOR
    „Matei 5, versetul 11. Fericiti veti fi voi cind va vor ocara si va vor prigoni si vor zice tot cuvintul rau impotriva voastra ,mintind din pricina mea. 12.Bucurati-va si va veseliti, ca plata voastra multa este in ceruri, ca asa au prigonit pe prorocii cei dinainte de voi.”
    in.. sfirsit zii de veselie si fericire ..


  25. …zile de care n-am dus lipsă decât stând pe margini…


  26. Ti-am spus, Cipri, că nu-i de bun augur că te publică pe site-ul lui? E ingrijorator cind un astfel de personaj te place. Mi-a fost chiar milă de Silviu Tatu. cred că nu ştie cum să iasă de acolo, săracu!

    S-a scuzat foarte politicos si a iesit demn din toata povestea aia! Pusese ochii si pe el!

    Vorba ta, timpul este cel mai bun în cazuri din astea.
    Timpul si ocaziile Domnului! Are Dumnezeu metodele Lui cu fiecare dintre noi!

    Să ne lăsăm în voia Lui!

    Asta nu înseamnă că abandonăm bătălia pentru Adevăr şi pentru CAle şi pentru Viaţă!

    Numai răbdare!


  27. Daca pe voi va amuza Bastrix, n-aveti decat.
    Pe mine nu.
    Imi plac maidanezii insa numai in varianta canina. Cand am de-a face cu oameni, ma astept la ceva demnitate, politete si onestitate in argumentatie si asta din aceleasi motive pentru care ma spal pe dinti, imi schimb sosetele si fac dus cel putin o data pe zi.
    Cel mai mare bine pe care-l pot face ortodoxiei este sa nu o asociez cu un asemenea personaj ci cu oameni ca N. Steinhart, Calciu Dumitreasa, Sf.Ioan de Kronstadt; cu toate acestea nu ma pot opri sa ma gandesc ca si dl. bastrix este reprezentativ pt. o anumita parte a religiei pe care o apara. Si ma tem sincer ca bastrix ar putea fi majoritar iar cei pe care i-am enumerat mai inainte, doar exceptia. Deie Domnul sa ma insel.
    Se pare ca neuronul domniei sale nu suporta un dialog coerent si de aceea prefera sa raspunda cu franturi de fraza, idei trunchiate, ironii grosolane, etc.
    Vreti sa faceti exegeza comentariilor dupa bastrix? Pacat de timp, fratilor. Doar oamenii decenti merita replica si angajarea in dialog. Pentru ceilalti ramane ignoranta care vine din ignorare. Este tare tentant sa raspunzi nebunului dupa nebunia lui, adica sa-i dai peste nas, sa i-o tai scurt, sa-i inchizi gura, dar faceti asta doar atunci cand este chiar necesar. Riscul? Destul de mare: folosind acelasi tip de limbaj, sa ajungi sa-i semeni. Nu cred ca merita efortul – nu in cazul bastrix.

    Noapte Buna

    Dan H

    (by the way, bastrix: se scrie „laptop” si nu „leptop”)


  28. Pentru Avad,

    nu ştiu cum se vede în statistici.
    Se pare că la o şedinţă a sociologilor de săptămîna trecută 63% nu erau interesaţi de alegerile de patriarh (bănuiesc că nici de biserică prea tare) 21 % erau pentru Daniel şi 6 % cred pentru Bartolomeu sau Teofan, nu îmi aduc aminte.

    Elefant, elefant, vorba ta, dar nu-i prea vioi!
    Pe de altă parte, se pare că puricii creează tuturor reacţii exagerate.

    Şi mai este ceva, ce irită pe destul de multă lume, „cum un blog baptist stă acolo unde stă şi un blog ortodox este pe lîngă bloguri ca „lucruri care ne enervează…” ”

    Pe net, adică spre noua generaţie, lucrurile se văd un pic diferit, Avad. Elefantul doarme, puricele este destul de vioi şi, din cîte se vede, iritant pentru toată lumea.

    Chiar sînt şi eu foarte curios, sincer curios, de ce într-o ţară cu o majoritate de 86% un blog ortodox stă aşa de jos şi abia adună cîteva sute de accesări pe zi.

    Îmi place blogul Irinei, dulce casă, blogul ăla este decent, frumos, drăguţ.


  29. Dan H. ai dreptate in tot ce spui.
    asta este motivul pentru care, daca ai observat, eu am incheiat orice dialog direct cu Bastrix.
    Scrie, dar nu purtam un dialog pentru că nu este in stare,
    dialoghez cu Avad, cu CNI, cu Irina, oameni care au decenta si spirit deschis ca sa inteleaga ca nu asta este calea de invingere a „ereticilor” de bapstisti.

    Miza discutiilor noastre este mai importanta decit jignirile lui bastrix, este vorba de un sistem, un sistem care formeaza asemenea oameni, si nu ma refer la facultatile de teologie, ma refer la liceu, la scoala generala, la maestri autentici etc.

    Dupa cum vezi, discutam nu despre Patriarh ca persoana, ci despre ceea ce a fost inainte si dupa, depre motivele care au generat alegerea unuia sau a altuia.

    E mai important decît circul lui bastrix(xxx) cu taote penthousurile, steargă-li-se pomenirea.


  30. Tu esti baptist Marius, eu sunt ortodox insa Bastrix pare intarziat mintal, pacatele mele! Voi va dati seama ce fel de oameni ajung preoti in zilele noastre? Mie problema mi se pare trista. Cred ca exista o anumita buna-cuviinta pe care un preot trebuie sa si-o insuseasca, conditio sine qua non pt. cineva care intra in altar.
    Eu asa comportament n-am mai vazut!


  31. Hai să ne descreţim frunţile!

    Mult stimat-e, prea cinstit-e, infailibil şi adulat-e domn Cruceru,

    ca să rămânem în lumea animalelor – pentru că nivelul discuţiilor de pe acest blog a intrat, de o vreme, în aceasta – vreau să vă atrag respectuos atenţia că, prin prea desele şi ironicele postări pe tema alegerii Patriarhului, vă aflaţi în treabă ca … musca la arat!
    Îmi sunteţi tare simpatici – de aia vă şi vizitez – dar tare aş vrea să văd că atacaţi, cât de cât, şi puzderia de secte (aşa zis creştine) ce activează – într-o apocaliptică harababură – pe pământul Patriei.
    Aaaa!…
    Pe voi nu vă interesează atât de mult Adevărul cât sporirea numărului…
    Apoi, atunci, loviţi pe mai departe în Ortodoxie – că suntem mulţi dar leneşi(?!) – şi vă faceţi ţâţâni la scârţâietoarele porţi ale iadului. Spre profunda dezamăgire a străbunilor voştri ce-şi dorm somnul de veci sub semnul Sfintei Cruci.
    Apropos , nu mi-ati raspuns la problema cu originea numelui „Cruceru”!
    Cu regret şi bucurie…


  32. Aşa-i, Alin, şi ai văzut ce bine ne-am înţeles, şi cu tine şi cu alţii, am fost acolo ortodocşi, catolici, greco-catolici, penticostali, baptişti etc.
    N-a fost o problemă. Ne-am respectat. Am simţit că avem cîte ceva ce învăţa unii de la alţii.

    N-am nimic cu dreptcredincioşii, Dumnezeu să îi dea înţelepciune de sus şi Patriarhului nou ales, nici de bastrix nu mă prea interesează, pare un caz nerezolvabil, ce mă scoate din bîrlog sînt cauzele unui astfel de comportament.

    Succes în ce faci, că faci bine ce faci unde faci, Aline!


  33. Uitaţi-vă şi voi pe Naţional TV… S-AR PUTEA SĂ SE SPUNĂ CĂ IERARHII NOŞTRI ŞTIU CUM NI SE FURĂ fură fură CREDINCIOŞIII.


  34. Draga Avad,
    ajunge „pătrăţosu” sau „marius”, dacă vrei neapărat (neapărat cu literă mică 🙂 )

    1. nu eu am aruncat comentariile spre acel spaţiu, dar observaţia este bună.

    2. problema patriarhului BOR a fost de actualitate, dacă mi-ai urmărit blogul, ai văzut că nici pe ai mei nu i-am iertat. Cînd au fost alegeri la noi, nu mi-am pilit ascuţişul bisturiului. Am ieşit la arat şi atunci.

    3. La care secte vă referiţi, că am fost băgaţi toţi într-o oală cu martorii lui Iehova, cu mormonii, cu homosexualii etc. Citiţi-l pe Bastrix. El este autorul acestor etichetări, împărţiri şi categorisiri.

    4. Şi străbunii noştri şi părinţii mei tot sub cruce dorm. Baptiştii pun cruce şi pe bisericile lor şi la capătul morţilor lor.

    5. Vine şi rîndul numelui! N-am terminat încă cu blogul spre dezamăgirea unora! 🙂

    Avad, mi se pare mie sau „faci mişto” ? Exact asta acuzai mai ieri la mine!
    N-am dat cu parul, Avad, numai cu părerea!

    Cu fruntea pătrată descreţită,
    pătrăţosul


  35. βαι, ψε ψονσολαρε μαρσαβα. Βαι, ψε δεζαμαγιρε…Υονδε εστε τυπευλ ταυ? ,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,

    φξκδασφξκξφδκσξφδκσξφκδσξκφξδκφξδκφξκδξφ
    φδηφδηφξδησξφδησξηφξδσηφξδσηφξ
    193923792739274932479274927492
    κδλσδμσ,δφμσφλμδφλμδφδμ

    μαμα βε ρατιν?


  36. 🙂 – chiar ar fi interesant sa scriem in greaca, pentru ca sa ajutam pe unii sa invete greaca. Bastrix, daca ai facut un lucru bun in seara asta, e ca ne-ai ajutat la greaca.


  37. Of, amară e tăcerea când vine vorba de unii, dar, Doamne, dulce e odată ce ajunge în pântec…da, tăcerea când ajunge. E ca un balsam. Te scuteşte de multe tulburări inutile ale stomacului. Când ţi-e plin pântecul de tăcere, poţi să gândeşti…lucid.

    Mintea se coace în timp.
    Doamne, dă-ne şi timp!


  38. Da tacerea functioneaza. Tot respectul pt. atitudinea asta. Mi-e rusine pt. tipul asta. Nu as vrea sa il am ca duhovnic. Acum am vazut ca publica si corespondenta privata.


  39. QED!
    vorba latinului: I rest my case!

    uite şi ceva sănătos

    http://sharkle.com/sharkleVideoPlayer_friendster.swf?id=108178&buffer=3&rnd=rrd1ry34i&auto=1

    ca să putem dormi liniştiţi!


  40. e f sugestiv, tre sa fim ca niste copii, si oare sunetul scos era in limba greaca? :))


  41. Cineva a venit cu o teorie foarte interesantă, la care nu m-am gîndit pînă acum şi care merită luată în seamă.

    Şi anume.
    cel care scrie sub numele de bastrix toate porcăriile astea n-ar fi bastrix, ci cineva care se foloseşte de numele lui, de adresa lui, de pagina lui.

    Argumentul: diferenţa dintre unele posturi de pe pagina lui şi acest limbaj suburban şi comportamentul care bate spre boala mintală.

    Tind să cred că are dreptate. Cred că cineva vrea să îşi bată joc şi de mine şi de el. Nu pot crede că într-o singură persoană se pot aduna ambele lucruri, nu poate curge din aceeaşi apă a izvorului şi apă amară şi apă dulce, smochinul nu poate rodi struguri şi viţa de vie nu poate rodi măsline.

    Cred că cineva rîde de toată povestea asta, folosindu-se de ID-ul lui.
    Glumă proastă.
    Cred că numai adevăratul Bastrix ne poate confirma sau infirma dacă cele postate mai sus îi aparţin sau nu.

    Mi-ar place să cred varianta înaintată de corespondentul meu de ieri.


  42. Chiar luati in serios aceasta presupunere?


  43. Nu ştiu ce să spun!
    Sper să fie aşa!
    Mă şi tem ca Bastrix să vină să ne spună:
    „Nu, băieţi, eu sînt, tot eu.”
    Atunci chiar este foarte urît ce se întîmplă.
    Sper cumva, deşi sînt un pesimist prin structură, să fie totuşi altfel…


  44. Una şi aceeaşi persoană. Dacă a fost în stare să scrie articolul despre maidanezi (nu despre căinele lui), şi să-l posteze la vedere, atunci pentru mine cel puţin enigma e rezolvată.


  45. Acest ” domn ” Bastrix – vrea sa para mai mult decat este; dar nu are stofa; si atunci isi inlocuieste neputintele cu ceea ce are. Iar ceea ce are nu se potriveste cu calitatea de preot, iar cu cea de crestin biblic nici atat.
    El e indragostit de un sistem religios, dar nu de Isus. Sa nu uitam ca pe Isus tot preotii l-au rastignit. Tot asa, indragostitii de sistemul lor.
    Pe de alta parte, observ mereu acuzatii ca baptistii fura credinciosii ordodocsi.
    Uita ca traim intr-o tara libera si fiecare decide pentru el.
    Cum poti fura un om viu, fara sa se impotriveasca?
    Poate doar un mort.
    Prin urmare, nu lasati un astfel de om sa va conduca viata.
    Nu-i raspundeti la provocari, IGNORATI-L.
    Si mai ales nu-l jigniti. Oricum nu-l schimbati.
    Poate intr-o zi i se vor deschide ochii si va intelege.
    Pentru asta ma rog. Sa devina un crestin adevarat. Si sa fie un reformator in ortodoxia de care este atat de indragostit.


  46. Bun cuvînt, Ioan Birtar, şi totuşi mă încăpăţînez să cred, pînă la proba contrarie, chiar dacă mai este un piculeţ de speranţă (era aproape să mă dau bătut la argumentul foarte solid al lui Cipri!), totuşi sper că nu este el, că trebuie să fie altul!


  47. ortodoxia n-are nevoie de reforma,doar noi ortodocsii avem nevoie sa ne lasam „reformati” cat de mult de catre Dumnezeu,spre asemanarea cu Hristos :)(se subintelege ca aceasta reforma sufleteasca trebuie sa aiba loc in cadrul Bisericii,nu in afara ei 🙂 )


  48. nimeni nu-şi doreşte o reforma altundeva decît în Biserică, doamna Irina, în Biserică, prin Cristos, între sfinţii Lui, în părtăşia comunităţii eclesiale, acolo.

    Asemănarea în Cristos, theosis-ul, scufundarea în Dumnezeu, cum o numim noi, „îndumnezeirea”, cum o numesc teologii ortodocsi de la Atanasie cel mare incoace, se poate face numai fiind Mireasa Lui. Cine are Mireasă este Mire şi Mirele şi Mireasa Lui devin Una, aşa cum CApul nu poate fi despărţit de Trup.

    Cine se desparte de Biserică se desparte şi de Cristos, după cum este valabil şi inversul acestei afirmaţii, cine nu caută să rămînă în Crisos şi să se asemene cu El, se desparte şi de Biserica Lui.


  49. din pacate, cand spun „Biserica”, ortodocsii si baptistii(neoprotestantii) inteleg lucruri diferite :).

    p.s.va rog sa ma tutuiti, numai copiii de la scoala imi spun „doamna Irina”.Si parintele Piciorus :).


  50. Îmi place blogul Irinei, dulce casă, blogul ăla este decent, frumos, drăguţ.
    by patratosu September 12th, 2007 at 10:30 pm

    multumesc mult pentru aprecieri


  51. Noi avem un blog indecent, pentru că avem baptişti în blogroll…Oare e de bine?


  52. da, este adevărat, Irina (mulţumesc de permisiune), înţelegem lucruri diferite în mare măsură, dar este o arie de suprapunere între cele două concepţii eclesiologice.

    Este adevărat că baptiştii înţeleg prin Biserică totalitatea tuturor celor mîntuiţi în Cristos, prin Cristos, pe cînd în cadrul teologiei ortodoxe, graniţa este mult mai strîns precizată confesional.

    În rest „Biserica este o Fiinţă Divino-Umană, o Comunitate Istorico-Escatologică, care trăieşte realitatea lui Deja şi Nu Încă etc. ” Nu-i definţia mea 🙂


  53. Cipri, tare mă tem că ai dreptate! Am greşit şi de data asta. O dată am încercat şi eu să fiu optimist şi nu mi-a ieşit! 😦


  54. Serios acum, aici nu e vorba de „cenzurarea unui cuvant vulgar sau a unui mesaj in afara subiectului” – aici e vorba de neacceptarea altor pareri diferite de ale tale … in fine, stai linistit ca nu mai trec pe la tine pe bLog fiindca n-are rost sa continuam tampenia asta: eu scriu, tu dai delete la ceea ce comentez.

    .’.Pace Patrat.’.


  55. Ştiţi foarte bine să jigniţi domnule Cruceru şi aveţi o imagine destul de neagră despre Ortodoxie, tipic unui neoprotestant, „popii sunt dracii care îşi bat joc de amărâţii de oameni”. Şi nu mai dialogaţi în versete că deveniţi comic. În privinţa părintelui Dorin Picioruş, ce aţi cerut asta aţi primit.


  56. N-am inteles la ce te referi, Sky Hunter,
    ce ti-am cenzurat?

    Sint comenturi care nu imi apar in posta electronica, nu stiu ce se intimpla. Am dat optiunea de a primi in gmail orice comentariu, de acolo le moderez, dau accept sau respins numai la comentatorii care apar prima data, dupa care ar trebui sa mearga singur urmatorul comentariu de la aceeasi persoana.
    tu ai mai comentat la mine pe blog, nu vad unde este problema.
    esti sigur ca ai incarcat comentariul cum trebuie,
    singurul lucru care se cere este adresa de email valida, daca exista aia, comentariul intra automat, cum ti-a si intrat ultimul comentariu.

    Dl Starceanu a comentat prima data aici pe blog, commentul sau a asteptat moderarea.
    imediat ce am venit de la alergarea cu bicicleta i l-am acceptat, desi nu ma felicita, nu este de acord cu ce gindesc.

    Avad a fost destul de dur. Sa imi spuna daca i-am respins comentarii.

    Daca nu le refuz pe-ale lui Bastrix, nu am motive sa le refuz pe ale altora.


  57. Stimate dle Starceanu, recunosc, pacatele mele, da, stiu sa jignesc si imi pare rau cind din pricina limbii mele ascutite sufera cine nu trebuie sa sufere.

    De multe ori am fost pus in situatia sa imi cer iertare pentru jigniri pe care nu le-am intentionat si pe care le-am considerat pure ironii socratice. Mi-am cerut iertare de la studenti, de la enoriasi, de la copii, de la sotie.

    Asta-i pacatul meu, am limba ascutita si deseori tai si pe alaturi. Incerc sa ma disciplinez.

    Pe de alta parte, nici apostolul Pavel n-a facut economie de argumente dure si de retorica atunci cind a avut de luptat cu „fiarele în Efes” (sic! nu se referea la cele cu patru picioare)

    Nu pot dialoga prea mult altfel decit cu versete biblice. Asa am fost invatat, asa fac.

    Legat de pozitia mea despre ortodoxie. Nu confundaţi ortodoxia cu BOR-ul şi nici credincioşii ortodocşi autentici, oneşti cu cîţiva talibani cu reverendă. nici eu nu confund acestea.

    Da, din partea dlui Picioruş se pare ca am primit mai mult decît aşteptam şi decît am cerut.


  58. „dorim să fim amândoi teologi. Nu glumesc…”

    Bastrix tataie, de la a vrea până la a deveni este o cale lunga. Ma repet din nou, în CV-ul tău nu există încă nimic din ceea ce te-ar putea califica ca teolog. Un articol într-un jurnal academic, o carte scrisă la o editură de specialitate…Nu glumesc. Deocamndată eşti doar un popă de ţară, încă nu te califici pentru un dialog telogic.
    cristi


  59. Vă e teamă să aveţi un dialog teologic cu mine, frate David? Vă credeam totuşi mai pe picioarele dv., Reverenţa voastră.

    Mă bucur că aţi trecut de la bastrix la numele de familie pe care îl am.

    Păcat că nu putem demonstra, amândoi, că doi teologi pot vorbi şi că pot dialoga extrem de bine…


  60. Iar începe! Omul acesta e incredibil!


  61. Mă tot gândesc la scena aceea a soldatului care face gălăgie şi speră ca printr-o astfel de tactică să insufle vreo frică în adversar. Adversarul şade liniştit, fără nici o paradă, cântărindu-şi inamicul. Gălăgiosul erou îşi continuă tirada.

    Totuşi este o diferenţă între soldatul care îşi cunoaşte limitele şi totuşi face gălăgie sperând să îşi înfrice oponentul, şi între soldatul care e neputincios şi crede orbeşte că e cel mai erou dintre eroi.

    La fel e şi în teologie? Pentru unii analogia este evidentă. Nici nu îmi doresc să o ascund.

    Aştept reacţii. Mă bucur că nu sunt în ring. Asta nu e lupta mea…dar pot paria (fără un alt câştig decât cel al unui dram de înţelepciune…)


  62. Şi acum despre propunerile „serioase de dialog”. Deocamdata acest coment se adreseaza voua, celorlalti. Dialogul meu cu Dorin Picioruş nu este reiniţiat încă.

    REvin asupra comentariului pentru ca au aparut alte comentarii ale voastre in timp ce scriam.

    Se pare că aveţi dreptate, prieteni. Este greu de imaginat un dialog în termenii propuşi de dl. Picioruş şi ţinînd cont de istoria de pînă acum.

    Nu-i îngrijorător cînd cineva trebuie să repete ca să ne convingă că vorbeşte serios? Mai ales din partea unei feţe bisericeşti asta este extrem de grav. Asta înseamnă că şi dînsul şi-a dat seama că şi-a uzat destul de mult cuvîntul şi imaginea publică în ultimele zile prin ieşirile incalificabile.

    Cred că din această cauză nu prea văd pe nimeni să susţină posibilitatea imaginabilă, virtuală, a unui dialog cu preotul Dorin Picioruş.

    Am aşteptat să văd care sînt concluziile voastre, prieteni. Se pare că nici dl Starceanu nu este mai optimist decit voi. Nu cred că Avad este mai entuziast, nici Irina, nici CNI. Am dreptate sau nu?

    Dupa ultimele saptamini, dar mai ales dupa cele citeva posturi grobiene de pe blogul dinsului si dupa „criza” de aseara sint din ce in ce mai descurajat ca un dialog decent ar putea avea loc. Poate că s-ar putea imagina un început, dar cu decăderi rapide şi repetate în aceeaşi zonă a limbajului.

    Am sperat cu sanse de 1% ca propunerea prietenului meu de aseara sa fie adevarata, sa nu fie Dorin Piciorus si nici bastrix cel ce scrie ceea ce a scris. Confirmarea a venit chiar din partea lui Bastrix. E una şi aceeaşi persoană. Dureros. Dezamăgitor.

    Si totusi…

    Nu vreau sa ma las cu totul in voia lipsei de nadejde (cum spun parinţii, deznadejdea este pacatul cel din urma, pentru că nu iti mai lasa posibilitatea pocăinţei)

    Cred ca poate exista un dialog.
    De asta există acest blog, pentru a oferi un spaţiu de dialog asupra unor probleme care ne frămîntă, care mă frămîntă.

    În ce condiţii?

    I-am cerut de mai multe ori, şi public şi privat lui Dorin Picioruş să îşi retragă afirmaţiile mincinoase, calomnioase, jignitoare, epitetele, metaforele vulgare, grosolăniile, remarcinle nepoliticoase toate despre baptişti.

    O iniţiativă în care s-ar articula o scuză publică ar fi de ajuns pentru reînceperea dialogului.

    Începînde la „clickări de duzină”, afirmaţiile din jurul problemei Wurbrandt şi, într-un crescendo ameţitor altele care au urmat.

    NU SOLICIT NICI UN FEL DE SCUZĂ PENTRU JIGNIRILE CARE MI-AU FOST ADUSE MIE PERSONAL.

    Nici măcar pentru postul referitor la Ciobănescul Mioritic, un fel de demonstraţie de virtuozitate în ale spurcării altora, solicit scuze doar pentru acele postări care îmi jignesc confraţii de credinţă.

    După involuţia din ultimele zile sînt destul de sceptic că Dorin Picioruş va face acest lucru.

    Nădăjduiesc totuşi împotriva oricărei deznădejdi că ceva bun se va întîmpla.

    Nu este nevoie să precizez că vorbesc serios, sper!


  63. Când unul ca mine, domnule Simuţ, cere unui teolog baptist să vorbească despre credinţa lui şi acela nu vorbeşte asta înseamnă că nu are armament credibil dar se crede Goliat.

    Eu am cerut în această după-amiază un dialog care să arate ceva din noi amândoi, din mine şi din domnul pastor Cruceru iar dv. şi ortodocşii mei să privească.

    am cerut o discuţie pe surse, liniştită, care să încălzească inima omului care citeşte.

    a nu da curs la o asemenea invitaţie, înseamnă că preferaţi mai degrabă pe mai micii noştri, care nu ştiu în ce cred, pe oamenii neinstruiţi şi în faţa acelora vă daţi de impozanţi.

    dacă doriţi un dialog, dialogaţi cu noi şi apoi…discutăm


  64. Scuzele pe care le cereţi de la noi , Reverenţa voastră, ar trebui să fie urmate de distrugerea a circa 80% din conţinutul blogului dv., care foloseşte problematici ortodoxe pentru a le demonetiza.

    Şi mai întâi, ar trebui să vă cereţi scuze în faţa întregii Biserici Ortodoxe pentru calomniile pe care ni le aduceţi în predicile dv. publice şi private şi pentru racolările pe care le faceţi în sânul eparhiilor noastre.

    Eu nu am venit la Oradea să vă fur credincioşii şi nici nu duc o politică de denigrare a oamenilor dv., pe care nici nu prea îi cunosc.

    Însă dv. faceţi asta cu ai noştri.

    Atunci să îmcepem amândoi să ne cerem scuze.


  65. Pretenţiile de dialog ale lui bastrix îşi pierd valoare datorită precedentelor.


  66. Dacă doriţi un dialog teologic cu noi, nu polemic [ca să nu mai insistăm degeaba] faceţi în felul următor.

    Propunerea noastră.

    Faceţi o postare cu numele „Prima seară teologică” şi, sub titlu, scrieţi: „Dialogul dintre Pastorul Marius Cruceru şi Preotul Picioruş Dorin, 13 septembrie 2007”
    Închideţi postarea, o publicaţi şi apoi vom începe un dialog onest, liniştit, fără imprecaţii şi subînţelesuri despre originea Bisericii lui Hristos.

    Asta pentru azi.

    Discutăm despre Biserică, cine a înfiinţat-o, când, din cine e compusă, pe textul Scripturii şi al Părinţilor.

    Scriem în zona notelor, ca şi cum am fi în chat. Dv. puneţi o întrebare, eu răspund şi invers. Şi vorbim liniştiţi până la ora 23.00, apo continuăm altă dată.

    Astfel oamenii credincioşi sau nu pot citi ceea ce noi scriem şi ne pot corecta.

    Din cand în cand lăsăm comentarii publicului online.

    Cred că e un discurs democratic.

    Dacă nu doriţi acest dilaog şi propunerea mea şi dacă nu vreţi să vedeţi cum se dialoghează cu mine, când eu o doresc cu adevărat, spuneţi un NU mare şi nu vă mai deranjez.

    E corect.


  67. Cred că este foarte clar şi punctual ce am cerut. Cred că este decent şi fără exagerări.
    A arunca discuţia într-o altă zonă mi se pare pierdere de timp.

    Cred că am fost destul de clar! Am destul de lucru şi există oferte mult mai serioase de dialog decît aceasta.
    Ultimii ani din viaţa mea au demonstrat din plin acest lucru.
    cîţiva dintre voi sînt martori nu numai pentru ce s-a întîmplat vara aceasta, dar şi pentru acţiuni care îmi aduc acuzele de „ortodoxizant” între baptişti.

    Resping cu efervescenţă acuzele nedemonstrabile ale preotului Picioruş de calomnie în predici publice, private, racolări, furt de credincioşi, prozelitism, denigrare etc.

    Desppre conţinutul blogului? Comparaţi, dragi prieteni, două chestiuni: felul în care am vorbit eu despre fostul patriarh şi despre noul patriarh şi felul în care a vorbit Dorin Picioruş despre preşedintele nostru. Nu trebuie să căutaţi prea mult. Uitaţi-vă mai sus. Uitaţi-vă şi la postul despre „de ce comentăm despre noul Patriarh”.

    Veţi vedea de ce solicit scuze pentru jigniri groase aduse confraţilor mei.

    Dr. Otniel Ioan Bunaciu a fost jignit într-un mod incalificabil şi inadmisibil.

    Nu contează divergenţele mele cu dînsul, este preşedintele meu de cult, ales de majoritatea baptiştilor din ţară. A te lega de felul în care arată un om este josnic.
    Pentru astfel de lucruri solicit scuze.


  68. Să înţeleg că nu doriţi un dilaog, domnule pastor?


  69. Dv. solicitaţi scuze pentru ca să nu vorbiţi despre credinţa dv.?


  70. Într-o plemică, cum am avut până acum, se spun lucruri acide. Nici dv. nu aţi fost fată mare la limbaj. V-am solicitat un dialog teologic liniştit şi vă eschivaţi.

    Asta dovedeşte că ţineţi mai mult la orgoliul propriu decât la ceea ce credeţi.


  71. Am înţeles…Nu sunteţi în stare să purtaţi un dialog teologic şi vă eschivaţi…Să fiţi sănătos, atunci domnule Cruceru şi…numai bine


  72. Domnule Dorin Picioruş, îmi încalc embargoul propus şi vă repet pentru a nu ştiu cîta oară: nu cred în disponibilitatea, capacitatea, priceperea dvs. de a susţine un dialog decent, de calitate şi de pe o poziţie de coegali.

    După cum se vede din comentariul dvs. anterior, pe blogul meu, adică acasă la mine, dvs. impuneţi condiţiile, sugeraţi formatul, deja vă aşezaţi confortabil în fotoliu şi, culmea tupeului, după o invitaţie ratată la dialog, în termeni care vizează narcisismul, tot dvs. faceţi pe ofensatul şi trîntiţi uşa.

    Aţi deschis această nouă conversaţie, aşa cum am bănuit, numai pentru a dovedi (cui oare, cine mai crede oare) deschiderea dvs. la dialog.

    Da, mulţumesc, sper să rămîn sănătos, lucru care vă doresc, de asemenea, şi dvs.

    Va repet pentru adîncă înţelegere: un dialog în termenii propuşi de dvs. este absolut inacceptabil.

    Şi mai este ceva: după cum vedeţi nu ducem lipsă de interlocutori, chiar dintre cei care fac parte din Biserica pe care nu reuşiţi să o reprezentaţi aşa cum ar merita.
    Există oameni care chiar ştiu ce înseamnă dialogul, respectul reciproc, zîmbetul relaxat, ironia fără răutate şi care chiar au ceva de spus.

    Dvs., cel puţin deocamdată, aşa cum aţi demonstrat în ultimele zile, nu vă număraţi printre aceştia.

    Spun… deocamdată, pentru că încă nu mi-am pierdut nădejdea.

    Numai bine şi numai de bine să auzim!


  73. Nu, noi dorim să dialogăm onest, pe surse, calm. O putem face începând de mâine seară, dacă doriţi. Nu puteţi să săuneţi că nu puteţi dialoga cu mine, dacă nu vedeţi cum se dialoghează cu mine.

    Acceptaţi provocarea mea şi apoi puteţi să spuneţi ce doriţi


  74. De ce am impresia că bastrix nu ţinteşte cu adevărat la ceea ce pretinde: dialogul teologic?
    După cuvintele din propriul său articol dedicat acestui „eşec” de dialog teologic, tare mi-e încordat gândul pe ideea că vrea doar să „dea”, să „lovească”…


  75. Îmi pare rău „provocarea” dvs., cum bine îi spuneţi, este lipsită de decenţă şi substanţă în termenii pe care i-aţi fixat. Îmi aminteşte de titlul unui film, „Indecent Proposal”.

    Această ultimă încercare a dvs. nu este o mînă întinsă, ci, aşa cum ne-aţi demonstrat în ultimele luni, doar o capcană extrem de vizibilă care merită evitată. Asta şi fac. Evit o capcană ţesută cu aţă albă, gest pentru care sînt sigur că mă voi felicita mai tîrziu.
    (Îmi pare rău, dar am destulă experienţă de viaţă şi de dialog în spaţiul virtual că să fac un asemenea gest de naiv. M-au influenţat şi americanii cu proverbul lor: dacă mă păcăleşti o dată este vine ta, dacă mă păcăleşti de două ori, este vina mea!)

    Prima dată a mers şi aţi lovit nedemn şi ignobil. Îmi pare rău, v-aţi pierdut tot creditul deocamdată şi este nevoie de ceva mai multă vreme pentru recuperare decît imaginaţi dvs.

    (ESte ca la bancă. Nu îmi cereţi acum un împrumut de încredere pentru că s-a cam terminat. Aţi trecut de mult graniţa dincolo de care v-aţi mai fi putut întoarce. Trebuie deocamdată plătite chitanţele restante şi acestea sînt scuzele aşteptate pentru evenimentele relaţionale trecute.)

    Îmi rezerv luxul de a porni un dialog cu dvs. cînd vreau eu şi în termeni pe care nu îi veţi fixa unilateral.
    Deocamdată iniţiativa nu vă mai aparţine.

    Pînă atunci nu vă pun la spam, cum am fost ispitit de cîteva ori, aveţi dreptul să comentaţi aici, rămîn un cititor consecvent al blogului dvs., nu retrag Bastrix-ul de pe blogroll şi rămîn în aşteptare activă, pînă voi observa vreun semn de normalitate şi civilizaţie în raportarea la fenomenul şi grupul neoprotestant.

    Pînă atunci cred că timpul va demonstra ce fel de intenţii, ce inima, ce seriozitatea a avut fiecare dintre noi.

    Timpul îmi va da sau nu dreptate în dreptul deciziei din această seară. Sper să nu fi avut dreptate!

    Pînă atunci, nu va fi nici o seară şi nici o dimineaţă teologică între noi, doar o nedorită şi foarte lungă „noapte”, din păcate la aducerea căreia aţi contribuit.

    Noapte bună!


  76. Aşa cum am bănuit, confirmarea că am luat o decizie bună mi-a venit mai repede, cu mult mai repede decît am aşteptat:

    http://bastrix.wordpress.com/2007/09/13/dialogul-teologic-intre-teologi-trebuie-sa-fie-onest-ca-sa-fie-unul-real/

    PS. NU MĂ CONSIDER UN TEOLOG.
    Vă rog frumos, prieteni, să notaţi acest lucru. Este o afirmaţie publică şi responsabilă.


  77. Vă înţeleg retragerea lamentabilă, Reverenţa voastră, din faţa unui dialog, care, ar fi arătat fundamentele unora şi ale altora, fundamentele teologice.

    O Biserică şi o credinţă nu se fundamentează pe scuze sau pe acuze, ci pe adevăr şi sfinţenie.

    Cred că v-aţi pierdut dreptul să vă mai pretindeţi teolog baptist, atâta timp cât aţi refuzat să vă apăraţi credinţa.

    De fapt dv. sunteţi un filolog care epataţi cu teologia, şi vă dăm dreptate dacă nu aţi avut resurse interioare pentru asta.

    Şi noi vă vom urmări cu atenţie, cu toată decredibilizarea de care aţi dat dovadă, şi dialogul, să ştiţi, nu este o onoare pe care ne-aţi fi făcut-o, ci un gest de normalitate.

    Dv. încercaţi în mod gratuit să ofensaţi demersul nostru teologic online, atâta timp cât dv. nu aveţi unul concurenţial.

    Unul dintre participanţii la discuţie, a spus bine: să nu se schimbe nimic pe blogul dv. De ce? Pentru că oamenii vor spectacol…

    Să le oferiţi un spectacol bun…fără propuneri indencente!

    Ne vedem nevoiţi să ne luăm la revedere, până când becul roşu al ironiei se va reaprinde la dv. pe blog. Sperăm ca el să nu se mai aprindă curând…


  78. Incorigibil, domnule Bastrix, absolut incorigibil…

    Dan H.


  79. Eccleziastul 8:16 Când mi-am îndreptat inima ca să cunosc înţelepciunea şi să pătrund care este menirea omului pe pământ, căci nici zi, nici noapte ochii lui nu văd somnul,
    17 Atunci mi-am dat seama, privind lucrarea lui Dumnezeu, că omul nu poate să înţeleagă toate câte se fac sub soare, dar se osteneşte căutându-le, fără să le dea de rost; iar dacă înţeleptul crede că le cunoaşte, el nu poate să le pătrundă.
    Eccleziastul 9:1 Cu adevărat toate acestea le-am pus la inimă şi inima mea le-a văzut: că cei drepţi şi cei înţelepţi împreună cu toate faptele lor sânt în mina lui Dumnezeu. Nici măcar iubirea, nici ura nu o cunoaşte omul; ci totul este deşertăciune înaintea oamenilor…


  80. Ne acuzaţi de talibanism, dar în realitate observ că îl practicaţi din belşug. Spre exemplu din răspunsul la interpelarea mea observ felul în care bravaţi cu jignirile la adresa unor persoane din jurul dumneavoastră. Aţi afişa greşelile ca o virtute nu reprezintă un act talibanic?
    În privinţa versetelor v-am dat un sfat. A cita tot timpul din ele, la orice colţ de stradă, denotă lipsă de personalitate. Nu ştiu ce înseamnă pentru dumneavoastră creştin ortodox autentic atâta timp cât nu sunteţi creştin ortodox.
    De ce nu acceptaţi provocarea din partea părintelui Dorin Picioruş? Vă este teamă de un dialog sincer, sec, fără elogii?


  81. Domnule Starceanu, va rog sa cititi inca o data istoricul dialogului nostru.

    N-am bravat spre nimic. Am recunoscut o greseală la acuzaţiile dvs. Nimeni nu este perfect.

    Este dreptu dvs. să citiţi cu suspiciune orice afirmatie a mea, dar incercati totusi inca o data.

    Mulţumesc de sfatul privitor la versete, îmi voi lua libertatea de a nu-l asculta, la fel şi în dreptul sugestiei de a accepta un dialog (sincer???) cu domnul Picioruş.

    Cred că aţi înţeles foarte clar motivele pentru care nu am acceptat pseudo-dialogul cu dînsul. Dacă nu, vă rog să mai citiţi încă o dată. Mai clar de atît nu se poate exprima.

    Mă tem că şi alţi coreligioari de-ai dvs. sînt de acord cu decizia mea, fiind martori la atacurile îndreptate spre mine şi confraţii mei în ultimele luni.

    Dacă dvs. aveţi ceva de spus în privinţa dialogului, vă ascult. Eu cu dl. Picioruş am încheiat dialogul nu cu dvs.

    după cum vedeţi nici credinţa n-am încetat să mi-o apăr dacă nu discut cu domnul Picioruş şi nici dialogul cu ortodocsii autentici nu l-am incheiat, daca nu ii ofer platforma de desfasurare.

    Deci? Dacă este ceva ce doriţi să discutăm, sînt deschis. Domnul Picioruş rămîne deocamdată în asistenţă în băncile de sus ale amfiteatrului. Nu doresc să îi ofer satisfacţia de a deveni personaj prncipal în orice fel de dialog voi fi purtat cu dvs. sau cu alti prieteni.


  82. starceanub cam seamănă cu bastrix care seamănă cu starceanu care seamnănă cu…Cred că alături de CV-urile unora de pe net trebuie ataşată şi fişa medicală pentru a nu se creea confuzii…
    cristi



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: