Vara asta au fost multe nunţi.
De obicei baptiştii nu ţin, dar respectă posturile mari şi mici ale bisericilor tradiţionale. Din această cauză s-au nimerit foarte multe nunţi în aceeaşi perioadă. Aglomeraţie.
Odată cu nunţile şi multe noutăţi. Bune şi … surprinzătoare!
Invitaţiile ies din formatul standard. Foarte multă creativitate se investeşte în chestii de genul ăsta. Nunţile se fac pe culori, verde cu alb, vişiniu cu galben, roz cu albatru, mai ştiu eu, tot felul de combinaţii.
De aranjarea sălii se ocupă o firmă de design, nu mai este ca în trecut, cînd rudele mirelui şi miresei stăteau cu ochii cîrpiţi de somn ca să împletească „scara mîţei” din hîrtie creponată. Frumos.
De masă se ocupă firme de catering. Mîncare cu fiţe, de calitate, s-a renunţat la veşnica supă şi eternele sarmale. Meniu pus pe masă. Invitaţii pot confirma prin email sau prin telefon. Nunţii îi sînt dedicate pagini temporare de pe care poţi face download la poze. toate lucruri bune … etc.
Nunţile neoprotestanţilor, de obicei, sînt destul de discrete, sobre. Durează cam 7 sau 8 ore. Centrul de greutate al evenimentului este la biserică, unde pentru cam două ore este un program, cîntece, poezii, cor şi, bine înţeles predica. Urmează masa. La masă, pe un fundal muzical discret, invitaţii discută unul cu altul, mirii trec pe la fiecare masă, cîte un unchi al mirelui sau miresei merge la microfon face urări de bine, vreun tînăr mai scapă cîte o glumă mai de soi sau mai puţin pipărată, o formaţie este invitată să cînte, mai cîntă tinerii. Se ţin sîmbăta, dar şi duminica, în cadrul slujbei de dimineaţă. Cam aşa-i tradiţia noastră! Spre exemplu: există biserici, bisericile creştinilor după Evanghelie în care mireasa nu purta rochia lungă de mireasă, ci o rochie obişnuită albă.
Totul la noi era foarte auster, grav, sever, cumpătat, simplu, fără brizbrizuri inutile, aproape spartan.
Pe lîngă acestea de vreo doi ani încoace au mai apărut nişte noutăţi. Nunţile noastre devin evenimente la care un neoprotestant obişnuit care a petrecut vreo 15-20 de ani într-o biserică conservatoare de ţară sau oraş, se simte prost şi pleacă cu un gust amar. Nu se simte nici în car, nici în căruţă şi are probleme serioase de raportare şi dezbateri lăuntrice asupra identităţii sale.
De ce? Despre ce este vorba? Revin cu un post viitor, ca să nu fie acesta kilometric.
Deocamdată numai lucruri de bine am vrut să spun. 🙂