h1

Cîte feluri de baptişti sînt în România?

Septembrie 27, 2007

Cam două feluri, poate chiar trei, dar împărţirile (independenţi, fundamentalişti etc. ) sînt artificiale.

Ultimele două fracţiuni sînt destul de puţin reprezentate.

Întrebarea de mai sus s-a ridicat în urmă cu vreun an de zile cînd Universitatea Emanuel a organizat o conferinţă a „baptiştilor conservatori”.

Discuţiile s-au încins. Imediat cei care n-au participat la conferinţa cu pricina s-au simţit etichetaţi „baptişti liberali”.

Greşit!

Toţi baptiştii care fac parte din Uniunea Bisericilor Creştine Baptiste din România au o direcţie de vieţuire şi doctrină care s-ar putea numi fără prea multă acribie „conservatoare”. Termenul este destul de generos şi definiţiile largi şi cuprinzătoare.

Formularea „baptişti conservatori” a fost aleasă pentru a crea în primul rînd distincţiile necesare faţă de baptiştii din Europa, unde situaţia nu mai este aşa de simplă ca în România.

O precizare importantă: invitaţia de a participa la conferinţa de anul trecut a fost pentru toate bisericile din România, invitaţia nu a fost trimsă către toate bisericile din Europa.

Am abordat acest subiect pentru că, spre sfîrşitul consiliului, din nou s-a ridicat întrebarea: „fraţilor, noi ce fel de baptişti sîntem conservatori sau liberali!”

Mă mînca limba să răspund: „eu nu trebuie să întreb pe alţii ca să aflu ce fel am”, dar nu era cazul.

Cred că sursa neînţelegerilor şi atîtor discuţii a stat tocmai în faptul că nu a fost comunicat şi înţeles clar faptul că distincţia „baptişti conservatori” este îndreptată spre spaţiul european în primul rînd.

Deci, cîte feluri de baptişti conservatori sînt deocamdată în România? Deocamdată sînt cei care fac parte din Uniune, uniune care nu este în părtăşie strînsă nici cu Alianţa Mondială Baptistă, nici cu Federaţia Europeană Baptistă, cei care nu susţin ordinarea femeilor, căsătoriile homosexualilor etc.

Atît timp cît mergem pe aceeaşi cale de credinţă şi practică nu văd de ce în România ar trebui să existe mai multe tipuri de baptişti.

21 comentarii

  1. Si totusi, dupa postarea cu ce se petrece mai nou la unele din nuntile baptistilor… Iti vine sa te iei cu mainile de cap. Ce e acela baptist conservator? Cam totul porneste de la modul in care privim si acceptam Scripturile. Cine le accepta si pune in practica invatatura lor ca autoritate finala in chestiuni de doctrina si practica bisericeasca (si personala), ca si Cuvant al lui Dumnezeu fara greseala, insuflat de Duhul Sfant si calauza permanenta pentru viata de zi cu zi intra in categoria conservatorilor.


  2. Interesant subiectul!
    Nu cred ca putem baga capul in nisip pretinzand o totala uniformitate in eklesia baptista.(Din cate intuiesc eu, presedintele este cel care afirma ca in Romania nu sunt mai multe feluri de baptisti.)
    Avem diferente de ordin teologic, in soteriologie (calvinisti si arminieni), diferente in escatologie (amilenisti, premilenisti, postmilenisti), diferente in pneumatologie (cesationisti sau necesastionisti), diferente in bibliologie (cei care accepta ca fiind reale ineranta si infailibilitatea Sfintelor Scripturi, cei care sunt „barthieni” si resping idea de ineranta)etc. Avem de asemeni diferente de etica pe care nu vreau sa le mai mentionez aici.
    Parerea mea este ca ar trebui facute niste modificari in”marturisirea de credinta”. Cand spun modificari ma gandesc la adaosuri. Nu sunt in masura sa afirm ce ar trebui modificat si ce nu, dar cu siguranta ca putina cosmetizare nu i-ar strica „marturisirii de credinta”.
    S-ar putea sa fiu singurul in care a „dat strechea” dar cred ca asta ar fi o solutie de pastrare a autenticitatii la nivel de „marturisire de credinta”. Actuala este cam simplista si cocheteaza pe alocuri cu subiectivismul! Ar fi interesant de vazut pe cati baptisti ii mai reprezinta!
    Dumneavoastra ce parere aveti?


  3. Am găsit Mărturisirea de credinţă pe net. Un document scris în altă limbă: româna fără diacritice.
    Are cineva o variantă mai prezentabil-oficială?
    Nu ar trebui să existe un site oficial al cultului? Cultul batist este acelaşi lucru cu „Uniunea Bisericilor Creştine Baptiste din România”?


  4. Scuze pentru eroarea din link 😀
    Linkul corect aici.


  5. La site-ul Uniunii Baptiste am inteles ca se lucreaza.


  6. Draga Ontzi, dragă Corneliu, nu ştiu dacă mă voi băga curînd în lupta aceea arminieni-calvinişti, mi se va umple blogul în două zile. 🙂

    Ontzi, ai mare dreptate, diferenţele de care vorbeşti sînt reale, cred că sînt mai imporante decît calendarul unic. Voi posta ceva pe tema asta în seara asta.
    Aceste probleme nu se rezolva la consiliul uniunii şi nici prin infintare de „directii noi de slujire”, se rezolva prin convocarea unui conciliu teologic care sa abordeze lucrurile la modul serios.

    Paul Negruţ nu a făcut-o. N-a fost o prioritate în mandatul său. Este acum o prioritate, este acum o urgenţă lămurirea teologică? Nu ştiu.
    Poate ca se apropie vremea.
    Actualul preşedinte ne-a spus că prioritatea sa este slujirea. Şi acesta este un lucru bun, dar slujirea trebuie precedată de claritate teologică de cristal.


  7. da, Ioa este acelasi lucru 🙂


  8. Buna ziua, ma scuzati ca sunt offtopic: d-le patratosu, puteti sa-mi dati o adresa de mail a dvs.? As dori sa va prezint un caz aparte, despre o clasa de scoala generala din Bucuresti, transformata in altar sau de-a dreptul in biserica ortodoxa. Gasiti un text si imagini aici: http://andreanum.wordpress.com/2007/09/27/o-clasa-o-biserica/

    Dupa ce cititi, puteti sterge acest comentariu. Intentia mea nu este sa imi fac publicitate pe blogul dvs. Ma puteti contacta la andreanum@yahoo.com

    Multumesc.


  9. Draga Andreanum, ceea ce s-a intiplat acolo mi se pare un abuz. Biserica, Statul, şcoala, familia sînt jurisdicţii care trebuie păstrate separat şi responsabilitaea uneia nu poate fi preluată de cealaltă.

    Nici dacă baptiştii ar fi majoritari nu cred că ar trebui să pun amvonul în şcoală şi să îi oblig pe copiii musulmani să citească Biblia în traducerea Cornilescu după programul de citire baptist.

    Acest fel de acţiuni reprezintă presiune asupra copiilor de alte confesiuni.


  10. Draga Ontzi,
    Zici tu ce zici… Hai sa-l lasam pe Patratosu sa modereze discutia privitoare la diferentele dintre calvinisti si arminieni. E o chestie cam sensibila in unele cercuri. Prietenii stiu de ce…


  11. patratosule,copiii tai sunt obligati sa participe la ora de religie ortodoxa din scoala?cred ca stiu deja raspunsul 🙂
    eu am lucrat intr-o scoala generala unde erau foarte multi copii de penticostali.Ortodocsii aveau profesorul lor de religie,iar penticostalii(si alti neoprotestanti) aveau profesoara lor,care le preda religia separat.


  12. draga Irina, nu sint obligati ai mei, ai altora, da.
    În localităţile în care nu este profesor de religie directorul a IMPUS ca să fie prezenţi la ora de religie ortodoxă.

    aici nu este vorba de profesor, este vorba de abuz intr-un spaţiu public.
    dacă mîine în Dobrogea, într-un sat în care sînt majoritari musulmanii cineva ar pune cîte o semilună în sala de clasă… imaginaţi-vă …

    Sălile din şcolile publice sînt spaţii publice neutre din punct de vedere religios. Să le lăsăm aşa, pentru că în momentul cînd adepţii lui Gregorian Bivolaru vor fi majoritari niciunuia dintre noi nu ne va conveni să avem ca simbol cîte un pişoar în sălile de curs.


  13. Ioa, se lucrează la varianta oficială a site-ului şi la varianta oficială a Statutului.

    Acolo va fi şi mărturisirea oficială.

    A fost scris preambulul sugerat de Congres deocamdată.


  14. se lucreaza? pe cand se estimeaza ca o vedem? 🙂
    a trecut intalnirea consiliului, am putea totusi s avedem si noi ordinea de zi sa ne facem macar o idee despre ce s-a dezbatut?
    banuiesc ca in stiri baptiste pe octombrie vom afla rezultatele nu ordinea de zi.:)


  15. draga Mircea, nu fi răutăcios 🙂
    Nu ştiu cît şi cum se lucrează, o pagină de internet se poate face într-o săptămîna. Maxim.

    Nu cred că este interesantă ordinea de zi. Unele rezultate le puteţi intui din discuţiile de aici.


  16. patratosule,personal n-am auzit de astfel de cazuri,dar daca ele exista, sunt in mod clar un abuz care ar trebui tratat ca atare.
    Dar ma indoiesc ca intr-o localitate unde este o comunitate religioasa cat de cat semnificativa nu se gaseste cineva care sa predea religia respectiva,fiindca nu e neaparat ca profesorul sa fie cadru calificat.


  17. pentru mine este…….. eu nu intekeg lucrurile doar din bucati daca nu vad imaginea de ansamblu 🙂
    nu sunt rautacios.oricat ar parea…spun ce gandesc 🙂


  18. Irina, ştii cum este să trăieşti ca minoritate?
    Pastorii noştri ar trebui să predea religia.
    Ştii cîte lupte se dau cu inspectoratele din ţară, cîte piedici se pun?

    Mircea, am glumit, las că vezi şi pagina 🙂
    Pînă atunci… asta e.


  19. Dialogul religios dintre o religie majoritara cu o alta tolerata va fi mereu o utopie, indiferent de care religie ocupa prima pozitie. Libertatea religioasa face parte din drepturile fundamentale ale omului, care, sa speram va fi inca considerata inca pt mult timp de-acum nainte, chiar daca pt motive de ‘securitate’ s-ar gasi un mobil legitim pt dizolvarea ei.


  20. Mă tem că ai dreptate, Liviu, tocmai de asta trebuie păstrat acest echilibru fragil între minoritari-majoritari.
    A mai încercat o dată Antonescu să o rezolve şi cu evreii şi cu ţiganii, dar puţină lume ştie că şi cu baptiştii!

    O luăm de la capăt?


  21. O luam.



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: