Delavad alias Avadoru a avut un blog.
Începuse bine.
Deşi ne-am înţepat cu vorba mi-a căzut simpatic de tot. Fîşneţ, creativ, cu un condei bun, irascibil, dar frecventabil, deschis, dialogic.
E şi el preot. La Vad. De aici nickname-urile.
Aseară s-a supărat pe blogul său şi pe blogosferă (şi îl înţeleg foarte bine, are şi de ce!) şi s-a hotărît să îşi şteargă blogul.
Nu comentez ideea. Şi fiica-mea a dorit acelaşi lucru. O înţeleg şi pe ea.
Cea mai frumoasă fază a fost la sfîrşit. A afişat un post: „Blogul acesta va muri în două ore” în care a scris o rugăciune, simpatică de tot.
„Doamne, iartă-i pe toţi care au blog.. şi pe mine, că am avut!”
Regret că s-a retras Avad!
Ar mai fi spălat din ruşinea pe care au pus-o altora în dreptul statutului de preot ortodox.
Păcat! Aveam nevoie de astfel de rugăciuni!
