Cruci cu deştu mare

Copolovici pune o întrebare.

Ce-o fi însemnînd crucea pe care unii fotbalişti o fac la intrarea sau la ieşirea de pe teren.

Fac crucea obişnuită, ortodoxă sau catolică, funcţie de apartenenţa religioasă a ficăruia, după care, ciudat lucru, îşi sărută degetul mare.

Aşteaptă lămuriri de la mine! Mă declar neştiutor. Complet ignorant. Mai bine un ignorant onest decît un şmecher care să meargă la improvizaţii.

Mai am o chestie: nu sînt microbist. Nu înţeleg fotbalul deloc. Este un sport pentru care nu merită să aştepţi 90 de minute pentru a şti cine ia laurii victoriei. 90 de minute mi se pare prea mult timp din viaţă pentru o chibiţeală de altă oră înainte de meci şi altă oră după meci. Mai ajută şi televiziunile la asta. Pierdere de viaţă.

În artele marţiale în 9 minute se rezolvă totul. Dacă ai un K.O. spectaculos, chiar mai devreme. În hipism sau parapante, sporturile cu motor (în afară de cursele de formula 1 unde iar te apucă plictiseala) la fel. La Sumo nici n-ai timp să clipeşti că s-a şi terminat totul.

Poate că unul dintre voi, microbist, poate răspunde lui Copolovici. Se uită el pe-aici, dacă avem ceva de spus.

Bună întrebare, mă voi documenta şi eu, dacă am timp, dar poate îl lămuriţi voi. Cine ştie?

Reclame

Ce este mai important acum?

Aşa cum ştiţi mă tot chinuie gîndul pe care stau. Aproape l-am strivit. Chestia cu blogul. Pînă pe 19 octombrie trebuie să decid ce trebuie să fac.

Prietenii îmi scriu să continui, unii îmi spun să stau calm, că de-asta m-am îmbolnăvit de inimă, alţii îmi spun că ar trebui să consum timpul acesta pe ceva administraţie etc.

Mă aplecasem destul de mult spre a continua experienţa cu blogul şi după acest an. Mărturisesc că zilele care au trecut au fost foarte grele. Emailuri, telefonoane. Unele adînci, altele isterice. Unele emailuri din partea unor prieteni apropiaţi sau îndepărtaţi m-au ajutat să văd şi alte perspective.

Poate că unul dintre aceştia m-a ajutat cel mai mult. Faceţi abstracţie de laude. Tipului nu-i stă în fire. Nu este nici „lingău”, nici „linguşitor”.

Iată ce mi-a scris. Redau o parte scurtă din email ca să nu-i puteţi identifica stilul, şi odată cu stilul, omul 🙂

„Esti un om… prea MARE, dupa intelegerea mea, ca sa te ocupi cu astfel de chestiuni prozaice. Poti crea un curent, o scoala. „Am fost discipolul lui Marius Cruceru” nu se poate compara cu „Scriu si eu comentarii la patratosu pe blog„. În mine ai aprins o mare bucurie cand te-am cunoscut. Ai o intelegere superba a crestinismului si duiosia nazarineana care se ascunde in spatele „stilului Ghedeon viteazul” m-a impresionat profund.
Fii asa. Merita sa te urmez….”

Vă mărturisesc că mi-am ţinut cu greu nodul din gît. Cel mai mult contează cele două opţiuni pe care le-am subliniat. În celelalte prietenul meu se înşeală pentru că, trebuie să vă spun, NU NE-AM ÎNTÎLNIT NICIODATĂ FAŢĂ ÎN FAŢĂ.

Da, zilele astea am meditat la asta. Ce-i mai important? Să scrie cineva pe blog la mine sau să se poată lăuda fără ruşine că a călcat pe urmele cuiva care a încercat să calce pe urmele Domnului.

Cuvintele prietenului mi-au rămas cu litere de foc în minte. Sînt acel gen de cuvinte care nu te face să te guduri ca o pisică fără minte cînd toarce la mîngîierea gospodinei, ci sînt acel gen de declaraţii care te împovărează, îţi creează program şi îţi aşează sarcini de purtat pe umeri, aducîndu-ţi aminte de responsabilitatea enormă de a fi călăuză spirituală.

Da, prietene, m-am gîndit la ce ai spus, mai mult decît m-am gîndit la alte texte.

Mă gîndesc că este mai important acum….

Cartenstein update

Iar s-a întîmplat ceva cu Cartenstein.

Ceva de bine. Vă spuneam că sîntem gata la 1 octombrie. Aproape. Dar a intervenit ceva. Cineva.

O colegă de blogging s-a oferit să ne ajute să vă oferim o surpriză şi mai plăcută. Deocamdată nu spui despre ce-i vorba!

Sper ca Dumnezeu, care i-a dat înţelepciunea şi priceperea de a lucra la computere, să o ajute şi de data asta să facem ceva bun.

Ma îngăduiţi-ne pînă după 15 octombrie, prieteni.

PS.

uite şi la asta-i bun bloggingul, că întîlneşti oameni atît de dăruiţi şi poţi construi împreună casa de pe stîncă.