Archive for 5 octombrie 2007

h1

Mă apropii de 200.000

octombrie 5, 2007

Pun mîinile pe marginea toboganului şi nu pot opri. Se duuuuceeeeee…..

Iar va fi cineva care va contabiliza: „Primul blogger baptist care a trecut de 200.000 ” 🙂 . Sînt bune şi socotelile de felul ăsta.

Ce înseamnă chestia asta?

Nu ştiu. Acestea sînt numere. Click-uri. Dincolo de click-uri sînt prieteni. Dincolo de nick-name-urile pe care voi le vedeţi sînt feţe pe care eu le ştiu, oameni care au avut curajul autenticităţii sub poreclă.

Zilele acestea, cu bunele şi relele lor, am descoperit şi redescoperit o mulţime de fraţi. Nu mulţi prieteni, că mulţi prieteni sînt spre nenorocire, dar o mulţime de fraţi şi surori.

Scrisoarea prietenului meu cu alegerea versetelor a produs cîteva comentarii. Nu cred că cele 433 de posturi, cu cele 5143 de comentarii au fost pierdere de timp pentru mine şi pentru voi (astea sînt cifrele azi), dar un lucru sînt sigur: eu nu m-am sărăcit. Cu seriosul şi cu joaca, cu ironii şi supărări, cu împăcări şi tensiuni, cu vorbe, dar şi cuvinte.. iată am ajuns aici.

Am cîştigat atîtea lucruri, am învăţat atîtea… am şi pierdut, dar dacă ar fi să pun în cumpănă pierderile şi cîştigurile, balanţa s-ar înclina şi talerul pe care scrie cîştiguri ar lovi cu zgomot pămîntul.

Cineva mi-a spus că am făcut criza de inimă din cauza solicitării şi muncii extrem de intense peste care am pus munca asta cu blogul.

Nuuuu! Blogul a fost staţiunea mea de „odihnă şi tratament”.

A avut dreptate un prieten care mi-a spus după Congres: „Vezi, de-asta ai avut fibrilaţii, că n-ai scris, tu trebuie să scrii ca să elimini răul din tine… ”

Da, cu toate împunsăturile şi împroşcările (şi azi am primit una pe care am moderat-o), mă simt mai întreg şi mai curat după un an de zile. De multe ori mi-am şters scuipatul de pe faţă şi totuşi mă simt mai demn, de multe ori am simţit ameninţarea, mă simt mai curajos.

Cineva scria…. „De ce îmi plac blogurile?”. Am citit cu interes. Are dreptate în multe lucruri.

De ce îmi place blogul meu? Pentru că acolo a rămas o bună parte din mine, o bună parte, dar şi o parte bună (şi o parte rea 😦 ) şi partea aia bună îmi place mai mult decît cea rea care a rămas.

După ce închei un proiect, o carte, un post, simt că am un pic mai mult dreptul de a muri.

Cu blogul acesta simt că am mai cîştigat un pic dreptul să mă duc….

Acum ascult Aurelian Octav Popa cu al său clarinet fermecător, Romanza de Poulenc şi Cîntecul indian al lui Rimski-Korsakov.

Se potriveşte atît de bine cu seninătatea acestei seri de toamnă grasă şi zîmbitoare.

Reclame
h1

Scrisoare neaşteptată

octombrie 5, 2007

De cînd am blog mi se întîmplă tot felul de chestii faine şi funny.

Prieteni noi, atacuri, împăcăciuni, ce mai… o grămadă mare de viaţă.

Alaltăieri primesc una dintr cele mai neaşteptate scrisori din partea unuia dintre cei mai neaşteptaţi corespondenţi, dintr-o zonă cu totul neaşteptată a ţării, dintr-o zonă confesională cu totul neaşteptată.

Cu permisiunea autorului, vă redau conţintul scrisorii, spre învăţătură, lămurire, cernere şi „luare aminte”:

Merită să ne gîndim toţi la cele trei versete.

Am vrut să-ţi scriu ceva fain despre situaţia în care te afli şi nu-mi venea nimic…

Am apelat la Scriptură, după o metodă care nu e recomandată, n-am făcut-o şi nici n-oi mai face-o vreodată, dar a ieşit ceva fain şi de pus pe gânduri, la greu…

Pe scurt: după o rugăciune către Duhul Sfânt am deschis de 3 ori Sfânta Scriptură „la întâmplare” luând textul de pe a 7-a pagină, versetul al 7-lea. Iată ce a ieşit:

Gal 4;11 Mă tem să nu mă fi ostenit degeaba pentru voi.

Ioan 1;7 El a venit ca martor, ca să mărturisească despre Lumină, pentru ca toţi să creadă prin el.

Luca 11; 21 Când omul cel tare şi bine înarmat îşi păzeşte casa, averile îi sunt la adăpost.

Poţi medita acu, pe text, la ceea ce urmează să faci, în legătură cu blogul!

Ai putea publica pe blog cele 3 versete, spre luare aminte….

Pace ţie!

Vouă ce vă spun cele trei versete înlănţuite?

PS.

Nici eu nu folosesc metoda asta de căutare a voii lui Dumnezeu, dar aş vrea să înţeleg la ce s-a gîndit prietenul meu, căruia îi mulţumesc încă o dată pentru sinceritate.

h1

„Mă bate gîndul… „

octombrie 5, 2007

I-am pus o întrebare Gîndurarului: Cum adică „mă bate gîndul”?

Cum poate să te bată ceva care nu are formă şi greutate?

Cît de tare poate să te bată gîndul?

Gîndul te bate la cap, ca o nevastă cicălitoare? Ca un tată cu palmă grea care-şi ridică copilul de la pămînt cînd îl plesneşte pe fese? Ca o mamă disperată care-şi primeşte fiul acasă la trei noaptea după ce a golănit prin oraş şi îl bate peste cap cu baticul, cu o gestică largă, dar cu atingere uşoară?

Cum te poate bate gîndul? Ca un pantof nou care face bătături, sîcîitor? Ca un picur de ploaie în streaşină? Ca o curea de raniţă soldăţească la drumul lung?

Cum te poate bate gîndul? Cum bate vîntul? Cum bate boarea rea de primăvară sau cea grea de toamnă?

Zilelea astea m-a bătut gîndul!

Foarte tare. Numai în gură şi în cap. M-a bătut cu picioarele şi cu pumnii şi la un moment dat, cînd tocmai dădeam să mă scol, a sărit pe mine şi ne-am tăvălit prin ţărînă dintr-o parte în alta ca luptătorii mongoli, unşi cu grăsime şi praf.

Ne-am luptat ziua şi noaptea. Sînt tot plin de vînătăi.

Gîndul este tare. Dacă-l laşi să crească, se duce repede în sus, cît alţii-ntr-un an, el într-o zi. Ca Făt Frumos creşte sau ca Zmeul cel Viclean.

Cînd e copil e uşor de stăpînit. Dacă şi-o ia în cap, dacă „ţi-o ia în cap”, mai bine zis, atunci ….. atunci e greu.

Aşa, cum vă ziceam, m-am bătut cu gîndul. Zi de toamnă pînă-n seară şi-apoi am luat-o de la capăt. A sărit sîngele pe pereţi.

La un moment dat l-am lovit la încheietura coapsei. Aşa m-a învăţat Cineva. Cică merge-ntodeauna.

Ştiţi cum s-a chircit? Gemea şi nu putea să respire. L-am încălecat, i-am pus căluşu-n gură şi l-am făcut rob, rob ascultării...

M-a privit cu ochii vineţi. Eu gîfîiam într-o parte, el se sufoca sprijinit pe celălalt perete cu petecul ăla de cîrpă-n gură. L-am sufocat aproape că tot voia să devină vorbă. Eu îl încălecasem să devină cuvînt, el, nimic, tot vorbă voia. Eu, cuvînt, el, vorbă şi tot aşa.

L-am dus la socoteală. L-am dus la piaţa de sclavi. Mi l-a cumpărat Cine mă învăţase cum să birui cu el. Zicea că El ştie ce să facă cu el.

I l-am dat şi ne-am dus să prînzim. Mi-a povestit povestea Lui.

El a fost dintotdeauna Adevăratul Gînd devenind Logos.

%d blogeri au apreciat asta: