„Dedicatie cu ocazia deciziei Patratosului…”

Ieri am primit o dedicaţie. Iarăşi de la cine nu m-am aşteptat.

Celebrările astea două, 1 an de bloggind 2 sute de mii de vizite, 4 sute de posturi şi 5 mii de vizite, mi-au adus o mulţime de surprize.

Am deschis cadourile ca un copil rîzgăiat. M-am simţit ca alintăturile alea de copii duşi la MacDonalds „ca să le facă ziua de naştere…” 🙂

Cînd deschid pachetul „Cuvintelor la schimb”, ce văd?

O dedicaţie de la Alin Cristea.

„Dedicaţie cu ocazia deciziei Patratosului

.de a continua sa scrie pe blog…

(spre linistirea mea si a altora care ne intrebam cum sa facem sa copiem blogul)

…si de a ne suprinde (ne) placut si in anul care „vine, vine, calca totul in picioare…”

O, om!… ce mari raspunderi ai
de tot ce faci pe lume!
– De tot ce pui in scris sau grai,
de pilda ce la altii-o dai,
caci ea mereu spre iad sau rai
pe multi o sa-i indrume!

Ce grija trebuie sa pui
in viata ta, in toata,
caci gandul care-l scrii sau spui
s-a dus… si-n veci nu-l mai aduni,
dar vei culege roada lui
ori viu, ori mort odata.

Ai spus o vorba! – vorba ta,
mergand din gura-n gura
va veseli sau va-ntrista,
va curati sau va-ntina,
rodind samanta pusa-n ea
de dragoste sau ura.

Scrii un cuvant! – cuvantul scris
e-un leac sau e-o otrava!
Tu vei muri, dar tot ce-ai zis
ramane-n urma-un drum deschis
inspre Infern sau Paradis
spre-ocara sau spre slava.

Arati o cale! – calea ta
in urma ta nu piere.
E calea buna sau e rea
va prabusi sau va nalta,
vor merge suflete pe ea
spre rai sau spre durere.

Traiesti o viata – viata ta
e una, numai una,
oricum ar fi tu nu uita
cum ti-o traiesti vei castiga
ori fericirea-n veci prin ea
ori chin pe totdeauna!…

O, om! – ce mari raspunderi ai
tu vei pleca din lume!
Dar ce scrii azi, ce spui prin grai,
ce lasi prin pilda care-o dai,
pe multi, pe multi mereu spre rai
sau iad o sa-i indrume.

O, nu uita!… fii credincios
cu grija si cu teama!
– sa lasi in urma luminos
un grai, un gand, un drum frumos! –
Caci pentru toate ne-ndoios,
odata, vei da seama!…

Traian Dorz”

Eh, s-ar putea să fie şi plăcute şi neplăcute. La scriituri mă refer. Depinde pentru cine.

Singura mea grijă este să fie plăcute Domnului toate posturile astea.

Un lucru e clar: De cînd a început Cubuletz să îmi citească blogul, înainte, după şi tot timpul, mi-a mai citit Cineva fiecare cuvînt: El Însuşi.

Ei, de aia mă temeam eu cel mai tare să continui…

„Avem o surioară… „

Avem o surioară mai mică. E adolescentă. E sora mai mică a Istoriei noastre care a lucrat la vie şi a păstorit vitele în soarele arzător al pustiei de 40 de ani sfîrşiţi în 89.

Cea mare e neagră, dar frumoasă încă. Are podoabe de martiri pe frunte şi mireasmă din sînge de chinuit, are şi răni adînci în faţă şi o cicatrice mare pe obrazul drept de-atunci…. de-atunci de cînd a fost trădată.

E neagră, dar frumoasă.

Cea mică e mică. Încă nu i-au venit peţitorii şi nu şi-a spus vorbele toate.

Creşte repede şi se va face mare, fată mare de măritiş şi curtea ni se va umple de flăcăi. Dobele şi puştile vor face zgomot şi nu va mai fi cu putinţă să o ascundem.

Ce vom face pînă atunci?

Haideţi, fraţilor, fîrtaţilor, să o păstrăm frumoasă, mai bine ca pe sora ei mărită, care-i încă bolnavă de dragoste, pe care a înnegrit-o soarele nemilos al vremurilor trecute. S-o străjuim mai bine decît au făcut-o păzitorii celei mai mari, să nu mai fie alergată şi ea prin cetate şi bătută de caraule, să nu se mai piardă printre vii, să nu mai rîdă ciobanii cînd o văd îmbrăcată de jale, neînsoţită.

Încă nu i-au venit peţitorii, dar se va face mare şi, precum sora ei, va fi peţită. Atunci va veni momentul adevărului.

Avem o surioară mai mică, Istoria noastră tînără, are 17 ani, e aproape de vremea peţitului.

Să-i rămînă veşmîntul alb, carnea neatinsă şi puritatea nebatjocorită. S-o păstrăm pentru un mire frumos şi senin, să n-o lăsăm curtată de Fals şi Neadevăr.

Na, c-am trecut de 200.000 şi „m-am hotărît…”

Nu credeam că se va întîmpla în seara asta.

Week-end-urile sînt cele mai puţin rodnice pentru bloggeri. E un fel de minivacanţă. Se face piaţa, zacusca şi nu mai are timp lumea de citit pe blog şi bine faceţi. Mai ales că nu mai mergeţi dimineaţa la servici 🙂 . (Nu-i aşa că acolo este timpul cel mai profitabil pentru blog? 🙂 )

Dar s-a dus, a trecut de 200.000.

Cu ocazia acestei celebrări am aprins două lumînări mentale (am învăţat asta la yoga, vă spun altă dată cum, că e o poveste caraghiasă), am suflat în ele şi …. gata.

Copiii şi Natalia mi-au cîntat „La mulţi ani!”. A fost azi şi ziua dascălilor. Nu ştiam ce-au păţit, dar mi-au explicat … după.

Am recitit cu ea, cu soţia mea, o parte dintre posturile din urmă. Mai ales pe cele din preajma zilei de 19 mai.

În sfîrşit mi-a dat şi ea voie cu toată inima să continui. Pînă acum ea a fost cea mai împotrivitoare la blog, dar, cînd a văzut că mai şi ajută… atunci a spus: „hai, treacă… meargă”

Aşa că m-am hotărît. Adică m-am hotărît în sensul în care vorbea Noica în Cuvînt împreună despre vorbirea românească.

Cum adică?

Mi-am pus hotare noi, limite noi, mai multă disciplină şi constrîngere. Am îmbrăcat o tunică mai strîmtă şi încheiată pînă sus. E incomodă, dar mi-am dat seama (altă chestie faină, a da seama) că trebuie să vă dau seama (accountability, remember?) de ce scriu. Nu? E prea multă lume împrejur ca să mai fac „flick-flackuri” şi „roata ţiganului” cînd îmi vine.

Ei, nici la frac şi papillon n-o să mergem. N-aş vrea să se facă o atmosferă de aia ca la concertele de muzică contemporană, la care adunătura de snobi nici măcar nu ştie cînd să îşi dreagă eşarfele, ce să mai aplaude, să rîdă sau să plîngă.

Nu mai dialoghez doar eu şi cubuleţ (Salut, M. Sper să citeşti asta. El este primul meu cititor!), ca la primele posturi. Eram ca la început în gol şi pustiu. Acum e aglomeraţie şi mulţimea, aşa cum îmi spunea Dan, înseamnă responsabilitate.

Ce ştiţi voi, feţii mei? Dar eu mi-am luat un jug greu azi, dacă tot m-am hotărît. M-am hotărît să nu schimbăm prea mult atmosfera. M-am hotărît să rămîn eu însumi. Cumplită treabă.

Va fi vreo îmbunătire?

Da, eu aşa sper. În măsura în care mă îmbunătăţesc şi eu în Domnul. Sper să vă ofer un Pătrăţos mai bun zi de zi.

Dacă asta este povara, atunci o port, dacă voi spuneţi….