h1

„Primejdiile mărturisirii”

Octombrie 16, 2007

Zilele acestea presa a răscolit din nou subiectul delaţiunii.

Preoţi şi pastori au primit sau n-au primit (deşi meritau) verdicte de „poliţie politică”. PF Daniel a scăpat data asta. Dumnezeu are altfel de cartotecă şi dosarele Lui nu se pot arde. Dumnezeu ştie mai bine. Nu sîntem puşi noi să îl judecăm. Avem şi noi cazurile noastre.

Iosif Ţon a apărut din nou în presă. Un prieten mi-a semnalat două bloguri pe care a apărut mărturisirea lui şi comentarii la mărturisire.

Iată-le. Aici şi Aici şi Aici

Marea mea surpriză însă a venit azi, cînd l-am auzit pe pastorul Iosif Ton în direct la BBC, la ştirile de la ora 14.00.

Care-i problema? E bine că se discută, nu este bine că se batjocoreşte. E bine că se discută faptele, nu-i bine că se discută oamenii.

Unii au spus că este regretabil că presa l-a luat în vizor pentru asta. Nu cred!

Nu asta-i primejdia mărturisirii! Sînt altele, dar nu asta.

În primul rînd m-a mirat faptul că s-a adus din nou pe tapet problema aceasta. La vremea respectivă m-am abţinut de la orice fel de comentarii, pentru că mărturisirea mea legată de tatăl meu şi cea apărută pe Masa Rotundă erau foarte apropiate.

La vremea aceea am avut aceleaşi întrebări pe care le-a avut toată lumea, una fiind amintită de reporterul BBC astăzi: „De ce acum, de ce atît de tîrziu? Nu puteaţi să faceţi acest lucru mai devreme?”

Mi-am răspuns singur: „Mai bine mai tîrziu decît niciodată”.

Mărturisirea respectivă s-a comentat îndelung la acea vreme şi părerile au fost împărţite.

„De ce n-a tăcut? Ne-a făcut de rîs! Mai bine rămînea aşa, că oricum nimeni nu-l trăda” etc.

Acest fel de discuţii nici măcar nu merită inventariate. Mentalitate nebiblicizată şi nepocăită.

Bine a făcut Iosif Ton că a mărturisit, bine a făcut că s-a eliberat. Este bine! Nu putem numi binele rău şi răul bine.

Un gînd totuşi mi-a rămas rezident în minte şi nu mi-a dat pace o vreme pînă l-am ascuns în hibernare. Astăzi a fost trezit din nou de felul în care „pastorul de la Europa Liberă” a dat explicaţii şi s-a apărat. Mi-am dat seama că şi dînsul a fost aproape, ca Adam, ca mulţi alţii, ca mine, de primejdiile mărturisirii.

Există vreo primejdie a mărturisirii?

Da! Există mai multe!

1. Să te faci de rîs, cel puţin pentru o vreme, să pierzi respectul oamenilor imaturi. La vîrsta şi la realizările dînsulu, nu cred că este cazul.

2. Mai este o primejdie, să te apuci să mărturiseşti şi să mărturiseşti incomplet, ciuntit, coafat, înfrumuseţat. Curvarul nu spune: „Sînt un stricat!”, ci „Am alunecat, frate, dînsa m-a ispitit” etc.

(E o întîmplare superbă cu fratele Marcu Nichifor la acest capitol, să îmi aduceţi aminte să v-o spun)

Nu cred că lumea aşteaptă chiar toate detaliile din partea păcătosului. Pe mine nu mă interează niciodată toate detaliile unei curvii, nici de cîte ori a fost cineva chemat la securitate sau ce a scris acolo. Mă aştept să aud doar atît:

„Sînt vinovat, fraţii mei, iertaţi-mă!”. Atît.

3. O capcană din care nu scăpăm uşor nici în timpul mărturisii şi nici după aceea este încercarea de a plasa vina asupra tuturor, de a spune chestii de genul: „toţi sînt aşa, frate pastor, dar eu am căzut de data asta… sînt alţii mai răi ca mine etc.” În felul acesta greutatea este mai uşor de purtat, pentru că a fost împrăştiată pe mai mulţi umeri. Colorăm totul în negru şi atunci un punct gri este mai puţin vizibil decît ar fi fost alăturat de mantia albă-strălucitoare a lui Isus Cristos.

Întotdeauna este mai comod să spun „Femeia, pe care mi-ai dat-o tu!” Este mai uşor să mă aşez lîngă om şi să îmi compar starea de păcătoşenie cu el, decît să stau lîngă Omul-Dumnezeu şi să mă compar cu înălţimile sfinţeniei Lui.

Mărturisirea lui Iosif Ţon este impresionantă prin lungime, stil, retorică, rafinament etc. Iosif Ţon rămîne un mare orator, mare învăţător, dar… există ceva care a sunat discordant cu ceea ce a predicat mulţi ani în multe locuri faţă de mulţi oameni.

De ce într-o mărturisire despre el vorbeşte despre alţii?

Dacă n-ar fi fost episodul de azi de la BBC aş fi crezut că este o scăpare, e om, e normal etc. Dar mă tem că şi dînsul a căzut în cel puţina una dintre capcanele mărturisirii şi a primejduit autenticitatea actului prin faptul că aruncă fraze de genul acesta:

Vreau sa va spun ca o destul de mare parte dintre pastorii de atunci au devenit informatori…..Un tel al Securitatii era sa-i faca pe membrii din comitetele Bisericilor informatori. Cum erai ales in comitet, cum deveneai un obiectiv al securitatii. Erai santajat la serviciu, erai presat in multe feluri, pana te frangeau. Tot ce am spus despre pastori se aplica si la membri din comitete…….Cand, si daca (!) se vor publica deodata toate dosarele informatorilor care au fost slujitori ai Bisericilor (pastori, diaconi, membri in comitete,etc.) se va vedea ca fenomenul a fost mult mai masiv decat ne-am putut inchipui noi

Cam tot materialul continuă în acelaşi ton. De ce? Ce treabă au ceilalţi pastori, membri din comitet cu problema dînsului?

De ce trebuie să arunc noroiul peste tot, fără să numesc, dînd de înţeles întregii ţări că pastorii lor şi membri din comitet, dacă n-au făcut puşcărie şi n-au murit atunci cu siguranţă au colaborat cu Securitatea? Cui foloseşte această democratizare a vinei?

Mesajul? „Da, şi eu am fost, dar… aproape toţi au fost şi nimeni n-a fost erou.”

Mă tem că acest mesaj este periculos şi distorsionează intenţia iniţială bună a mărturisirii publice.

Cum şi unde ne-au dispărut dintr-o dată oamenii care au stat drept? Eu am avut un tată care a colaborat cu securitatea şi, încercînd să se rupă, a plătit cu viaţa, dar, dragi prieteni, am avut şi un unchi, care, după 9 ore de stat cu pistolul la tîmplă, a refuzat să colaboreze cu securitatea. A mers în puşcărie pentru asta. A avut apoi domiciliu forţat.

Oameni ca el şi ca alţii, aceştia unde sînt în mărturisirea fratelui Iosif? De ce nu există o frază de genul: „au fost şi alţii care au stat drept, îmi pare rău că n-am stat alături de ei.”

Părerea mea? Mai bine o tăcere înţeleaptă şi pocăită decît o mărturisire „despre alţii”.Veţi spune: „Ce, nu ajunge cît a făcut?”

Nu ştiu. Nu există un manual după care să se facă mărturisirile. Avem exemple în Biblie de mărturisiri autentice. Nu ştiu. Eu am făcut-o cum am putut pentru tata şi am făcut-o imperfect şi amendabil, aşa că nu sînt eu cel care să dea lecţii despre cum ar trebui să fie o mărturisire autentică.

Eu una ştiu! Aş fi vrut să văd o mărturisire a lui Iosif Ţon care să se fi referit numai la Iosif Ţon, fără a fi transformată într-o analiză sociologică, politică, eclesială a fenomenelor şi proceselor, cu propuneri de soluţii şi cu idei de formare a unor asociaţii ale pastorilor delatori care să facă confesiuni publice.

Aş fi tăcut asupra acestui aspect, dacă nu era ieşirea de astăzi în care am văzut exact acelaşi tipar „da, este adevărat, dar…. „.

Sper ca fratele Iosif Ton, unul dintre cei mai dăruiţi învăţători pe care i-a dat România, să ne ofere o mărturisire care să fie un model, un început, un exemplu demn de urmat, un prim capitol dintr-o antologie didactică a mărturisirii. De la oameni ca el aşteptăm să vedem cum se poate face o mărturisire „ca la carte!”.

Pînă una alta şi eu şi voi şi dînsul sîntem pe drumul greu al pocăinţei, tot timpul cu primejdiile căderii de-o parte, dar şi cu primejdiile mărturisirii de cealaltă parte.

PS.

Aici aveţi varianta audio a interviului.

Aici este reportajul BBC.

Post post scriptum

Nu mă dau în vînt după tot ce iese de sub condeiul lui M. Neamţu, dar trebuie să admit că acesta este un text superb.

Poate că un astfel de text ar ajunge.

Poate că nu trebuie să facem altceva decît să îl luăm, să îl memorăm şi să îl spunem în faţa bisericilor, comunităţilor, la Consiliul Uniunii, în ziare etc.

Să facem un fel de formular de mărturisire, simplu, pe care să îl multiplicăm şi să îl oferim tuturor, la fel ca formularele de depunere la bancă.

Prea dură? Cînd mă pocăiesc şi mă smeresc în mod autentic, nici o formulare nu mi se pare prea dură cu privire la mine.

Anunțuri

47 comentarii

  1. Titlul uneia din cartile scrise de Steinhardt – demult vreau sa o citesc.
    Din cate am vazut, tuna si fulgera impotriva smecherului, iar tipul acesta de om devine tot mai raspandit in societatea romaneasca; de altfel Iuda nu era singurul tradator, chiar si ceilalti apostoli il tradasera. La urma urmei suntem justificati cand spunem: „Da, şi eu am fost, dar…”


  2. Noi propovaduim un Hristos nerastignit.
    Hristosul predicat de noi n-a fost scuipat, nici dezbracat, nici palmuit, nici batjocorit.
    Noi propovaduim un Hristos care n-a vrut sa bea paharul.
    Nici sa-si duca crucea.
    Un Hristos care n-a urcat Golgota.
    Un Hristos care a cazut la intelegere cu Pilat, si cu Ana, si cu Caiafa.
    Un Hristos asistand la crucificarea lui Baraba, saracul…si ailalti doi…ce sa le faci?…talhari.
    Noi propovaduim un Hristos colaborator…chemat pe ascuns in Sinedriu, …sa nu-L vada ucenicii…nici Maria Magdalena…nici Lazar. Chemat sa se inteleaga cum sa fie bine pentru popor.
    Cu Hristosul predicat de noi nu s-a jucat nimeni bahza, nu l-au legat la ochi, nu l-au lovit ranjind: „prooroceste, cine te-a lovit?”
    Noi predicam un Hristos de origine nobila, nu un galileean. Despre Hristosul nostru nu poate nimeni spune:”cum stie acesta carte fara sa fi invatat?”. Hristosul nostru are diplomele in birou, in rame, pe pereti.
    Noi predicam un Hristos care n-a fost dus legat de la Pilat la Irod, cu gloata talibana de preoti si de carturari urland in urma lui.
    Hristosul nostru s-a dus singur si a raspuns la toate intrebarile lui Irod. Chiar i-a promis noi intrevederi, regulate, pentru ca rastignirea s-a anulat. Trebuiau doar rapoarte saptamanale. La inceput doar rapoarte, pentru ca mai tarziu, Irod a cerut si temperarea mesajelor:…sti Isuse! Pilat e problema, vor veni romanii si ne vor distruge cetatea. Sau rusii. Gata cu iadul, pacatul, depravarea, caderea omului, predicati optimist, omenirea a intrat intr-o era noua: a comunismului triumfator. Ce har? Naluci! Munca, tovarasi!
    La iesirea de la Irod se auzeau pe dealul Capatanii ultimele vaiete ale lui Baraba.
    Noi predicam un Hristos descurcaret, doar se stie ce crud si dispretuitor este Irod. Ce sa te pui rau cu el? Sa se imprastie toti ucenicii? Nu mai bine colaboram cu el si ramane templul intreg?
    Noi predicam un Hristos nebiciuit si nescuipat. Un Hristos onorabil, la costum si cu diplomat. Chiar si cu diplomatie. In diplomat isi tine schitele de predici. Predicile lui sunt pe puncte, bine argumentate, cine a zis ca n-a invatat? Cu diplomatia iese din toate incurcaturile. Un Hristos fricos, ziceti? Hristosului nostru i-a fost teama de Gherla, Periprava, Aiud, Pitesti(brrrrr…), Targusor, Targu Ocna, Sighet? De ce spuneti asta? Pai cine sa predice evanghelia de la amvon daca Hristosul nostru este la Gherla? Ce? Cum adica si Pavel..in Filipi…miezul noptii, …canta…cei inchisi ascultau. Cine? Drojdia societatii…fara cor…fara orchestra…fara repetitii, nene! Ce temnita…Filipi? Alta cultura.
    Noi predicam un Hristos nerastignit, un Hristos colaborator, un Hristos securist, un Hristos delator, un Hristos vanzator de frati. Un Hristos prieten cu Ana, tovaras cu Caiafa, partener cu Irod si simpatizant al lui Pilat. De fapt chiar prieten cu Cezarul.
    Noi predicam pe Iuda.


  3. aoleo!!! Ianose… invarti cutitu-n rana…


  4. Draga Patratosu
    Cand am citit prima data materialul (scrisoarea de marturisire a lui Iosif Ton) ceea ce ai sesizat este exact ce mi-a sarit si mie in ochi si m-a intristat. M-a intristat atenuarea marturisirii prin acest procedeu: „purtati-va sarcinile unii atora”.
    Si nu vreau sa fiu „imatur”, dar, pentru mine, este o diferenta vizibila intre personajul Iosif Ton din predici, carti, casete video si personajul Iosif Ton din realitatea cotidiana. Nu stiu daca e mare sau mica diferenta, depinde de sistemul de referinta al fiecaruia, dar e diferenta.
    DAR, niciodata nu voi acuza omul Iosif Ton, pentru ceea ce a facut. Cine, eu? Nici nu se pune problema. Sper sa invat ceva bun din acest lucru.
    Personal cred ca aceasta situatie este sub controlul divin si este, pentru unii mai mult, pentru altii mai putin, momentul de descatusare si o crestere in pocainta si sfintenie.

    Oare vor mai veni acele vremuri?
    Daca vor mai veni cati vor fi cu „securitatea” si cati cu Dumnezeu?


  5. Am ascultat materialul audio de la BBC.
    Tocmai la final Iosif Ton indreapta atentia spre cea mai mare nedreptate. „Da calaii de ce nu sunt trasi la raspundere?”

    CIUDAT!
    Ciudat s-o aud dun gura lui Iosuf Ton, care predica „rugaciunea si binecuvantarea peste cei asupritori si prigonitori”.

    CIUDAT!


  6. Sunt prea multe mizerii care se arunca – si meritate, si nemeritate. Daca as vrea sa plec din tara mea, pentru mizerii din acestea as pleca; m-am saturat.
    Oricine este in fata este improscat cu noroi. Din toate partile.
    Nu vreau sa apar pe nimeni, dar prea isi dau cu parerea oameni care n-au nici-o legatura.
    Toti sunt sfinti. Acum. Dupa.
    Trebuie facuta distinctie intre cei care au fost victime si cei voluntari.
    Multi sunt sfinti pentru ca nu au avut „ocazia” sa fie pusi la incercare.
    Din partea mea – as prefera sa stau intr-o dulce nestiinta.
    Sa se judece singuri cei in cauza.
    Cine sunt eu ca sa-i judec pe altii? Si sa dau verdicte?
    Eu, care n-am avut „ocazia”
    Cred ca ar trebui sa inceteze orice marturisire in spatiul public


  7. Rectific:
    Eu, care n-am avut “ocazia”
    Trebuia sa fie asa:
    Eu, care n-am avut “ocazia”?


  8. draga Ioan Birtar, eu am avut ocazia!
    Dar nu asta este problema. Problema este una care tine de cadrul biblic in care putem face o marturisire ca aceasta.

    Eu am o singura intrebare, de ce in aceste marturisiri nu se amintesc eroii pe care nu i-am urmat, ci sint amintiti cazutii, carora ne-am alaturat? Ti se pare cinstit?

    Atitudinea „nu vreau sa stiu” nu mi se pare una demna de un credicios biblic. „Purtati-va sarcinile unii altora” tocmai la asta se refera.
    Daca vad ceva la fratele meu si ii spun, in felul acesta ii port povara.

    Mai este ceva „Adevarul ne elibereaza”

    Pe Iosif Ton nu l-a improscat nimeni cu noroi. Dinsul a luat initiativa de a marturisi public, fara sa-l oblige nimeni. Parerea mea este ca, la maturitatea si experienta pe care o are, o putea face altfel. Atit.


  9. Ianos, trebuie sa dai sursa textului pe care l-ai citat.
    are un autor.

    Andrei, tocmai de asta am scris, ce invatam din toata povestea asta.

    Asteptam ca oameni ca Iosif Ton sa ne invete. Dinsii n-au facut-o. Ne vom invata singuri, cu Scripturile in mina care este calea adevaratei si deplinei smeriri.

    Da, sint multe lucruri ciudate in toata povestea asta.

    Cind ma pocaiesc cu adevarat, ca David, nu mai fac referire la Batsheba, nu?


  10. Intr-adevar!
    Adevarul este ca avem de unde invata.
    Invatam de exemplu ca unii au suferit mai bine sa faca inchisoare. In Sibiu l-am cunoscut pe Nicolae Moldoveanu. Ma bucur ca ma numea prietenul sau si se bucura de fiecare vizita pe care i-o faceam. Un om cu constiinta curata.
    Acest om a suferit in puscarie pentru Christos. A preferat inchisoarea cu Isus, decat libertatea cu securitatea.
    Sunt, pe de o parte cei care au capitulat, pe de alta parte cei care n-u spus da securitatii si au suferit din greu.

    „Iti pun inainte viata si moartea, binecuvantarea si blestemul”…

    Iti pun inainte 2 situatii: libertatea sau puscaria…

    Sunt 2 carti: Cartea Vietii si Cartea Mortii…

    Avem de unde alege!

    FIECARE. In orice moment. Chiar in acest moment am ales sa scriu acest comentariu.

    Tu aI ALES SA-L CITESTI.

    TOTI ALEGEM DUPA CEL PUTIN UN CRITERIU.

    Care sunt criteriile mele de alegere?


  11. Scurt pe 2: JENIBIL!!!


  12. Stimati colegi de blog, am citit si eu din linkurile indicate de Patratosu, „marturisirea” pastorului Ton si trebuie sa o spun, m-a dezamagit. Mai cu seama finalul: „Faptul că s-au frânt e de înţeles, nu-i de mirare. Mai degrabă aceşti oameni trebuie văzuţi ca victime. Şi le facem de două ori nedreptate: când o dată au fost victime şi apoi mai venim noi şi le mai dăm în cap, încă o dată, că de ce n-au fost eroi..”

    Corect, faptul ca s-au frant este de inteles. S-a frant Petru si a plans cu amar. Putem intelege, dar nu putem intelege de ce nu apare marturisirea, de ce trebuie sa aflam de altundeva decat de la ei ca s-au frant. Se vorbea aici de primejdia marturisirii. Ce primejdie? Pai, tot asa au si cazut in mreaja tradarii: amenintati ca li s-ar fi putut intampla ceva daca nu dadeau note informative (ridicarea calitatii de pastor, amenintari cu bataia, cu puscaria, cu moartea, poate). Si apoi nimeni nu vrea sa le ia viata acum, cand li se cere sa marturiseasca. Daca as fi in situatia in care sunt unii dintre fratii mei mai mari (si la propriu, si la figurat) care si-au vazut dosarele de urmarire de la Securitate, as publica dosarul integral cu protejarea, in prima instanta, a numelor celor care apar acolo in posturi neonorante, dar cu mentiunea ca daca nu se vor pocai, nu-si vor recunoaste pactul incheiat cu securitatea intr-un termen rezonabil, l-as republica cu numele lor clare.


  13. Draga Cristi B.

    nimeni n-a dat in cap nimanui ca n-a fost erou.
    daca cititi ce am scris despre tatal meu, am incercat sa schitez un model pentru mine de intelegere a iertarii in relatia cu victima.

    adevaratele victime sint cei despre care a scris tatal meu si Iosif Ton.
    asta trebuie sa fie foarte clar.
    tatal meu a fost o victima a propriei lui naivitati, a ispitelor lui etc.

    Petru s-a pocait si n-a spus ca si Iuda a tradat.
    A spus doar „din vina mea, din prea mare vina mea”

    Zacheu cind s-a pocait nu s-a uitat la Matei ca sa il intrebe daca a luat mai mult ca el, ci a spus ca va plati de patru ori.

    Nu stiu daca sint de acord cu aceasta presiune.

    Eu insumi i-am scris fratelui Iosif inainte de a publica materialul despre tatal meu.
    Am vorbit apoi la telefon.


  14. Am aflat ca textul lui, frumos text, este o prelucrare a unui text anonim facuta de Virgil Titarenco (Profetul) pe site-ul pe care il „directoreaza”, scuzati expresia, dar n-am gasit alta mai buna.


  15. Vorbeam despre textul lui Ianos, am uitat sa precizez.


  16. Draga Cristi B.
    1. Ai blog? Intreb pt ca ai spus stimati colegi de blog. Poate doar pentru faptuc ca scriem „sub acelasi acoperis”. Daca ai, ne spui si noua care este? Ca eu sunt curios.

    2. Imi place cum ai gandit. Ai punctat o idee esentiala. „Tot asa cum…”

    3. La punctul cu „daca as fi in situatia…” nu prea merge. De ce? Nu esti in situatia…


  17. stiti ce este interesant?

    Numele de cod pe care securistii il dadeau unor pastori baptisti care le trimiteau note.

    Ce parere aveti de „Linguşitorul”, „Arivistul”, „Ştrengarul”, „Mitomanul”, „Cîntăreţul”, „Topor” etc.

    Asta arăta un lucru foarte interesant. Că în mintea unora dintre securiştii ăia era totuşi un reper moral, etic, îi dispreţuiau pe arivişti, pe mincinoşi, pe linguşitori.
    Le dădeau cafele, dar îi dispreţuiau profund pentru ce făceau.

    Un prieten a stat de vorbă cu un fost colonel de securitate care era atît de scîrbit şi de dezamăgit de prestaţia „foştilor” încît i s-a părut că i se năruie tot ce l-a învăţat maică-sa în copilărie despre Dumnezeu.

    Nu-i aşa că pentru un om ca el era o provocare să creadă în Dumnezeu cînd vedea ce fel de slujitori are?


  18. Pt. Don Quijote: „Primejdia marturisirii” – nu este un titlu conceput de parintele de la Rohia, ci de Ioan Pintea, dar asta nu inseamna ca nu merita s-o citesti!

    Vi se pare ca traim intr-o „normalitate” normala? adica suntem gata sa crucificam vinovatii si nevinovatii deopotriva, iar pe calaiii care au batut piroanele ii lasam sa plece acas sa-si pape pensia!
    Cum poate ajunge intr-o astfel de lume, Ristea Priboi in Parlament?…sau altii si altii…
    Ati citit „Fenomenul Pitesti” al lui V.Ierunca? sau „Inchisoarea noastra cea de toate zilele” a lui Ioan Ioanid? nici un limbaj, oricat de complet nu poate transcrie ad litteram realitatea!

    Ce se intampla la noi este un simulacru de desconspirare, atat timp cat dosarele sunt selectiv expuse publicului. – in acest context, mie mi s-a parut fireasca remarca finala a fr.Ton, pe un post de radio f.popular.

    Sunt pt disciplinare(am facut un comentariu pe bloggul lui A.Vidu referitor la disciplinarile care se facea in biserica pt „compromisii” prigoanelor din Africa de Nord, n-am sa mai repet aici), dar sunt si pt ingaduinta si iertare.

    Iar pana a se intampla ce spunea CristiB, ar trebui sa mai coboare limbi de foc peste cei…
    Gloria in excelsis DEO!


  19. Nu la asta ne uitam noi draga CiprianS.
    Ne intereseaza cum reactioneaza liderii nostri.
    Ca sa vedem daca sa calcam pe urmele lor.
    Ca sa putem face diferenta dintre teorie si fapta.
    Ca sa vedem daca trebuie sa ne uitam (ascultam) la ce zice popa, nu la ce face el…

    Cam asta ar fi..
    Restul e indignare anacronica…


  20. Tocmai de asta am incheiat cu locatia Celui care trebuie urmat!

    Nu exista compromis mare sau mic (analogie cu pacatul), doar imprejurarile „epitetizeaza”.
    Ce diferenta crezi ca este intre un fost student de la UEO care a copiat pe rupte si acu este pastor si, respectiv, un „colaborationist” ?- sa luam cazul in care n-a afectat pe nimeni, doar a semnat.

    Si vroiam sa spun cu limbile de foc ca avem nevoie de-o reformare in cult pe care doar Dumnezeu o poate realiza; scuze daca anterior am fost prea alambicat!


  21. Sincer sa fiu, in ceea ce ma priveste nu sunt de acord in nici un context cu finalul interviului lui Iosif Ton din interviul de la BBC. Tocmai pentru Iosif nu vreau sa fiu de acord cu acel comentariu.
    Fiindca i-am „savurat”, „mancat” si „digerat” toate cursurile sale de Viata Crestina.
    In toate cursurile sale profunde n-am gasit finalul din interviu.
    Sincer?
    M-a socat.


  22. da, fiecare avem slabiciuni, Andrei.
    Si mie mi s-a intimplat sa imi aduca aminte sotia ce am predicat citeva ore inainte.

    alta este problema aici.
    Marturisirea lui IT poate deveni un model.
    am scris pentru ca nu vreau asta.

    nu acesta este modelul biblic.


  23. Da.
    Am sentimente amestecate.
    Si am o groaza mare.
    Fata de mine.
    Nu stiu cum voi reactiona daca ar fi sa trec prin asa ceva.
    Asta e si mai CIUDAT!
    Pentru ca in inima mea sunt crestin autentic si vreau sa traiesc pentru Christos.
    Dar, evident nu voi fi un Iuda.
    Cel mult Petru. Asa-mi este si numele adevarat.
    Da.
    Doamne intareste-ne in ispita.


  24. Ce înseamnă „pot totul în Cristos care mă întăreşte”? Întreb din perspectiva unuia om care este slab şi ştie bine cât este de slab.


  25. Draga Andrei,

    Iosif Ton ne-a facut un mare bine. Ne-a ajutat sa nu ne legam de oameni. sA nu-i idolatrizăm.


  26. De ce nu mai sunt baptist?

    Sunt nascut in familie de baptisti veche de 5 generatii, primii pe zona…,predicatori, pastori, etc., etc. cred ca am veri de-al 5-lea baptisti. Poate sunt var cu unii din voi, nu glumesc.
    L-am cunoscut pe Dumnezeu la 17 ani printr-un prieten .
    Botezat baptist la 19 ani, am fost „racolat” in 1986 la distribuire de Biblii de catre un frate batran(tot baptist, aveam un „univers” al meu: baptist).
    Deci bibliile: instructaj, rugaciune, curaj si….frica. Ceva amestecat, cei ce ati trait asta stiti. Cartile primite la o singura adresa trebuiau sa „dispara” in cateva zile.
    „Ai grija” mi-a spus fratele batran:”sa te pazesti de…fratele” cutare,”fratele” cutare, „fratele” cutare din biserica.
    Un „cutare” era pastorul.
    In mintea mea s-a prabusit ceva atunci. Au fost multe..nu le pot spune pe toate.
    Citeam W. Nee, am inteles mai bine evanghelia, adunarea, harul.
    Dar legat de ce-am trait atunci, frica aceea, fratii din Moldova care au fost prinsi si judecati la Radauti, discutiile cu ei, fratele PC din SV a carui martiraj a fost „imbracat” intr-o sinucidere ale carei amanunte le sopteau doar (si inca astazi multi se tem)!
    Toate acestea mi-au schimbat genetica gandirii.
    M-am casatorit, eram studenti amandoi(21 de ani), citeam enorm, seara caram Biblii si non-stop framantam gandul cum poate cineva si pentru ce motive sa-si vanda fratii regulat, constant si metodic.
    Hoinarescu era „imputernicit” atunci la Cluj. A facut o sedinta de ateism la sala de lectura a Bibliotecii. Dar despre asta va scriu alta data ca am agenda si am notat tot(vre-o 6-7 pagini). La urma, l-am infruntat in public 20 de minute si…am fugit. Asta-i alt subiect.
    Daaa!… eram un baptist total atunci.
    Am vazut atunci ca vanzatorii erau o „clasa” separata.
    Neaparat erau „agatati” cu ceva. Toti „cutare” de care trebuia sa ma feresc erau…la amvon sau pe-aproape.
    Cred ca trebuie sa va amintesc: altcineva nu avea dreptul(la amvon).
    De atunci n-am mai urcat la amvon. Am primit o repulsie linistita si ferma fata de acel loc inaltat.
    Toti „cutare” plecau in strainatate. Si veneau inapoi.
    Atunci gandeam mai repede, sinapsele erau mai rapide.
    N-am vrut sa ajung asa, n-am vrut sa ajung si eu un „uns” al altuia decat al Celui care ma insotea cand duceam Biblii.
    Intr-o iarna pe la 9 seara, duceam cu bicicleta o geanta pe portbagaj si un ruccsac in spate. Mi-au aparut militienii in fata de dupa un bloc. M-au fluierat….in secunda aceea s-a stins lumina in tot cartierul. Stiti voi, la 9 fix se lua lumina 2 min seara de seara.
    Am ajuns acasa cu genunchii fleasca, nu mai puteam sta pe picioare.
    Ce dulce-i rugaciunea atunci, dar multumirea!
    Nu stiu daca voi stiti ce-i frica, eu stiu, sunt profesor de frica. E buna, limpezeste mintea, e cel mai puternic sentiment omenesc.
    Baptismul meu a murit atunci.
    Au fost trei carti ce le-am citit in perioada aceea:
    1.Cui slujesti, lui Dumnezeu sau casei Lui? de W. Nee
    2.Adunarea lui Dumnezeu sau Isus este de ajuns de CHM
    3.Un calendar zilnic: Lumina pe carare.
    Baptismul meu a murit si mai tare, de tot. Si astazi este egal cu fratii „cutare” care 50 de ani au avut nevoie de o „ungere” speciala pentru a sta la acele amvoane sinistre.
    Baptismul meu preaiubit, universul meu mi-a devenit egal cu cei care mi-au persecutat parintii, cu „porcii astia de comunisti”, cum imi spunea tata, cand imi arata unde-a fost pamantul nostru..”care ni l-o luat”.
    Am ramas cu Domnul Meu Isus, mantuitorul „fratilor”, unii baptisti, altii penticostali, ostasi, crestini d ev., tudoristi. Ce dragi mi-au devenit toti. Dar de atunci am un nas teribil, simt de la o posta mirosul de Iuda, de tradator. Si fac cum m-a’nvatat Domnul Isus:”lasati-i”…
    Universul meu s-a remodelat.
    Astazi e greu sa ma convinga cineva ca Domnul Meu, care este cu cel cu duhul zdrobit, a fost si mantuitorul paunilor alora ingamfati si dresati care-n fiecare luni faceau un raport celor care i-au uns.
    Fac diferenta!
    Cine-mi este frate?
    Cei despre care a zis Domnul Isus?

    Mi-este frate orisicine are duhul rugaciunii
    care are-o sfanta groaza de parerile minciunii
    care pentru-o vorba slaba se caieste ani de zile,
    care pentru orice gresuri plange lepadandu-si-le.

    Mi-este frate orisicine isi castig-o paine amara,
    invatat cu nedreptatea si cu vorba de ocara,
    care nu ravneste-avutul nimanui pe nici o cale,
    ce-si indura cu-nfranare crucea curatiei sale.

    Mi-este frate cine rabda, cine-asteapta, cine tace,
    cine plange, cine-asuda, cine lupta, cine face,
    cine poarta pentru altii vini de care nu-i de vina,
    increzandu-se-n dreptate, inviere si lumina.

    Mi-este frate indraznetul, si eroul, si zdrobitul,
    De la unde-ncepe-apusul pana unde-i rasaritul-
    caci acela, doar acela este-un har pentru noroade,
    nu se teme nici de moarte, nici de viata, nici de roade.(Traian Dorz)

    Au fost tradatorii aceea mantuiti? Nu stiu, ar fi trebuit sa fie mantuiti si de inchinarea la altii decat la Domnul, de orbirea de a nu vedea pe cine slujesc, de neascultarea de a sluji la doi stapani, de spiritul de gasca care i-a linistit:”toti fac asa, ce sa facem, asa-s vremurile.”
    Inca un lucru e si mai infiorator. „Ungerea” Dep. Cultelor a insemnat o seama de restrictii si impuneri, modificari de carti de cantari, interziceri de subiecte, practic abateri doctrinare majore de care nu s-a „spalat” nimeni pana azi. Acei unsi au format generatii dupa generatii de „apleaca-ti capul” dupa chipul lor.

    De aceea nu mai sunt baptist.
    fratele vostru


  27. http://dezvaluiri.wordpress.com/iosif-tson/

    De dragul obiectivitatii cred ca trebuia pus si linkul de mai sus intr’un asemenea subiect. Nu e o marturisire, e o descriere mai larga a colaborarii lui Iosif Ton si a atmosferei din acea perioada.

    Eu stau marturie ca fiind unul din roadele lucrarii Domnului prin Iosif Ton. Prin invatatura primita am avut acces la o mult mai intima intelegere a lui Dumnezeu.

    Mai mult, stiind rezultatele la testarea slabiciunilor mele nu indraznesc sa ma uit dupa nici o piatra buna de aruncat in jur.

    Dar cred ca Adevarul elibereaza si TREBUIE sa iasa la iveala. O mizerie care se vede tot mai mult prin peticele sacului nu are cum sa faca mai bine decat desertarea ei in vazul tuturor si lepadarea de ea. Daca o frangere a fost posibila atunci sub presiune, o alta frangere este necesara acum in contextul in care traim. E necesara o frangere a imaginii perfecte daca aceasta este dublata de greseli.

    In contextul in care toti gasesc scuze pentru compromis,cum ar trebui sa straluceasca copiii lui Dumnezeu care odata au gresit dar acum, intr’n ceas asa tarziu marturisesc si se leapada de orice murdarie?!


  28. Andrei, suntem colegi la acest blog. N-am inca blog, iar despre dosar, inca n-am aflat nimic. As vrea sa-l vad, daca exista.


  29. Aseara m-am cam infierbantat putin vazand cele doua bloguri indicate mai sus si comentariile lor


  30. Incerc si ma rog Domnului sa nu ma las influentata de gandirile oamenilor…


  31. Analiza pe care fr. Marius o face asupra calitatii marturisirii fr. Ton cred ca este pertinenta insa consider ca mai sunt cateva aspecte ce merita a fi supuse analizei:
    -Scopul acestor comentarii. Sunt ele pentru castigarea fratilor nostrii? S-a observat corect ca fr. Ton nu a facut o marturisire corecta intrucat a vorbit despre altii insa din comentariile noastre reiese dragoste fata de fratele nostru? Adevarul trebuie spus in dragoste- noi stim adevarul dar mai avem de invatat exprimarea dragostei. Oare aceste comentarii publice vor inlesni o marturisire autentica sau vor pune piedici?

    -Spatiul public. „Du-te si mustra-l intre tine si el” -spunea Domnul Isus si numai daca nu te asculta poti trece la pasii urmatori. Blog-ul, internetul ofera o cale mai usoara de comunicare chiar a adevarului insa caile usoare nu sunt cele mai eficiente in pastrarea unei relatii.

    -Rusinea noastra. Ton este un slujitor al Domnului si asta nu o punem la indoiala nici unul din noi. Unsii Domnului au si ei greselile lor si trebuie corectati totusi, prin natura chemarii lor, cel putin din partea noastra, de dragul celui ce l-a chemat la oaste merita mai mult respect.
    Apostolul Pavel considera ca este o rusine ca cei credinciosi sa mearga la judecata inaintea necredinciosilor (1cOR.6.5-6) pe cand aici au acces si necredinciosii. Haideti sa ne intoarcem la ce este scris.

    -„De ce asa tarziu cu marturisirea?” Fratilor …dupa ceasul cui este asa tarziu? Dupa ceasul reporterului? Il slavesc pe Domnul ca El este indelung rabdator si ca n-am fost lasat prada „ceasului oamenilor” Doar asa am avut si eu parte de mantuire caci dupa ceasul oamenilor ar fi fost prea tarziu. Fiecare din noi vom da socoteala inaintea Domnului. Haideti sa-L lasam pe Domnul sa se uite la ceas si sa spuna El daca este sau nu tarziu.

    Fratii mei, haideti sa invatam de la Natan cum sa vorbim cu pacatosul David ca sa-L castigam caci Dumnezeu asta vrea. I-ar fi scris Natan pe blog lui David?

    Biserica presupune relatii- cu Domnul si unii cu altii. Dupa cum predicarea nu se face PRIN internet, Cina Domnului nu se ia PRIN internet, partasia frateasca nu se realizeaza PRIN internet tot asa si disciplina bisericeasca nu se face PRIN sfantul internet. Biserica este sfanta, este speciala. Tot asa si cei ce o compun.

    Cu respect pentru lucrarea pe care o faceti fr. Marius dar trebuie sa amintesc ca si fr. Ton este tot al nostru, este fratele noastru mai mare si copilul aceluiasi Tata.
    Mihail Geabou


  32. Reformarea cultelor …
    Scuzati-ma, dar asta este o utopie.
    Serviciile secrete au investit zeci de ani de eforturi sustinute pentru a penetra cultele la cel mai inalt nivel. Nu numai pentru a sti tot ce se misca, dar si pentru a trasa incet-incet, directia acelui cult/acelor culte.
    Sunt multe de realizat in vederea instaurarii acelei Ordini… sa nu credeti ca, din punctul lor de vedere, lucrurile au scapat vreodata de sub control. Foarte multi informatori/colaboratori au fost in conservare si acum sunt activi. Si ies in fata, li se face loc prin sacrificarea celor care au mustrari de constiinta sau a persoanelor deja compromise. Sa nu credeti ca toata aceasta mascarada cu dosarele rezolva situatia, din contra.

    Nu gresiti deloc intrand in acea stare de alerta in care erati in timpul regimului comunist …

    Si oricum, nu mai este mult pana Domnul nostru va veni. Strangeti randurile!


  33. Poate ca lucruriel acestea Domnul le ingaduie spre maturiazrea noastra si smerirea unora. Crestinismul nu este imaginea aceea postata de multi a unor sfinti fara cusur. Crestinismul inseamna pocainta de pacate continuu, si o lupta zilnica cu propriul Eu. Daca sfintii din vechime ar trai in zilele noastre: Noe, David, Ilie, Petru, si am posta pacatele lor, probabil ca oamenii ar face haz si mai mult. Hazul acesta este din cauza unei imgagini gresite despre crestinism in general sau slujitorii lui Dumnezeu in special. Cine se poate lauda cu viata lui proprie? Daca ne-ar sti altii viata ascunsa, oare cati am mai fi asa de relaxati?
    Trebuie sa intelegem ca toti oamenii nu sunt vrednici de Dumnezeu si cand cineva se pocaieste, acela incepe sa fie inaltat de Dumnezeu si sa primeasca har.


  34. Draga Andrei, revin la discutia de-aseara: nu incerc sa disculp pe nimeni, nici pe fr.Ton, nici pe altcineva, dar repet, finalul interviului mi se pare firesc si normal, in contextul audientei generale.
    Adica, dau un exemplu: sunt sigur ca un profesor-pastor, vorbeste intr-un anume fel la curs si altfel in Biserica. E fatarnic/ipocrit prin asta? fr Ton dezbatea un fenomen social general, extrapoland particularul stiut de el(cultul baptist)

    si sa incercam sa depersonalizam tevatura asta, sa o reducem la esente, la principiu! Adica putem judeca cu aceeasi masura toate cazurile? daca da, atunci e usor! vinovatii sunt vinovati si nevinovatii-inocenti!
    Toti care au semnat sa stea pe „ultima banca” – aici ar fi nevoie de o Rusaliada!

    nu pot sa nu ma gandesc: daca s-ar descoperi ca R.Wurbrand a semnat ceva(nu conteaza in ce conditii,nu?), cum ne-am mai raporta la el?


  35. Public…privat…

    Care e diferenţa?

    Care păcate făcute în ascuns se tratează direct în public?


  36. Bătălia unui om cu păcatul său se dă direct în public?


  37. problema tratata la BBC nu era pacatul cuiva, era desconspirarea informatorilor. In acest context, fr.Ton putea spune ce a spus in ultima parte a interviului.
    Ca pt noi este pacat, asta se trateaza in alt mod, cu alte consecinte!

    eu n-am tratat diferenta dintre public/privat si nici bataliile omului ca pacatul sau; anyway, marturisirea catre un confensor „propriu” este tot mai rara, asa ca bataliile se poarta in surdina si in obscuritate.
    dar da, vor fi date toate in vileag!


  38. nu vorbesc escatologic, ci pastoral.

    care păcate trec de faza din matei direct la faza prezentării în faţa bisericii?


  39. dar nu asta era dezbaterea!…


  40. Iata ce apare azi in Cotidianul: http://www.cotidianul.ro/index.php?id=14908&art=37443&cHash=e45405a2fb


  41. Fr. Mrius va amitim de…(E o întîmplare superbă cu fratele Marcu Nichifor la acest capitol, să îmi aduceţi aminte să v-o spun)…astepam intamplarea..


  42. E scrisa deja, Nemesis, uitat-te cu atentie. A doua zi am scris deja.


  43. Se face o mare confuzie. Ton a turnat la securitate nu cand era pastor ci in perioada lui de cadere. Dupa ce s-a pozait si a devenit pastor a fost hartuit si persecutat de catre securitate. La Ploiesti a fost perioada lui cea mai grea, cand a fost hartuit de securitate timp de vreo 6 luni, zi de zi. A fost batut, arestat, a avut domiciului fortat. Ton povesteste in cartile lui ca era chemat zilnic la securitate si interogat, batut uneori, torturat psihic pentru a-l face sa se lepede de credinta. Ati putea spune ca nu exista nici o garantie ca ceea ce spune el este si adevarat. Eu va spun ca exista dovezi. In acea perioada predicile lui erau cele mai puternice. Tot in acea perioada un ofiter de securitate a murit in timp ce asculta casete cu predicile lui cu scopul de ai gasi o vina. Un alt ofiter care il ancheta a murit in conditii misterioase iar fata unui alt ofiter care il ancheta a murit intr-un accident de masina. Asta i-a cam ingrozit pe securisti si l-au lasat in pace.
    Unul din batranii bisericii crestine dupa Evanghelie din Ploiesti, care se stia ca este informator, a spus ca un ofiter de securitate destul de ingrozit l-a intrebat ce sa faca , ca mor ofiterii care il ancheteaza pe Ton. El l-a sfatuit sa-l lase pe Ton in pace daca vor sa aiba liniste. Dupa episodul asta Ton a fost lasat in pace si la putina vreme dupa aia a plecat la Oradea.


  44. La ora actuala Romania este condusa clanuri securiste. Se pare ca sunt doua clanuri rivale care se lupta pentru preluarea totala a puterii. Dosariada nu este nimic altceva decat o arma cu care sunt eliminati cei incomozi. Cazul Mona Musca este mai mult decat relevant. Cat timp Mona Musca nu a fost incomoda nimeni nu a deranjat-o cu dosarul. In momentul in care insa a criticat magariile PNL-ului i-au publicat dosarul si au distrus-o dpdv politic. Nu vi se pare ciudat ca CNAS are doar dosarele informatorilor si nu dosarele de cadre ale ofiterilor?
    Sa va spun experienta mea. LA 14, in primul an de liceu am fost chemat de prfesorul de fizica in cabinetul lui. Acolo mai era un tovaras. Au inceput sa ma intrebe ce s-a intamplat in clasa cu cateva zile in urma,cand un coleg adusese o revista porno.
    Au inceput sa-mi spuna ca stiu ca sunt un baiat bun si ca sa ii ajut ca sa nu se mai intample astfel de lucruri in clasa. Tipul ala (securistu) mi-a spus ce trebuie sa fac si mi-a spus ca trebuie sa merg la militie sa dau o declaratie. La militie m-au bagat prin niste scari intunecoase intr-un beci semi intunecat. Acolo am fost preluat de un alt ofiter caruia nu am putut sa-i vad fara complet din cauza semi intunericului. Acolo mi-au dictat ce sa scriu in declaratie si m-au pus sa semnez un angajament de colaborare. M-am speriat destul de rau cand m-au bagat in beciul ala. Aveam totusi 14 ani nu 20.
    Proful de fizica urma sa fie omul de legatura. M-a mai intreba din cand in cand daca nu am noutati si i-am spus ca nu. Asta a fost totul in anul I de liceu. atunci. In al II lea an de liceu m-am mutat la un alt liceu si nu am mai fost deranjat iar in anul III parintii sau mutat in alt oras. In anul IV m-au chemat la militie ca sa restabileasca contactul. Nu am dat nici un fel de declaratii. Am plecat in armata si apoi la facultate. La facultate, abia in anul III am fost contactat de doi ofiteri de securitate, intr-o camera intunecoasa din secretariatul facultatii de electronica. Mi-au spus cine era ofiterul de legatura cu care trebuia sa colaborez ( prefesorul de matematica Zaharia ,fac. electronica si telecomiunicatii, 80-86). Le-am spus ca nu mai vreau sa colaborez cu securitatea, m-au amenintat dar in final nu au avut ce sa-mi faca. Acel profesor de matematica m-a picat la primul examen desi am stiut subiectele. Asta a fost totul. Acum CNAS dupa legea de azi mi-ar da verdictul de colaborare cu Securitatea ca politie politica. In schim acel profesor de matematica, care era ‘superiorul’ meu si care avea grad de ofiter este curat ca lacrima.
    Cam astea erau metodele de lucru ale securitatii. Recrutau tineri sau chiar copii, ii tineau in ‘hold’ si ii activau mai tarziu. Daca aveai curajul sa refuzi colaborarea scapai,daca erai fricos colaborai cu ei. Asta e


  45. Necaz mai mare era sa incepi ca naivu’ sa colaborezi si pe urma sa te trezesti, sa-ti para rau si sa incerci sa scapi.
    Mai ales daca ai inceput deja sa torni si sa le sti metodele.
    Grav de tot era daca erai curat moral si n-aveau cu ce te agata.
    Atunci te eliminau.
    N-aveau de ales.
    Asta era meseria lor.
    A fi calau era partea cea mai neplacuta a meseriei si se apela doar in cazuri extreme.
    Era un fel de tatonare, un sah criminal, un fel de mai multi Tomi si un Jerry parasit de „colegi”.
    Ce nu stia nici Pilat, nici tortionarii, nici „colegii” era ca in persoana aceea pricajita si parasita judecau pe Fiul lui Dumnezeu, Creatorul lor, Creatorul Universului, Regele Gloriei care se va arata sa-i glorifice pe Cei ce au pretuit mai mult Gloria Harului Sau decat placerile de o clipa ale pacatului.
    A masik testver.


  46. Pentru Fricosul
    Iti spun un lucru. La 14 ani nu erai constient exact ce se intampla. Mie mi-au spus doAR sa ii ajut si sa le spun ce se intampla in clasa. Cand am fost insa bagat in niste beciuri intunecoase si tot ‘interviul’ s-a desfarat in obscuritate, fara ca eu sa-i vad fata ofiterului,vorba lui foarte grava, iti spun eu ca faceai pe tine de frica si semnai angajamentul care ti-l puneau in fata. Astazi copii la 14 ani sunt mult mai dezvoltati decat atunci. Si mai era un lucru. Romanii erau ingroziti de SECURITATE. Astazi sunt multi curajosi care se dau mari dar atunci toti tremurau de frica.

    Dar hai sa facem o comparatie:
    Daniel Daianu, fiu de securisti, el insusi ofiter de securitate 3 ani, posibil ofiter sub acoperire si astazi va reprezenta Romania in Parlamentul European. El este bun chiar daca a fost ofiter de securitate, din parinti securisti.
    Iosif Ton, informator al securitatii in tinerete cand era excomunicat dar un anticomunist foarte virulent dupa convertire. El nu mai este demn sa fie pastor din punctul unora de vedere.
    Titlul pompos al articolului din Cotidianul este mincinos. ‘Pastorul Iosif Ton’ nu a fost colaborator al securitatii,’Ateul Iosif Ton’ da


  47. […] de internet si are o reactie publica la marturisirea fratelui Iosif Ton. Patratosul isi spune si el parerea si chiar raspunde la unele intrebari pe care mi le pusesem si eu pe vremea cand aparuse pe masa […]



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: