Reacţia pastorului Paul Negruţ faţă de mărturisirea pastorului Iosif Ţon

Iubiti frati colegi,

Cunoasteti faptul ca nu sunt un adept al internetului ca mijloc si mediu al clarificarilor teologice sau ecclesiale. Nu doresc sa ma abat de la chemarea pe care o am de la Domnul de a predica Evanghelia.

Dar astazi, in mod exceptional, doresc doar sa atrag atentia asupra faptului ca asistam la o deformare periculoasa a invataturii si practicii privitoare la pocainta.

Interviul fratelui Iosif Ton de la BBC aduce in fata noastra o forma de pocainta triumfalista, imbracata in haina de victima, care are menirea de a-i face pe cei care propovaduiesc pocainta biblica sa se simta vinovati, iar pe cei care au fost informatori ai securitatii sa se simta martiri indreptatiti sa primeasca admiratia fratilor.

Psalmul 32 ne prezinta un model Biblic al pocaintei.

In legatura cu afirmatia caau fost multi pastori baptisti care au colaborat, cred ca asistam la o situatie bizara. De indata ce a aparut legea deconspirarii fostei Securitati ca politie politica, Consiliul Uniunii Baptiste a hotarat ca toti pastorii sa dea o declaratie notariala pe proprie raspundere in care sa precizeze daca au colaborat sau nu cu fosta securitate.

Din cate cunosc eu, in declaratiile care au fost date nimeni nu mentioneaza colaborarea cu fosta securitate. Daca se compara afirmatia facuta de fratele Iosif Ton cu declaratiile pastorilor baptisti avem o mare problema. Doua afirmatii contradictorii nu pot fi amandoua adevarate. Ori pastorii au mintit cand au dat declaratia notariala si atunci este grav atat din punct de vedere spiritual cat si penal, ori afirmatia fratelui Iosif Ton este fara acoperire.

Referitor la confesarea in interiorul cercului de fosti informatori si auto-reabilitarea in acelasi cadru, nu pot spune altceva decat ca este impotriva invataturii biblice si a practicii bisericii in decursul istoriei.

Dupa Scripturi, pastorii care au fost informatori trebuie sa marturiseasca in fata Bisericii si a celor pe care i-au vandut, sa
ceara iertare si sa repare daunele pe care le-au produs. Dupa ce mi-am citit dosarul la CNSAS am constatat ca au fost oameni care s-au pus in slujba securitatii comuniste pentru a-mi distruge caracterul, lucrarea si familia.

La comanda securitatii au dat declaratii mincinoase, au raspandit zvonuri calomnioase, au scris scrisori anonime si le-au
raspandit prin biserici, au dat informatii despre lucrari si persoane care au avut de suferit, etc. Oare pocainta acestor informatori inseamna sa se adune ei intre ei si sa se deslege unul pe altul? Cred ca dupa ce au savarsit pacatul de a-si vinde fratii, acum savarsesc pacatul de a-si acoperi pacatul cu pocainta nebiblica.

Am afirmat ca nu voi da numele celor ce m-au vandut la securitate pana cand nu stau de vorba personal cu fiecare, tocmai pentru ca doresc sa mergem pe calea biblica a pocaintei si repararii. Dar nu pot accepta pocainta falsa a nimanui si prin tacerea mea sa las impreia ca ceea ce se intampla este corect din punct de vedere biblic!

In istoria Bisericii, calitatea de Confesor (duhovnic) au avut-o numai aceia care in perioada prigoanei nu s-au lepadat si nu au tradat. Pe acei oameni ai lui Dunezeu i-a considerat Biserica vrednici sa asculte marturisirea celor care au tradat pe frati si s-au lepadat de Hristos.

Prin harul lui Dumnezeu sunt pastori si frati baptisti care nu au cedat santajului, presiunilor, amenintarilor sau ademenirilor vrajmasului si au ramas langa Domnul in ciuda tuturor incercarilor.

Oare de ce nu vor sa se pocaiasca informatorii la lumina, ci prefera obscurul unor pseudo-confesari? Oare nu continua sa traiasca mai departe in minciuna dand impresia ca sunt curati cand de fapt nu sunt?
De ce trebuie sa aflam de pe internet sau din mass media despre informatorii baptisti? De ce pocainta la radio si la televizor si nu pe genunchi, inaintea Domnului si a bisericilor pe care le-au vandut?

Propun sa avem un timp de rugaciune si zile de post si sa cerem de la Domnul vremuri de pocainta, de curatire, de iertare si reabilitare.

Fiul risipitor nu a fost reabilitat in cercul altor fii risipitori ci acasa in prezenta Tatalui si a familiei. Toti au aflat ca acest Fiu a fost mort si a inviat. Bucuria familiei vine dupa pocainta Fiului.

Cu aleasa pretuire in Hristos Domnul,
Paul Negrut

Nota mea: această scrisoare a fost trimisă mai multor pastori din ţară şi din străinătate ca reacţie publică la declaraţii publice.

Acum şi „Cotidianul” despre Iosif Ton

Cotidinanul reia istoriile de la BBC, condimentează cu cele găsite pe bloguri şi improvizează un articol din care nu poţi alege mare lucru în afară de titlu. De fapt repovesteşte, mai prost, tot ce a auzit. Şi inexact. Presă românească scrisă lăutăreşte, „după ureche”.

Din punct de vedere jurnalistic articolul suferă cumplit. Se chinuie cu spume. Nu aduce nimic nou. Nu se apleacă spre analize, nu prezintă problematica.

În sfîrşit, articol „de modă” şi de audienţă, că tot veni subiectul. Dacă putem da în baptişti? S-o facem.

Nu sînt de acord cu titlul foarte „jurnalistic” (este un eufemism) al „producţiunii” Mirelei Corlăţan. Deloc! Dar asta-i presa!

Semnalez articolul din cauza dezbaterilor şi comentariilor care au început să apară în josul lui, dar şi pentru că redă reacţiile lui Emil Hurezeanu şi ale dr. Otniel Bunaciu faţă de eveniment.

Se pare că problema este destul de serioasă încît Paul Negruţ şi-a rupt embargoul autoimpus şi intră în spaţiul electronic pentru a face cîteva declaraţii legate de mărturisirea pastorului Iosif Ţon. Un comentariu îi aparţine.

„77 | Paul Negrut-(18-10-2007 14:03)

Sunt pastor baptist din anul 1981 si cu ajutorul lui Dumnezeu nu am colaborat cu securitatea. Cunosc multi pastori si enoriasi baptisti care nu au beneficiat de statutul de celebritate religioasa, dar care lasa in urma o marturie frumoasa de adevarati copiii ai lui Dumnezeu. Cred ca toti informatorii si tradatorii au dreptul la pocainta si iertare in conformitate cu standardele Scripturii. Omului care s-a pocait si a primit iertare ii sade bine smerenia! Dumnezeu sa se indure de noi!”

Ce va urma?

S-ar putea să dea o declaraţie mai ascuţită decît aceasta?

Ar fi în premieră!

Chris cîntă ….. „electrizant”!

Adamaica, bravo ei, face o critică foarte pertinentă piesei pe care Chris o cîntă pentru o competiţie. Nu comentez competiţia.

Eu sînt mult mai ferm cu ce am auzit.

E o prostioară. O aiureală. Cîntecul, se înţelege. Dacă astea-s criteriile după care o piesă ajunge aşa de sus în respectivul festival, atunci sînt lămurit. O lăsăm baltă. Nu merită atenţia.

De ce sînt aşa de ferm? Uitaţi-vă şi voi, ascultaţi şi voi!

Adamaica a fost foarte elegantă. Vocea aia care promite, aia unde-i, Adamaica?

Puteţi să cîntaţi piesa prietenei, că n-o să-şi dea seama că este despre Altcineva.

Atît putem, Doamne iartă-ne!

PS.

Nu mai spun, că îmi creşte adrenalina iar. „Electrizant” cîntec. Electronizant, tocătoare de nervi….

Şi tipa aia care se mornăie şi oftează în spate acolo, ce rol are? Pe cine în-rolează (rolul cui împlineşte)? Ah… Aia-i aia de care e aproape el? De care îl despart secundele şi ruinele?

De ce la urmă, deşi cîntă de prin ruine, cîntă ca din borcan de parcă se strînge de nas?

Iertaţi-mă că nu sînt aşa de elegant ca Adamaica data asta (adevăru-i că nici alte dăţi nu prea mi-a reuşit), dar cred că merităm ceva mai bun!

Halal Penielu, Hillsongu şi alte „festivale” care promovează astfel de muzică!

Cum se poate photoshopiza un Papă-n flăcări?

Iertaţi-mi necredinţa!

Zilele trecute un ziar anunţa cu mare entuziasm că Papa a apărut în mod miraculos la o manifestare. Papa care a murit, nu acesta.

Iată despre ce este vorba.

Acum!

De ce neapărat este Papa?

Dacă este Moise?

De ce este Papa Ioan Paul al II-lea?

De unde ştim asta? Dacă este alt Papă?

De ce imaginea cu pricina pare Photoshopizată?

Uitaţi-va la partea dreaptă lateral şi sus!

Oricine a lucrat în Photoshop ştie că nu durează mai mult de 15 minute ca să faci efectul acela şi să decupezi un pic flama ca să iasă ce trebuie.

Chiar nu avem de ce ne mai minuna în creaţia Domnului şi în viaţa omului de trebuie să apelăm la astfel de miracole jalnice? Am mai auzit că într-un cartof s-a arătat o cruce, într-un copac s-a arătat, chiar în tăitură Maica cu Pruncul.

Nu vreau să scriu un capitol din Manualul Ateistului şi nici să jignesc evlavia populară pentru astfel dee lucruri. Cred numai că Dumnezeu ne dă motive de uimire mai mari decît acestea şi merită să ne uităm la acelea şi să ne minunăm cum se cuvine.

Un beţiv care se lasă de beţie şi care încetează să îşi mai bată nevasta şi copiii, un ateu în care se naşte flacăra credinţei este o minune mai mare decît flacăra asta.