h1

Prof. dr. Ioan Bunaciu despre trecutul seminarului… şi nu numai

Octombrie 20, 2007

Daniel Brînzei pe blogul său publică o scrisoare care nu are nevoie de multe comentarii.

Eu din nou mă abţin.

Mă abţin de la comentarii, dar cred că voi veţi găsi destule explicaţii pentru multe lucruri.

Dumnezeu să se îndure de noi. Atît pot să spun!

16 comentarii

  1. Tot nu pot sa inteleg unde a disparut „simtirea” dintre frati?
    Citesc scrisoarea lui Pustan(scrisa chiar mai „din topor” decat predicile sale-asta e farmecul lor!), scrisoarea lui Bunaciu, si-mi doresc sincer sa fii trait intr-o comunitate ca cea a esenienilor, izolat de politic si de orice mizerie care strica „undelemnul” crestinismului.
    Si daca ne indoiam ca n-am stins de tot Duhul din cult, acu ne dam silintele s-o facem cu „deconspirarea” si urmarile ei.


  2. Sunt trist…


  3. Care ar fi folosul trării asemeni esenienilor? Am fi mai sfinţi? Am fi mai desăvârşiţi?

    Izolaţi? Pentru ce? Nu ne-a trimis Dumnezeu în lume? Nu ne porunceşte apostolul Iacov să trăim în lume dar fără să ne lăsăm întinaţi? Aţi fost mântuiţi în van? Aţi fost aduşi la credinţă printr-o reverie mistică? Nu aţi crescut într-un context social în care aţi fost favorizaţi prin ascultarea cuvântului?

    Pentru ce vă doriţi izolarea? Nu ne porunceşte Dumnezeu să dăm o socoteală dreaptă de credinţa noastră? Nu ne trimite ca pe nişte oi printre lupi? De ce să fugim în singurătate? Nu este oare dorinţa aceasta de ocrotire a propriei sfinţenii o mică dovadă de egoism?

    Nu sunt eu cel desăvârşit. Dumnezeu îmi cunoaşte păcatele. Nu pot trâmbiţa că sunt un sfânt. Dar mă lupt, şi nu mă lupt dând în aer ci mă confrunt şi mă judec. Nu o pot face singur, dar în Duhul pot…de fapt El poate.

    De aceea, haideţi să nu ne dorim lucruri nefolositoare, ci să judecăm în dreptate, chiar dacă suntem limitaţi, păcătoşi, şi plini de ranchiună. Va face Dumnezeu dreptate şi ne va da şi nouă înţelepciune dacă o vom cere.

    De ne-am judeca mai întâi pe noi…


  4. pt.Ciprian Simut: nu se poate vorbi metaforic pe blogg-ul asta? foloseam imaginea aceea pt a arata/ilustra cat rau a facut intromisiunea politicului in viata Trupului.
    Si tocmai tipul asta de atitudine(de a sari imediat la beregata interlocutorului) itita din balariile orgoliilor strica „undelemnul” crestinismului!
    …prefer si subscriu la tristetea de care pomenea Sacul!
    nu judec pe nimeni, dar asta nu ma opreste sa observ si sa-mi exprim(cum stiu eu!) durerea ca in loc sa existe o coeziune in dragoste intre noi-cei care aveam aceeasi nadejde-gasim dialoguri care nu zidesc,ci dezbina, nu alina, ci ranesc sau zgadaresc ranile mai vechi,etc.
    Am mai spus-o: eu am descoperit de putina vreme blogg-urile crestine, dar mi se pare ca se transforma in banca de pe ulita satului.Nu stiu daca ai avut contact cu o astfel de „societate”, dar te asigur ca acolo gasesti acelasi spirit ca in pestera de talhari.

    Haidem sa nu mai emitem verdicte,ci sa apreciem ce este bun din ceea ce au facut Iosif Ton, Bunaciu,etc , cu incredintarea ca totul va fi evaluat de Dumnezeu! Si doar asta conteaza!
    spunea cineva: ca sa judeci/critici un titan, trebuie sa te inalti la statura lui!


  5. pentru CiprianS:
    1.nu ţi-am anulat dreptul la exprimare.
    2.mi-am exprimat liber opţiunea, la fel ca şi tine, (mi-o exprim cum ştiu eu!).
    3.eşti subiectiv, şi judeci, la fel ca noi toţi. Nimeni nu este şi nu poate fi obiectiv.
    4.ai tot dreptul, nu de la mine dat, ci intrinsec, de a te alătura sacului în tristeţea sa, acum a voastră.
    5.dragostea nu presupune toleranţă ieftină.
    6.haide să apreciem toate progresele medicale născute din experimentele naziste şi executate pe deţinuţi.
    7.Dumnezeu oricum ne cântăreşte pe fie care în parte.

    Nu cred că ţi-s prea clare ideile în minte. Se transformă în uliţa satului? Poate îmi dai un exemplu de pe acest blog? Care informaţie de aici este dată numai pe bază de parolă pentru ca să justifice ideea de uliţă a satului?

    Ca să critici un titan trebuie să te înalţi la statura lui? Dar dacă titanul s-a coborât la statura ta? Pentru că îndemni la dragoste: de unde şi până unde justifică dragostea păcatul? Legat tot de titani: a judeca pe nedrept este un păcat, dar dacă judecata este justificată, adică dacă titanul a greşit? (acum vorbim la general, neavând pe nimeni în minte, sau vorbim teoretic, la nivel de principiu)

    Oare nu ne spune nouă apostolul Iacov că cei care învaţă pe alţii vor primi o judecată mai aspră? Asta nu înseamnă că cei care intră în lucrarea asta ar trebui să îşi dea seama de responsabilităţile slujbei?

    Şi oare cei care conduc biserici nu trebuie să fie un slujitor al celorlalţi? Adică, „ceilalţi” au dreptul să-l ia la rost pentru ceea ce face şi spune? E drept, Scriptura spune clar că împotriva unui presbiter să se ia cel puţin doi martori credibili, dar oare acest lucru nu scoate din nou la iveală responsabilitatea presbiterului şi a bisericii?

    Bine, dacă tu vrei, am sărit la gâtul tău, dar tu prin comment-ul tău, nu ai făcut la fel?
    Poate oi fi eu frustrat, mai ştii?

    (după cum bine veţi fi observat sunt ironic, material prost, spun unii.)


  6. dragii mei, probabil cel mai mult m-a impresionat in toata scrisoarea abordarea, metoda, este de studiat.

    Draga Cipri, asta m-am chinuit de un an de zile incoace, ca acest spatiu sa nu devina un loc care sa semene cu bancutele de la portile noastre balcanice.

    Nu intotdeauna am reusit.
    Credeti-ma aofst foarte foarte greu. Nici fratele Iosif n-a reusit sa tina masa rotunda mai mult de citeva luni si avea de „tinut in friu” numai 700 de „guri”.

    Eu am trecut de 800 luna asta. Credeti-mă ca este faorte faorte greu sa mentii o atmosfera cit de cit decenta, si asta nu pentru o ora de curs, nu pentru doua ore de slujbă, ci pentru 364 de zile din an, inclusiv duminicile.

    Cu multe scadinte, cred ca am reusit putintel sa deschidem o noua era in ceae ce priveste dialogul in spatiul evanghelic. Ionatan si altii au facut-o pe yahoo.groups sau in alte spatii, dar aceste mediu este cu totul nou si cu mai multe capcane.

    Toata constructia asta fragila depinde si de voi!!!
    Depinde de efortul vostru de a nu va lasa prinsi in mici rautati, in comentarii care ranesc cum ati patit-o unii dintre voi deja.
    Nu ajuta la nimic daca ne scribim repede si ne luam jucariile si plecam.

    Da, unii sint dezamagiti deja de bloguri dupa citeva saptamini de vizitare. Sint de acord. ESte foarte multa mizerie inmprejur. Dar vorba unei prietenie, tocmai de asta se merita sa ramii, pentru a aduce o lumina.
    Cea mai buna abordare a intunericului nu este sa incepi sa te plingi de umbra, ci sa aprinzi o luminare.

    Nu ajuta nici daca ne sictirim unii pe altii rapid.
    Am incercat sa evit epitetizarea in favoarea argumentatiei.
    Am promovat analiza, in dauna metaforicului.
    Am incercat sa descurajez agresivitatea, indecenta, neamu prost, gura spurcata, bascalia, ironia groasa, prostia.
    Le-am amendat si fugarit (de fapt numai cu vreo 10 persoane am facut-o, cred)

    Am fost undeva intre grupul de discutii, forum, sezatoare (ca s-au spus si basme si glume), dar a meritat efortul.

    Pina nu se ridica un alt forum, grup, blog, pagina mai stiu eu care sa ma inlocuiasca si sa continuie ce am inceput, voi sta inca in strada sau in Agora sa strig cu felinarul in mina.

    Stiu ca nici apostolului Pavel nu i-a convenit cind a fost ridiculizat in Piata Atenienilor, dar a ramas acolo si a predicat.

    Si eu am aceeasi senzatie de foarte multe ori, sint luat peste picior, amenintat, pus sub embargou („daca mai scrii chestii din alea pe blog, nu te mai invit anul viitor la evanghelizare la biserica la noi”) etc.
    Este un pret personal si institutional pe care l-am platit pentru o idee şi pretul nu este mic, pentru ca ideea este mare.

    Poate că va reusi cineva sa faca ceva mai mult si mai bine decit mine. Nu mă consider un tip foarte original, dar cred ca am deschis un drum pe care se poate merge frumos, daca cineva doreşte.

    Vorba fr. Daniel Branzei, „ce fericiti ar fi fost apostolii să fi avut internetul la dispozitie”.

    ma bucur ca am molipsit pe atitea de blogagita acuta.
    La unii s-ar putea sa se cronicizeze 🙂

    Am si antidotul, am tratamentul. L-am descoperit si s-ar putea sa iau Premiul Nobel pentru sănătate mintală cu el, dar deocamdataă este secret.

    Poate ca dintre cei molipsiti se va ridica cineva care sa faca un pic de jurnalismmai bine ce am incercat eu…


  7. Nimic nu justifica pacatul, dar stiu ceva care-l acopera, il iarta si-i mai da o sansa pacatosului: este vorba de dragostea pe care a sadit-o,nu doar in tine si in mine,Dumnezeu!
    In „calatoria” aceasta ne-am putea opri sa invatam cate ceva din felul in care si-au exprimat-o, au lasat-o sa curga inafara, predecesorii nostrii.

    Daca in prima faza am vrut sa ridic manusa, mai apoi m-am oprit – si nu din lasitate!
    Nu ma consider atacat, cu toate ca tonul agresiv razbate printre randuri.Si consider ca nu te-am atacat si ca n-am facut nici o aluzie directa!
    Ce-mi doresc eu de la blogg-uri? doresc sa „miscam” ceva – nu doar cuvintele! Reciteste ce-am scris si cred ca vei intelege asta.
    Cred ca ne-ar sta mai bine sa luminam inafara prin faptele neprihanirii, in nici un caz prin ceea ce facem noi: dezbinari, ironii, dispretuiri – in numele orgoliilor, de la crestinii de rand pana la cei sus-pusi.asta ma intristeaza si ar trebui sa intristeze pe fiecare!

    Repet: nu sunt impotriva disciplinarii, dar sunt impotriva linsarii de orice fel!
    Respecte!


  8. a „misca” ceva in mediul nostru evanghelic: ar insemna si sa continuam initiativa avuta de Cornel Miron pt ajutorarea fratilor lucratori!


  9. interesanta interpretare data de „bunelu.” Unde este adevarul si cat de mult ne-ar ajuta daca l-am cunoaste? Ne-am ajuta oare sa fim mai iertatori, mai ingaduitori? Imi place cum deschide fratele Branzei articolul, „Adevarul este obiectiv, dar fiecare dintre noi il privim cu subiectivitate.”


  10. Cum poate şti cineva dacă mişcăm sau nu ceva în afara blogului? Ce te face să crezi că nu mişc nimic?

    Tu poţi mişca ceva pe blog? Nu ai cum, pentru că spaţiul e virtual, nu fizic. E mai uşor să presupui că interlocutorul tău nu mişcă nimic, ci doar scrie. La fel pot crede şi eu, dar pentru ce aş crede aşa ceva? Eu nu cred că e cineva făţarnic pe acest blog. Altfel spus, eu sunt ferm convins că tot ceea ce se scrie de către fiecare în parte este ceea ce are în adevăr şi în lăuntrul său. Adică, ceea ce scrie şi trăieşte. De aceea, în funcţie de ceea ce scrie consider că şi mişcă în afara blogului.

    Dacă vine vorba despre mila lui Dumnezeu, am dat şi eu de ea. De fapt ea a dat peste mine. Ştiu care sunt păcatele de care m-a iertat, şi ştiu pentru ce mă îndură. Ăsta deja e alt subiect.

    Mi-e de prea puţin interes motivul ridicării mănuşii. Ai ridicat-o. Gestul denotă plata cu aceeaşi monedă. Dragostea despre care vorbeai este valabilă şi eficace, chiar şi în cazul nostru. Totuşi, nu mai citiţi printre rânduri decât acolo unde se cere. Nu am ascuns nimic în spatele cuvintelor. Tot ce am avut de comunicat am scris în rânduri, nu printre ele. Evident, poţi la fel de bine să citeşti printre rânduri, dar în cazul comentariului meu nu vei găsi nimic acolo, printre rânduri. Cauţi să înţelegi, citeşte rândurile.

    Ca să ne putem convinge că mişcăm ceva (chit că pe spaţiul virtual nu poţi mişca fizic nimic adică acţiunile nu pot fi văzute şi nici confirmate, se poate doar scrie) ar fi interesant să fie, undeva, o cameră video care să ne transmită fără oprire toate acţiunile. Aşa că în timp ce scriu să fie redate imaginile care să arate că am mişcat ceva.


  11. Mda, putem face din dialogul asta un perpetuum mobile!
    Nu stiu de ce te simti acuzat/atacat: eu faceam un indemn, dadeam un sfat general-valabil,etc!
    Eu zic sa-i mai lasam si pe altii sa scrie: tu ai interpretat gresit imaginea cu esenienii si de-aici,iata-ne! Deci, eu am scris primul, asa ca ma opresc!

    Ideea cu camerele e faina! ceva asemanator am prins la Beni Faragau, doar ca el o folosea referindu-se la Judecata!
    Da, chiar am sa-l rog pe Cornel Miron sa ne transmita la sfarsit de luna cum stam!Eu ma gandesc chia sa-mi provoc prietenii la a renunta (asa cum am propus pe blogg) la o sticla de Cola/sapt. pt „miscarea” asta!


  12. Draga Marius, ai dreptate! imi doresc sa aprind o lumanare pt alungarea intunericului prin acest blogg.
    Sper ca ai remarcat ca -legat de transformarea blogg-urilor – ca imi exprimam o teama in ceea ce priveste orice blogg crestin(n-am facut si nu vreau sa fac acuzatii gratuite, asa cum foarte usor se pot face in existenta virtuala,nefondate de cele mai multe ori!-de aceea m-am ferit mereu de „contre”)
    Iar daca am folosit adresarea directa catre cineva a fost pt o clarificare sau pt un sfat, tocmai voind sa-mi aduc prisosul pt a construi ceva, nu pt a-mi hrani nevoia de semnificatie!

    Cu ce n-am fost de-acord, am subliniat-o la acel timp!dar sunt aici,si am senzatia „cronicizarii”!

    in legatura cu apostolii si/sau parintii Bisericii si internetul, cred ca am fi avut mult mai multe concilii si,poate, mai multe schisme!


  13. draga Ciprian, ma bucur ca ramii si ca ajuti…


  14. Deplorabil, despre scrisoarea cu pricina vorbesc. Ca pe blog discutiile vad ca au luat-o putin aiurea.
    Zic, deplorabil: „Dacă m-ar fi rugat să intervin şi dacă ar fi fost gata să îşi ceară iertare pentru gestul nesăbuit pe care l-a făcut aş fi intervenit cu siguranţă în favoarea sa”.
    Cat „curaj”, cata asumare a responsabilitatii, cata „demnitate”, cata gandire crestina… Si cand ne gandim ca era directorul seminarului…
    Vorba frantuzului: chi se schiuz sachiuz.
    Slavit sa fie Domnul care ne da mantuirea in Isus HRISTOS.


  15. Citez din scrisoarea Lui Ioan Bunaciu: „Tordelaşul” a fost o numire ironică pe care au dat-o ei “orei de părtăşie” a celor “cinci mari”: Iosif Ţon, Vasile Taloş, Iosif Sărac, Vasile Brânzei si Pascu Geabou…
    Tu împarţi oamenii care au slujit în acea vreme în colaboraţionişti şi contestatari. Eu am preferat să îi consider pe unii păstori care şi-au văzut de Evanghelie mulţumind Domnului că pot să predice Evanghelia într-un regim ostil acesteia. Pe ceilalţi i-am numit de obicei “ţonişti”, înţelegând prin aceasta oameni cu scopuri nemărturisite principalul dintre acesta fiind să plece în S.U..A..”
    Sa inteleg ca cei cinci mari au acceptat in mijlocul lor pe unul despre care stiau ca a fost si inca era un colaborator in timp ce cei din conducerea Uniunii si a Seminarului nu-l considerau astfel? Mai mult, sa fi fost Ton un colaborator , om al securitatii, care sa lupte impotriva insasi aparatului din care facea parte? Suna a „distrugerea imparatiei din launtru”


  16. da, Cristi B. Ai observat exact ce trebuie.
    felul in care se desfasurau relatiile institutionale pe vremea aceea este una, dar sa o mai si spui in public, fara nici un fel de jena, cu „interventiile”, cu Dardalasul.

    Neutru, mai sint si alte cazuri in care Securitatea a creionat un profil de persecutat si de fapt respectivii au functionat ca informatori ai regimului (P. Dugulescu, N. Gheorghita?, daca ar fi sa credem ce spune Dan Mitrofan…dar, el este un amator, nu? un „incompetent” etc. aşa că rămînem la ce spun ceilalţi)

    Draga NEtrule, securitetea si-a imprrtit oamenii in trei sau patru categorii in bisericile noastre.

    Este foarte interesant de analizat aceasta tipologie.
    Crede-ma ca merita scrise doctorate pe tema asta.

    Erau eroii care au fost frinti, dar se foloseau de credibilitatea lor.
    Erau falsii eroi, care au fost dintotdeauna ai lor, dar le-au construit ei o aura de eroi
    Erau colaboratorii de serviciu, traditionali, cei care recunosteau pe fata ca au colaborat si vor colabora. Erau senini, gen Mara si Bunaciu. Aveau un intreg aparat ideologic de argumentare.
    Erau cei care jucau la un alt nivel, educati in Apus, rafinati, stilati, despre care se stia ca colaborau, dar nu recunosteau niciodata, nici in privat, nici in public.
    Erau informatorii de ocazie anonimi,
    erau colaboratorii platiti „cu ziua” sau „cu informatia”
    Erau, cel mai grav si cei mai grei, cei angajati, cu grade in securitate, care acum sint cel putin colonei sau cu grad de general in rezerva, sub acoperire, si cu pensii ametitoare. Acestia nu vor fi deconspirati niciodata. Nici dupa moarte.
    Imaginati-va situatia in care „un frate” de-al nostru ar fi profesor la o scoala de cadre ale securitatii si ar preda un obiect care sa se refere la „metode si tehnici de anihilare sau compromitere ale mişcării protestate şi neoprotestante” sau „”… mai bine mă abţin că deja spun prea multe.

    Iertaţi-mă, am o imaginaţie mult prea bogată. Aşa mi-a spus mama cînd eram mic.



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: