Ospitalitatea şi mîncarea românească…”au fiderzin”!

Se pare că nu mai sînt aşa de căutate de nemţi.
Ieri am aflat că operatorii de turism din Germania nu mai sînt interesaţi de România.

Din dou motive.
Le-am observat şi eu, cred că şi voi:

1. Raportul dintre preţ şi calitate lasă de dorit. Peste tot. Una este reclama, alta-i mîncarea.
Am încercat în acest concediu în cîteva locuri mîncărurile tradiţionale.
Gulaşul era un fel de ghiveci făcut din tot ce rămăsese de la vreo trei nunţi.
Am încercat tochitura. Pînă şi moldovenii au uitat cum se face.
Nu ştiu unde or fi învăţat acei bucătari să facă mîncărurile tradiţionale rămâneşti, dar n-aveau nimic în comun cu ce ştiam eu.
Micii? Acum sînt mari, nu mai sînt mici şi sînt foarte elastici.
Condimente din belşug ca să nu mai simţi gustul cărnii.

2. Ospitalitatea specifică românească. Este o poveste apusă în urmă cu vreo patru sau cinci ani.
A dispărut generaţia celor care abia aşteptau să le fii oaspete.
Unii care fac parte din noua generaţie de patroni de han sînt nişte parveniţi care nici măcar nu ştiu cum să te tîlhărească elegant.
Singura diferenţă dintre tîlhăritul la drumul mare şi opritul la un astfel de han este că nu îţi dă nimeni în cap ca să îţi ia banii.
Servicii proaste, figuri de şmecheri şi cam atît.

Deci,
trăiască şi înflorească ospitalitatea românească.
are nevoie, că s-a cam ofilit.

Unde să mîncăm şi noi mîncare românească în România? N-avem unde.
Mergem în -Florida, am auzt că au un restaurant românesc bun şi s-au molipsit de la americani. este curat şi toată lumea zîmbeşte frumos.

Mergem, că merită.
De-aia merg şi nemţii de la noi!

Ce-au, domle, mîncarea şi ospitalitatea noastră? Ce-au?

Pai au….”au fiderzin”! Au…! (În traducere liberă „Oooops!”)

Cu riscul de a mă repeta… repet!

Repet azi, după ce am fost la biserică, unde am trăit anticiparea bucuriei escatologice, repet ce-am spus la început cînd am deschis blogul:

„La început Dumnezeu a făcut lumea rotundă, la sfîrşit o va face cubică… „(adică un pic pătrăţoasă 🙂 )

Eu nu fac altceva decît să încerc să mă păstrez lucid, din răsputeri, pentru vremea cînd ne vom întîlni după porţi în Cetate.

Să ne vedem în CUB, fraţilor!

Pătrăţosu

Cînd e Sfîntu Marius?

S-ar putea să existe în calendarul catolic. Nu ştiu. Dar sfîntu Naum? De ce îmi pun întrebarea asta?

Pen că ieri am auzit că doctorandului ministru al învăţămîntului i-a mai trecut ceva prin minte.
Profesorii cer salarii decente, dar le-a redus bonurile de concediu. Tuturor, democratic. Să fie toţi la fel de săraci şi la fel de frustraţi.

Dar.. probabil ca să îl impresioneze pe noul patriarh i-a trecut printre neuronii între care este destul spaţiu, iată, o nouă chestie reformatoare.

Fiecare angajat va primi patru bonuri în valoare de 300 Ron de patru ori pe an. Unii vor primi doar de trei ori, alţi doar o dată.

Fiecare angajat va primi bonuri de Paşti şi de Crăciun, de ziua de naştere şi de ziua onomastică, dacă a avut norocul ca părinţii să îi pună vreun nume care se găseşte în Calendarul Ortodox.

Deci, ce ne facem cu musulmanii? Ce ne facem cu evreii? Ei nu vor primi bonuri de Paşti şi de Crăciun.
Vor primi bonuri doar atunci cînd sărbătoresc ziua de naştere, nu?

Ce mă fac eu? Dar copii mei.
Deşi le-am pus nume din Biblie, n-au dreptul să ia bonuri, că numele lor nu se găsesc în calendar. Nu-i cheamă Ioana şi Vasile.

ŢAra lu Papură Vodă în care fiecare incompetent face ce-i tună şi abia după ce scot porumbelul pe gură îşi dau sema cît de penibil sună.

Consiliera ministrului dădea din colţ în colţ ieri că nu putea răspunde la întrebări legate de discriminare.
În final a spus că se va uita şi în calendarul catolic să vadă ce nume sînt pe acolo.

Dumnezeule mare!

Dă-ne ori miniştri competenţi, ori calendare în care să fie trecute toate numele tuturor amărîţilor care îşi strică nervi şi laringe în şcolile de ţărişoara asta.