h1

TV-eşnicia s-a născut la ţară!

octombrie 29, 2007

„Veşnicia s-a născut la ţară!”. Ce prostie!

Veţi sări iar pe mine ca la Mioriţa! 🙂

Rar mi-a fost dat să aud o asemenea enormitate. Un prieten are o tolbă în care adună ce i se pare lui că este o „tîmpenie”. Nu comentez acum criteriile de adunare, dar o asemenea spusă este demnă de atare tolbă.

Noroc să se repetă rar. Mai des se repetă pe România Cultural, la emisiunile despre etnologie, etnografie etc.

Exemplu.

La Carrfour este promoţie. 200 lei (RON) televizorul.

Care credeţi că sînt cei mai fometoşi clienţi. Cei care se plîng că nu ştiu cît costă hectarul de arat etc.

Unii, nu toţi, dar unii spun de lene asta.

De ce?

Pentru că toate satele din Ilfov şi Dîmboviţa s-au umplut de televizoare, cîte unul pentru fiecare cameră. Pleacă ţăranii noştri cu veşnicia în inimă, dar cu tembelizoarele, cîteştrele bucăţele,  în maşini ca să îşi smintească mintea şi copiii.

Vai de tata ei de naţie! (Că noi taţi avem, n-avem mame ca naţiune, ca să spunem „vai de mama ei de naţie”, vă aminţiţi, Decebal şi TRaian! 🙂 )

Vai de noi! Ce viitor are ţara asta cu un neam care se prosteşte pe zi ce trece în faţa televizorului? Zi şi noapte!

„De ce cumpăraţi, domnu, atîtea televizoare? ”

„Păi, d-aia, că vine iarna, ce să facem în casă, eu, la meci, muierea la telenovele, copiii la carton…., aia-i, dacă ne-a dat bonuri şi astea e eftine acu…. ce să facem.”

„Păi şi cînd se termină iarna le vindeţi?”

„Nooo, da ce-s prost! Iau dividiu şi dividiuri cu Vacanţa Mare şi cu Leana şi Costel, mai punem aşa … cum a fost vara asta. N-a fost multe zile de muncă, cald, domnu, cald, nu puteam să stăm decît în casă. Dacă ne dă aştia de la guvern bani de semănături, nu sămînţă, bani, dacă ne dă, atunci iau şi aer rece, trăim ca orăşenii…. că avem şi baie-n casă.”

Veşnicia s-a născut la sat?

Diferenţa este că violurile acolo se întîmplă în porumbi, nu în scara blocului, dar rădăcina acestor fapte sînt aceleaşi filme care corup şi mintea golanului de cartier şi mintea nemernicului de la sat.

Veşnicia s-a născut la sat, ai? Prostii!!!

Publicitate

47 comentarii

  1. S-o fi nascut ea la sat dar lucrul asta s-a intamplat tare demult ca de’, fiind vesnicie, trebuie sa fie tare batrana, nu?
    Satul romanesc nu mai exista, a devenit o prelungire periferica a orasului, adica zona unde se scurg gunoaiele acestuia, fecalele si urina devenite „cultura populara”. Ma bantuie disperarea cand vad ceea ce vad si nu intrezaresc o solutie pe termen scurt…
    Mi-am vizitat acum vre-o doi ani rudele de la tara (Botosani) – toti se procopsisera cu cate un TV si erau fericiti sa-si urmareasca manelele pe „Taraf”. Faptul ca n-aveau o toaleta decenta ci foloseau tot celebra groapa-n pamant, imprejmuita cu scanduri, nu era nici pe departe o problema. Nu este nici acum…


  2. Da, aici ai spus-o, Dane!

    N-au toalete, dar au tot felul de licheane prin curte care să le prindă filmele!

    Aşa s-a stricat neamu astă!


  3. Cel mai bun lucru care l-a facut comunismu’ a fost sa ne dea doua ore nevizionabile la televizor. Mi-e dor de zilele alea. Ma lupt in fiecare zi contra-culturii sa-mi cresc copiii departe de televizor! Imi pare rau sa aud de noua viata de la tara!


  4. O multime se plang de banii pe care nu ii au la tara, dar vad pe tot felul de colibe, cocioabe, vad DIGI-Tv:)

    Daca nu au canale de apa, sa aiba macar canale puturoase d, c, z


  5. Eu am tăiat cablul cu patentul în urmă cu trei ani.
    Copii erau dependenti de „carton”.

    după decontaminare, m pus cablul la loc.

    Nu mai deschidem televiztorul decit din cind in cind pentru stiri sau vreo emisiune de design sau chestii din astea.

    chiar acum l-am deschis cu Natalia pentru nu stiu ce documentar.

    De vreo 10 zile nu ne mai uitasem. Se pusese prafu si-i statea asa de bine!!!

    Bibliei nu-i sta bine cu prafu!


  6. io am vazut doua antene digi-tv pe aceiasi coliba 🙂


  7. Aparusera si inca mai sunt Teletex-uri cu DVD incorporat. La super-mega-reducere…am vazut in orasul natal pe cineva cu un Aro vechi cumparand doua astfel de porcarii !


  8. Noi nu avem TV tocmai ca sa putem studia mai mult.
    Eu provin de la tara si cred ca problema e mai complexa: acolo nu sunt biblioteci(dar sunt baruri si dughene private), nu sunt cinema-uri, dar sunt camine „coltorale” in care se mai trage cate-o nunta dupa stilul nou(cu manele,adica).
    Nu-s de vina taranii ca nu sunt culturalizati. Isi omoara vreamea rea la TV si-si ostoiesc setea de „nou” ingurgiteaza tot…iar deprinderile rele se invata primele,nu? manele,etc


  9. E mult mai lejer, mai facil pt cei de „sus” sa lase lucrurile sa curga astfel. La un moment dat a existat un program guvernamental,pare-mi-se, cu caravana cartilor pe la sate.
    Nu stiu ce impact si priza a avut, dar suna a „inceput”.
    ce spuneti?


  10. Krossfire: apropo de aro vechi(IMS,cumva?)imi povestea un prieten ceva care aduce mingea in terenul orasenilor-in privinta super-ofertelor: la deschiderea Selgrosului din CJ, bataie-aproape pe electrocasnice si doi incercau sa bage o combina frigorifica imensa intr-un MATIZ!


  11. Cred ca s-a nascut in grote vesnicia.
    Satul e deja civilizatie.


  12. Eu am ales sa renunt la TV.
    Am un job care-mi ocupa cea mai mare parte a zilei iar ce ramane prefer sa impart intre calculator si carti.
    Decizia mea…


  13. Sitirile la Tv mi se par pierdere de timp.Doar unele documentare, emisiuni culturale si piese de teatru se merita.

    Biblia nu se contamineaza de praf.Problema e cand praful ni se depune pe inima, si lasam la o parte Biblia.


  14. Si eu am scos cablul…si sa pus praful pe TV etc…Dar am probleme cu internetul…se pare ca a luat locul TV-ului…si am impresia ca si la voi -???
    😦 😦 😦 Asta e un cablu mai greu de taiat…nu ca e mai gros, dar trebuie sa comunicam cu cei dragi etc…Se pare ca pana la urma tot avem nevoie de self-control 🙂


  15. Si eu am scos cablul…si sa pus praful pe TV etc…Dar am probleme cu internetul…se pare ca a luat locul TV-ului…si am impresia ca si la voi -???
    😦 😦 😦 Asta e un cablu mai greu de taiat…nu ca e mai gros, dar trebuie sa comunicam cu cei dragi etc…Se pare ca pana la urma tot avem nevoie de self-control 🙂


  16. http://www.constantincodreanu.blogspot.com este un blog dedicat celor din Basarabia si din Romania. Despre libertati, drepturile omului, politica, cetatenie si tot ce desparte si uneste cele doua maluri de Prut in mileniul trei. Sondaje, opinii si chat. Daca vi se pare interesant aces blog si ati fi de acord sa ne recomandam reciproc, va rog sa ma contactati.
    Pe langa faptul ca va aparea la sectiunea blogroll, blogul Dvs va aparea si la sectiunea Promovare a Primului Blog Moldo-Român la Webpages referring to this website.
    Multumesc anticipat!


  17. . . . .

    eu unul ma bucur ca oamenii mai vad , mai aud si sigur ceva bun or pricepe si vor ramane cu ceva .

    fara concurenta , nu exista lupta , .. ? ? , si lupta -i o placere .
    fiecare perioada cu atuurile si slabiciunile ei .. este bine sa fie asa . .. . noi batranii din dorintze egoiste si de autoritate plangem dupa vremurile de glorie .
    ne place numai cum vrem noi . Din cate stiu si PATRATOSULUI nu i-a placut nici pana in 1989 ; apoi i-a placut o vreme , dupa ’89 , acum se pare ca din nou incepe sa nu va placa .
    nu pot fi toate cum dorim noi ; eu sunt cel mai pretentios de aceea inteleg , insa este bine sa fie asa , tre sa ne adaptam si sa invatam de aici .

    faptul ca romanul nu se spala si nu-si face BUDA , dar mai degraba vrea sa auda si sa vada ce se petrece in toata lumea , ne arata care sunt inima si aspiratiile lui … si trebuieste luat aminte .

    luati aminte la Pulsul si Starea de Spirit a romanilor , caci ei vor fi mari pe Pamant ( dintre romani tot mai putini si mai putini vor fi PLACUTI si dupa INIMA DOMNULUI ) .
    . . . Asta nu inseamna ca nu pot fi treziri si schimbari radicale , si datorita POCAITILOR . La fel si imperiul ROMAN antic a fost Schimbat Radical din pricina lucrarii crestinilor , dar nu a trebuit sa ramana neaparat cu DOMNUL Crestinilor .


  18. . . .

    mi-am amintit o vorba de ieri , poate nu-si are locul aici , dar .. . totusi .. . poate foloseste cuiva

    Prost sa fi , dar sa- ti revii .


  19. Mi-a mi-a placut vorba cuiva:

    „Gasesc TV-ul foarte educativ… Cand il porneste cineva, ma duc in alta camera si citesc o carte!”


  20. http://www.romanialibera.ro/a109984/holllywood-reporter-romanii-europenii-care-merg-cel-mai-rar-la-cinema.html

    O veste buna dar poate rea .. ha ha .. de ce ?? … . .. pentru ca egocentricii romani acum vor tv in intimitate , acasa la ei , fiecare cu televizorul lui , ma bucur .

    se poate si ” mai rau ” , . . . sa vedeti ce ce va fi cand fiecare roman va avea Internetul si calculatorul lui in camera lui .

    as putea banui chiar ca HOLIWOODULUI – implicit americii nu le convine ca romanii nu le mai consuma filmele .
    si SEVIICIILE lor v-au trimis pe voi la inaintare , v-au injectat si insuflat subtil dorintele lor ( fireste ca , cu argumentare Biblica si totul bazat pe biblie = ca doar Dumnezeu este american ) .

    problema meau , inca neelucidata si la care mai lucrez , este cati dintre voi o fac constient si cati nu ? ?? ?
    totusi COMUNISTII sau ORTODOCSI sunt mai rai si au metode mai primitive ( poate candva cineva va scrie o carte ORTODOXIA si Comunismul , doua feţe ale aceleiaşi monede .


  21. Indobitocirea asta este dorita de cei care astfel ii pot controla pe plebei mai usor. Nu este teoria conspiratiei, este adevarul. Ca sa poti arunca piatra fara sa ai probleme de constiinta ar fi bine sa te adancesti putin in context. S-ar putea sa te ia cu dureri de cap.

    Pe scurt: dupa `90 marile ferme (CAP-urile) s-au fragmentat si s-au impartit intre tarani. Evident terenurile de mici dimensiuni nu permit decat traiul de pe o zi pe maine, dar asta nu le-a spus nimeni atunci. Acum tarani sunt condamnati sa traiasca vazand cum unul s-au altul vine si cumpara terenurile, se imbogatesc, iar ei devin din ce in ce mai saraci.
    Iar atat de sarci fiind, credeti ca isi pot cumpara o carte pe luna? Cand o carte e 2-3-40 de lei? E mai usor sa dea 200 de lei pe un televizor la care se pot uita cat e ziua de iarna de scurta si cea de vara de lunga. Simplu.
    Au vina lor ca au fost prosti si si-au taiat singuri craca de sub picioare. Au vina lor ca au acceptat cu zambetul pe buze procesul continuu de indobitocire la care sunt supusi. Dar eu unul nu ii pot condamna, atata timp cat si eu imi numar banii pana sa iau o carte, atata timp cat nu exista niciun program coerent de educare a populatiei rurale, atata timp cat scolile de la tara sunt construite si intretiinute din banii lor, iar invatatorii de la tara subzista si sunt fortati sa traiasca din salarii mizere.
    Deci, cum ramane cu aruncatul pietrei?


  22. eu arunnc cu piatra, Alex, ca am aruncat de cîteva ori deja cu televizorul, l-am scos definitiv din viaţa mea, funcţionează ca o rîşniţă de cafea,
    cînd am nevoie, dacă mai este vroeo moţiune de cenzură:)


  23. Nici n-aş fi visat că el ar putea fi un hoţ! Ne împrietenisem de scurtă vreme. „Un comic a devenit comis voiajor”, au fost cuvintele cu care m-a întâmpinat zâmbind. M-am interesat în legătură cu originea sa. A spus că avusese legături cu diferite distilerii de rachiu. De asemenea, era în relaţii cu o firmă producătoare de ţigări. „În prezent sunt reprezentantul unei reviste”, continuă el.

    Astfel că l-am lăsat să intre în sufragerie. „În viaţa mea alcoolul şi tutunul nu au nici un loc”, i-am spus în mod expres. „Deoarece sunt credincios, trupul meu este templul Duhului Sfânt.” Convingerile mele l-au lăsat absolut rece. El voia să-şi păstreze părerile lui, iar eu puteam să le ţin pe ale mele.

    Vă imaginaţi că m-am îndoit de autenticitatea unora dintre povestirile sale. Şi totuşi, trebuie să admit că am găsit captivante multe dintre experienţele sale. L-am invitat să vină din nou seara următoare. „Poate că voi reuşi să am o bună influenţă asupra lui”, mă gândeam.

    ___________________________

    Articolul e mai lung… Pentru a nu ocupa prea mult spatiu am pus doar inceputul… Il puteti citi in intregime aici: http://www.exist.lx.ro/hot_deosebit.html


  24. patratosu
    L’ai scos definitiv temporar? 🙂


  25. Definitivamente!

    Este un obiect in casa, ca orice altceva, dar si-a pierdut rolul pe care il are in familiile „traditionale” (iata deja de 40 de ani ce se intimpla) romanesti.


  26. Patratosule, de ce l-ai aruncat de cateva ori? l-ai dat afara pe usa si a intrat inapoi pe geam?

    Eu ma uit la tv la emisiunea lui badea „in gura presei”, cateodata dimineata de la 9 si ma binedispune de cele mai multe ori… Cateodata rad de ma prapadesc… un fel de haz de necaz. In rest… poate la meciuri.

    Off topic: Are cineva vreo recomandare de carte buna, ca nu stiu ce sa mai citesc… biblioteca mea e sublima dar… lipseste cu desavarsire:D Citesc si eu ce gasesc pe la altii…


  27. @ N-O! October 30th, 2007 at 4:23 pm

    @ toti

    nu va recomand sa va uitati la badea Mircea si toate ANTENELE lui Voiculescu
    fireste asta daca nu sunteti cumva Comunisti in haine de oi …


  28. Nu ma uit la badea pentru „informare” sau „culturalizare”… e pur si simplu o emisiune de divertisment… ma amuza prostia. Si nu o urmaresc in mod regulat.

    ms de recomandare totusi.

    Pe de alta parte in lic, in clasa mea era un mic fan-club Ceausescu.

    inca astept o recomandare de carte, adica ceva care v-a placut in mod deosebit, sau care v-a ajutat.


  29. Elogiul nebuniei de Erasm parca. Asta mi-a venit in minte acum.


  30. @ N-O! October 30th, – eu nu prea citesc , niciodata nu am citit , cand eram mai copil nici atat .

    dar CREDINTA ADEVARATA si SA NE Cunostem Crezul de Iosif Ton mi-au folosit .

    dar sunt Suficiente Cartea Vietii = Biblia in paralel || cu Scoala Vietii = Practica dura de zi cu zi sau ” Cartea cu Probleme practice a Vietii ”

    din alte puncte de vedere suntem invidiati , uitati .:

    ” ” – Spionajul electronic românesc, dorit de germani – –

    România, Cipru, Letonia şi Spania se numără printre statele europene care permit serviciilor secrete să monitorizeze calculatoarele personale, potrivit unui raport redactat de Ministerul german de Interne pe fondul unei dispute interne privind extinderea competenţelor serviciilor de securitate.

    Potrivit ediţiei electronice a cotidianului Los Angeles Times, serviciile secrete germane încearcă să obţină permisiunea legală de a implanta viruşi în calculatoarele persoanelor suspecte, care să scaneze fişierele, fotografiile, înregistrările audio şi alte documente personale, cu scopul a preveni eventuale atentate teroriste.

    Legislaţia referitoare la supraveghere, extinsă după atentatele de la 11 septembrie, a permis mai multor Guverne occidentale să monitorizeze telefoanele şi mesajele electronice, conversaţiile online ale militanţilor islamişti şi site-urile accesate de suspecţii de terorism.

    România, Cipru, Letonia şi Spania au adoptat deja o serie de legi care permit astfel de „verificări online”, potrivit Ministerului german de Interne, care a derulat o anchetă informală în Europa. Elveţia şi Slovenia par să permită de asemenea astfel de practici de securitate, iar Suedia urmează să adopte legi similare, potrivit raportului citat.

    Mai multe ştiri pe http://www.mediafax.ro „” ” „”

    luat din :
    http://www.gandul.info/flux/spionajul-electronic-romanesc-dorit-germani.html?3996;1017846


  31. Hmmm…tare ma tem ca aruncam cu piatra intr’o pacoste (televizorul) si imbratisam cu drag o pacoste si mai mare si mai pacatoasa: ‘internetiseala’ si ‘blogariseala’. Ma tot intreb cat timp mai ramane pentru familie si copii, sau pentru a citi o carte patratoasa, sau pentru alte lucruri de calitate (real life things)dupa ce postezi in fiecare zi ceva pe blog, mai raspunzi la intrebarile si comentariile vizitatorilor, plus tentatia de a vizita si alte pagini etc. etc. etc. Iar daca aceasta noua indeletnicire presupune sacrificarea timpului petrecut cu familia, chiar merita?! Oare stam mai putin timp in fata calculatorului decat stau altii in fata televizorului?? Sau neaparat acel timp este mai de calitate? I really doubt it. Mi se pare mie ca unii dintre noi chiar nu mai avem nici timp, nici nevoie de televizor, asta nu pentru ca am fi foarte ocupati cu cele sfinte, ci pentru ca i’a luat locul calculatorul intr’un mod asa de acaparant si de posesiv! Parca uneori chiar imi pare rau ca nu mai am televizor…era mai inofensiv totusi.


  32. Mi-e sila. De ironii, de mistocareli si de ……… ieftine. Parca mi-e dor de atitudini pozitive, de blandetea pastorilor si de sfaturile lor pline de caldura si dragoste. Prea mult show-off, prea putina substanta. Prea evidenta dorinta de a deveni lideri de opinie, conducatori de oi. Traiasca-ne caramiziele si reziste-ne piepturile!
    Cat despre „elevatii” si „cultivatii” comentatori, avizi dupa lecturi intelectuale…am a le da un singur sfat: puneti mana pe gramatica limbii romane c-o faceti sa roseasca.


  33. Isn’t is ironic?
    What about frustrated?

    draga Ironic, ce vrei sa spui de fapt?

    Justwondering, da, cred ca ai dreptate, internetul este un dusman mai aprig decit televizorul.
    Eu nu imi sacrific timpul de familie pentru blog si internet. Blogul „este umplut” de obicei lunea pentru toata saptamina.

    Comentariile sint printre pauzele de lucru. De aceea ma vedezti cu mai multe comentarii la ore apropiate. La unele comentarii le modific timpul pentru a fi mai aproape de comentariul cu pricina.

    Internetul este o sabie cu doua taisuri. Ajuta foarte mult. Uite, spre exemplu, invatamintul la distanta. Este o chestie minunata, pe care abia am inceput sa o experimentam, dar ai dreptate, poate inseamna multa pierdere de timp.

    cum spunea cineva mai sus, trebuie mult discernamint si dreapta cumpanire.

    Roma-nia, bati cimpii, nu intotdeauna cu gratie. Sorry. 😦

    CArti? Hm, N-O, cu ce vrei sda incepi? Literatura laica, literatura religioasa.
    Ce-ar fi sa incepi cu ceva usor, clasic, Imitatio Christi de Thomas a Kempis?


  34. Nu e frustrare. E dezamagire. Amestecata cu furie. Regret c-am dat de blogul asta. Imi placea mai mult imaginea lui MC, cel de la amvon. Parca nu era atat de mistocar si atat de pus pe harta. Ma repet, prefer atitudinea pozitiva, caldura si vorba blanda a pastorului. Cand vad ironie total neconstructiva ma scarbesc si-mi vine amar in gura. Hai sa radem toti de cei mai putin scoliti ca noi, hai sa radem de manelisti, hai sa dam cu pietre. Si culmea, facem pe intelectualii, dar ortografia ne lasa de dorit (aici ma refer la comentatori).
    Pana si reactia de mai sus: o asteptam mai blanda, mai pacifista. Nu de alta, dar ca blogger, nu stii niciodata cine te citeste, cine te comenteaza :).
    Got my point? O noapte linistita!


  35. Da, Ironic, nu eşti singurul care este furios pe mine.
    De mai mult timp am un răspuns: pentru că spun lucruri incomode şi pentru că practic un lucru dureros şi care îndurerează, încerc să mă păstrez lucid.
    Cea mai mare durere o produc in momentul in care incerc sa stimulez si pe altii sa gindeasca lucid.
    Atunci demontez socluri pentru statui si alte chestii de genul asta.

    Am încercat de mai multe ori să mă „îndulcesc” cu apă chioară, nu merge şi nu cred că de la amvon sînt mai puţin ferm cu prostia descrisă în postul de mai sus. Incerc sa fiu blind, fara a fi bleg.
    Incerc sa nu sacrific adevarul pentru un fals confort al impietririi in gindire.
    Incerc sa nu imi adorm constiinta in numele unui pacifism si tolerante fata de situatii intolerabile.

    Se pare ca nu esti din biserica pe care o pastoresc si de asta nu stii ce predic si cum predic. Nu-i mare diferenta fata de ce se intimpla in unele posturi de aici.

    Sint acelasi, cu relele si bunele mele. Partea cea mai buna din mine tocmai s-a dus la culcare 🙂 . E sotia mea.

    Da, există ironie multă în posturle mele, acolo unde nici cu acid sulfuric nu se scoate la iveală nesimţirea şi prostia. Mai ales acolo. Acolo devin foarte feroce şi colţuros.

    Există ironie mai ales pentru cei care au fost primii la rînd cînd s-a împărţit tupeul de la poarta iadului. Pentru aceia este ironia. Este un picamer pentru zidul de nesimtire.

    Poţi să îmi spui, te rog, unde vezi batjocorirea faţă de cei care nu au carte? Pentru cei simpli? Pentru valorile celor care sint urmasi ai Domnului fara mofturi de telectălăi?

    Unde vezi că facem pe intelectualii?
    As vrea sa devin un moftangiu care sa va „snobească” în vorbe cu tot felul de chestii de salon, cu Augustin si Capadocienii? Nu, incerc sa imi pastrez un discurs pentru tot poporul.

    Îmi pare rău că ai descoperit de puţin timp blogul asta şi nu ai avut răbdare, mai ales nu ai avut răbdare să te uiţi în urmă.
    Cred că la agresiunile pe care le-am suportat cu stoicism în timpul acestui an am raspuns foarte elegant si blind de cele mai multe ori, nu numai pacifist. Şi, daca ai fi fost de fata la dezbateri, ai fi vazut ca am indurat multe.

    In primul rind am raspuns, ceea ce cei mai multi bloggeri nu prea fac.

    Este alegerea ta, daca mai ramii pe aici sau nu. Esti binevenit, oricine ai fi (nu ti-ai dat numele real, de obicei ceilalti interlocutori isi lasa numele real in privat).

    Este o alegere si sa te uiti in urma si sa vezi ca aici nu este numai ironie, nu este numai amendarea unor situatii strigatoare la cer. Sint si alte lucruri.

    Regret că regreţi, dar mi se pare că te cam grabeşti. Sînt mult mai mulţi care s-au simţit zidiţi şi încurajaţi de cele ce s-au scris pe aici sau au aflat informatii care nu au apărut in alta parte.

    Iti multumesc oricum ca ai venit. Cred ca „your point” este, asa cum spunea cineva, un punct de vedere, dar un punct de vedere are si un punct de orbire. Poate ca ar merita sa iti largesti putin perspectiva, nu?

    Este, de asemenea, alegerea ta sa ramii anonim sau sa imi spui numele tau adevarat in privat. Cred ca asa ar fi demn, critici, critici, dar asuma-ti critica in dreptul unei identitati.

    Vorbesti de aruncat cu pietre. Este foarte usor sa arunci cu nisip in ce am incercat sa construiesc aici (un spatiu de dialog liber, in care fiecare sa poata sa se exprime, sa schimbe idei) foarte rapid si de dupa perdea.

    Consider ca nu este nici drept si nici demn sa faci asa ceva.
    Sint un pioner in domeniul acesta si ca orice pionier am facut si greseli, cu siguranta. Le-am recunoscut la vremea potrivita, dar incercarea merita. Si incercarea mea cred ca merita, daca nu apreciere, macar ingaduinta.

    Din stil si vocabular se vede ca esti o persoana inteligenta. Sper sa ai si intelepciunea de a te exprima din nou, dupa ce vei zabovi un pic mai mult asupra celor scrise de mine si de interlocutorii mei si abia apoi sa fii foarte acid in critici, chiar daca vei dori sa iti pastrezi „masca”, nedeconspirindu-ti indentitatea.

    Imi pareu rau pentru tine, ai cam 502 posturi de citit si vrei 6600 de comentarii. Unele mai lungi ca asta.
    Dupa asta … mai vorbim 🙂


  36. A propos, Ironic, ai rabdare si asculta mesajele mele de duminica de la Maranata.

    Ai sa gasesti mai multa ironie decit ti-ai dori.
    eu zic ca-i sanatoasa, prietene!

    O parte din cei care ascultau aveau nevoie de acidul din a doua parte, mai ales partea cu „expertii”.

    Ia-ţi un timp in masina, asculta, apoi critica-ma pentru ironie gratuita. 🙂

    PS.

    Ironic, inca o intrebare, vad destul de multa acreala in ambele comentarii.
    Crezi ca acreala este mai scuzabila decit ironia. You know, bitternes 🙂
    Unul dintre scriitorii pe care i-am admirat intotdeauna este Steinhardt.
    Este unul dintre modelele mele.

    A incercat sa isi trateze acreala cu ironia.
    Cam asta incerc sa fac si eu.
    Ironia este ca o durere de masele, apare din cind in cind, acreala este ca un reumatism, nu il mai scoti din oase, dragul meu.
    Domnul Isus a fost ironic, dar n-a fost acru, ursuz, supărăcios, morocănos, răutăcios şi posac.
    Ei, uite aia vreau eu să evit într-o lume în care Tembelizorul ne corupe neamul şi într-o lume în care copii de clasa a VII-a o ciupesc pe profesoara de muzică de fund.
    Alfel nu rezist, Ironic.
    Cînd eram în clasele primare, eram atît de sensibil (multe cauze, decesul tatălui, lipsa mamei, respinşi de biserică, tot felul de traume etc.) încît la orice răstire a învăţătoarei, mai tîrziu, a dirigintei, doamna Durnea, o dulceaţă de femeie, care nici măcar ţînţari nu putea să omoare, la orice fel de astfel de conflict începeam să bocesc mai dihai ca o fată.

    Mă opream foarte greu.
    N-am reuşit să îmi păstrez mintea întreagă decît apărîndu-mă cu mintea şi cu un condei foarte ascuţit.
    Ceea ce tu numeşti ironie a fost modalitatea mea de supravieţuire pe dinlăuntru într-o lume extrem de greu de explicat folosind imagini „cu flori şi fluturi”.
    Alternativa ar fi fost îngrozitoare.
    Ori moartea lăuntrică, nesimţirea, delăsarea, amuţirea, demisia de la luciditate, sufocarea strigătului lăuntric, abandonarea moralei.

    Don Quijote mi-a fost călăuză toată adolescenţa. Am călătorit ca el şi am încercat să spun Crîşmei Palat, pe Sancho l-am văzut curajos şi viteaz şi pe Rocinante ditamai armăsarul. Am încercat asta. Am încercat să văd tot ce este mai bun în oameni, să fiu pozitiv, să fiu ca Francis De Assisi, să vorbesc limba păsărilor.
    E o poveste lungă.
    Am văzut foarte multă durere, suferinţă, mizerie şi murdărie morală şi fizică. Foarte multe trădări şi căderi.

    Pînă la urmă am ales să văd în crîşmă, crîşmă, să îl văd pe Sancho aşa cum este şi pe Rocinante, o mîrţoagă, dar am rămas aici, ca să încerc să schimb ceva. Alţii au dat bir cu fugiţii. Eu cel puţin nu am abandonat şi nu m-am lăsat biruit de deznădejde. Cred că se mai poate schimba ceva cu vîfrul condeiului şi cu o gură stăpînită.

    Alţii stau la distanţă şi numai aruncă cu înjurături din cînd în cînd.
    Niciodată n-am văzut faţa laşului. Întotdeauna a folosit metoda „muşcă şi fugi”.
    Eu am ales transpanţa, expunerea, deschiderea, lucru care miră enorm pe toţi cei din jurul meu, pentru că în felul aceste îmi provoc foarte multă suferinţă.
    „Nu mai spune lucruri personale, nu îţi mai spune sentimentele, de ce ţi-ai pus pozele cu familia …. etc.”

    Eu stau şi îngraş calul, fac cură de slăbire cu Sancho, îi spun lui Dulcineea că-i jegoasă (dar încerc asta cît de cavalereşte se poate) şi încerc transformarea Crîşmei în Biserică.

    Cam asta-i ce se întîmplă pe aici!

    Welcome în grajdul lui Rocinante, pute, dar se lucrează! Nu-l vom face niciodată cal de curse, dar măcar un pic, aşa de scos în lume…
    Welcome în locuinţa lui Sancho, miroase a ceapă şi praz, dar învaţă lucruri noi!
    Welcome în curtea crîşmei care se numeşte rromînika, e mult praf, dar aşa-i în şantier.
    Would you like to join us? N-o să facem pe „telectălăii” 🙂

    Atunci, lasă masca aia, pune-ţi ligheanul de ras în cap şi hai cu noi! 🙂


  37. Acum faci ca si Patapievici. El il descrie în dreapta pe Socrate şi în stînga un absolvent de profesionala, iar apoi intreaba: nu-i asa ca antichitatea era superioară modernităţii? Ai fost la munte, cunosti momentul acela cind, urcind, urechile ti se infunda si incepi sa auzi picuratul ploii direct în creier, nu? Acolo se naşte eternitatea. Că unii aleg să violeze la umbra eternităţii, asta-i altă chestiune.
    P.S. Vrei sa-ti trimit un avi intitulat „Ce fac golanii noaptea lîngă Universitatea Româno-americană”?


  38. Pentru unii eternitatea s-a născut într-un şanţ.
    Altora li s-a născut eternitatea pe când stăteau culcaţi cu doza de morfină ca să înnebunească de durere.
    Alţii au fost înfiaţi în ea după ce li s-a născut copilul cu o dependenţă de droguri care l-a şi omorât după trei zile.

    Veşnicia se naşte în gunoi şi în lături…se naşte acolo dar duce spre alte meleaguri.


  39. Multumesc Patratosule!
    In ciuda ridicolului de care a dat dovada Don Quijote in toate actiunile sale, ramane una dintre cele mai marcante figuri ale literaturii universale. Si cred ca daca ar mai fi existat un episod cu siguarnta ar fi fost acela in care arunca televizoarele, spargea calculatoarele si dadea foc la carti.

    PS: Claudiu Simut, sa nu te iei iarasi de mine.


  40. . . . .

    bucurati-va caci in CERURI nu vor mai fi nici sate , nici tarani , nici internet si computere , nici Bloguri dar nici B L O C U R I .


  41. wow Patratosule,
    ti-ai deschis sufletul.
    Asta te face, deopotriva si puternic, dar si …
    Pe mine ma ajuta aceasta „confesiune voluntara”. In ceea ce te priveste poate avea functie cathartica.
    In mod normal (dar ce mai e normal) isn’t_it_ironic ar fi dator (nu insa obligat) cu aceeasi deschidere sufleteasca.

    Apreciez Patratosule.


  42. Multumesc pentru raspuns(uri). Apreciez. N-am sa iau fiecare linie sa dau raspunsuri punctuale, pentru ca poate asa am ajunge la discutii interminabile.
    Prefer sa-mi pastrez anonimatul, nu din lasitate, ci ca optiune personala. Nu conteaza cine sunt eu sau cine e Patratosul (caruia da, i se stie identitatea). Dar in acest context conteaza mai mult ideea pe care am sustinut-o si semnalul de alarma pe care l-am tras. Nu l-am criticat pe omul sau pe pastorul MC, am criticat o atitudine si un manunchi de post-uri. M-au enervat polemicile si aerul zeflemitor, ironia, uneori gratuita, dupa parerea mea. Parca-i satula lumea si-n biserici de predici in care e mereu certata, se evidentiaza doar asptectele negative si eu vad o foame mare dupa incurajare, dupa incercarea de a gasi solutii reale si imediat aplicabile, de a iesi imbarbatat si incarcat pozitiv.
    N-am sa stau sa citesc cele shpe post-uri si comentarii, in ciuda provocarii lansate. Nu pentru ca le-as gasi lipsite de valoare sau neinteresante, dar atunci cu ce m-as deosebi de fanii lui Hanna&Barbera?
    Punct de vedere/punct de orbire e ceva relativ si depinde la ce si cine se raporteaza. Faptul c-am refuzat sa ma alatur galeriei si am avut „tupeul” de a exprima un punct de vedere diferit, poate chiar a arunca si cu o mana de „nisip” (acru?)(bitter=amar, n-are-a face cu acreala; cu asprimea sau inversunarea insa, da) nu cred ca e un punct de orbire. Mai degraba un semnal de alarma, adresat direct celui in cauza. N-am stat nici la colt de strada sa comentez, nici n-am facut-o pe alte bloguri sau in alte medii reale/virtuale. Cu atat mai putin, n-am stat sa aprob public ceea ce in privat contesc sau critic. Iar ca practica personala- aplic ironia destul de des, fata de cei ce tind a-mi da mereu dreptate. Adevaratii prieteni (a se citi „oameni cu coloana vertebrala”) nu fac asta :).
    Rezumand, ceea ce asteptam eu (si probabil c-o sa astept in continuare atata timp cat voi considera ca merita sa mai tastez linkul asta) e ceva mai multa empatie, obiectivitate si pozitivism. Nu stiu daca e mult sau e putin.
    Si in final o intrebare: ironia poate fi de genul feminin? 🙂
    Sa ne (re)citim cu bine!


  43. Ironic, incearca blogul lui Joel Osteen. Ala e mult mai pozitiv :))


  44. Extremismul si indepartarea de Biblie- nu stiu sa fi mentionat ceva de genul asta in comentariile-mi. Dar multumesc pentru bunele-ti intentii, Daniel 🙂


  45. […] Sîmbătă poţi arunca “tembelizoru” November 2nd, 2007 Am văzut cît rău fac televitoarele. Numai prostii învăţăm […]


  46. 10x 2 all care mi-ati recomandat carti. Am gasit pe net cartea lui T. Kempis in engleza, ceea ce e acceptabil si cartea lui Desiderii Erasmi Roterodami in latina. Asta e intr-adevar ironic pentru ca in liceu era sa raman corigent la latina. Cartile lui Ton tb sa le gasesc prin biblioteca vreunui prieten. Se anunta zile ploioase asa ca spor la… indoor


  47. „ca să îşi smintească mintea şi copiii.” Spui asta de parca tu nu te-ai uita la TV sau nu ti-ai lasa copii sa se uite la TV . Sa fim seriosi !



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: