Archive for 3 noiembrie 2007

h1

Apariţie editorială – „Şapte ani în Maramureş”

noiembrie 3, 2007

Abia am văzut-o! Dar n-am văzut-o foaie cu foaie. Am văzut coperţile.

Sînt probabil multe multe multe fotografii de calitate. Grupul 7 zile, din care face parte şi Voicu Bojan, fotograful care ne-a prezentat Cina la Şcoala de vară, a scos un volum în care adună fotografiile făcute timp de şapte ani în Maramureş.

În fiecare an, timp de şapte ani, s-au dus şapte zile între dealuri, cruci, oameni, copaci, case, bîrne, porţi de fotbal, tîrguri, roţi, maşini, căruţe.

Toate apar acolo dar văzute de ochiul fotografului, schimbate de sticla aparatului şi dăruite ochiului setos al privitorului.

Ne vom împărţi în două grupuri. Unii vom fi mulţumiţi de MAramureşul lor. Nu vom dori să îl vedem la faţa locului, de teamă. Alţii vom dori să vedem cu ochiul nostru şi prin „sticla” noastră, oamenii şi casele.

Să vedem, să vedem!!

Ediţia este bilingvă (română-engleză). Sînt curios să citesc prefaţa lui Cărtărescu.

h1

Pavel Nicolescu la Aleşd

noiembrie 3, 2007

Am înregistrat predica de ieri a fr. Pavel Nicolescu.

Este AICI.

Prima parte este înregistrată de la o distanţă mai mare, săriţi peste ea.

Încercaţi să ascultaţi după ce trece de partea de introduceri în care nemeritat mă pomeneşte 🙂 .

%d blogeri au apreciat: