Ceva s-a intimplat cu blogul!!!

Răbdare, sper să rezolv.

Ori mi-a fost spart, ori este ceva de la wordpress.

N-am nici in „manage” nimic

Asta este!

Ce-i electronic se pierde 🙂

Din nou despre colaborarea cu securitatea… (răspuns lui Emanuel Sârbu)

Emanuel Adrian Sârbu scrie, dintr-o altă perspectivă (nu o comentez acum) despre colaborarea unor păstori cu securitatea.

Deocamdată două corecţii:

1. Nu este vorba despre „foştii”. Ei sînt „actualii”. Ei nu sînt foşti pentru că nu s-au retras, sînt încă pe scena eclesială şi academică românească. Predau, ţin conferinţe etc.

2. Nu poate fi vorba despre „clerici”, pentru că noi nu avem clerici. Este vorba despre pastori, lucrători etc.

poate şi o observaţie sau două, daţi-mi voie la trei:

1. Iubirea faţă de cineva nu trebuie să ne împiedice să vedem adevărul. Adevărata şi mai înalta iubire este să iubeşti şi atunci cînd ai cunoscut tot adevărul.

Îmi iubesc mai mult tatăl acum după ce am spus adevărul despre el.

Atitudinea „lăsaţi-mă, nu vreau să mai ştiu” este acceptabilă, dar există o cale mai bună, aceea arătată de apostolul Pavel în 1 Corinteni 13.

Acolo ideea este că ştiu cu cine am de-a face, dar dragostea aceea”acopere totul, crede totul, nădăjduieşte totul, sufere totul.” Asta înseamnă că are o grămadă de acoperit (după ce va fi fost descoperit prin pocăinţă), se încrede din nou în fraţi, are curajul acesta, da, să se încreadă din nou în fraţii care ne-au minţit, nădăjduieşte că ei se vor schimba şi vor trăi o viaţă nouă şi curată şi, chiar dacă nu se vor întîmpla aceste lucruri, este în continuare gata să sufere totul.

2. Admir evocarea fratelui Emanuel, este plină de emoţie şi căldură, dar nu pot să nu văd calea mai bună pe care ne-o oferă Biblia, aceea a dragostei care nu numai că ajunge la confruntare, dar se confruntă cu ceea ce este rău în fraţi şi, în ciuda acestor lucruri, continuă să iubească.

Prefer dragostea lucidă şi aspră celei care se îndulceşte în suspinurile amintirilor dulci. Prefer dragostea clarvăzătoare celei care preferă să îşi acopere ochii şi, adeseori, să îşi anestezieze conştiinţa.

Prefer o relaţie bună cu fraţii în adevăr, dar consecventă relaţiei cu Adevărul. Prefer libertatea rostirii unui adevăr în Dragoste decît uşurarea pe care o simţim cînd se lasă tăcerea grea. Prefer dialogul în dragoste, tăcerii din dragoste.

3. Declar cu toată responsabilitatea înaintea Domnului:

Îl iubesc pe tatăl meu. De aceea am scris ceea ce am scris despre el.

Îl iubesc pe fr. Ioan Bunaciu Sr. De aceea i-am scris un articol în volumul omagial. (Ştiam din gura lui că a colaborat cu autorităţile dinainte de 1989 cu mult înainte de acel articol)

Îl iubesc pe fr. Vasile Talpoş.

Îl iubesc pe fr. Iosif Ţon. De aceea nu mai scriu deocamdată nimic despre dînsul acum.

Mă veţi întreba dacă îi şi respect.

Asta este cu totul altă problemă. Îi respect din cauza vîrstei, din cauza unui lucru sau altul, mi-ar fi plăcut să îi respect pentru mai mult.

Aici intervine ceea ce Emanuel Sârbu numeşte „judecata fraţilor”. Eu prefer să îi spun „dreaptă cumpănă” şi „luciditate”.

Lăsaţi-mă să fac deosebire între lucrurile bune şi rele pe care le-a făcut un frate sau altul şi să nu fiu silit să îl iau „la pachet”, aşa cum ni se dădeau cărţile lui Marin Preda cu Raportul celui de-al XII-lea Congres, în librării, pe vremea lui Ceauşescu.

Lăsaţi-mă să aleg între bine şi rău, între fapte şi fapte şi să îi iubesc pe oameni desprinzîndu-i de faptelele lor.

Cred că şi această atitutine este biblică. Oricum este mai bine în lumină decît sub obroc.

Ştiri baptiste pe Noiembrie

A apărut newsletterul pe luna Noiembrie.

Îl găsiţi AICI în format pdf.

Cicero şi Augustin la Iaşi

În următoarele zile voi participa la Iaşi la un eveniment organizat de Universitatea Alexandru Ioan Cuza în cadrul
Centrului de Studii Clasice şi Creştine al Fa­cul­tăţii de Istorie. 

Va avea loc o serie de cursuri tematice de aprofundare în domeniul An­ti­chi­tăţii cla­si­ce şi creştine. Aceste cur­suri, care se vor desfăşura anual pe parcursul a 4-5 zile, sunt des­ti­na­te exclusiv doc­to­ranzilor. Ele vor consta din prezentarea de către un număr re­dus de spe­ci­a­lişti din ţară şi stră­­i­nă­tate a unor pro­ble­­me restrânse din variate spaţii ale An­ti­chi­tăţii, a unor direcţii şi me­to­do­logii noi de abor­­da­re a cercetării istoriei clasice şi post-cla­si­ce, precum şi din activităţi practice de co­men­tarii de izvoare, analize ale unor lucrări, studii de caz etc.

Cursul de anul acesta va avea ca tematică

Secolul al IV-lea p. Chr. – interferenţe, con­flicte, reconcilieri între creştinism şi păgânism

Se va desfăşura între 6-10 noiembrie şi va fi susţinut de către profesori de la Universităţi din Italia şi România.

Datoria mea este să îi pun la un loc pe Cicero şi pe Augustin. Va fi un studiu comparativ asupra influenţei filozofului şi  retorului arpinat asupra teologului şi predicatorului Augustin.

Sper să fie bine!

Dacă interesează pe cineva,  după ce se epuizează evenimentul, poate voi obţine permisiunea de a vă pune la dispoziţie prezentarea.

Textele latineşti nu vor fi traduse.

 

Dacă nu pot fugi de El, atunci unde-i libertatea?

Azi m-am trezit cu un gînd foarte puternic în minte.

Nu l-am putut lepăda nicicum. A devenit din ce în ce mai puternic. Mi-am făcut cafeaua, n-a trecut, nici cu bărbieritul n-a trecut.

Cum pot exprima altfel diferitul în ceea ce îl priveşte pe Dumnezeu? Ce anume Îi este unic Sieşi faţă de oricare altă fiinţă? Sînt multe feluri de a-L defini! Textele biblice ne ajută, la fel şi scrierile patristice, folosindu-se de instrumentele filozofiei greceşti (tensiunea transcendent-imanent, vizibil-sensibil, etc.)

Am găsit şi aceasta poate fi definită relaţional, mai mult buberian decît capadocianeşte, recunosc!

Dumnezeu este singura Fiinţă de care fiinţa nu poate fugi (fiinţa în sensul filozofiei clasice)! Este singura relaţie din care nu poţi ieşi, în prezent sau escatologic vorbind.

Nici ateul, care neagă prezenţa-I acum, nu va putea scăpa de întîlnirea de atunci.

Putem fugi şi închide orice altă relaţie, putem fugi de diavol (numai dacă ne apropiem de Dumnezeu, vezi epistola lui Iacov), putem fugi de oameni, dar nu putem scăpa relaţiei cu El (PS. 139).

De ce-i aşa?

Pentru că înseşi omenitatea noastră (statutul de om, ontologic vorbind) depinde de relaţia cu Dumnezeu.

Fiind creat după Chipul şi Asemănarea Sa, atunci omenitatea mea se desăvîrşeşte în proximitatea lui Dumnezeu.

Asta înseamnă că singura şansă de a deveni în desăvîrşire este să mă întîlnesc cît mai curînd cu El în veacul de acum.

Cea mai mare tragedie este să mă întîlnesc cu El dincolo de istorie, în veacul care va să vie, la judecata viilor şi morţilor ca să îmi conştientizez doar ratarea desăvîrşirii întru omenitate.

Nu cred că sînt original, s-ar putea să fi citit chestiile astea undeva, dar m-a lăsat cu un gust dulce amarui, ca ciocolata pe care tocmai o mestec: de Dumnezeu nu poţi fugi, şi atunci unde este libertatea, dacă ştiu că mă prinde oricum la următoarea intersecţie? De Dumnezeu nu poţi scăpa, ce bine….

Sînt liber doar în măsura în care rămîn ceea ce sînt.

Rămîn ceea ce sînt doar în relaţie cu Dumnezeu.

Eu, păstrîndu-mă pe Mine,  sînt liber doar în relaţie cu Dumnezeu.

Aşa se pare!