Mai bine!!! Am lăsat aparatul de fotografiat acasă. Aşa am vrut.
Ştiam cît de mare va fi ispita, dar am decis să fac o formă de post. Ştiam că mă voi întoarce cu o gramadă de poze acasă, va trebui să fac selecţia, voi avea foarte multe rebuturi, voi privi prea multe lucruri prin obiectivul aparatului de fotografiat pentru a prinde cel mai bun unghi, cea mai bună lumină. Am păţit-o de prea multe ori.
Aşa că am plecat fără aparat de fotografiat.
Am fost la Versailles. La palat. Oricum am acea părere de rău că Natalia nu este cu mine. La fel sufăr cînd văd un film bun fără ea, cînd mănînc fără ea o mîncare bună, cînd văd un peisaj frumos fără ea. Este imposibil de alungat acea părăre de rău a neîmpărtăşirii.
Oricum aş fi avut aceeaşi suferinţă şi cu aparatul de fotografiat în mînă.
Am intrat în palat şi m-am trezit, ca de obicei, într-o mare de japonezi care fotografiau continuu. Totul. Orice. Pe ei între statui, pe ei între oglinzi, capelă, orice.
Atunci mi-am dat seama de ce fotografiem atît de mult în excursii.
Avem falsa senzaţie că vom putea salva imaginile pentru a le savura mai tîrziu. Nu ne bucurăm de clipa prezentă, de imaginea de la „faţa locului”, de imaginea tridimensională, cu atmosfera şi mirosurile locului (vezi postul cu odormemorizatoru) şi credem că ne vom putea amîna plăcerea.
Fals.
Pierdem timpul prezent între clickăituri şi pierdem imaginea privind prin obiective tot timpul, căutînd cea mai bună perspectivă nu pentru privit, ci pentru fotografiat, ceea ce este cu totul şi cu totul diferit.
Ne trezim acasă cu patru carduri de 2 G de poze, sute şi mii, pentru care nu mai avem timp să le revizităm, poze care vor rămîne ani de zile pe CD-uri şi DVD-uri, poze, majoritatea proaste, care ne vor frustra pentru că am pierdut clipa pentru o înţepenire a ei în imagine.
Amintirile nu se pot fotografia.
Imaginile pot fi păstrate, dar s-ar putea să vedem mai puţin …
Azi am fost atît de liber… M-am simţit atît de dezlegat de îndatorirea de fotografia totul. Cordeaua aparatului de fotografiat era ca o lesă de cîine pentru obsedaţii de pixeli, m-am simţit zburdînd ca un cîine căruia îi dai drumul pentru prima dată din zgardă…
Vreţi imagini? Vreau imagini? e plin internetul de ele. Luaţi-le, dar încercaţi să mergeţi din cînd în cînd şi fără aparat de fotografiat.
Niagara nu este mai frumoasă cu mine în dreptul ei rînjind, nici eu mai frumos cu Niagara în spate, dar stropii ei pe faţă… nu se uită.
Şi mîine mă voi duce fără aparat de fotografiat, ca să văd mai adînc şi ca să reţin mai multe.
Apreciază:
Apreciere Încarc...