Archive for 13 noiembrie 2007

h1

Cîte feluri se securişti există într-o instituţie?

noiembrie 13, 2007

Mai întîi, cîţi securişti, apoi cîte feluri. Existau mulţi, unii spun, cei mai pesimişti, cam 5 din 10.

Dar tipologiile sînt foarte interesante. Aceştia mulţi, la rîndul lor se împart în mai multe categorii.

Existau (în titlu nu este o greşeală, menţin prezentul verbului) cam două tipuri, ba chiar trei.

Tipul 1. Genul inteligent, cultivat, carismatic, excelent la PR, bun vorbitor, elegant, curat, greu de bănuit, liber la gură, care te invita la o cafea şi scotea totul din tine fără să simţi nici un fel de ameninţare. Sarcinile lui (ei, dacă era femeie, chiar dacă nu era o frumuseţe, era genul „ademenitoarei”) erau foarte clare: relaţionalul. Cine, ce a spus, despre cine şi despre ce?

Tipul 2. Genul şters, dar atotprezent, discret, tăcut, cu priviri speriate, genul instalatorului, administratorului, femeie de servici. Sarcina lor era evenimenţialul. TRebuiau să raporteze ce se întîmplă, nu cine, ci ce. Ce s-a întîmplat în birou, în secţie, cu cutare, cu cutare etc.

Primul era recrutat cu avantaje, al doilea cu frică şi ameninţare. Sau şi, şi.

Primul putea fi şi angajat în structurile securităţii, al doilea era simplu informator.

Primul avea regim protocolar, era chemat la „instituţie” şi pus la cafea, al doilea primea instrucţiuni indirecte şi întîlnirile erau mai rare.

Dar mai este ceva.

Aici vine partea frumoasă.

3. Era şi un al treilea. Cel care îi supraveghea pe ceilalţi doi. El trebuia să raporteze în dublu, pentru a verifica dacă celelalte două „surse” au spus corect. Sarcina lui era verificarea şi confirmarea informaţiilor.

Structura era foarte simplă. Fiecare dintre informatori aveau cîte un dosar de urmărire şi cîte un dosar de reţea.

Un sistem perfect şi foarte puternic. Cei trei nu ştiau unul de altul.

Da, tipologia se poate amplifica atunci cînd vorbim de informatori voluntari (imaginaţi-vă că cineva precizează că el face acest lucru din propria voinţă, cu bunăvoinţă, pentru patria şi înflorirea poporului şi a României, nesilit de nimeni) şi de informatori recrutaţi prin forţă etc.

I-am întîlnit pe toţi trei. Fiţi siguri că şi voi aţi avut de-a face cu ei. (Îmi veţi zice: „Eşti paranoic, ai scenarită etc”. Eu vă spun: „Lasă că mai creşteţi voi, copii!”)

Sistemul a funcţionat foarte bine pentru că acum, citind documentele strigăm cu uimire: „Şi ăăălaaa? Dar am stat la masă cu el, am vorbit cu el, i-am spus atîtea lucruri… „. Da, dragul meu, şi ăla. Welcome in the real world!

Ce-o să faceţi acum? Vă păziţi de toată lumea?

Nuu! Nici gînd! Vom fi senini, vom fi boieri, în sensul în care vorbea Steinhardt de boierie!

Eu voi continua să fiu eu însumi, cu destul de multă grijă, dar le-am uşurat destul de mult treaba băieţilor acum cu blogul. Este mai ieftin aşa. Pentru patrie o fac, pentru că agenţii de pe urmele mele trebuie plătiţi din bugetul pe care îl constituim cu toţii. Blogul îi ajută să fie mai puţini.

Nu-i mai simplu să facem în aşa fel încît să economism banii la buget? Să fie un pic mai puţini, să nu se chinuie aşa de mult!

Salut „băieţi”!

„Servim patria!”

Seviţi-o, dar în porţii mai mici, vă rugăm, ca să mai rămînă şi generaţiilor viitoare! 🙂

h1

roalmohler.wordpress.com

noiembrie 13, 2007

Iată şi blogul unuia dintre cei mai fini intelectuali evanghelici din Statele Unite în limba română.

Mulţumesc lui Cristi pentru munca şi timpul investit în asta.

Să fie spre folos!

AICI.

h1

De ce e greu la Paris?

noiembrie 13, 2007

Pentru că e multă lume. Uite-aici ce multă lume e.

Nu zic „nu” aglomeraţiei. Nu fug de înghesuială. Nu mă sperie oraşele mari. Am savurat Bucureştiul, da, Bucureştiul (Micul Paris??? ce glumă!!!!)

Nu, sînt născut în „jungla de asfalt”, sînt orăşean sadea. Am văzut mai mulţi stîlpi de beton în viaţa mea decît copaci, am respirat mai mult praf de ciment decît praf de drum.

Şi totuşi…. e prea mult 20.500 de oameni pe km pătrat, prea mult.

Prea multe feţe, triste, încruntate, rîzînde, zîmbinde…

Prea multe capete…

Prea multe gînduri în jur.

N-aţi simţit niciodată gîndurile altora? Dumnezeu ne-a pus un fel de izolator, ca la cablurile electrice, să putem sta unii lîngă alţii, dar să nu facem „scurtcircuit”, să nu treacă gîndurile de la unul la altul. Sîntem,  de cele mai multe ori, noi cu gîndurile noastre, închişi ca păsările în colivie, ca fiarele în cuşcă, ca Daniel în groapa cu leii pe care noi i-am hrănit.

Mie mi s-a cam stricat izolaţia.

Azi în metrou am simţit o mulţime de gînduri … ale altora. Ca un roi de viespi, de albine sălbatice de pădure. Am simţit îngrijorări financiare, stress de slujbă, frămîntarea unui compozitor ratat care era nervos că melodia îi seamănă prea mult cu alta cunoscută (lucra pe Finale 2.o), am simţit chiar şi un creier golit de gînduri cam la doi metri de mine, meditaţia cu ochii întredeschişi a unei budhiste, o tînără japoneză, rapp-ul din capul unui adolescent negru de vreo 17 ani (n-am auzit deloc melodia, am văzut doar cum îşi mişca părul împletit în cozi subţiri) …o grămadă mare de gînduri.

În Paris nu sînt aşa de mulţi oameni cît să nu te poţi strecura printre ei, sînt prea multe gînduri pe care nu le mai poţi strecura spre tine. Este ca o cascadă care te cocoşează. Aţi intrat vreodată sub o cascadă? Nu mai poţi să respiri şi te doboară.

Vă rog să mă credeţi, nu sînt un tip foarte sensibil la chestii din astea, nu cred în paranormal, nu cred în telepatie şi, după cum vedeţi, am fost acuzat că sînt „rău”, nesimţitor faţă de ce simt ceilalţi… cinic, chiar.

E altceva, e o presiune foarte mare pe care o poţi simţi şi în New York şi în Las Vegas, ba chiar şi în Chicago.

Azi mi-a fost foarte foarte milă de parizieni. Vă miraţi că Parisul este cel mai vizitat oraş din lume, dar este pe locul 66 la ospitalitate?

Eu îi înţeleg că sînt aşa de „acri”. Cum să nu fii acru cînd pe toate uşile scrie „atenţie la buzunare!”? Sau pe toţi pereţii de la metrou este o atenţionare împotriva violenţei juvenile?

Sînt prea puţine gînduri bune şi prea multe gînduri apăsătoare, prea puţini sfinţi în cetăţile astea. Aia-i!

Abia aştept să mă duc acolo unde pe 10 km pătraţi sînt doar 5000 de oameni, în Aleşdul meu, să mă duc acolo unde e o dulce aglomeraţie, unde, între 30 m pe 8 m se adună 200 de oameni în acelaşi gînd… mai ales cînd cîntă.

h1

Cine şi-a mai făcut blog?

noiembrie 13, 2007

Blogariseala s-a molipsit în ultimele luni ca gripa. Mulţi dintre prietenii mei şi-au făcut blog. Excelent.

Unii, după cum înşişi recunosc, s-au molipsit de la mine. Vai de cel prin care vine ispita 🙂

Recentissime au mai apărut cîteva bloguri, pe lîngă Adamaica, Jurnalul Scrierii iubirii, Simplul Gînd, Hic sunt leones, Gîndurarul lui Natan, Cristi Lucaci, Aurel M. toate prin top 100.

Cristi şi-a făcut blog. Bravo, Cristi! Bine ai venit în lumea asta păcătoasă a bloggerilor.

Ai să vezi tu ce-o să păţeşti! 🙂

Cristi este specialist în studii iudaice şi slujeşte acum în Coreea!

Dumnezeu cu tine, Cristi!

„ţinem în atingere” (keep in touch!) 🙂

Cornelus si-a facut blog, specializat pe misiune.

Spuneţi dacă am uitat pe cineva! 🙂

PS.

Iertare, Mircea (interactiuni)

PPS.

Şi încă cineva, după Adrian Năstase, cineva i-a făcut blog şi lui Ion Iliescu!!!!

Se numeşte „echilibru”.

Atunci chiar s-a intoxicat de tot blogosfera!

%d blogeri au apreciat: