Mai întîi, cîţi securişti, apoi cîte feluri. Existau mulţi, unii spun, cei mai pesimişti, cam 5 din 10.
Dar tipologiile sînt foarte interesante. Aceştia mulţi, la rîndul lor se împart în mai multe categorii.
Existau (în titlu nu este o greşeală, menţin prezentul verbului) cam două tipuri, ba chiar trei.
Tipul 1. Genul inteligent, cultivat, carismatic, excelent la PR, bun vorbitor, elegant, curat, greu de bănuit, liber la gură, care te invita la o cafea şi scotea totul din tine fără să simţi nici un fel de ameninţare. Sarcinile lui (ei, dacă era femeie, chiar dacă nu era o frumuseţe, era genul „ademenitoarei”) erau foarte clare: relaţionalul. Cine, ce a spus, despre cine şi despre ce?
Tipul 2. Genul şters, dar atotprezent, discret, tăcut, cu priviri speriate, genul instalatorului, administratorului, femeie de servici. Sarcina lor era evenimenţialul. TRebuiau să raporteze ce se întîmplă, nu cine, ci ce. Ce s-a întîmplat în birou, în secţie, cu cutare, cu cutare etc.
Primul era recrutat cu avantaje, al doilea cu frică şi ameninţare. Sau şi, şi.
Primul putea fi şi angajat în structurile securităţii, al doilea era simplu informator.
Primul avea regim protocolar, era chemat la „instituţie” şi pus la cafea, al doilea primea instrucţiuni indirecte şi întîlnirile erau mai rare.
Dar mai este ceva.
Aici vine partea frumoasă.
3. Era şi un al treilea. Cel care îi supraveghea pe ceilalţi doi. El trebuia să raporteze în dublu, pentru a verifica dacă celelalte două „surse” au spus corect. Sarcina lui era verificarea şi confirmarea informaţiilor.
Structura era foarte simplă. Fiecare dintre informatori aveau cîte un dosar de urmărire şi cîte un dosar de reţea.
Un sistem perfect şi foarte puternic. Cei trei nu ştiau unul de altul.
Da, tipologia se poate amplifica atunci cînd vorbim de informatori voluntari (imaginaţi-vă că cineva precizează că el face acest lucru din propria voinţă, cu bunăvoinţă, pentru patria şi înflorirea poporului şi a României, nesilit de nimeni) şi de informatori recrutaţi prin forţă etc.
I-am întîlnit pe toţi trei. Fiţi siguri că şi voi aţi avut de-a face cu ei. (Îmi veţi zice: „Eşti paranoic, ai scenarită etc”. Eu vă spun: „Lasă că mai creşteţi voi, copii!”)
Sistemul a funcţionat foarte bine pentru că acum, citind documentele strigăm cu uimire: „Şi ăăălaaa? Dar am stat la masă cu el, am vorbit cu el, i-am spus atîtea lucruri… „. Da, dragul meu, şi ăla. Welcome in the real world!
Ce-o să faceţi acum? Vă păziţi de toată lumea?
Nuu! Nici gînd! Vom fi senini, vom fi boieri, în sensul în care vorbea Steinhardt de boierie!
Eu voi continua să fiu eu însumi, cu destul de multă grijă, dar le-am uşurat destul de mult treaba băieţilor acum cu blogul. Este mai ieftin aşa. Pentru patrie o fac, pentru că agenţii de pe urmele mele trebuie plătiţi din bugetul pe care îl constituim cu toţii. Blogul îi ajută să fie mai puţini.
Nu-i mai simplu să facem în aşa fel încît să economism banii la buget? Să fie un pic mai puţini, să nu se chinuie aşa de mult!
Salut „băieţi”!
„Servim patria!”
Seviţi-o, dar în porţii mai mici, vă rugăm, ca să mai rămînă şi generaţiilor viitoare! 🙂
