h1

De ce sînt … ironic?

Noiembrie 16, 2007

În urmă cu ceva zile cineva mi-a scris scîrbit că îi pare rău ca a descoperit acest blog pentru că este plin de ironie.

Da, este adevarat. Este foarte multă ironie. A fost multă ironie sănătoasă, spun eu, dar şi nesănătoasă, acidă, vitriolică. Şi din partea mea şi din partea oaspeţilor mei.

Poate că acum, pentru că ne cunoaştem ceva mai bine pot să vă spun de ce sînt atît de ironic uneori. Cei care mă cunosc mai bine, rudele, prietenii, studenţii, enoriaşii, n-au nevoie de explicaţia asta. Mi-au văzut şi chipul de dincolo de „ochelarii negri” 🙂

Da, ironia reprezintă un fel de ochelari negri ca în avatarul meu de wordpress.

Este destul de multă lume furioasă pe mine că sînt ironic uneori şi destui se întreabă dacă este o atitudine creştinească sau nu. Am mai scris o dată despre asta.

Atunci am spus-o mai pe ocolite. Acum o să spun în dreptul meu.

Ironia este un instrument de lucru, dar şi o armă de apărare.

Am încercat de mai multe ori să mă “îndulcesc” cu apă chioară, nu merge şi nici din amvon nu sînt mai puţin ferm cu prostia şi ticăloşia. Am încercat numai să fiu blînd ca Domnul Isus, dar fără a fi blind şi bleg.
Incerc sa nu sacrific adevarul pentru un fals confort al împietririi în gîndire.
Încerc să nu îmi adorm conştiinţa în numele unui pacifism de circumstanţă şi în numele unei toleranţe scrîşnite faţă de situaţii intolerabile.

Da, există ironie multă în posturile mele, acolo unde nici cu acid sulfuric nu se scoate la iveală nesimţirea şi prostia. Mai ales acolo. Acolo devin foarte feroce şi colţuros.

Există ironie mai ales pentru cei care au fost primii la rînd cînd s-a împărţit tupeul de la poarta iadului. Pentru aceia este ironia. Este un picamer pentru zidul de nesimţire. Este o dinamită pentru placajul de minciună.

Nu folosesc niciodată ironia pentru cei simpli şi buni, pentru cei senini şi curaţi. Dar pentru moftangii, snobi, falşii intelectuali (telectălăii), pentru aceia, da.

Uneori am folosit ironia ad personam, dar am vrut să ţintesc ca în oi-tzuki, pe tatami, dincolo de adversar, în atitudine, în păcatul în sine, în călcarea de principiu.

Uneori am făcut-o pe justiţiarul. Ce să-i faci, tinereţea, bat-o vina! Vorba lui Tuţea, parafrazez, „dacă nu eşti revoluţionar în tinereţe, n-ai inimă, dacă rămîi aşa şi la bătrîneţe, n-ai minte!”

Am fost ironic, dar nu acru.

Acreala nu este mai scuzabilă decît ironia. Steinhardt este unul dintre modelele mele şi în unele aspecte de viaţă şi în scris.

A incercat sa isi trateze acreala cu ironia. Cam asta incerc sa fac si eu. Mă feresc de acreală, luptînd cum pot şi cît pot.

Ironia este ca o durere de masele, apare din cind in cind, acreala este ca un reumatism, nu il mai scoti din oase niciodată.

Domnul Isus a fost ironic, dar n-a fost acru, ursuz, supărăcios, morocănos, răutăcios şi posac.
Ei, uite aia vreau eu să evit într-o lume în care Tembelizorul ne corupe neamul şi într-o lume în care copii de clasa a VII-a o batjocoresc pe profesoara de muzică. Vreau să evit sictireala, scîrbirea, ursuzenia. Credeţi că este uşor în Romînika de azi să nu devii acru? Nu. Tocmai de aia îmi pun scut.

Pot redeveni foarte uşor mizantrop. Am fost! De aceea mă apăr cum pot. Încerc să nu mai ajung acolo.

Alfel nu rezist.
Cînd eram în clasele primare, eram atît de sensibil (multe cauze, decesul tatălui, lipsa mamei, respinşi de biserică, tot felul de traume etc.) încît la orice răstire a învăţătoarei, mai tîrziu, a dirigintei, doamna Durnea, o dulceaţă de femeie, care nici măcar ţînţari nu putea să omoare, la orice fel de astfel de conflict începeam să bocesc mai dihai ca o fată.

Mă opream foarte greu.
Am reuşit să îmi păstrez mintea întreagă numai apărîndu-mă cu mintea şi cu un condei foarte ascuţit.
Ceea ce numesc unii dintre voi ironie a fost modalitatea mea de supravieţuire pe dinlăuntru într-o lume extrem de greu de explicat, dacă am dori să folosim imagini “cu flori şi fluturi”.

Alternativa ar fi fost îngrozitoare: moartea lăuntrică, nesimţirea, delăsarea, amuţirea, demisia de la luciditate, sufocarea strigătului lăuntric, abandonarea moralei.

Lăsaţi un strop de oţet, un pic de piper şi sare în posturile mele, lăsaţi-le acolo. Mai bine ne străpezim dinţii decît să facem diabet de la dulcegăreli obţinute din autoînşelare.

Don Quijote mi-a fost călăuză toată adolescenţa. Am călătorit ca el şi am încercat să spun Crîşmei, Palat, pe Sancho l-am văzut curajos şi viteaz şi pe Rocinante, ditamai armăsarul. Am încercat asta. Am încercat să văd tot ce este mai bun în oameni, să fiu pozitiv, să fiu ca Francis De Assisi, să vorbesc limba păsărilor.
E o poveste lungă.
Am văzut foarte multă durere, suferinţă, mizerie şi murdărie morală şi fizică. Foarte multe trădări şi căderi. Prea multe pentru vîrsta asta. Am participat la prea multe lupte încă de foarte tînăr, prea tînăr.

Pînă la urmă am ales să văd în crîşmă, crîşmă, să îl văd pe Sancho aşa cum este şi pe Rocinante, o mîrţoagă, dar am rămas aici, ca să încerc să schimb ceva. Alţii au dat bir cu fugiţii. Eu cel puţin nu am abandonat şi nu m-am lăsat biruit de deznădejde. Cred că se mai poate schimba ceva cu vîfrul condeiului şi cu o gură stăpînită.

Alţii stau la distanţă şi numai aruncă cu înjurături din cînd în cînd.
Niciodată n-am văzut faţa laşului. Întotdeauna a folosit metoda “muşcă şi fugi”.
Eu am ales transparenţa, expunerea, deschiderea, lucru care miră enorm pe toţi cei din jurul meu, pentru că în felul aceste îmi provoc foarte multă suferinţă.
“Nu mai spune lucruri personale, nu îţi mai spune sentimentele, de ce ţi-ai pus pozele cu familia …. etc.”

Eu stau şi îngraş calul, fac cură de slăbire cu Sancho, îi spun lui Dulcineea că-i jegoasă (dar încerc asta cît de cavalereşte se poate) şi încerc transformarea Crîşmei în Biserică.

Cam asta-i ce se întîmplă pe aici!

Welcome în grajdul lui Rocinante, pute, dar se lucrează! Nu-l vom face niciodată cal de curse, dar măcar un pic, aşa de scos în lume…poate că reuşim.
Welcome în locuinţa lui Sancho, miroase a ceapă şi praz, dar învaţă lucruri noi!
Welcome în curtea crîşmei care se numeşte rromînika, e mult praf, dar aşa-i în şantier.
Would you like to join us? N-o să facem pe “telectălăii” )

Atunci, lasă masca aia, pune-ţi ligheanul de ras în cap şi hai cu noi! )

Anunțuri

41 comentarii

  1. Pana la urma, de ce suntem ironici? Si de ce ni se pare ironia un lucru brav?

    Adica si DZEU folosea in VT ironia, dar ca un vehicul, vector al mesajului Sau, dar dupa blandete si duiosie si daca tot nu intelegeau.

    Aici e diferenta:1)DZEU are intotdeauna vederea de ansamblu, deci ironia LUI este adevarata,valabila, indreptatita; noi suntem in sistem, suntem subiectivi, judecam cu unitati de masura simpliste, supuse erorii, noi folosim ironia ca scop, nu ca mijloc
    2)DZEU poate rani,corecta, folosindu-SE si de ironie, dar poate vindeca in mod absolut; finalitatea ironiei noastre se cam opreste la taietura, nu prea contine atingerea suava a sfinteniei

    eram adeptul mizantropiei(si mai am apucaturi si acum), umorul meu este cam englezesc(…),dar de cele mai multe ori mi se apinde beculetul rosu: oare nu era mai bine sa-mi fi tinut gura-n frau?
    Nu vi s-a-ntamplat?


  2. „Eu am ales transparenţa, expunerea, deschiderea, lucru care miră enorm pe toţi cei din jurul meu, pentru că în felul aceste îmi provoc foarte multă suferinţă.”
    Parca am stiut ca o sa scrieti acest articol… il asteptam! nu stiu cum, dar tot citind de pe blogg-ul d-voastra am stiut ca o sa gasesc si asa ceva la un moment dat.
    Am selectat fraza de mai sus din textul d-voastra pentru ca asa sunt si eu. Vazand felul in care d-voastra va luptati si izbutiti m-a incurajat si pe mine sa merg mai cu putere in lupta. Sunteti o incurajare pentru mine in aceasta privinta!
    Ma bucur ca sunt una din peroanele de care a-ti amintit aici: Cei care mă cunosc mai bine, rudele, prietenii, studenţii, enoriaşii, n-au nevoie de explicaţia asta. Mi-au văzut şi chipul de dincolo de “ochelarii negri”.
    Dumnezeu sa va intareasca pe mai departe in lupta ce buna!
    Ma mir ca nu sunt comentarii inca!


  3. Eu te percep , Marius, mai curand ca pe Andrei, din Andrei Rubliov al lui Tarkovski, cu ironia lui Ecco din Numele Trandafirului si cu indrazneala lui Luther din cele 95 de teze batute in poarta aia. Isus ne priveste zambind, acum, si cu multa dragoste.


  4. Ciprian,
    o sugestie: n-ar fi mai bine sa scri asa cum se scrie? Adica Dumnezeu, intr-un cuvant. Ca sa nu inteleg ca ai alta religie si slujesti un zeu numit D. Daca e sa respect statistica, nu e o greseala de tipar, ci un obicei al tau, din punctul meu de vedere, nu prea bun. N-am vazut pe careva sa respecte logica formei prescurtarii si sa scrie stan sau s_tan sau SATN in loc de satan. Dar invers se poate mereu, nu stiu de ce.

    Nu mi-o lua in nume de rau, dar mi se face pielea gaina cand vad ca cineva poceste Numele Creatorului (chiar si neintentionat). Ma ia cu furnicaturi. N-am absolut nimic cu tine. De aceea mi-am permis, ca esti copil al lui DUMNEZEU.


  5. S-o iau in tema postarii de fata?
    Incerc sa fac comentariile cat mai scurte ca sa nu ne obosim ochii. Ce spuneam mai sus: judecam cu masuri subiective! mie mi se face pielea de gaina la lucruri mult mai grave,in alte acorduri!
    Dar de dargul tau si al colegilor de blogg, promit ca cel putin in cazul LUI nu voi mai face prescurtari.
    A LUI sa fie toata gloria!


  6. Toti suntem subiectivi.
    Faptul ca ai scris cu prescurtarea sesizata, nu mi-a intunecat totusi judecata. Ideile expuse imi par pe cat de corecte, pe atat de frumoase. Am inteles ce ai zis si am sa tin cont in ironia mea ca pot rani destul de serios. Nu putem fi ironici ca El pentru ca nu suntem ca El.
    A LUI sa fie toata gloria! AMIN!


  7. Draga Ciprian S., ba da, mi s-a intimplat de multe ori. Blogul este un mod de a tine in friu ironia. Cind sar calul imediat sariti voi si asta ma ajuta

    Multumesc, Cosmina.

    Rasvan, e magulitor ce spui, Rubliov mi-a placut, Luther, nu! 🙂

    Cred ca Andrei are dreptate cu numele lui Dumnezeu, si eu fac alergie la prescurtare, ne scriem numele intregi fiecare, dar numele Lui il stilcim. Sorry, Ciprian, incearca Dumnezeu. 🙂


  8. Cred ca ironia este introdusa de Dumnezeu unor oameni cand se nasc. cel putin in familia mea cred ca e o gena specifica si asta da viata si culoare familiei. Imi aduc aminte si ma amuza acum ca unele principii le-am invatat atunci cand am pierdut intr-un anumit domeniu si ceilalti m-au ironizat intr-un stil in care m-a facut sa ma schimb si sa o iau pe calea cea dreapta. Problema mea e atunci cand intalnesc „oameni” de varsta mea, si nu sunt gata sa primeasca un sfat, mustrare – ironizata (e mai usor sa primesti asa). De multe ori pentru ca mi s-a reprosat transparenta daca poti sa-i spun asa din ironii, am incercat din rasputeri sa renunt la ea … nici o sansa. sa ma ajute Dumnezeu sa-mi pastrez cumpatul si limitele in stilul asta. e minunat … sa ironizezi… cu stil.
    E un subiect vast, intr-o ultima idee cred ca sunt oameni care nu-s „destinati” folosirii acestui stil, dar toti pot sa-l inteleaga la un moment dat. enjoy


  9. Winnetou, si eu cred la fel. Din cati oameni am vazut eu, cei care nu au simtul umorului si ridicolului nu pot gusta o ironie dar ranesc cu vorba cel mai usor. Pentru ca ironia se gusta, nu se infuleca cu ochii holbati… Dincolo de efectul terapeutic, „ironia crestina”, ca rod al Duhului, nu e muscatoare, rautaciasa, nu se ingamfa, nu se lauda… e ca dragostea, da altfel.


  10. Am o intrebare pe langa Sciptura, cartea lui Pascal, si lucrarea lui Soren Kierkegaard ce mai pot citi despre ironie ?


  11. Vladimir Jankelevich – IRONIA


  12. editura Dacia


  13. Shalom. Va salut pe toti. Nu conteaza cine sunt, puteti sa-mi spuneti Logik. 🙂 De obicei, eu mai mult citesc pe-aici, incerc sa cuget si sa culeg din toate cate ceva. Si am avut ce culege. Dar daca zici ca unii s-au impiedicat de ironia ta, as scapa si eu cateva vorbe legat de ce ai scris mai sus, Patratosule. Nu vreau sa fac pe lingusitorul ca oricum m-ai mirosi imediat si m-ai taxa cu o ironie pe masura :), dar vreau sa spun asta. Nu numai ca apreciez deschiderea ta, dar vreau sa spun ca e foarte bine ca esti ironic cand esti, si intr-adevar stii cand trebuie sa fii. Plus ca acest gen fin si inteligent de ironie, mie si sunt convins ca nu numai mie, mi-a facut bine de multe ori, ca m-a facut sa caut dincolo de ceara de pe cascaval si sa spun lucrurilor pe nume. Si ne mai ajuta la ceva acest gen de ironie. Ne ajuta sa nu facem doua lucruri care contin cuvantul „lemn” 🙂 Unul e sa nu ne ascundem dupa limbaje de LEMN, si al doilea, sa nu facem frectie la un picior de LEMN. Sigur ca cele doua sunt lucruri diferite, dar amandoua tradeaza simptomele aceleasi boli. Primul sub aspectul intelectual si al doilea sub aspectul spiritual. Deci ironia este buna si nu de putine ori, mai ales cand e una impersonala (ca nimeni sa nu se simta lezat) Asa ca, chiar te rog sa ramai asa patratosule. Eu consider ca e o modalitate prin care Dumnezeu te foloseste creativ. De aia te si citesc si te ascult cand pot. In asta e unicitatea si farmecul tau. Well..nu numai in asta. Nu sunt ironic 🙂


  14. Pastorul meu mi-a promis o carte in engleza despre ironir(in urma cu cel putin un an si pe care inca n-am primit-o)in urma unei discute/dispute pe care am avut-o cu el pe aceasta tema(nu intru in detalii).

    ihtys: cred ca se numeste „the concept of irony in scripture”, nu stiu cine a scris-o; eventual cauta pe http://www.christianbooks.com sau amazon.com


  15. Ciprina S , multumesc mult.

    altii mai cunoasteti alte carti despre ironie ?


  16. IRONIE – Forma de agresivitate verbala, in care enuntul manifest ascunde semnificatii latente diferite de mesajul verbal propriu-zis. Subiectul recurge la astfel de enunturi pentru a ridiculiza situatii, atitudini, persoane etc. Ironia presupune inteligenta manifestata prin surprinderea rapida si exacta a datelor situatiei, relatiei sau persoanei pe care o vizeaza. Poate avea un rol educativ atunci cand intentia celui care ironizeaza este constructiva.
    Autoironia si umorul sunt calitati deosebite ale caracterului si contribuie intotdeauna la o buna adaptare a persoanei.

    Din Dictionar Enciclopedic de Psihiatrie, sub redactia Constantin Gorgos.

    Acum sa extragem cuvintele cheie:
    – agresivitate,
    – ridiculizare,
    – inteligenta,
    – constructiv,
    – distructiv.

    In general, ironia e o forma de aparare cu gheare. Face apel la inteligenta deoarece n-are „muschi” pentru o confruntare fizica (evident, nu se ia in considerare o asemenea varianta la crestini – doar daca familia si neamu e in pericol). E ridicata la gradul de virtute.

    Nu cred ca se pot face comparatii viabile intre ironia noastra si ironia Mantuitorului. EL prefera confruntarea face-to-face cu toti fariseii si paducheii…


  17. Nu cred, Andrei. Ironia poate fi o formă de apărare cu gheare, dacă e folosită în scopuri greşite. La fel ca şi psihologia transformată în manipulare.
    Domnul Isus a fost foarte ironic mai ales cu fariseii şi saducheii!


  18. Of, Doamne, ce mai viata.., sunt suparat ca sunt ironic ca nu sunt mai bun, sunt suparat ca rautatea mea nu este inteleasa, recunosc ca uneori nu ma inteleg nici eu, dar trec peste, „asa sunt eu”.., totul (aproximativ) este o adunatura se subiectivism, gandurile, felul meu, poate chiar viata mea este mult prea gresita pentru multi prea multi si of, viata multora este mult prea gresita si pentru mine… Am intrat intr-un mare impas, e rau sa fi ironic? Viata asta prezenta unde o societate crestina a firii ne indruma spre mult prea multe cai, care mai de care, tot ce trebuie sa faci este sa te supui unui stil de viata, in prezent cat mai hipi-hopo-homo, si tot ce trebuie sa faci este sa nu gandesti, nu ironiza, nu gandi pt ca daca gandesti judeci iar daca judeci e vai de tine… Ma simt judecat ca gandesc, scuze, ca judec, ma simt judecat ca nu vreau sa iau parte la prostie (ironizand-o) dar cum spuneam totul este subiectiv si prin urmare eu sunt un prost, sunt un prost ca nu sunt la fel ca toti desteptii…


  19. Daca nu sinteti convinsi de ironia Domnului, cititi profetii mari, va rog. Mai ales Ieremia. Tocmai am terminat-o de citit saptamina trecuta. Si Ieremia si Plingerile. Este la fiecare cm de text aproape.

    Si eu as fi interesat de cartea cu pricina „irony in Scripture”. Oricum, la retorica fac impreuna cu studentii si chestia asta.
    Ironia este o familie intreaga de figuri ale gindirii.

    Logik, multumesc, da, ai dreptate, ironia este unul dintre mijloacele de a scăpa de limbajul şi de gîndirea de lemn.

    ai cartea lui Vladimir J, Ciprian?

    Rasvan Cristian, ai dreptate, ironia trebuie luata ca icrele scumpe, in portii foarte foarte mici, pentru ca are multa sare, se ia in portii mici ca sa o degusti cel mai bine. cine infuleca se otraveste.


  20. Chiar dac-am fi la un pas de paradis, ironia izbuteste sa ne indeparteze de el. (E. Cioran)
    Fara ironie, lumea ar fi ca o padure fara pasari; ironia e veselia gandirii si bucuria intelepciunii. (A. France)
    Ironia nu usuca, ea nu arde decat buruienile. (J. Renard)
    Intr-o lume in care totul devine ridicol, nimic nu poate fi ridiculizat. Nu poti demasca o masca. (G. K. Chesterton)
    Ma grabesc sa rad de toate, de frica ca voi fi obligat sa plang. (Beaumarchais)


  21. Grigore Moisil intr-o ironie cu privire la sine insusi: Dupa ce si-a scrantit piciorul la 65 de ani, Grigore Moisil a replicat: „Stiam ca la varsta mea te scrantesti la cap, nu la picior.”


  22. Eu chiar nu cred ca putem face comparatii intre ironia noastra si a lui Dumnezeu. Putem invata din ea, dar nu putem urma exemplul Sau, deoarece El chiar stapaneste domeniul. Noi nu.

    Putem incerca sa vedem ironia lui Pavel, dar acolo vedem imediat si greseala umana.

    Ioa,
    orice ai spune, ironia este agresivitate verbala. Ridiculizeaza (A scoate în evidenţă ridicolul, a face pe cineva sau ceva să apară ridicol, a-şi bate joc de cineva sau de ceva.) si face totul pentru a combate persoana (identificata ca adversar/oponent).

    Prefer sa fiu ironic fata de situatii.


  23. Emile Ajar (1949- ):
    Ironia este întotdeauna o garanţie bună de igienă mintală


  24. Aoleu, Andrei, spui că în scrierile apostolului Pavel sînt greşeli??? Unde?
    Pavel a fost ironic cu brutalitate. Bine că nu s-a tradus exact, scrijelească-se cei ce vă tulbură, că e prea de tot.

    BAptistul curat are dreptate cu citatul dat. Ironia, ca formă retorică din categoria figurilor gîndirii, este o foarte bună dovadă de minte la lucru şi cu mecanismele bine unse.

    Într-o lume de prostie, nu poţi să fii plin de mieroşag. Eu nu pot. Iertaţi-mi neputinţele!

    Francis de Assisi a fost unul singur, a mers pe calea lui şi tot nu mă ispiteşte „limba păsărilor”


  25. Pai nu a gresit si s-a pocait imediat?
    Perete varuit. Wow, super. Ce figura de stil. Ce finete intelectuala.


  26. Nu am cartea, dar se gasesye la orice biblioteca,cred eu!
    Jankelevich merita citit, a mai fost tradus si la Amacord din TM


  27. Pt cei interesati in ironie…exista o carte scrisa specific pe VT de Edwin Good:Irony in the Old Testament…Nu am citit-o, dar e considerata ‘like a classic’ din cate stiu eu. [Se pare ca a ramas Good si dupa ce a scris despre ironie :)]
    http://amazon.com/s/ref=nb_ss_gw/104-9265088-9503161?url=search-alias%3Daps&field-keywords=irony+in+the+old+testament
    Despre NT nu sunt chiar asa sigur…Eu nu vad prea multa ironie acolo (la Domnul Isus?), dar poate ne va da Marius cateva exemple ? 🙂
    Ciprian S – ce email ai?


  28. olafabyp@yahoo.com


  29. Andrei, aia-i tot ironie! Si inca una grea de tot. Chiar crezi ca Pavel n-a stiut ca era mare preot. Il ironizeaza, dar acid tare de tot. Nu-l reconaste in cathedra, aia-i problema acolo. Incearca o alta intepretare ca sa il scapi pe Pavel de ironie, nu reusesti.

    Draga Evedyahu, incearca sa citesti Evanghelia dupa Matei si cea după Ioan cu intrebarea asta in cap. Punem pariu ca vei descoperi un nou Isus? O noua trasatura a Domnului. Daca nu ai timp, incearca macar Matei cap. 23.


  30. Un student isi face lucraea de diploma anul asta pe chestia asta, va tin la curent cu rezultattele cercetarilor lui.


  31. Frate Marius
    La intrebarea: De ce „esti”…ironic? as raspunde ironic. „Asa esti tu!” Asta e ca si cu poezia aia, sau cantarea: Pacatos ca mine nu-i, pe fata pamantului! Odata am intrebat pe cineva: Stii cantarea Pacatos ca tine nu-i… El zice: dar e altfel e, pacatos ca mine nu-i…pai asa ca tine, zic, ca tine, (ha, ha)
    si acum sa continuam…
    Nu toti au acest „dar”, sau aceasta „hiba”.
    Acuma daca esti ironizat, e tare greu sa suporti daca nu ai simtul…ironiei, am vrut sa spun al umorului.
    Dar e tare ciudat sa vezi tineri ironizand batrani, sau oameni bolnavi.
    Eu cred ca ironia e sanatoasa, insa atentie e la un pas de mandrie. Iar mandria merge iaintea caderii.
    Unde facem distinctia? Cand stim ca nu am sarit „calul” ?
    Eu zic ca e o chestie numita 7 ani de acasa, sau bunul simt.
    Macar pe asta sa-l avem, ca si asa e vai de mama noastra ce buni suntem cand e vorba sa ne aratam coltii ironiei.
    Cu ironie
    Nicu Topan


  32. Fain articolul – ma regasesc in multe lucruri. La randul meu am dezvoltat un mecanism de aparare si atac, in care ironia joaca rolul principal. Prostiei, arogantei, pretentiilor nefondate, nu l-i se poate raspunde decat asa. Pe de alta parte, limita dintre ironie si batjocura, nu-i intotdeauna clar definita si mi s-a intamplat deseori s-o trec; apoi sa-mi para rau si sa-mi cer iertare…


  33. Patratosu,
    e ironie la apostolul pavel, dar insotita de pocainta. Asta am vrut sa scot in evidenta. Ironia ramane o agresivitate verbala. In care il ridiculizam pe celalalt. E usor sa se transforme in mojicie. Nu stiu daca am vazut o ironie fina pe undeva, la cineva. De fapt, n-am vazut. Ironia noastra e prea badarana de cele mai multe ori.


  34. Apropos! Un instrument util in verificarea „naturii” ironiei. Daca ai sentimentul ca ai ranit pe fratele tau si simti nevoia sa-ti ceri iertare atunci ai de-a face cu firea pamanteasca. Rationalizarea, ca mecanism de eliminare a conflictului interior o sa-si faca aparitia si va exista lupta intre afectiv si cognitiv. Dar rolul hotarator in stabilirea „greselii” ramane Scriptura. Ca e posibil sa existe si un sentiment de vinovatie generat de premise false (educatie, conflict, principii etc.).
    In orice caz, o buna cunoastere si traire a Scripturii va genera trairi adecvate situatiei, cu rol instrumental (ma informeaza ca sunt in dezacord cu ceva nume, in functie de convingerile, principiile la care ader) util.

    Poate ne place faptul ca ironia face apel la inteligenta. Inteligenta nu este insa o trasatura spirituala in/prin sine. E o trasatura de personalitate general-umana.


  35. Într-o emisiune recentă pe radio cultural preşedintele asociaţiei criticilor de teatru din Franţa (să nu mă judece filologii că nu scriu cu majuscule) afirma: mi s-a imputat că scriu doar despre prieteni, iar eu am răspuns: sunt prieten doar cu cei care mi se par interesanţi. Pe ceilalţi prefer să îi ignorez. Scriu critici negative doar când un autor sau un spectacol este supraevaluat. Citat parafrazat. Dumnealui s-a exprimat mai frumos. Este şi aceasta o atitudine.
    Că tot mi-am adus aminte, am vorbit cu un proprietar de WVT5 despre sonorizare şi tare s-a mai supărat. A trebuit să schimb fără întârziere subiectul şi puţin a lipsit să nu fiu dat afară din casă. Asta în condiţiile în care mă consider un om relativ diplomat.
    Acum vin şi eu să întreb:”muieţi-s posmagii?” Poate nu ar fi rău ca subiectele delicate să fie însoţite de un ghid de folosire. Sau să fie însoţite de un avertisment: INTERZIS UNEI ANUMITE CATEGORII DE CITITORI!
    cdfdmg (Guttenberg)


  36. Interesanta idea asta cu ghidul de folosire! Mersi, cdfdmg! Am sa pun niste avertistmente de genul !Atentie, ironie! 🙂

    Andrei, inteligenta nu este impartita de Dumnezeu democratic, asta-i problema. Dumnezeu nu este deloc egalitarist. ne-a facut diferiti si pe dinafara si pe dinauntru. Ironia necesita inteligenta la emitor si la receptor. Cind lipseste ori la unul ori la altul se ajunge la jigniri si suparari.

    Andrei, ramina la ideea ca ironia este o simpla figura a gindirii, nu necesita neaparat agresivitate, minimum minimorum este simtul umorului (nu al omorului 🙂 ), care este instrumentat de ironie.

    Dane, da ironia este una, batjocura este alta. Si eu m-am scapat de multe ori, dar ma pocaiesc si imi pare rau

    Nicu Topan, cintecul era „Pacatos ca mine nu-i. Slava Domnului!”

    Da, ai dreptate, pentru o ironie reusita trebuie inteligenta, dar si cei 7 ani de-acasa. Mult bun simt.


  37. Marius, aici pe blog parca esti alt Marius, te simt mai cald mai aproape de noi, nu chiar asa de acid cum te vad unii.
    Aaaa, ai prins ideea cantecului, slava Domnului, dar sa stii ca si eu trebuie sa il cant de munte ori la persoana I, am vrea sa il cantam la persoana II, dar atunci unde e pocainta.


  38. corectez: nu de munte ori, ci de multe ori


  39. Nicu Topan, asta am fost intotdeauna, la cursuri nu am cum sa fiu altfel epntru ca trebuie sa respect „protocolul”.
    Amvonul si catedra nu iti dau voie sa stai asa de relaxat. Aici sint ca intr-o cafenea la care eu sint patronul si stau si beau cafele cu fiecare dintre voi.
    De asta se cheama „La patratosu”, este o cafenea patrata, plina cu carti, pe toti peretii, fiecare poate sa citeasc ao carte, sa asculte muzica, sa stam de vorba.

    LA amvon si la catedra este altceva, dar si asa mai sar calul si intr-o parte si in alta…. 🙂
    Bine ca ma iarta colegii, studentii si fratii si surorile din Alesd.
    Altfeliu demultu trebuiau sa plecu!


  40. Marius
    poti sa imi dai o adresa de mail as vrea sa corespondam


  41. david@emanuel.ro



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: