Cînd începe rugăciunea?

O mare parte din timpul de rugăciune este pregătirea pentru rugăciunea însăşi.

Iaon Scărarul spunea: „Noi încetăm să ne rugăm înainte de a începe”.

Ne grăbim prea tare ca să bifăm în program faptul că am fost la liturghie, că ne-am rugat, dar nu aşteptăm să intrăm în prezenţa Domnului.

Moise s-a tot apropiat de rug, a trebuit să se descalţe pentru  a sta pe pămînt sfînt. Noi, în graba noastră, dăm cu bocancii în fragilul rug.

Pe munte se urcă, aşa cum spune Grigorie, Moise s-a urcat pe munte şi poporul a rămas în urmă, s-a tot apropiat de Dumnezeu, dar urcuşul acesta i-a luat timp, energie, efort.

Nu poţi să închizi ochii repede, să spui lozincile de început şi, după 10 minute, formulele de încheiere. Între? Chestii pe care le arunci la picioarele lui Dumnezeu.

Credem că putem trimite o rugăciune ca pe un email scris în grabă, ca pe un SMS, butonat rapid între două staţii de troleu.

Domnul Însuşi a stat în rugăciune, şi-a făcut timp cîte o noapte întreagă, singur, pe munte. S-a pus deoparte.

„Nu există putere fără puritate” spunea Gerhardt DuToit. Oare cum s-ar putea obţine această puritate? Avem vreodată şansa de a fi puri precum Domnul Cristos?

Cu siguranţă, nu? Noi sîntem puri prin punerea noastră de-o parte în El, cel cu totul pus de-o parte. Sîntem sfinţiţi prin sfinţirea Lui.

Putem privi drept spre tronul de slavă a lui Dumnezeu, doar prin Cristos, în Cristos, cu Cristos.

Cum putem să ne aşezăm în acestă relaţie? Ne trebuie timp să ne cufundăm în Cristos. Să stăm în meditaţie.

Să închidem ochii şi să tăcem înaintea Domnului. Să tăcem pur si simplu.

În orele noastre de rugăciune, după ce se dă „Startul”, imediat simţim nevoia de a spune cuvinte. Dorim să spunem cît mai multe cuvinte şi repede. Ca nu cumva să fie vreun moment de tăcere „penibilă”.

Dacă se întîmplă cumva trebuie să „dăm o cîntare”.

Aţi participat vreodată la o oră de rugăciune la care fraţii şi surorile să „tacă” înaintea Domnului, pur si simplu, să tacă împreună pentru a găsi prezenţa Domnului?

Avem nevoie de oameni ai rugăciunii care să fi descoperit frumuseţea rugăciunii pentru a ne conduce în rugăciune.

Avem nevoie de mistici pentru a ne apropia de tainele Domnului.

Nu credeţi?

Să aşteptăm să intrăm în Prezenţa Domnului, să ne pregătim pentru a ne ruga, fără a sacrifica admirabilul preludiu al rugii.

Gerhardt DuToit

A petrecut o săptămînă în universitatea noastră şi, cu siguranţă, studenţii noştri nu vor uita aceste zile.
Sînt sigur că nici pastorii care s-au adunat la conferinţa de misiune şi rugăciune organizată la sfîrşitul acestei săptămîni aici.

Gerhard are un mesaj special: reîntoarcerea la rugăciune.

Este dintr-o familie de etnici olandezi din Africa. Are o biografie de roman. S-a născut în Africa de Sud, are un accent greu de localizat, a trăit în Scoţia pentru opt ani, şi acum trăieşte în Canada. Călătoreşte în toată lumea pentru a îndemna bisericile la lupta pe genunchi, în rugăciune.
Specialitatea lui nu este teologia, ci genuncologia, adică stăruinţa în rugăciune pe genunchi.

S-a convertit în anul II de studenţie la teologie. Da, vă puteţi imagina că se poate să devii student la teologie fără să ai credinţă în Dumnezeu?
A fost învăţat să se roade în şcoala de ucenicie a unui pastor negru.
Totul a început de la o oră şi jumătate de rugăciune. Apoi a continuat cu zile întregi petrecute în rugăciune, fără somn şi fără mîncare.

Ne-a învăţat cîteva lecţii importante pe care, la rîndul lui, le-a învăţat de la un grup de oameni care au devenit luptători în rugăciune.

A descoperit cum poţi sta în rugăciune ore întregi, zile la rînd, fără să oboseşti şi să îţi mai şi placă.

Oare cum poţi petrece o noapte în rugăciune? Ce îi spui lui Dumnezeu?

Problema este că noi ne grăbim, dar Dumnezeu nu se grăbeşte. El stă într-un alt timp. El potriveşte altfel vremea.
Prima lecţie a rugăciunii este să înveţi să aştepţi după Dumnezeu.
Dacă nu reuşeşti să intri în ritmul lui Dumnezeu, nu reuşeşti să înţelegi nici viaţa oamenilor.
Nu există puter duhovnicească fără curăţie, iar curăţia vine din prezenţa Domnului.
Noi contabilizăm umblarea noastră cu Dumnezeu pe baza a ceea ce putem noi să facem cu Dumnezeu.
Lucrarea este urmarea directă a umblării cu Dumnezeu.
Avem o singură viaţă. Oare de ce am petrece-o departe de Dumnezeu?
Fr. Gerhardt a accentuat faptul că noi putem avea handicapul unei percepţii greşite asupra Duhului Sfînt. Duhul este o persoană, nu o energie, o putere, o forţă.
Duhul întotdeauna ne îndreaptă spre viaţa Mîntuitorului, spre lucrarea Lui.

În 1989 a fost Revoluţie la voi în ţară, acum este nevoie de o altă revoluţie, o revoluţie a rugăciunii.

Nu putem deveni mari conducători ai altora pe calea Domnului, dacă nu sîntem urmaşi autentici ai Domnului noi înşine, la rîndul nostru.

Pe cine să mai aşteptăm în blogosferă?

Depinde. Uite că încet încet politicienii se dau pe brazdă. Adică au ieşit în decor, au intrat în ogor şi acum stau pe brazdă, minunîndu-se de noua lume internautică şi noile posibilităţi pe care comunicarea de acest tip le oferă pentru viitoarele campanii electorale.

Năstase şi-a făcut blog. Un pionier între politicieni.

Iliescu, suprinzător, trebuie să recunoaştem (niciodată nu am dispreţuit intuiţia lui politică) şi-a făcut blog.  Îl scrie altcineva, asta este sigur. FAcem din nou exerciţii de stilistică? Nu cred că-i nevoie. Orice elev de clasa 12-a, care a citit trei rînduri scrise de „tătucu” rebeliuţiei, poate să tragă uşor concluzia că avem de-a face cu un blog de secretară-secretar.

Şi lui Iliescu şi lui Năstase i-au apărut fake-bloguri imediat.

Au mai fost cîteva bloguri la panaramă, a lui Vîntu, Becali şi altele.

Care sînt persoanele cele mai aşteptate în blogosferă. După unii: Băsescu, Cărtărescu, Patapievici.

La noi?

Şi la noi, în micuţa noastră curte electronică, pastorul Iosif Ţon este un pionier în domeniu. Fără alte paralele, cred că este comparabilă mişcarea dînsului spre spaţiul electronic cu cea pe care fostul preşedinte a făcut-o.

Este adevărat, dr. Iosif Ţon nu şi-a făcut blog, dar a deschis anul trecut un grup de discuţii, are o pagină personală deja etc.

Care sînt cele mai aşteptate persoane din mediul nostru în blogosferă la ora actuală?

Fost preşedinte al Cultului – Vasile Taloş

Fostul Preşedinte al Cultului – dr. Paul Negruţ

Actualul Preşedinte al Cultului – dr. Otniel Bunaciu

Fostul director al Uniunii – Mihai Suciu (am motive să cred că acest blog ar fi o „lovitură de piaţă”. Mihai are talent la scris. are şi ce spune!)

Autorul cărţii Pigmei şi Uriaşi – Daniel Mitrofan.

Un blog oficial al cultului, dacă nu o pagina web serioasă.

Mai spuneţi voi alţii.  Eu de aceştia am auzit.  🙂

PS.

Ah, şi Nadia Comăneci şi Ilie Năstase şi Ion Ţiriac.. ? Nuuuu?  De ce nu?