h1

Cînd începe rugăciunea?

Noiembrie 17, 2007

O mare parte din timpul de rugăciune este pregătirea pentru rugăciunea însăşi.

Iaon Scărarul spunea: „Noi încetăm să ne rugăm înainte de a începe”.

Ne grăbim prea tare ca să bifăm în program faptul că am fost la liturghie, că ne-am rugat, dar nu aşteptăm să intrăm în prezenţa Domnului.

Moise s-a tot apropiat de rug, a trebuit să se descalţe pentru  a sta pe pămînt sfînt. Noi, în graba noastră, dăm cu bocancii în fragilul rug.

Pe munte se urcă, aşa cum spune Grigorie, Moise s-a urcat pe munte şi poporul a rămas în urmă, s-a tot apropiat de Dumnezeu, dar urcuşul acesta i-a luat timp, energie, efort.

Nu poţi să închizi ochii repede, să spui lozincile de început şi, după 10 minute, formulele de încheiere. Între? Chestii pe care le arunci la picioarele lui Dumnezeu.

Credem că putem trimite o rugăciune ca pe un email scris în grabă, ca pe un SMS, butonat rapid între două staţii de troleu.

Domnul Însuşi a stat în rugăciune, şi-a făcut timp cîte o noapte întreagă, singur, pe munte. S-a pus deoparte.

„Nu există putere fără puritate” spunea Gerhardt DuToit. Oare cum s-ar putea obţine această puritate? Avem vreodată şansa de a fi puri precum Domnul Cristos?

Cu siguranţă, nu? Noi sîntem puri prin punerea noastră de-o parte în El, cel cu totul pus de-o parte. Sîntem sfinţiţi prin sfinţirea Lui.

Putem privi drept spre tronul de slavă a lui Dumnezeu, doar prin Cristos, în Cristos, cu Cristos.

Cum putem să ne aşezăm în acestă relaţie? Ne trebuie timp să ne cufundăm în Cristos. Să stăm în meditaţie.

Să închidem ochii şi să tăcem înaintea Domnului. Să tăcem pur si simplu.

În orele noastre de rugăciune, după ce se dă „Startul”, imediat simţim nevoia de a spune cuvinte. Dorim să spunem cît mai multe cuvinte şi repede. Ca nu cumva să fie vreun moment de tăcere „penibilă”.

Dacă se întîmplă cumva trebuie să „dăm o cîntare”.

Aţi participat vreodată la o oră de rugăciune la care fraţii şi surorile să „tacă” înaintea Domnului, pur si simplu, să tacă împreună pentru a găsi prezenţa Domnului?

Avem nevoie de oameni ai rugăciunii care să fi descoperit frumuseţea rugăciunii pentru a ne conduce în rugăciune.

Avem nevoie de mistici pentru a ne apropia de tainele Domnului.

Nu credeţi?

Să aşteptăm să intrăm în Prezenţa Domnului, să ne pregătim pentru a ne ruga, fără a sacrifica admirabilul preludiu al rugii.

14 comentarii

  1. Ce la tac a venit postarea asta!
    Imi faceam o analiza a comportarii mele in momentele de criza si am realizat ca oricat doresc sa transced realitatea materiala si sa-L vad pe DUMNEZEU in control, ma izbesc de slabiciunea laontricului meu exprimata prin ingrijorare.
    De ce nu pot vedea si eu ca Elisei ca-s mai multi de partea mea?Parca am solzi pe ochii credintei, parca am o naframa pe fata mea duhovniceasca!

    Este EL de vina? nu…eu nu petrec in rugaciune, in dialog cu EL, timpul care ar putea defini o stare de apropiere mistica – o numim noi, starea de copil adevarat – o numeste EL.

    M-a-ncantat atitudinea lui Ezechia, descrisa de Isaia, dupa ce i-a vorbit DUMNEZEU si subscriu la Isaia38:15


  2. Ca tot a adus CiprianS vorba, pe mine nu m-a incantat asa de mult atitudinea lui Ezechia, pentru ca doar cateva versete mai incolo , final de capitol 39 , da dovada, dupa cate inteleg eu , unui tata cum eu nu mi-as dori sa fiu …nu-i poti multumi lui Dumnezeu pentru ca te-a scos din anumite circumstante, sa-i promiti smerenie dar apoi cand auzi cuvantul lui sa spui bine ca macar eu voi scapa de ceea ce va veni, cat despre copii mei …nici o vorba.
    Pare atitudinea unui egoist, si nu stiu cum merge asta la brat cu smerenia promisa in versetul enuntat de Ciprian.

    Gasesc mult mai relevant la acest post exemplul lui David, cu toate felurile lui de rugaciune .
    Cred ca David a si tacut, a si strigat, s-a si smerit,
    cred k a fost uneori chiar exuberant in exprimarea sentimentelor lui.
    Dar probabil toate acestea isi au vremea lor, si tacerea in rugaciune, si exuberanta (ca gesturi)…


  3. Ma bucur ca ti-a folosit, Ciprian, tocmai am mai scris o chestie, cum trebuie sa se sfirseasca rugacinea.

    Eu fac o chestie din cind in cind. Imi iau vreo doua zile de singuratate, o noapte este de veghe in rugaciune. Multe mi s-au limpezit asa.

    Anual fac o seara de veghe in rugaciune cu studentii. Unii isi amintesc chestia aia ani de zile.

    Ionel, si mie imi place David, in zilele alea de retragere citesc toti psalmii de la un capat la altul


  4. In ziua de azi biserica nu are nevoie de o instalaţie superioară, de organizaţii mai noi şi mai bune, sau de metode mai noi şi mai bune, ci ea are nevoie de oameni pe care Duhul Sfînt să-i poată folosi — oameni ai rugăciunii, oameni puternici în rugăciune. Duhul Sfînt nu se revarsă prin metode, ci prin oameni. El nu vine prin născociri, ci prin oameni. El nu unge planuri, ci pe oameni — oameni ai rugăciunii.
    — E. M. Bounds —


  5. „Predicatorii sînt oameni, expuşi şi prinşi adesea de torenţii puternici ai curentelor omeneşti. Rugăciunea este o lucrare spirituală, şi firii nu-i place să se supună cerinţelor spirituale. Firea vrea să plutească spre cer pe o mare liniştită, minată de un vînt prielnic. Rugăciunea este o lucrare care te umileşte smerind intelectul şi trufia noastră, răstignind goana după slavă şi indicînd falimentul nostru spiritual. Toate acestea le suportă greu carnea şi sîngele şi decît să le mai suporţi, mai bine nu te mai rogi! Aşa s-a ajuns la răul cel mai strigător la cer din timpul nostru — sau poate din toate timpurile — rugăciunea scurtă sau deloc. Dintre cele două rele, poate că rugăciunea scurtă este mai rea decît a nu te ruga deloc, pen¬tru că rugăciunea făcută în grabă e un fel de a te face să crezi că ţi-ai făcut datoria, o potolire a conştiinţei, o farsă şi o groaznică înşelare.” – E. M. Bounds –


  6. Aici s-a comentat mai putin 🙂 si intr-adevar, pentru ca nu prea e de comentat, ci de aplicat, de pus osul la rugaciune. 🙂


  7. pt IONEL CONDOR:
    inca o dovada despre minunatul si ne-incastrabilul CUVANT al lui DUMNEZUE!!!
    adica eu intelegeam de-acolo ca Ezechia, chiar daca a gresit, a constientizat ca a gresit, statea pe o stanca tare: cea a promisiunii SALE! – ca un alt arhetip al credintei noastre in mantuire, cu toate scaparile noastre.

    Mi se pare a fi o credinta de puternica sa poti sa-i spui proorocului(cu toate ca esti cu musca pe cacuila): da, ai dreptate, asa mi-a zis si mie Dumnezeu. Un Ezechia care stia ca DUMNEZEU poate sa-SI schimbe hotararea…

    nu ti se pare mai interesanta interpretarea asta, decat cea inegritoare a egoismului?


  8. Rugaciunea incepe atunci cand incepi sa te rogi.

    Ma uit la robul lui Avraam si inteleg de acolo (Geneza 24) ca rugaciunea este o traire in prezenta si calauzirea Domnului, este o umblare cu Fiul Sau. Este drumul spre Emaus si intoarcerea la Ierusalim. Este „a fi in Duhul”

    Deoarece avem si indemnul de a ne ruga neincetat, eu spun ca rugaciunea nu incepe, si nici nu se termina de vreme ce crestinul intra in cu totul alt timp: acela al vietii vesnice.


  9. Don, rugăcijnea incepe atunci cînd incepi sa te rogi, nu atunci cînd începi sa spui cuvinte.


  10. Multumesc pentru clarificare.
    Sa ne ajute Duhul sa invingem neputinta carnii.


  11. Cata nevoie avem sa fim gata de a pune deoparte timp pentru rugaciune si, apoi, de a sti cum sa ne rugam!
    „Rugaciunea este respiratia sufletului” spunea cineva…oare cum mai respira sufletele noastre???


  12. Livy, pe unele mormite s-ar putea scrie „mort la 25 de ani, îngropat la 75 de ani” pentru că sufletele fără rugăciune ne mor înaintea trupurilor


  13. postul tau, ca o gura de apa rece si proaspata pt un calator ratacit de izvor, caruia i s-a uscat gatlejul de sete.
    te rog o continuare (cu multa practica) despre rugaciune

    s-au notat pana acum preludiul, tacerea-mdeitatie si zilele de limpezire cu veghe

    acum ma chinui sa citesc – The Ability of God (Prayers of the Apostle Paul) – a lui Arthur Pink – dar o cam ia prin balarii


  14. Draga Paul, multumesc pentru comentariul tau, este o incurajare, pentru mine prietenii, vorba lui Exupery sînt ca o fîntînă în deşert pentru un însetat…

    M-am repezit acum la voi şi beau, beau, beau…

    Continuăm cu şcoala rugăciunii, nu te teme, dar am prea multe de spus despre altelel…. ca să te rogi bine trebuie să taci, ori eu sînt rău de gură… trebuie să învăţ să tac mai mult ca să mă rog mai mult…
    asta încerc să fac..

    azi am tăcut o gramăzime… 🙂

    Nu ştiu cartea lui Pink..



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: