h1

Vasile Branzei

Noiembrie 19, 2007

Un alt tată s-a dus la Tatăl. Daniel, fiul, ne-a scris astăzi despre felul liniştit în care Vasile, tatăl lui, s-a dus acolo unde îi este locul, lîngă Mîntuitorul.

Fiecare moarte a cuiva drag mă lasă mai descompletat pe pămînt, mai sărac, mai împuţinat, dar, în acelaşi timp, simt că o comoară de dragi şi iubiţi ni se adună acolo, lîngă Domnul.

Fratele Vasile mi-a fost drag de prima dată de cînd l-am văzut. A venit la biserica din Iaşi, biserica în care am crescut şi a predicat de cîteva ori. Era o situaţie dificilă. Tatăl meu murise, biserica era fără pastor.

M-a căutat şi mi-a pus mîna a binecuvîntare pe cap pe cînd aveam încă 8 ani.

„L-am cunoscut pe tatăl tău, am fost buni prieteni, era un om bun”. Sînt sigur că ştia la vremea aceea lucrurile pe care eu le voi fi aflat mai tîrziu, după cum însuşi mi-a spus în anii din urmă, dar a ştiut să spună cuvinte bune la vremea potrivită. S-a făcut că a uitat ce mai fusese tatăl meu, mi-a spus numai cum a fost.

A fost ca o binecuvîntare de tată. Ne-am reîntîlnit după ce eu la rîndul meu am devenit tată.

cu-vasile-branzei.jpg

Rămăsese la fel. Nu albise pe afară şi înăntru a rămas la fel de neacrit.

Şi el este parte din generaţia Jurnalului Fericirii, generaţia celor bătrîni care au trecut prin multe, dar nu s-au acrit.

Dumnezeu să îl mîngîie acum pe creştet la fel cum m-a mîngîiat el pe mine la opt ani şi să se facă că uită ….

7 comentarii

  1. Frumoase cuvinte despre un om frumos si la propriu si la figurat, care a lasat multe lucruri frumoase in urma lui, printre care si un fiu intelept care ii face cinste.
    Stiti ce as vrea? Desi stiu ca sunt ca un copil vorbind astfel, as vrea sa vina El si sa nu mai plece dintre noi niciunul din cei dragi noua.
    Ma iertati, asa sunt eu, mai emotional si mai copil, desi sunt om in toata firea 🙂
    Dar oricum, si Scriptura ne invata sa dorim si sa asteptam venirea Lui, nu?


  2. Am un trairi amestecate. Multi s-ar putea sa nu inteleaga. Totusi. Cand a plecat fratele Niculita Moldoveanu am simtit o „bucurie”. Parca avem senzatia ca receptez bucuria lui la intalnirea cu Cel pa care L-a iubit o viata. Am fost foarte apropiati ca sa simt asa ceva. Apoi receptam si durerea celor dragi ai lui, ramasi cu trauma despartirii.

    Senzatia de asa zisa bucurie, acum e mai temperata, e mai rationala. Nu l-am cunoscut personal pe fratele Vasile Branzei si poate de aceea simt acum asa. Stiu insa ca era „conectat” la cer cu toata fiinta (din posturile de pe site-ul fratelui Daniel) si ca abea astepta sa ajunga.

    Oricum, fratele Vasile era deja pe alt palier existential. Era deja, in duhul, in cer. Primise mesajul ca va pleca. Un fragment din dialogul Vasile – Daniel: ” A doua zi, sambata, l-am vizitat iar. “Ce mai faci, ticule?” l-am intrebat. Ca o dovada ca mai are inca puterea umorului sanatos mi-a raspuns: “Pai, … o astept pe doamna aceea. Ai uitat?” „. Doamna cu pardesiul. Puteti afla mai multe de aici: http://barzilaiendan.wordpress.com/2007/10/02/convertire-pe-patul-mortii/

    Si-apoi spiritul sau liber mi-a confirmat ca Dumnezeu pregateste pe copiii Sai in vederea plecarii. Un alt dialog Daniel – Vasile: ” Dupa un timp, mi-am dat seama ca l-am lasat deoparte, invelit in tacere ca intr-un giulgiu prematur.

    “Matale ce spui?”

    “Nimic. Eu am iesit din cotidian.”

    Cuvinte simple, realitate complicata, hotarari care o simplifica pana la esente: “Eu am iesit din cotidian”.
    Dansului ii este mai usor sa o faca acum, pentru ca a “exersat-o” toata viata. Tata a stiut ca, din cand in cand, “sa iasa din cotidian”, pentru a patrunde in sferele adevarurilor vesnice si a partasiei cu Dumnezeu, prin Duhul.” Mai multe aici: http://barzilaiendan.wordpress.com/2007/10/31/am-iesit-din-cotidian/

    Ma doare durerea despartirii. Stiu ca nu e usor. Dorul doare. Durerea fratelui Daniel e mare: ” Sambata a fost cea mai grea zi din viata mea de fiu. Am fost singur cu tata. M-a luat in “camera lui”.
    Si-a “pus casa in randuiala”, ca cei ce se pregatesc pentru ultima calatorie. Apoi, ne-am rugat impreuna.

    De rugat, s-a rugat de fapt numai dansul. Cand mi-a venit randul, … eu n-am mai putut ajunge la capat. Sunt sigur insa ca Dumnezeu m-a inteles. ” Mai multe aici: http://barzilaiendan.wordpress.com/2007/11/05/priveghi-pregatitor/

    Da, Dumnezeu intelege.
    Sa plangem cu cei ce plang.


  3. Mi-au placut cuvintele fratelui Daniel, cand a postat evenimentul de plecare a fratelui Vasile: „Slava Domnului pentru ca noi n-avem un sfarsit fara nadejde, ci o nadejde fara sfarsit!”


  4. Multumesc frumos, Marius

    Numale tau imi place asa de mult, ca fata mea si-a gasit un logodnic care sa-l poarte!

    Am transmis mesajul tau tatalui meu. Sper sa nu-l uite cand va da ochii cu Domnul Isus …


  5. Mulţumesc că aţi apucat să îi spuneţi ce v-am rugat! Sînt sigur că va fi un mesager credincios.

    Îmbrăţişări pline de dragoste familiei îndurerate acum, pentru o vreme.

    Nu-i ciudat că tocmai lîngă postul despre plecarea fr. Brînzei vine scrisoarea lui Daniel?
    În blogul „Dezvăluiri” aţi vrut să îi împliniţi una dintre dorinţele din urmă, aceea de a spune adevăruri despre trecut, fie ele dureroase …

    Se pare că nu în generaţia noastră se va întîmpla acest lucru.

    Fie nu ştim adevărul şi nici nu vrem să îl cunoaştem, fie îl ştim, dar nu ştim să îl spunem.


  6. Fratele Vasile Brinzei a fost pentru o vreme si pastorul meu in Bis. Golgota. A inmormintat pe Bunica mea, Dobre din Godeni 33 si la inmormintare m-a intrebat: Fr. Aurel pot sa tin serviciul in curte, ca este loc mai mult… Dorea sa auda mai multi vecini vestea Evangheliei. Zelul si dragostea lui pentru Domnul era bine recunoscta, atunci prin anii grei de prigoane comuniste (1975) Domnul l-a primit in slava Sa!


  7. […] martie 26, 2008 in Marius Cruceru (De la Marius Cruceru) […]



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: