h1

Cîteva cuvinte despre Rugăciune şi din Filocalie

Noiembrie 21, 2007

Meditînd la rugăciune zilele astea, am căutat ce spune şi Filocalia despre rugăciune.

Cîteva sînt interesante şi de bun folos.

Iată:

„Să păzim liniştea şi pacea sufletului în toate dar mai vârtos însă în timpul cântării psalmilor căci dracii au ca scop să distrugă rugăciunea prin tulburări.

Nu trebuie să aşteptăm să ne rugăm numai când avem mintea adunată, ci să luptăm să adunăm mintea prin rugăciune.

Înainte de toate să punem pe hârtia rugăciunii noastre o mulţumire sinceră, în al doilea rând mărturisirea şi zdrobirea sufletului întru multă simţire. Apoi să facem Împăratului cererea noastră. Chipul de mai înainte arătat rugăciunii noastre este cel mai bun, precum s-a spus unui frate oarecare de către Îngerul Domnului.

Nu face pe deşteptul în cuvintele rugăciunii tale căci gânguritul simplu şi nemeşteşugit al pruncilor a înduioşat pe Tatăl cel din ceruri.

Nu fi îndrăzneţ chiar dacă ai dobândit curăţia; mai degrabă apropie-te întru smerită cugetare şi multă îndrăznire vei avea.

Îndulcesc bucatele untdelemnul şi sarea; înaripează rugăciunea smerenia şi lacrima.

Cere prin plâns, caută prin ascultare, bate prin îndelungă răbdare! ”Că cel ce cere astfel va lua şi cel ce caută va afla.” Păzeşte-te să nu te rogi cumva pentru vreo femeie ca să nu fii jefuit din partea dreaptă. (Să nu fii jefuit de curăţie prin fapta bună a rugăciunii, căci rugându-te pentru o femeie ai toate şansele să te gândeşti cu poftă la ea.)

”Domnul nostru este foc mistuitor” (Evrei 12,29) căci precum focul topeşte ceara şi usucă noroiul, aşa şi meditaţia ascunsă topeşte gândurile urâte şi depărtează patimile sufleteşti, luminează mintea, dă strălucire înţelegerii şi bucură inima. Fiindcă meditaţia ascunsă loveşte demonii şi alungă gândurile urâte. (Meditaţia este reflecţia la tainele dumnezeieşti nemărginite care se află mai presus de gândurile referitoare la plăcerile trupeşti. Cugetarea la acele taine dă omului adevăratul sens al existenţei, îl luminează şi-l umple de putere de la Dumnezeu.) Căci ceea ce luminează omul lăuntric şi-l înarmează prin reflecţia (meditaţia) ascunsă se întăreşte de către Dumnezeu, se împuterniceşte de îngeri, se slăveşte de către oameni. Meditaţia şi citirea ascunsă este casa de nedefăimat a sufletului, turnul neclătinat şi ţărmul cel liniştit care păstrează sufletul netulburat. Căci demonii sunt greu loviţi când monahul se întrarmează cu meditaţia şi cititul. Meditaţia este făclia minţii şi deşteptarea conştiinţei, ea topeşte desfrâul, slăbeşte iuţimea, alungă mânia, depărtează răutatea şi scoate afară nedreptatea. Meditaţia dă strălucire conducerii minţii, alungă lenevia, naşte străpungerea inimii, aduce frica de Dumnezeu, pricinuieşte lacrimile, naşte smerita cugetare, privegherea bucuroasă de noapte şi rugăciunea netulburată. Reflecţia alungă gândurile murdare, biciuieşte demonii, curăţeşte trupul. Aceasta îl învaţă pe om îndelunga răbdare, aduce înfrânarea şi pregăteşte înţelegerea morţii. (Fil. XII)

Rugându-te, păzeşte-ţi cu putere memoria, ca să nu-ţi pună înainte ale sale, ci mişcă-te pe tine spre gândul înfăţişării tale la judecată. Căci de obicei mintea e foarte răpită de memorie în vremea rugăciunii. (Evagrie Ponticul)

Dacă eşti teolog (dacă te ocupi cu contemplarea lui Dumnezeu), roagă-te cu adevărat; şi dacă te rogi cu adevărat, eşti teolog. (Evagrie Ponticul)

Rugându-te, să nu dai vreun chip lui Dumnezeu în tine, nici să nu îngădui minţii tale să se modelează după vreo formă, ci apropie-te în chip nematerial de Cel nematerial şi vei înţelege. (Evagrie Ponticul)

http://www.filocalia.ro/despre/4/Rugaciune

12 comentarii

  1. Multumesc pentru aceasta meditatie. Indeamna la introspectie si cercetare. Aduce cu sine un susur bland si linistit care este uneori binevenit pe blogul tau.


  2. A doua mi-a placut mult!
    Sa incercam sa „adunam mintea” cat mai des.


  3. Imi place Filocalia.

    Sunt si texte neinteresante si de rau folos ?


  4. Draga Ezdrah, uneori e cascada, uneori susur blind

    Draga Ihtys, probabil ca este doar de folos, un făraş este de folos, atît. de bun folos este un sărut pentru copii.

    Amîndouă sînt folositoare, de frumos folos poate fi, eşti de acord cu mine că între un făraş şi un sărut e distanţă mare. Această distanţă e acoperită prin „bun” 🙂


  5. Da, dar ma refeream in Filocalie nu in general, sunt si texte neinteresante si folos rau ?


  6. Stiu lucrurile astea de cand eram mult mai mica…m-a invatat bunica mea 🙂 Imi par tare adevarate si stiu ca fiecare e cu credinta lui; iar in a mea, asa e si eu asa ma rog…


  7. Hai sa spunem ca sint si lucruri controversabile, Ihtys,

    bine ai venit, Alexandra.

    Ma bucur ca aceste lucuri ti-au fost de folos!


  8. Controversabile ar putea fi tocmai presupozitiile teologice si ecleziologice ale Parintilor filocalici: nu cred ca acestia ar fi prevazut o folosire a scrierilor lor in afara vietii ascetice, liturgice si sacramentale a Bisericii. Nu ca as crede ca protestantii sau neoprotestantii nu pot trage nici un folos din intalnirea cu Filocalia-dimpotriva- insaoricate foloase ar trage, acest lucru nu schimba faptul ca Filocalia nu mai este citita si folosita in mediul in care a aparut si caruia a fost destinata de catre autorii ei, ci in unul diferit in multe privinte.


  9. CNI, la ce te referi cand vb de departarea de origini, de scopul primordial ? In care privinte ?


  10. Draga CNI, ba, tocmai postul meu arata ca tragem foloase.


  11. trageti ceva foloase, dar nu depline 😉


  12. Irina, încercăm şi noi ce putem!
    Fiecare se luptă cum poate, pînă la urmă tot la harul mîinii Lui de stăpîn ajungem!

    Doamne ajută!



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: