Şi ne izvăveşte de rău…

Tema din seara aceasta de la Iris este: Cum putem trăi într-o lume care musteşte de rău cei care sîntem chemaţi de cel Bun la a fi buni?

Este începutul unei serii care porneşte de la o carte a lui RAvi Zacharias.

Nu trebuie să uităm că această frază este parte din rugăciunea Tatăl Nostru din Matei capitolul 6.

Nu trebuie să uităm că acest pasaj este în Predica de pe munte.

Haideţi să rememorăm textele precedente şi să le citim în cheia tensiunii dintre bine şi rău:

Toată predica este plină de ironia situaţilor imposibile . Dacă trebuie, argumentez asta.

Uitaţi-vă la Fericiri, va fi bine de voi cînd vă va fi rău – bucuraţi-vă şi veseliţi-vă ….Mat. 5:12

Binele este în rău, ca grîul în neghină (vezi Matei 13), sarea este în carnea de sabat şi lumina aprinsă în întunberilcul de seara de parascheve. Matei 5:13-16

Răul nu este cel comis, ci cel gîndit, nu cel înfăptuit, ci cel rostit. Nu trebuie să ucizi, trebuie să jigneşti, nu trebuie să curveşti, trebuie să pofteşti. Matei 5: 21 în continuare şi 27.

Nu-i aşa că este o situaţie imposibilă?

Răul este la tine, mîna şi ochiul rău pe care trebuie să-l îndepărtezi, Matei 5:30

Răul îţi este dincolo dincolo de DA şi NU, chiar în vorbire, vezi Iacov 3 şi Matei 5: 33

Răul este să răspunzi cu rău, dar poţi să iubeşti pe cel care îţi face rău? Poţi? Matei 5: 38.

E rău să fii neprihănit, nu, dar să îţi arăţi bunătatea în pieţe, da .

Este rău să te rogi, nu, dar este rău să te rogi la colţurile uliţelor,

Este rău să faci milostenie, nu, dar fără să ştie stînga ce face dreapta. Matei 6:1-6 şi de la 16- 18

Apoi ajungem la punctul climactic al predicii în locul în care ne aşează Dumnezeu, ne pune în gură cuvinte ca să ne aşezăm singuri în păienjenişul de relaţii vitale.

Ştiţi ce este paradoxal?

Iosif Ton – Despre bunătate şi despre omul bun

Despre bunătate și despre omul bun

Un alt fel de război

Între anii 1996-2005, preocuparea mea principală a fost viața spirituală, adică viața trăită cu Dumnezeu. Cea mai mare parte a lucrurilor pe care le-am înțeles și le-am explicat în cursurile de viață spirituală ținute în biserici din toată țara au fost cuprinse în cartea mea Umblarea cu Dumnezeu, în unire cu Domnul Isus, sub călăuzirea Duhului Sfânt, publicată de Editura Cartea Creștină.

Au existat foarte multe lucruri pe care eu însumi nu le-am înțeles mai înainte și pe care le-am studiat și mi le-am clarificat cu ocazia pregătirii acestor cursuri. Pot să spun că am avut multe descoperiri noi, care mi-au îmbogățit propria mea viață spirituală dincolo de orice așteptări ale mele. Chiar și după încheierea acelor cursuri am continuat să văd, să înțeleg, să percep lucruri noi. Pe unele dintre acestea le-am scris în lunga introducere la cartea numită mai sus, introducere pe care am intitulat-o Bazele teologice ale vieții spirituale.

Subiectul acesta nu a încetat să mă preeocupe și de atunci încoace. Una dintre problemele în care am simțit că nu am o imagine destul de cuprinzătoare este aceea a lucrurilor care se întâmplă în om atunci când se întoarce cu adevărat la Dumnezeu, când este născut din nou (Ioan 1:3-5), când este născut din Dumnezeu (Ioan 1:13), când este plasată în el sămânța lui Dumnezeu (1 Ioan 3:9), și când este făcut părtaș al firii dumnezeiești (2 Petru 1:4). Întrebarea fundamentală pe care mi-am pus-o a fost aceasta: Ce se schimbă în om când se naște din nou și ce nu se schimbă? Răspunsul pe care l-am dat la cursurile mele a fost că se schimbă orientarea generală a vieții, sau atitudinea fundamentală a vieții, adică omul născut din nou este acum orientat spre Dumnezeu și urăște ce urăște Dumnezeu și iubește ce iubește Dumnezeu. Ceea ce nu se schimbă, am spus atunci, sunt obiceiurile care, în totalitatea lor, alcătuiesc caracterul. La schimbarea obiceiurilor trebuie să lucrăm noi sistematic, prin înnoirea minții (Romani 12:2) și prin trăirea reală în unire cu Cristos și sub călăuzirea Duhului Sfânt.

Lucrurile acestea le văd și astăzi la fel, dar Domnul m-a călăuzit să merg mai departe și să explorez mai atent și mai profund diferența dintre Vechiul Legământ, în care poruncile lui Dumnezeu sunt scrise pe table de piatră, și Legământul cel Nou, în care poruncile lui Dumnezeu sunt scrise în inimă (Ieremia 31:33 și Evrei 8:10 și 10:16). După cuvintele Domnului Isus, pomul rău este făcut pomul bun, cu alte cuvinte, tot ale Domnului Isus, omul rău este făcut omul bun (Matei 12: 33-37).

Pe noi ne sperie și ne blochează cuvintele spuse de Domnul Isus tânărului bogat: „Nimeni nu este bun decât Unul singur: Dumnezeu” (Marcu 10:18). Noi nu vedem că Domnul Isus folosește aici hiperbola atât de titpic iudaică și, mai ales nu vedem că însuși scopul lucrării Domnului Isus prin Noul legământ este tocmai să schimbe natura oamenilor și să producă oameni buni, așa cum Tatăl lor ceresc este bun (Luca 6: 35-36).

Am ajuns, deci să văd și să înțeleg că transformarea fundamentală care se produce într-un om atunci când se întoarce cu adevărat la Dumnezeu este că omul vechi a devenit omul nou, omul rău a devenit omul bun, și că atitudinea fundamental nouă din omul născut din Dumnezeu este bunătatea.

Este normal să fie așa. Fiii celui rău sunt răi, iar fiii Celui Bun sunt buni. Căci scopul fundamental și primordial al lui Dumnezeu este să-și producă fii după chipul și asemănarea Sa, fii care seamănă cu Tatăl lor, ființe umane a căror trăsătură fundamentală de caracter este bunătatea.

Așadar, am început să fac un studiu nou despre bunătate, să fac o analiză și o definire mai clară a bunătății.

Ce este bunătatea și ce înseamnă să fii om bun? Chemarea esențială a lui Dumnezeu este ca din noi să piară orice fel de răutate și, dimpotrivă, adică prin contrast cu aceasta, să fim buni unii cu alții, să fim miloși unii cu alții și să ne iertăm unii pe alții, cu continuarea că dacă suntem copii preaiubiți ai lui Dumnezeu trebuie să fim buni și plini de dragoste ca Tatăl nostru (Efeseni 4:31-32 și 5:1-2).

Dar ce înseamnă toate acestea? Cum trebuie atunci să se trateze copiii lui Dumnezeu unii pe alții? Și, de ce există în multe biserici evanghelice atâta răutate, atâta intoleranță, atâta violență verbală (care ucide mult mai radical decât violența fizică!)?

În ultima vreme, am lăsat la o parte alte scrieri și am studiat pe larg tema aceasta, și m-am pregătit să scriu despre ea o serie de eseuri și, poate, chiar o carte întreagă.

Ei bine, tocmai acum, când eu sunt pregătit să scriu despre bunătate, au izbucnit atacurile feroce asupra mea, asupra trecutului meu și asupra caracterului meu pe un anumit blog și de acolo pe multe altele, care fac înconjurul lumii.

Vă mărturisesc că nu le-am citit. Cineva care mă iubește le-a citit și mi-a spus foarte pe scurt ce se scrie și cine scrie. Am înțeles că se scrie foarte mult și deci mi-ar trebui un timp îndelungat să le citesc pe toate. Ce risipă de timp, când Domnul îmi cere să studiez și să scriu despre bunătate!!!

Am înțeles deasemenea că se toarnă asupra mea teribil de multe învinuiri și se produce o înspăimântătoare asasinare de caracter. De ce să mă otrăvesc cu toate acestea?

Apoi, imaginați-vă cât timp mi-ar trebui ca să iau toate aceste acuzații și să vă explic și să vă dovedesc, cu mărturii și cu înscrisuri, că nu sunt adevărate!

Și chiar dacă aș reuși să fac așa ceva, pe cei mai mulți tot nu i-aș convinge, deoarece ei au ales deja să aibă o atitudine dușmănoasă față de mine.

Să privim din altă perspectivă. Eu am 73 de ani, sunt ieșit la pensie, locuiesc literalmente la marginea lumii (uitați-vă pe mapamond unde se află orașul Portland, din statul Oregon, USA și de acolo să vă imaginați ceva mai la sud, un mic orășel între munți, și acolo un mic apartament dintr-un bloc pentru pensionari), cu o pensie care îmi acopere toate cheltuielile pentru trai, fără să mai am aspirații pentru slujbe sau poziții omenești și vă veți da seama că nu mai am interes omenesc pentru a intra în lupte interumane. Vorbind omenește, aș putea spune că nu-mi pasă de ceea ce se scrie despre mine pe aceste bloguri.

DAR! Persoana care mi-a relatat despre ceea ce se scrie despre mine mi-a relatat că un tânăr, citind atâtea lucruri rele despre mine, a zis cam așa: Înseamnă că nu mai trebuie să cred ce predică Iosif Țon și de aceea am luat casetele cu predicile lui, și de la mine și de la mama mea, și le-am pus de o parte!

Vă rog să înmulțiți cu multe mii această declarație. Multe mii de persoane s-au hrănit până acum cu predicile mele, cu cărțile mele, cu cursurile mele, iar acum le iau și le aruncă la coș! Iată, dragii mei, ce mă doare! Iată de ce nu pot să tac în fața a ceea ce se scrie pe aceste bloguri.