Şi ne izvăveşte de rău…

Tema din seara aceasta de la Iris este: Cum putem trăi într-o lume care musteşte de rău cei care sîntem chemaţi de cel Bun la a fi buni?

Este începutul unei serii care porneşte de la o carte a lui RAvi Zacharias.

Nu trebuie să uităm că această frază este parte din rugăciunea Tatăl Nostru din Matei capitolul 6.

Nu trebuie să uităm că acest pasaj este în Predica de pe munte.

Haideţi să rememorăm textele precedente şi să le citim în cheia tensiunii dintre bine şi rău:

Toată predica este plină de ironia situaţilor imposibile . Dacă trebuie, argumentez asta.

Uitaţi-vă la Fericiri, va fi bine de voi cînd vă va fi rău – bucuraţi-vă şi veseliţi-vă ….Mat. 5:12

Binele este în rău, ca grîul în neghină (vezi Matei 13), sarea este în carnea de sabat şi lumina aprinsă în întunberilcul de seara de parascheve. Matei 5:13-16

Răul nu este cel comis, ci cel gîndit, nu cel înfăptuit, ci cel rostit. Nu trebuie să ucizi, trebuie să jigneşti, nu trebuie să curveşti, trebuie să pofteşti. Matei 5: 21 în continuare şi 27.

Nu-i aşa că este o situaţie imposibilă?

Răul este la tine, mîna şi ochiul rău pe care trebuie să-l îndepărtezi, Matei 5:30

Răul îţi este dincolo dincolo de DA şi NU, chiar în vorbire, vezi Iacov 3 şi Matei 5: 33

Răul este să răspunzi cu rău, dar poţi să iubeşti pe cel care îţi face rău? Poţi? Matei 5: 38.

E rău să fii neprihănit, nu, dar să îţi arăţi bunătatea în pieţe, da .

Este rău să te rogi, nu, dar este rău să te rogi la colţurile uliţelor,

Este rău să faci milostenie, nu, dar fără să ştie stînga ce face dreapta. Matei 6:1-6 şi de la 16- 18

Apoi ajungem la punctul climactic al predicii în locul în care ne aşează Dumnezeu, ne pune în gură cuvinte ca să ne aşezăm singuri în păienjenişul de relaţii vitale.

Ştiţi ce este paradoxal?

Matei 6: 7-15

Noi spunem Tatăl nostru de jos, din lumea de sub ceruri, din lumea care este rea, îi spunem Tată singurului care poate fi numit Bun. Atunci pretindem că avem o relaţie personală cu El. Mare tupeu. Dacă spui Tatăl nostru creatorului cerului şi al pămîntului înseamnă că te poziţionezi într-o relaţie Eu-Tu cu cel Veşnic. Această frază ne poziţionează relaţional faţă de El.

Noi spunem Tatăl nostru care eşti în ceruri dintr-o lume vizibilă, de jos, celui care locuieşte în „întunericul cel mai luminat”, din văzut, rostim Nevăzutului, de pe pămîntul frămîntat de gemete spre Cerul înseninat de laude. Secvenţa care urmează ne poziţionează în universul care va trece cu troznet şi ne face să tînjim după lumea care va să vină.

Noi spunem Sfinţească-se numele tău, păcătoşi fiind, dar răscumpăraţi, strigăm către cel Sfînt din mijlocul cazanului cu spurcăciuni şi nesfinţenie şi răutate. Ne aşezăm în faţa Sa ca unii care îi vom sfinţi Numele pe pămînt, în noi, prin noi.

Noi spunem Vie împărăţia TA într-o lume nedreaptă, într-o lume în care există pogrom şi 9-11.

Noi spunem Facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pămînt – De bună voie ne supunem Celui care voieşte bine în cer, dar spunem acestea de pe un pămînt al plînsului, al războiului, al violurilor, avorturilor, al abuzurilor, războielor, uciderilor. Trebuie să fii nebun sau cu mintea deja într-o altă lume, cu o viziune care depăşeşte evidenţele ca să strigi aşa ceva, facă-se voia Ta peste voia oamenilor.

Noi spunem pîinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi… aşezîndu-ne în dependenţă totală de El, într-o lume înfometată şi golită de resurse.

Punctul cu tensiunea cea mai mare şi cel care ne face să ne prăbuşim în conştientizarea propriei noastre răutăţi este este Şi ne iartă nouă greşelile noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri.. .. Se poate? Putem spune aşa ceva? Fă-ne după cum facem, plăteşte-ne după cum plătim şi răsplătim. Nu ştiu alţiii cum sînt, dar eu nu pot spune cu toată gura fraza asta. Înţepenesc de fiecare dată cînd o rostesc.

Nu poţi ierta decît dacă ai fost iertat. Nu poţi ierta orice decît dacă ţi s-a iertat totul şi Singurul care poate ierta totul este cel care îţi cunoaşte totul. Nu poţi ierta deplin decît dacă eşti locuit pe deplin de Cel care te înlocuieşte (Căci nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine, Cristos în noi, nădejdea slavei … )

Spunem Şi nu ne duce pe noi în ispită…adică peirasmon, nu ne testa, Doamne, pentru că ştii că nu rezistăm, nu ieşim bine şi izbăveşte-ne de ceea ce ne-ar face să cădem, la test.

Spunem ci ne izbăveşte de cel rău... de obicei ne gîndim la diavol, dar textul se referă la tot ce este rău, la tot răul de care musteşte lumea. Ideea care ne-ar putea veni în minte este izbăveşte-ne pe noi, cei buni, de cel rău, de ce este rău etc. Numai că o frază mai înainte tocmai ne-am aşezat pe scaunul celui acuzat de rău.

Cînd spun izbăveşte-ne de cel rău spun eu, cel rău şi viclean, trebuie să fiu izbăvit de mine deopotrivă. Cînd ne rugăm să fim depărtaţi de rău, ne rugăm conştineţi că răul este în noi, nu în afara noastră
Rugăciunea Tatăl nostru este o rugăciune de poziţionare corectă faţă de creaţie, lume, Dumnezeu, semeni, diavol, ca să ajungem la concluzia că sîntem inadecvaţi pentru sfinţenie şi nepotriviţi pentru Dumnezeu, că sîntem răi depotrivă cu lumea.
Sîntem răi într-o lume rea de aceea ne proşternem înaintea Lui, care este singurul Bun spunînd: A ta este Împărăţia şi puterea şi Slava în Veci….

Răul nu este o pată, o ratare, o robie, nu este definibil doar în funcţie de diavol la care sîntem robi, sau norme şi standarde pe care le-am călcat, nici în funcţie de un model ideal pe care l-am ratat, ci într-o relaţie, este o dramă în relaţia cu Dumnezeu, care s-a expus intrînd în relaţia cu noi şi este devastat de violarea termenilor relţaiei, este devastat de gelozie.

Păcatul şi răul nu este dinafara noatră, nu este de vină contextul şi circumstanţele, ci noi înşine.

După ce ne-am aşezat în relaţii unde trebuie, ne agăţăm în El, cînd fug de rău şi de Cel rău, descopăr că eu sînt cel rău şi viclean şi am nevoie, în toată această tragedie de un Înlocuitor, un Mijlocitor, un Răscumpărător.

Şi apoi textul continuă.

Toată predica este înţreţesută într-un set de tensiuni: ascuns şi la vedere, public şi privat, rău şi bine, o mulţime de tensiuni. Le voi enumera altă dată.

Nu-i interesant că textul Tatăl Nostru este inserat între texte care vorbesc de dinamica vieţiilăuntrice faţă de viaţa exterioară?

Continuă apoi, rău este ochiul care îţi aduce întuneric, vezi Matei 6: 19-34. Nu sînt rele lucrurile, îngrijorările pentru lumea şi resursele de sub cer sînt rele.

Rea este nejudecata de sine, care să preceadă cumpănirea fraţilor. Sigur tu ai bîrnă. Nu eşti bun. Nu-i aşa? Cine hotărăşte cine este cîine şi cine este porc, ca să îţi păstrezi pentru tine lucrurile sfinte şi mărgăritarele? Matei 7: 1-7.
Oare poate cineva să dea şarpe şi piatră copiilor lui, da, poate? Cine este omul acela… Matei 7:9. Da, putem da pietre şi şerpi, sigur că putem.

Care este concluzia? Dacă voi care sînteţi RĂI… daţi.

Predica de pe munte este cel mai puternic discurs împotriva ausuficienţei spirituale, împotriva părreilor de sine.

Mai este neovie de argumente cum că eu sînt răul, cum că eu sînt inadecvat pentru sfinţenie şi nepotrivit pentru Dumnezeu?

Mai pot pune întrebarea: Cum să trăiesc eu, care sînt bun, într-o lume rea? Nu

Unde este răul? La mine, îmi port ochii şi mîinile cu mine, în mine, în întunericul din mine, eu sînt răul, îi pot supravieţui? Îl pot birui?

Nu-i pot supravieţui, trebuie să mor şi să renasc şi convertitul de aici începe şi spune, o , nenorocitul de mine, cine mă va izbăvi..?

Uitaţi-vă la metafora pomului, nu poate un pom bun să facă rău şi invers. Culeg oamenii struguri din spini? Cine-i spinul? Culeg smochine din mărăcini?

Eu sînt scaietele! Eu sînt înspinat şi mărăcinit. Orice pom bun face roade bune şi pomul rău face roade rele.

Vei zice, dar uită-te la faptele mele! Sînt bune. Eu zic că este vrednic de aruncat în foc. MAtei 7:15-20.

Uită-te la tine, binele este înfăptuit?

Toţi credem că sîntem buni pentru că ştim să spunem TAtăl nostru, adică Doamne, Doamne (7:21), dar cine dintre noi a scos draci, cine a făcut minuni.

Totul este bun pentru foc, pentru că lucrarea fărădelegii începe cu aceste cuvinte: sînt bun!

Ce poţi face?
Schimbă-ţi temeliile, schimbă-ţi casa.

Mai trebuie să ne uităm în scripturi să găsim teologia aceasta?

Vezi Iacov 1

„13 Nimeni, când este ispitit, să nu zică: „Sunt ispitit de Dumnezeu”. Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău, şi El însuşi nu ispiteşte pe nimeni.
14 Ci fiecare este ispitit, când este atras de pofta lui însuşi şi momit.
15 Apoi pofta, când a zămislit, dă naştere păcatului; şi păcatul odată făptuit, aduce moartea.
16 Nu vă înşelaţi prea iubiţii mei fraţi:
17 orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit este de sus, pogorându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare.
18 El, de bună voia Lui, ne-a născut prin Cuvântul adevărului, ca să fim un fel de pîrgă a făpturilor Lui.
19 Ştiţi bine lucrul acesta, prea iubiţii mei fraţi! Orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire, zăbavnic la mânie;
20 căci mânia omului nu lucrează neprihănirea lui Dumnezeu.”-

Vezi Iacov 4, de unde vine răul, din tine.

Iacov 4:1 De unde vin luptele şi certurile între voi? Nu vin oare din poftele voastre, care se luptă în mădularele voastre?
2 Voi poftiţi, şi nu aveţi; ucideţi, pizmuiţi, şi nu izbutiţi să căpătaţi; vă certaţi, şi vă luptaţi; şi nu aveţi, pentru că nu cereţi.
3 Sau cereţi şi nu căpătaţi, pentru că cereţi rău, cu gând să risipiţi în plăcerile voastre.
4 Suflete prea curvare! Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu? Aşa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş cu Dumnezeu.
5 Credeţi că degeaba vorbeşte Scriptura? Duhul pe care L-a pus Dumnezeu să locuiască în noi, ne vrea cu gelozie pentru Sine.
6 Dar, în schimb, ne dă un har şi mai mare. De aceea zice Scriptura: „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriţi.”
7 Supuneţi-vă, deci, lui Dumnezeu. Împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi.
8 Apropiaţi-vă de Dumnezeu, şi El Se va apropia de voi. Curăţiţi-vă mâinile, păcătoşilor; curăţiţi-vă inima, oameni cu inima împărţită!
9 Simţiţi-vă ticăloşia; tânguiţi-vă şi plângeţi! Râsul vostru să se prefacă în tânguire, şi bucuria voastră în întristare:
10 Smeriţi-vă înaintea Domnului, şi El vă va înălţa.

Soluţia este simplă, dar nu uşoară,
Versetul 9, simţiţi-vă ticăloşia.

Cum rezolvăm problema răului din lume? Poziţionîndu-ne corect faţă de cel BUN.

Este vreun text mai bun de amintit ticăloşia ca predica de pe munte?
Nu poţi spune rîzînd Tatăl nostru, nu-i aşa?