V-aş lua fiecăruia cîte o agendă

….specială, unică, personalizată, acum la început de an….şi la (mirare!!!) tocmai azi, 400.000 de vizite 🙂 (iar o să spună ironic că mi s-a umflat ego-ul)

ştiu unde se găsesc toate acele agende, dar n-am putut să le iau.

Se găsesc în mîinile lui Dumnezeu.

Numai voi puteţi să le luaţi. Fiecare pentru el şi …. numai cîte o pagină, o singură pagină pe zi…

Mergeţi la Dumnezeu să vă luaţi agenda în fiecare seară…în rugăciune!

La mulţi ani, dragii mei prieteni! La multe seri cu El, Lumina noastră cea neînserată!

PS.

pentru cei care sînt necăjiţi de acest spaţiu…. este ca o salată beuf, ca o sarma! aşa este şi blogul meu 🙂

daţi cu scobitoarea la o parte ce nu vă place şi luaţi numai ce vă place… mie nu îmi plăcea mazărea.

Agenda lui Dumnezeu… Dumnezeu este „zilier” 2

5. Dumnezeu este „zilier”. Dumnezeu nu lucrează cu ceasul, ci cu ziua.

În urmă cu ani de zile, zeci şi sute de ani, bărbaţii purtau pe umeri sau în mînă unealta sau sabia. Ştiai imediat dacă ai în faţă războinicul sau lucrătorul. Unealta şi sabia au fost simboluri ale masculinităţii şi statutului social.

Acum există ceva de care nu ne despărţim niciodată, nici în pat! Ceasul. Toţi avem ceas, dar sîntem generaţia care pare să piardă vremea cu dezmăţ. Avem ceasuri, dar pierdem orele!

uitaţi-vă

„Geneza 1:14 Dumnezeu a zis: „Să fie nişte luminători în întinderea cerului, ca să despartă ziua de noapte; ei să fie nişte semne care să arate vremurile, zilele şi anii;
15 şi să slujească de luminători în întinderea cerului, ca să lumineze pământul.” Şi aşa a fost.”

Salata Beuf şi sarmalele de Revelion!

Vă puteţi imagina Revelion fără salata beuf şi sarmale? Vă puteţi imagina revelion românesc fără acestea două şi vin, ţuică, pălinci etc. ?

La noi n-a fost apă! Toate gospodinele din bloc au fost panicate. Cum vor termina salata şi sarmalele?

Salata Beuf şi Sarmalele ne reprezintă atît de bine ca neam! Extraordinar!

Sînt amestecături!

Agenda lui Dumnezeu … Word, nu Excell – 1

M-am uitat prin primele şapte zile şi din Agenda lui Dumnezeu. N-am putut să mă abţin şi am văzut că Dumnezeu nu lucrează prea mult cu Excell-ul, ci cu Word-ul.

Nu lucrează cu oameni excelenţi, ci cu oameni transformaţi prin Cuvînt şi de Cuvînt.

Am găsit agenda lui Isus, aşa cum vă spuneam, în urmă cu vreo două zile. Bine! Dar putem să tragem cu ochiul puţin şi în agenda lui Dumnezeu? Eu cred că da…

Hai să ne uităm puţin şi în agenda lui Dumnezeu, măcar pe primele şapte zile. Poate învăţăm ceva pentru următorul an.

1. Şi Dumnezeu cît este de Dumnezeu se odihneşte. Celebrează creaţia. Se bucură! Se opreşte! Da, este adevărat, nu-Şi doarme o treime din eternitate, dar ce părere aveţi de un raport 1/7?

2. Dumnezeu se uită înapoi şi trage concluzii. Evaluează. S-a uitat înapoi şi a văzut că lumina este bună şi că întunericul trebuie despărţit de lumină. Vă amintiţi? Sîntem mai puţin înţelepţi pentru că nu avem curajul să ne uităm înapoi. Ratăm pentru că nu ne pocăim, înţelegînd unde sîntem exact.

3. Dumnezeu nu este obsedat de evaluări. Dumnezeu nu se uită tot timpul în Excell şi la ceas. Avem o secţie de management în universitate. Buni copii! Au învăţat să îşi facă planuri de viaţă şi evaluări, aproape la fiecare ceas. Uitaţi-vă la Dumnezeu: sare o zi peste evaluare. Relaxat!

4. Dumnezeu nu lucrează cu Excell-ul, ci cu Word-ul. Nici pe Dumnezeul Genezei, nici pe Isus-ul Mateiului nu îl văd făcînd strategii, planuri cu ucenicii în faţa hărţilor lumii „Băieţi, asta-i strategia, tu, Andrei, în Dobrogea, Toma, în India”… Planul de măsuri: obiective pe lungă şi scurtă durată, cu bifări… chestii de genul ăsta. Liste de priorităţi în Excell!

Dumnezeu lucrează Excellent cu Word-ul 🙂 A creat totul prin Cuvîntul său, în relaţie, cu Înţelepciunea-i care i-a fost meşter şi cu Duhul care se preumbla pe deasupra apelor.

Creaţia s-a făcut într-o Comunitate, nu în singurătatea unui Birou, faţă în faţă, nu faţă la ecran, mînă în mînă, nu mînă pe mouse.

Pentru creaţie este nevoie întotdeauna de o comunitate a creaţiei. Avem un grup de băieţi. Ne întîlnim an de an să ne evaluăm planurile în eşecuri şi eşecurile din planuri, dar ne întîlnim şi pentru a veghea unii asupra altora ca să nu ne facem planuri nerealiste pentru anii următori.
Va urma… 🙂

De ce vom fi la fel de posomorîţi şi la sfîrşitul lui 2008?

Pentru că facem prostii şi vom continua să facem prostii! De vreo patru ani de zile, zic eu, m-am deşteptat puţin. Unii spun că pe la 33 de ani se termină tinereţea. Cred că au dreptate!

Şi au dreptate şi aceia care spun că pe la 40 de ani pe bărbaţi îi apucă o depresie care se numeşte „midlife crisis”. De ce? pentru că încep să îşi dea seama cine sînt de fapt!

Îţi trebuie cel puţin vreo 30 de ani de viaţă ca să îţi dai seama de următoarele lucruri:

1. Uităm că Dumnezeu ne culcă o treime din viaţă. Nani! Asta-i! Trist, mi-e necaz pe somn, dar fără nu se poate. Dumnezeu ne-a împărţit viaţa în trei părţi: o treime o dormim. Dacă ai 24 de ani, ai dormit deja 8 ani, poate chia mai mult 🙂 . Un bătrîn de 75 de ani a dormit 25 de ani în viaţă, în cazul lui… poate mai puţin.

Prostia noastră, a bărbaţilor, este că ne facem planuri ca şi cum am sta treji 24 de ore. Fals.

Din 24 de ore, dormim o treime, ar trebui să muncim cel puţin o treime şi cealaltă treime s-o dăm celor mai importante relaţii din viaţă: Dumnezeu şi familia.

2. Nu avem curajul să privim înapoi! Nu avem curajul să ne uităm la anul care a trecut şi să vedem ce-am făcut din ce ne-am propus şi ce n-am realizat.

Asta este laşitate şi nepocăinţă! Curaj mare îi trebuie unui bărbat să se uite înapoi şi să îşi recunoască falimentele, ratările, eşecurile.

Calendare de studiu biblic

În Biserica noastră am folosit mai multe programe de studiu biblic.Am încercat să articulăm programele de studiu biblic pentru nevoile bisericii, dar să mergem pe cărţi, nu tematic. Am mai discutat chestia asta despre calendare .

Iată cîteva exemple din ceea ce am făcut pentru biserica noastră:

2003

2004

2005

2006

În 2007 am studiat toată Geneza.

În 2008 doream să studiem Apocalipsa, dar vrem să încercăm un an calendarul de studiu biblic al Uniunii.

Deocamdată am o singură observaţie asupra calendarului uniunii: cred că problema luptei spirituale nu trebuie studiată cu toţi pruncii spirituali la un loc. Este o chestie mult prea pretenţioasă şi cu mult prea multe probleme implicate, o chestie pentru umeri ceva mai solizi decît cei care îi găsim prin bisericile noastre.

Subiectele pentru săptămîna de rugăciune

AICI sînt subiectele de rugăciune pentru săptămîna mondială de rugăciune a baptiştilor.

Amazing Grace – five black notes

Îi mulţumesc lui Logik pentru această indicaţie.

Scuzaţi emoţiile, dar nu-i aşa că este interesantă chestia cu cele cinci note negre ale pianului pe care se poate cînta orice Negro-spiritual… ?

Scuzaţi emoţiile, de asemenea… să asculţi versurile unui fost căpitan de vas pentru sclavi, pe muzica auzită, probabil chiar de la aceştia, totul cîntat de un negru.

Am găsit… „agenda lui Isus”!

Am găsit agenda lui Isus… se găseşte pe toate drumurile. M-am gîndit la chestia asta acum cînd evaluez anul care a trecut şi fac planuri pentru cel nou.

M-am surprins gîndindu-mi agenda la fel ca înainte de îmbolnăvire: evenimente şi activităţi. Locuri exacte, planificări riguroase, acţiuni ciclice, făptuiri ritmice.

Tot încercam să le potrivesc în calendar. Uneori agenda îmi sună: „activităţi suprapuse”. Anul meu este deja prevăzut şi previzibil. M-am oprit…

În urmă cu ceva timp am scris un text numit Carpe Diem. Oh, de m-aş fi ascultat!….

Îmi pare rău că nu m-am crezut atunci pe cuvînt. Rău îmi pare! Îmi mai adăugam cîţiva ani la viaţă şi aş fi fost înainte cu cel puţin trei sau patru proiecte.

Discutam zilele trecute cu un prieten drag despre felul în care ne-am petrecut ultimul an.

Am fost concentraţi pe agendele noastre cu evenimente, activităţi, locuri exacte şi ore fixe.

Mă uit la Domnul Isus, la apostolul Pavel şi ce descopăr?

„Teologia minciunii”

Am văzut cum se face prin 1987. Acum am aflat cum se numeşte de la cineva care tocmai se întorsese din China.

Băieţii de acolo au apucat să perfecţioneze sistemul.

Despre ce este vorba?

Foarte simplu, dar e o problemă foarte complicată!

Dacă ai evrei în casă şi naziştii îi caută la uşă? Ce spui? Spui adevărul, că eşti creştin?

„Da, vă rog, intraţi, luaţi-i, prăjiţi-i!”

Nu! Îi minţi cu frică, dar îi minţi!

Dacă mergi în China şi trebuie să declari unde stai? Ce declari pe formular? Casa pastorului la care vei sta?

Nu! Îi minţi cu spor, dar îi minţi!

Dacă transporţi Biblii în rucsac (e pe vremea lui Ceauşescu) şi te întreabă miliţianul ce ai aşa de greu în rucsac?

Ce îi spui, adevărul?

Nu, îl minţi, dar cu entuziasm!

Dar…

Cine-i ăsta, bă?

Neamul nostru ca orice bun neam de balcanici are o instituţie veche şi foarte respectabilă, dar pe cale de dispariţie: Laviţa de la poartă! Cred că am mai văzut pe la Teo Stanciu ceva de genul ăsta, un post referitor la instituţia cu pricina. Foarte bine scris! Bravo, Teo!

Pentru ce credeţi că este? Ţine loc de ziar, de blog. Era locul în care aflai totul despre toate.

S-adunau vecinii la cîte unul şi stăăăăăteau pînă nu mai puteau. Pînă îi durea şalele de-atîta stat, că vorba ceea, la omul sărac nici boii nu trag şi, dacă nu trag boii, de ce să nu tragem noi chiulul zi de vară pînă-n seară.

Iată binele: să stai cu vecinii şi să şuşoteşti după ce trece cutare şi cutare prin faţa porţii.

– N-ziua
– N-ziua

sau
– Doamne-ajută
– Doamne-ajută, să trăieşti băiete!

Şi apoi toţi pun dosul palmei înspre gură şi torc-torc-torc

Uneori am auzit în spatele meu:

„Cine-i ăsta bă? Îl ştii?”

„Să nu vă vorbiţi de rău unii pe alţii!”

În toate aceste lupte de idei şi de cuvinte, uneori numai de cuvinte 🙂 , a fost invocat de mai multe ori acest verset din Iacov.

Cineva, un frate scump şi drag (cu adevărat şi fără nici o ironie.. un frate pe care îl iubesc ca pe un frate şi care a suferit mult! Demn de tot respectul!), îmi spunea zilele trecute ceva de genul următor:

„Nu va vorbiti de rau unii pe altii fratilor!” (Iacov 4:11). Aceasta este o porunca pe care ne-o da apostolul, prin Duhul. Nu o da doar unora, ci tuturor. Nu este o recomandare. Nu exista amendamente, cum ar fi: daca ceea ce spun de rau despre cineva este real, am dreptul sa o fac; sau daca raspund celui care m-a ponegrit, pot sa o fac; sau daca vreau sa scot adevarul la lumina, pot incalca porunca.

Versetele 11 si 12 aduc motivatii precise de ce este data aceasta porunca si nu voi incerca sa fac o exegeza a frazelor pe care le contin. Ele sunt atat de adanci si de puternice, incat odata citite (sau reamintite) devin o vorbire atat de clara a Domnului, incat nu este nevoie de explicatia altcuiva, care poate fi chiar mai saracacioasa decat cea pe care ne-o ofera propria analiza.

In afara motivelor date de versete, cred ca mai exista unul care rezulta din caracterul Imparatiei lui Dumnezeu. Cand scoatem in evidenta greseli ale oamenilor in general, si ale celor care influienteaza pe altii prin invatatura, in particular, creem noi, ca si parte a Trupului lui Hristos o imagine falsa despre Biserica Lui. Biserica Lui este fara pata si fara zbarcitura in ochii Lui. Ceea ce nu intra in aceasta declaratie, este curatit de Tatal prin Duhul pana in ziua lui Hristos. Iar nedesavarsirile noastre vor fi eradicate pe deplin cand Il vom vedea fata in fata, pentru ca „Il vom vedea asa cum este.” (1Ioan3:2)

Cred ca misiunea noastra este sa prezentam unitatea pe care ne-o da credinta in Dumnezeu: „Ma rog ca toti să fie una, cum Tu, Tata, eşti în Mine, şi Eu în Tine; ca, si ei sa fie una in noi, pentru ca lumea sa creada ca Tu M’ai trimes.” (Ioan 17:21)

Pentru mine acest verset este cutremurator, pentru ca Isus ne spune ca oamenii vor crede ca Tatal L-a trimis pe El (vor fi convinsi de dumnezeirea Lui), daca noi suntem una.

Nu ma gandesc sa prezentam lumii o minciuna, o unitate de club fabricata de noi, ci ma intreb ce presupune pentru fiecare din noi sa contribuim la pastrarea acestei unitati data de statutul comun pe care il avem in Hristos. Cum sa-mi folosesc timpul putin pe care il am si sanatatea pe care mi-o da Dumnezeu, ca lumea (cat o fi ea de mare sau mica in jurul meu, dupa talantii primiti) sa creada ca Isus este trimisul Tatalui!?

Am răspuns în felul următor (nu redau textul exact, ci unul prelucrat), dar cred că problematica este mult mai importantă decît începutul nostru de dialog şi cred că sînt lucruri care merită analiza voastră. Poate că şi fratele meu greşeşte, poate că şi eu greşesc. Cred că înţelepciunea vine din mai multe minţi.

M-am convins…incompetenţă

Vreţi să vă convingeţi şi voi?

Revista mai are cîteva exemple de aşa ceva

Grabă? Păi de ce?

Lipsă de personal? Păi de ce?

Nu zic! Şi eu am texte cu muuuulte greşeli, dar nu mă plăteşte nimeni pentru corectura lor!

Propun să dăm nu 4 lei contribuţia pe membru, 5 lei, da să avem şi noi odată o revistă „ca lumea”!

Retrospectiva anului 2007 „Romanian Philosophy”

Toată lumea pe la radio şi pe la TV face retrospective. Retrospectiva anului politic, retrospectiva anului muzical, retrospectiva anului sportiv.

Poate că merită să vă uitaţi şi peste retrospectiva „anului filozofic” 2007, că asta nu se dă nici la radio, nici la „tembelizor”. 🙂

Volume, reviste, conferinţe, publicaţii, colocvii…

Să ne fie cu folos!

Dosarul „Predicatorul” din seria „şi lucruri bune”

Dosarul Predicatorul aparţine unui om de care sînt foarte mîndru.

Are acum 88 de ani. Luna trecută şi-a ridicat volumele din dosar de la CNCSIS.

Iată AICI.

Sînt peste 400 de pagini în total din cele 488. 30 dintre pagini sînt securizate, fiind „de importanţă strategică”. În traducere liberă? Conţin date despre informatori în viaţă şi activi.

Subiectul acestui dosar a fost prins predicînd Evanghelia, a fost luat, bătut, ameninţat, ţinut 9 ore cu pistolul la tîmplă, trimis în puşcărie.

Fratele lui a cedat, el a rămas în picioare.

Este fratele tatălui meu, Florea Cruceru, un om extraordinar.

Am crescut în bătătura lui şi mi-a devenit un fel de tată adoptiv. BA, pe fratele meu vitreg, Aurel, chiar l-a adoptat. Aurel şi acum îi zice „Tată”.

Florea Cruceru este tatăl de care am putut fi cu totul mîndru.

Au ucis o femeie … „bărbată”

Au reuşit pînă la urmă. Benazir Bhutto a murit la spital.

Nu e important că a fost educată la Oxford şi la Harvard, nu este important că a fost primul ministru femeie într-o ţară musulmană cît este de important că s-a întors după 10 ani înapoi în Pakistan, unde ştia că i se pregăteşte asasinarea.

A continuat să iasă şi după atentatul de ceva timp în urmă.

Asta se numeşte „curaj”, un concept complet străin politicienilor români. Femeia asta a avut mai multă viziune politică, mai clară gîndire strategică şi mai multă intuiţie decît toţi premierii noştri de la Dej încoace. Păcat!

PS.

Am urmărit ştirile: cîtă lipsă de profesionalism!!!

Cînd lumea întreagă arde, cînd toate cancelariile lumii dau declaraţii la cald, Antena 1 şi Protv-ul relatează felul în care un cal a căzut într-o baltă şi că s-a găsit nu ştiu ce suspect.

SE înţelege că prima ştire a fost despre moartea bulibaşei!

Neam nevrednic de Caragiale! O, maestre, totu-i o scrisoare pierdută pentru un neam care nu se mai regăseşte pe sine.

Regele a murit… trăiască Împăratul

Regele ţiganilor a murit! De infarct! Păcat! Îmi pare rău acum de toţi cardiacii. Compătimesc cu ei. Şi de regele lor. Era un tip de treabă…

Dar, avantaj ţiganii. Mai au un Împărat! Şi mai au un rege!

Regele va fi înmormîntat în sicriu de aur! Cine va păzi mormîntul după aia?

Asta e! Să mă ierte rromii, nu-i un comentariu ofensiv, dar asta-i „ţigăneală”!

Poate că ştirea asta mi-ar fi trecut pe sub ochi fără prea multă osteneală, dacă ceea ce urmează în articol nu mi-ar fi ridicat întrebări de ordin canonic şi teologic.

Vă rog să îmi spuneţi şi mie ce treabă are Episcopia Argeşului cu intronizarea unui astfel de rege „autoproclamat”?

Atunci pe Împăratul Iulian cine îl confirmă?

Dar pe REgele Cioabă? Biserica Penticostală?

Care-i monarhul ţiganilor „pînă la coadă”, Împăratul sau Regele sau REgele? Cel confirmat de episcopie, pastorul penticostal, la fel de autonumit Împărat?

Să fim în clar, ţiganii au şi Rege şi Rege şi Împărat şi Preşedinte!

Lămuriţi-mă şi pe mine, frăţiilor, pupa-v-aş!

Care-i ăla adevărat?

Apel la rugăciune pentru o operaţie

APEL PENTRU RUGACIUNE – Luni 29 octombrie 2007, in timp ce se deplasau spre repetitia corului mixt „Bucovina”, familia Bahnean a avut un grav accident de masina. In urma impactului cu o caruta nesemnalizata, Ovidiu – care canta la bass in cor si are 14 ani – si fratele sau Eduard de 5 ani, au fost raniti grav si ambii au fost transportati la un spital din Iasi. Eduard a fost lovit la cap si a avut o taietura la gat, dar a fost tot timpul constient. Este externat de mai mult timp si este totul bine. Ovidiu a fost in coma timp de 3 saptamani, apoi inca 4 saptamani a stat in spital.
Dupa 3 zile de stat acasa, starea lui s-a inrautatit brusc si a trebuit sa fie dus de urgenta inapoi la spital la Iasi, la terapie intensiva. Starea de sanatate s-a reabilitat, dar medicii au decis ca e nevoie de o noua interventie chirurgicala pe creier.
Operatia va avea loc vineri 28 decembrie in jurul orei 9.00.
Ovidiu isi doreste in vara sa primeasca botezul, vrea sa revina inapoi in cor si isi doreste sa aiba o viata normala. In ultimele zile, Ovidiu a fost cel care si-a incurajat parintii ca totul va fi bine…!
Va indemn sa va rugati pentru Ovidiu, pentru medicii care il vor opera maine, pentru familia lui.
DUMNEZEU SA VA BINECUVANTEZE!
Petrica Moisuc – dirijorul corului Bucovina

A dispărut…

Am căutat-o peste tot. Am căutat-o pe scara blocului, pe strada mea, în cartier, la piaţă…

M-am dus şi acolo unde ştiam că se duce de obicei, la birtul din colţ. Nimic.

Am stat un pic şi acolo unde ştiam că stă de obicei. Nimic.

Am căutat-o ziua! Nimic!

Noaptea! Nimic! pentru că şi noaptea se putea găsi.

M-am dus la alimentară şi am întrebat dacă nu cumva au văzut-o.

Nehe!

Doamna de acolo s-a uitat un pic la mine şi mi-a spus: „Să ştiţi că aveţi dreptate! N-am mai văzut-o demult. Ultima dată cînd am dat parizer cu pîine pentru pauza ei de la ora 10 şi un pic de ţuică a fost… ehe… acum vreo 8 ani, cred….”

Am alergat aşa vreo cîteva zile prin tot oraşul, mai ales în partea aceea unde trebuia să fie. Am stat la pîndă, cu lap-topul pe genunchi şi cu aparatul de fotografiat la ochi.

Poate apare şi să fiu pe fază.

Nimic!

A dispărut.

Mi-am dat seama de asta ascultînd un interviu pe Europa Cultural. Nu mai ştiu cine cu cine dialoga, cred că lui Daniel Barbu îi aparţine descoperirea, dar atunci mi-am dat seama că au dreptate, el şi celălalt. A dispărut.

Păstorii ….. nişte „chiulangii”!

Datoria lor era să stea la turme şi gata. Erau în tură de noapte şi ar fi trebuit să stea cuminţi la post.

Ce i-a apucat?

Au avut „o vedenie” şi în urma unei „vedenii” (colective, admitem) au plecat, şi-au părăsit turmele (temporar, admitem şi asta, n-a fost chiar o tragedie… dacă erau operatori la o centrală atomică???) şi s-au dus să vadă …. o lăuză cu un prunc????!!!!

Cetăţeni iresponsabili! „Creştinii nu trebuie să fie aşa! Ei trebuie să fie serioşi, muncitori, sîrguincioşi, să vină primii la servici şi să plece ultimii!”

N-au procedat ca nişte adevăraţi „creştini”, n-au stat la „job-ul” încredinţat, cu toată credincioşia.
De ce n-au făcut lucrurile „ca pentru Domnul”?
De ce n-au practicat etica muncii a la Max Weber?
De ce?

Oare în Rai vor fi biblioteci?

Eu cred că da, pentru rămaşii în urmă ca mine… Sînt multe lucruri care îmi plac, dar „maturitate înseamnă să nu mai faci lucrurile care îţi plac, ci să faci acele lucuri pe care trebuie să le faci”. Asta mi-a spus un coleg.

Asta înseamnă că voi fi matur cînd mă las de blogging 🙂

Mă gîndeam zilele astea cît de mult timp a trecut de cînd nu m-am mai ODIHNIT citind. Citesc că trebuie, asta-i munca, citesc, citesc, citesc, scriu, scriu.. etc.

Pentru unii cititul este relaxare. Pentru mine nu mai fost demult.

Ce este relaxare pentru mine acum? Să sap un şanţ poate! Să bat un cui.

Dar aşa mă ispiteşte… Doamne, aşa mă ispiteşte să iau din nou Citadela sau Eco sau Patericul Egiptean şi să citesc… de plăcere şi de odihă, fără limită de timp, fără  program, să mă dezmăţ la citit…

Poate că ăsta-i cadoul pe care mi-l fac de Crăciun… să mă odihnesc „de-a cititelea…”

Şi sper că Dumnezeu va duce toate cărţile bune în Rai…

Doamne, îmi dai 1250 de ani pentru asta din toată veşnicia Ta?

Da, m-ai prins, ştii Tu, oricum numai despre Tine caut, dar îmi place joaca asta de-a v-aţi ascunselea care se numeşte „theologia”, să găsesc cea mai potrivită expresie pentru Tine, cel mai potrivit cuvînt, logoi prepoi tw Thew… îmi dai 1250 de ani sau mai mult să îl găsesc…

Ah, ni L-ai spus odată? LOGOS-ul, cel mai potrivit cuvînt care să te descrie?

Ştiu, dar ca un Tată bun, deşi eu ştiu unde eşti, Tu ştii unde sînt… lasă-mă şi-n Rai să mă joc de-a căutarea Ta!

Scenă cu prunc şi bărbaţi…. despre slăbiciunea bărbaţilor şi tăria femeilor

Nu vi se pare că ceva nu-i în regulă cu toată scena Crăciunului? Prea mulţi bărbaţi împrejurul unei lăuze. Ba… toată Evanghelia e pe dos. La mormînt sînt femei, la prunc bărbaţi.

Toată viaţa lui Isus este aşa. Între Iesle şi Mormînt este anticlimax acolo unde aştepţi deznodămîntul cu sufletul la gură, este cu vameşii în loc să fie cu fariseii, este cu stricatele la masă, în loc să stea în proximitatea cărturarilor. Isus însuşi este pe dos faţă de lume şi toată viaţa lui se aşează sub semnul nepotrivirilor.

Am scris un pe care îl puteţi lua de AICI.

Introducerea şi concluziile sînt cam aşa:

Pruncul-Părinte… Deus pro nobis

Menoraua mă chinuie de vreo 20 de ani, iar textul profetic din Isaia mă obsedează de circa un an de zile. Mai bine astfel de obsesii decît altele, păcatele mele 🙂

Iată rodul acestei obsesii AICI.

Cum poate fi numit un Prunc Părinte?

Cum poate fi un neştiutor Sfetnic?

Cum poate fi cel născut într-o iesle Împărat?

Cum poate fi cel ieşit dintr-o femeie veşnic şi fără de început?

Cum poate fi omul Dumnezeu?

Cum poate fi tare cel fragil, mititel, înfăşăţel?

Astea sînt întrebările pe care ni le putem pune de fiecare Crăciun.

PS.

Ştiu, ştiu, ştiu..nu mă luaţi cu punctele şi virgulele. Ştiu. Graba!

Asta-i!

Am vrut anul trecut să le fac o supriză copiilor şi Nataliei (lor le este dedicată cartea) chiar de Crăciun şi Anul Nou şi uite-aşa a ieşit cartea asta.

Anul viitor va fi mai bine!

A murit „maharajahul claviaturii”…

Nu asta am vrut să spun, că spune oricum Hotnews. Am dat peste una dintre cele mai frumoase interpretări ale „You look good to me”.

Între alb şi negru sau negru şi alb, Ray Brown şi Niels Pedersen, cei doi meseriaşi contrabasişti, Oscar Peterson oferă o sesiune şcoală de improvizaţie.

Iertaţi-mă că n-am putut să mă abţin să nu împărtăşesc asta cu voi!

Da, sînt vinovat, recunosc, ascult jazz, dar să ştiţi că numai din cînd în cînd… Oricum looks good to me ca să vă dăruiesc asta pentru un motiv foarte important.

Este din cauza unei frămîntări pe care o am de ceva vreme.

Am cîntat cu profesionişti şi amatori. Unii cîntă meseriaş ca nişte meseriaşi care bat cuiele gîndindu-se la masa de seară. Alţii cîntă arzînd, consumîndu-se şi se abandonează artei care îi devorează.

Alţii cîntă cu o bucurie, o pace şi o linişte de invidat.

De unde vine această bucurie?

Uitaţi-vă la faţa lui Oscar Peterson!

Asta mă mănîncă!!!

De ce oamenii ăştia au feţele atît de pline de bucurie şi noi, care avem acum BUCURIA cea mai mare, avem un Mîntuitor, avem dreptul de a cînta cu îngerii, cîntăm acriţi, obidiţi, înciudaţi, încruntaţi!

De ce creştini acri? Asta este o întrebare pe care a mai pus-o Steinhardt..

De ce creştini care cîntă cu acreală… asta-i ce mă frămîntă acum?

Mi-e ciudă pe zîmbetul lui Oscar Peterson… cînd mă gîndesc la zîmbtele chinuite ale unor creştini care abia reuşesc să îşi tragă peste chip faţa de duminică şi masca de sărbători.

Un Dumnezeu mic şi un Moş mare…

Crăciunul este perioada în care Dumnezeu se descrie prin diminutive sau în promiximitatea acestora. Îi dăm tîrcoale cu hipocorismele. Ne dă voie să ne apropiem mult mai mult de el prin pogorămîntul pe care îl face lăsîndu-se cuprins în limbaj.

În colinzile noastre Dumnezeul-Om este Pruncuţul, Domnuţul şi chiar preajma îi este micşorată: sînt împrejurui-I vitişoare, legănelul…

Cred că aţi păţit asta cu chelnerii, nu?

Cînd te întreabă vreun chelner la masă te întreabă dacă vrei

„Ciorbiţă, pîiniţă, chifteluţe, fripurică” … de ce? De ce totu-i micşorat? Ca să nu ţi se pară că mănînci mult.

Nu-ţi dă o ciooorboaie, o pîinoaie, nici chifeloaie sau ditamai fripturaaaaa!

Totu-i mic, micuţ, micutel.

Asta-i atmosfera din Staul.