h1

Dezamăgirea numită „Dumnezeu”

Decembrie 1, 2007

Cartea lui Richard Dawkins The God Delusion a fost tradusă deja în româneşte.

Este publicată la Curtea Veche şi a fost prezentată la Gaudeamus.

Richard Dawkins este unul dintre cei mai cunoscuţi şi vocali atei. Este foarte incisiv, dar deschis la dezbateri.

Alister McGrath, precum şi alţi teologi sau oameni de ştiinţă credincioşi au participat la dezbateri în care, fie a fost invitat R. D. fie el însuşi a fost gazdă.

Pînă la publicarea în limba română a unei cărţi răspuns, vă invit să vizionaţi următoarele dezbateri.

Sper ca UEO să fie implicată, prin editura UEO, în publicarea unei asemnea cărţi.

Pana atunci iata mai jos cateva idei si informatii.

Alister McGrath a scris o astfel de carte-răspuns The Dawkins Delusion.

Mai jos aveti o parte din debate.

AICI

John Lennox vs. Richard Dawkins. John Lennox a avut in Octombrie un debate cu Dawkins, in care l-a lasat fara cuvinte.

Iată

AICI şi AICI

26 comentarii

  1. Am citit raspunsul lui McGrath si a fost destul de bun. Dezbaterea nu ma impresionat, ma asteptam maui mult de la McGrath. Cel mai bun raspuns pe care l-am citit dat lui Dawkins e intr-o carticica mica de David Robertson: The Dawkins Letters. Se poate gasi la http://www.stpeters-dundee.ork.uk.
    Se poate viziona dezbaterea cu Lennox? Eu nu o gasesc…?


  2. Ce parere ai de dezbaterea dintre Lennox şi Dawkins,
    ai ascultat-o?

    Mi se pare mult mai buna


  3. Aia nu stiu unde sa o ascult. Care e link-ul???
    Multumesc.


  4. Un alt argument O’Reilly vs Dawkins

    Cosmin


  5. Multumesc, Cosmin!


  6. De debatul John Lennox vs. Richard Dawkins am citit in Idei in D.La-m ascultat doar partial…inca


  7. Marius, ce zici, nu crezi ca in dialogul lui Dawkins cu McGrtah, se putea da un raspuns mai „bun”, la problema raului, for instance?


  8. Marius – daca s-a tradus Dawkins in romaneste, cred ca ar fi excellent si necesar sa se traduca si carticica lui Robertson. Crede-ma ca este f f buna (eu cred ca e mai buna decat cea a lui McGrath si e mult mai mica). Crezi ca se poate?


  9. Draga Logik, nu mă pricep, nu sînt apologet, niciodată nu mi-am căutat argumente logice şi raţionale pentru credinţă, eu pur si simplu cred „din dragoste”, ca Petru… „nu pricep nici un cuvînt, Doamne, dar unde să mă duc, Tu ai cuvintele vieţii veşnice”. Nu înţeleg nimic cîteodată, de asta cred cam ca „prostu”.

    Cred că zielele din Geneza sînt zile, cred că Domnul a umblat pe ape şi nu încerc să demitologizez chestia aia căutînd pietrele pe care numai El le ştia şi tot aşa….
    Între vaca sfîntă – ştiinţa, care are întotdeauna dreptate şi Biblie, dau dreptate Bibliei,

    sînt un bătut în cap, cap pătrat, ce mai… 🙂

    Evedule, care carte credeţi că e mai bună? Am înţeles că şi Lennox a scris una. Propuneţi-ne cartea cea mai bună, cred că Editura UEO o va traduce pe cea mai bună.


  10. Marius – asta e f buna si mica: David Robertson: The Dawkins Letters (www.stpeters-dundee.ork.uk). Raspunde pe rand frumos la toate capitolele lui Dawkins. Nu stiu de Lennox, dar tocmai ascult la dezbatere…si intr-adevar e mult mult mai buna decat cea cu McGrath. Pacat ca nu au avut mai mult timp. Blessings, Cristi


  11. Draga Cristi, nu răspunde link-ul tău…

    aha este

    http://www.stpeters-dundee.org.uk/


  12. şi interviul

    [audio src="http://www.stpeters-dundee.org.uk/mp3/Dawkins%20Letters.mp3" /]


  13. Intr-adevar John Lennox are argumente foarte bune care expun slabiciunile lui Dawkins. Cind il asculti pe Dawkins iti dai seama de puterea pe care o are un accent britanic. Cred ca lumea este mai vrajita de accentul si sarmul lui decit de puterea argumentelor lui.
    Interesant cum un om care se chinuie sa scrie o carte in care sa demonstreze ca nu exista bine si rau ci noi suntem sclavi ai ADN-ului are tuipeul sa scrie o carte in care ne spune cit de „rea” este religia si cit de „bun” este ateismul.


  14. Cred ca ai suprins un lucru foarte important, Dani, că „este la moda”, este cool.
    Ateismul pronunţat cu accent de BBC are mai multă poleială ca cel al lui Iliescu.


  15. Cand iti spune Daniel Buda intr-o propozitie vaga ce incearca sa zica Dawkins intr-o carte intreaga m-ash si mira ca un alt crestin sa nu ii dea dreptate. La fel cum daca eu as rezuma Biblia in „O carte despre un dumnezeu crud, violent, invidios, gelos, orgolios… (si care spune despre EL ca este „acelasi in veci”), dar care are tupeul ca sa ne spuna ca de fapt dumnezeul asta vrea sa ne salveze si sa ne invete calea iubirii, dreptatii si adevarului absolut etc etc” m-ash mira ca un sceptic sa nu imi dea dreptate.
    Ah arta interpretarii preferentiale bat-o vina… multe pozne ne face.


  16. Propozitia „vaga” a fost facuta in contextul dezbaterii pe care noi o ascultasem in intregime. Si nu ma mir ca un necrestin sa agreeze cu Dawkins bazat pe aceeasi idee vaga pe care o are despre taria argumentelor lui. Intr-adevar m-ash mira ca un sceptic sa nu-ti dea dreaptate.


  17. Sigur, sigur.. de la caldurica blogului nostru intelectual putem sa pulverizam usor multe lucruri.. de fapt.. de ce nu toate ?.. daca tot ne simtim asa de siguri pe ratiunea noastra. Unde mai pui ca o credintza cat un bob de mustar cam bate orice ratiune… fie ea si a lu’ dom Dawkins.


  18. Flexan, ai citit cartea lui DAwkins? Este extrem de răutăcioasă, ca să nu spun mai mult.

    Nu intenţionează nimeni să pulverizeze ceea ce este solid, consistent din punct de vedere logic etc.

    Crede-mă că l-am citit şi pe Marx. Fascinant!
    Chiar şi pe Lenin, mai puţin talentat, dar ferm. He is maybe wrong, but never in doubt! 🙂

    Citesc Dawkins şi nu pot să nu observ cît de multă pasiune este în defavoarea argumentaţiei.

    uite o chestie simpatică cu Dawkins


  19. Cunosc buna parte din teoriile lui Dawkins si il studiez cu interes in continuare desi eu am mari rezerve fatza de anumite ipoteze ale sale (nu vreau sa cred mai mult decat inteleg si cand nu inteleg ceva incerc sa ma documentez bine inainte sa cred). Filmuletzul pe care mi l-ai dat aici ca link face parte dintr-o mica inselatorie cunoscuta pe youtube si fata de care Dawkins a luat o pozitie oficiala pe un site unde are si un raspuns extrem de documentat dar in acelasi timp extrem de complex (preluat din una din cartile lui) la aceasta intrebare care este fundamentala si care face diferentza intre Darwinism si Inteligent Design. Mai exact cineva a copiat o bucata dintr-un interviu in care Dawkins se gandea intens si aparent incurcat la ceva si a cerut oprirea camerei, si creat un nou film cu o alta intrebare („grea”) la care a atasat secventza precedenta lasand sa se inteleaga ca la intrebarea asta nu are raspuns. Ca dovada ai sa observi ca pe youtube sunt doua filmuletze de acest gen, cu diferentza ca intrebarea „ucigatoare” este pusa de doua personaje diferite in timp ce secventza cu raspunsul aiurit al lui Dawkins este aceeasi in ambele. http://www.youtube.com/watch?v=-uz1CiDDIq4.
    Desi au fost buni filozofi, ideology si oratori cred ca nici Marx si nici Lenin nu au stat asa de bine la capitolul documentarii stiintifice a subiectului evolutionism/genetica/biologie ca si Dawkins (nu prea aveau cum in perioada in care au trait ei 😐 ). Eu nu il consider rautacios in general, dar cred ca porneste de la baze extrem de diferite fatza de ce se asteapta o persoana religioasa in sensul clasic, ceea ce poate crea o gramada de neintelegeri.


  20. Draga Flexan,

    înţeleg punctul tau de vedere şi îţi respect dreptul de a crede altfel, chiar dacă sîntem pe poziţii diferite. Esenţial este că sîntem în dialog.
    dacă acesta este adevărul cu filmuleţul despre Dawkins, să le fie ruşine celor care au făcut chestia cu pricina. Nu sînt de acord.

    La care anume ipoteze te referi cînd spui că ai rezerve?


  21. „Delusion” se traduce prin „inselaciune”, nu prin „dezamagire”. Nu cred ca Dawkins este „dezamagit” de „inexistenta” lui Dumnezeu, ci considera ca ideea de Dumnezeu este o inselaciune.


  22. Stiu, vai si amar, dar am pus titlul asta la postul meu din doua motive,

    1. sa fie cu „lipici” 🙂 şi pentru a trece cu subiectul discutiilo rnostre dincolo de cartea cu pricina
    2. fac o aluzie la o alta carte tradusa in romaneste care contine in titlu ideea asta „dezamagit de Dumnezeu”


  23. Am lipsit o vreme. Am sa incerc sa iti raspund cat pot de scurt Patratosule.
    Dawkins se indoieste ca Dumnezeul BIBLIC exista. Pana aici simt la fel.. nu are rost sa intram in detalii pentru ca ar dura o vesnicie :).
    Dawkins spre deosebire de mine are si o parere mai ferma: „Nu exista NICIUN dumnezeu… tot ce se vede si ce ni se pare noua ca exista datorita unei creatii este de fapt rezultatul unor fortze sau legi astronomico-fizico-chimice.”
    Eu cred ca datorita limitarii cunoasterii umane nu putem spune aproape nimic cu certitudine 100% si nici macar prin apropierea lui 90% despre TOATE lucrurile din jurul nostru/univers atata timp cat e 100% sigur ca nu le-am „vazut”/atins si nici inteles/clasificat pe TOATE. Oamenii sunt ff tentati sa traga concluzii generaliste pripite. Au „vazut” 109 elemente chimice, cateva zeci de legi fizice si 2-3 sute/mii de galaxii in jurul nostru si deja cred ca au vazut tot. E ca si cum o furnica din desert ar crede ca pe lume exista doar furnici, soare si nisip pentru ca daca in univers ar mai exista si altceva atunci precis s-ar afla undeva in apropiere ca sa fie observabil de catre furnici.


  24. multumesc de raspns, flexan, inteleg punctul tau de vedre, chiar daca nu sint de acord…

    aici sint de acord… ca stiinta nu acopera toata cunoasterea….
    daca Dumnezeu se strecoară în acel 0,001 la sută pe care stiinta nu il acoperă?


  25. 🙂 Chestiunea cu „lipiciul” in titlu am mai auzit-o in alt context. Cei de la Aqua Forte au publicat acum 2-3 ani „Demisia lui Darwin” (Darwin’s Demise). Cand mi-am exprimat uimirea ca a fost ales un astfel de titlu, cand „demise” inseamna „sfarsit”, mi s-a spus ca titlul a fost ales in mod deliberat asa, ca sa fie cu „lipici”.

    De ce ar vrea o editura sa aleaga un titlu care da impresia ca traducatorul e amator beats me.
    In orice caz, poti fi sigur ca, in ce ma priveste, atat titlul de la Aqua Forte, cat si titlul postului tau nu si-au atins menirea. N-o fi fost prelandezul amestecat in proportii optime… 🙂


  26. 🙂 Mulţumesc, Vaişiamar!



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: