h1

Omul din cuşca de fier

Decembrie 2, 2007

Călătoria creştinului de John Bunyan este o carte clasică.

Nu mai are nevoie de multe prezentări.

Cineva m-a trimis zilele trecute la un pasaj pe care îl uitasem: întîlnirea cu omul din cuşca de fier.Ştiţi ce m-a suprins audiind pasajul?

Că omul nostru este profesor, profesor recunoscut, celebru …. şi este închis în cuşca propriilor sale îndoieli.

012maninironcage.jpg

Sînt acum ceea ce n-am fost odată…

Dar ce ai fost odată…

Un profesor recunoscut…. acum sînt un om cufundat în disperare…

Ascultaţi felul în care profesorul a ajuns omul închis în disperare.

Iată aici fişierul audio cu lectura pasajului.

6 comentarii

  1. niciodata nu am uitat pasajul asta…e tulburator


  2. da, simplulgînd, înţelegi că pe mine mă tulbură şi mai tare, ală era PROFESOR!!!!


  3. fiecare se cunoaste, nu cred ca e o problema cu profesia asta de profesor. Oricum e dureros sa aud oameni care spun ca ei nu mai au scapare, mai ales de la tineri, unul este foarte apropiat de mine, nu stiu ce sa-i fac…


  4. senzatia de „cerc stramt” si perceptia inutilitatii si implacabilului si ineluctabilului sfarsit, sunt un sambure al unei crize existentiale, care bine centrata, draga SimpluGand, poate a-L „adulmeca” pe DUMNEZEU!deci ai ceva defacut!

    am trecut printr-o perioada cand citeam cu voluptate Cioran, chiar notitele jurnalului meu,d-le DanutM, erau impregnate de disperare iremediabila…dar mi-a facut bine, m-a tonifiat acea cura de fiere si pelin,mi-a deschis calea spre o alta dimensiune – cea a HARULUI!

    Disperarea NU e apanajul intelectualului! – si nu intru in argumentari.
    Disperarea e benefica – in masura in care nu ne blocam in ea, ci o transformam intr-o etapa intermediara a cunoasterii.
    ai citat, Patratosu, acel proverb evreiesc: primul pas spre invatatura/cunostere, porneste dintr-o frustare. Si ce ar fi frustarea, decat disperare in faza incipienta?


  5. Simplugînd, acest soi de draci, cum este Deznădejdea, cu sora ei de la oraş, Disperarea, ies numai cu post şi rugăciune. Omul nu se poate ajuta singur.

    Ciprian, sint de acord, disperarea nu are copyright pentru intelectuali, Disperarea este democratic impărţită numai că intelectualii o articulează mai bine şi ies mai rău din ea.
    Disperarea este benefică numai atunci cînd duce spre pocăinţă. Uitaţi-vă la Iacov 4: 10 şii 11.

    „Tînguiţi-vă şi plîngeţi, simţiţi-vă ticăloşia…. „. Asta-i singura formă de disperare constructivă.

    Deznădejdea, după părinţii pustiei, era păcatul capital, pentru că îţi tăia calea spre întoarcerea către Dumnezeu. Disperatul pierde nădejdea iertării şi pocăinţei.


  6. Aceeasi ideea, altfel exprimata ( nu discutam conotatiile si implicatiile cunoasterii).Disperarea constructiva este, intr-adevar, cea care te indreapta si te aduce aproape de EL, intristarea lucrata de DUHUL SFANT – pe care o amintea ap.Pavel.
    Pe Nietzsche si Cioran, disperarea i-a distrus, nu acelasi lucru l-am putea spune despre Kierkegaard…
    Si mie mi-a facut bine, cum am mai spus-o!



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: