E al 12-lea an.
Al 12-lea an în care la UEO se ţine o noapte de veghe în rugăciune.
De data asta este în mod special pentru „Fabrica de bărbaţi”.
În fiecare an a fost altfel. Am început prin 1995.
O noapte de veghe în rugăciune este un exerciţiu foarte dificil şi epuizant. Nu ştii cum porneşti, nu ştii unde duce, nu ştii cum se termină.
Cînd m-am gîndit la anii aceştia singurul lucru pe care mi l-am putut imagina mai aproape de o seară de rugăciune este un zbor cu parapanta. Îmi bate inima la fel de tare ca atunci. Am acelaşi fel de emoţii. Vreau să mai întîrzii, să nu zbor acum, trebuie să mă împingă cineva înainte.
În acelaşi timp vreau să sar, frica este împletită cu nerăbdarea.
După ce ai plecat, eşti atît de îmbătat de înălţimi încît uiţi că nu mai ai frîne, marcharriere sau volan. Uiţi şi ce trebuie să faci, instrucţiunile de la plecare.
Niciodată nu aterizezi la fel şi în acelaşi loc, dar frumuseţea fiecărui zbor ţine de istoria lungă a zborurilor din trecut. Ah, am uitat să vă mai spun ceva, la fiecare zbor cu parapanta eşti la 65-100 de metri de moarte. La fel şi la o noapte de veghe în rugăciune, poţi fi la distanţă de 4-5 ore de o luptă pe viaţă şi pe moarte.
De ce o fac? Pentru că trebuie? Nu în primul rînd de asta, ci pentru că îmi place extrem de mult aventura şi lupta corp la corp şi suflet la suflet. Din spirit de aventură? Nu numai, dar şi de asta…
Rugăciunea este ca un zbor cu parapanta „la tandem” . Veniţi la mine …jugul meu este bun şi sarcina mea este uşoară… Aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre… Motive de rugăciune… ?Începem la ora 23.
„Cine oare îmi va încredinţa un trup duhovnicesc atâta vreme cât eu nu pot stăpâni nici măcar un trup pământesc? Trupurile mici şi pieritoare pe care le avem acum ne-au fost dăruite aşa cum şcolarilor li se dau poneii. Trebuie să învăţăm să conducem, nu pentru că într-o bună zi am scăpa cu totul de cai, ci pentru că într-o bună zi s-ar putea să călărim pe deşeuate, neînfricaţi şi voioşi, pe acei bidivii incomparabil mai mari, pe caii aceia înaripaţi, strălucitori, de pasul cărora se cutremură lumea şi care ne aşteaptă poate chiar acum cu nerăbdare, bătând din copite şi sforăind pe nări, în grajdurile Împăratului. Nu că galopul ar fi lipsit de orice valoare dacă nu ar fi un galop împreună cu Împăratul, dar cum altfel – de vreme ce El şi-a rezervat propriul armăsar – L-am putea însoţi?”
C.S. Lewis
La patratosu 