h1

Concertul – „Nu te opri, continuă să cînţi….”

Decembrie 8, 2007

Cand luminile din incapere s-au stins si concertul era pe cale sa inceapa, mama s-a intors la locul ei si a descoperit ca fiul ei disparuse.

Dintr-o data, cortinele au fost date la o parte si lumina reflectoarelor a poposit pe impresionantul pian Steinway de pe scena.Ingrozita, mama vazu că baietelul ei se asezase la claviatura, apasand pe clape si alegand cu grija notele cantecelului„Twinkle,Twinkle Little Star”.

In acea clipa, marele maestru pianist si-a facut intrarea în scena, a mers repede la pian si i-a soptit baiatului la ureche:„Nu te opri.Continua sa canti”.

Apoi, aplecandu-se, Paderewski si-a întins mana stanga si a inceput sa completeze melodia, adaugand partea de acompaniament.

Dupa putin timp, si-a intins si mana dreapta, de cealalta parte a baiatului si a adaugat improvizaţii pe notele de sus.  Impreuna, batranul maestru si proaspatul ucenic au transformat o situatie ce s-ar fi putut dovedi a fi penibila, intr-o experienta memorabila.

Cei din public au fost atat de fascinati, incat nu si-au putut aminti bine restul programului muzical din acea seară, dar şi-au amintit foarte bine că la început s-a cîntat: „Twinkle, Twinkle Little Star”.Poate ca asa stau lucrurile si cu Dumnezeu.

Ceea ce poti realiza doar de unul singur este putin probabil ceva demn de a fi retinut.Ne dam silinta sa fim cat mai buni, dar rezultatele nu sunt întotdeauna o muzica frumoasa si armonioasa.

Cu toate acestea, cu ajutorul Maestrului, lucrarea vietii noastre poate fi cu adevarat frumoasa. Data viitoare cand îti propui sa faci lucruri mărete, asculta cu atentie. S-ar putea sa auzi vocea Maestrului, cum îti sopteste la ureche:      

„Nu te opri.Continuă să cânti”.Fie sa-i simti bratele în jurul tău si cum te ajuta sa-ti transformi micile încercari în adevarate capodopere.

Tine minte, Dumnezeu nu ii cheama pe cei pregatiti, ci mai degraba, ii pregateste pe cei „chemati”.

Viata se masoara mai exact prin vietile pe care le atingi, si nu prin lucrurile pe care le dobandesti.

Si tine minte:„Nu te opri.

Continua sa canti”

Primită de la A.S.

26 comentarii

  1. Patratosule, frumoasa ilustratie! 🙂

    Dar, mereu acelasi „dar” : dintr-o alta perspectiva, nu dam apa la moara celor cu „vaca schioapa”, care vor putea invoca Vocea LUI pentru a-si continua efortul: „nu te opri la a canta fals, nu te opri la a scrie poezii cu rime si teme facile,etc!”

    Sau, Patratosule, dintr-o alta pozitie de interpretare: te pomenesti ca noi suntem acei adulti din sala, care in loc sa se bucure de momentul celor doi, au murmurat ca nu si-au platit biletul pt „asa ceva”?
    …sper ca nu! 😀


  2. Sigur, Ciprian, se poate, dar eu cred ca avem desui speriati in bisericile noastre ca sa nu isi foloseasca darurile, cel putin la fel de multi ca aceia care slujesc cu neglijenta

    se poate si interpretarea aceea, sintem uneori fratele fiului risipitor


  3. S-a intamplat nu demult ca un pastor sa-mi spuna despre un fost student care predica la una din biserici de mai multi ani. Biserica e obosita sa-l auda, dar il incurajeaza sa mearga inainte. Amar gust va simti cand va descoperi ca predicile lui nu au fost apreciate si primite spre zidirea bisericii, ci spre exersarea propriului „dar”.

    E la lucru o mentalitate de genul: „lasa-l sa predice ca sa creasca”. Si uite asa s-au inversat rolurile.

    M-as bucura daca cineva m-ar atentiona (incuraja) sa ma opresc si sa nu ma fac de ras prin slujirea mea. Cred ca nu sunt astfel de incurajari si din alt motiv: nepasare. Nu-mi pasa de ceea ce primesc, atat timp cat ma concentrez doar asupra a ceea ce ofer.

    Un exemplu de o astfel de incurajare e Moise, care incurajaza poporul sa nu se suie impotriva amalecitilor dupa ce au refuzat chemarea Domnului. Putem sluji bine atunci cand auzim chemarea maestrului. Altfel… vom da bir cu fugitii.

    „Cu cat simti mai mult fara sa actionezi, cu atat mai putin vei actiona fara sa simti.” (S.C. Lewis)


  4. Mai este ceva, Ciprian, dacă nu ai vacă sănătoasă, nu o adu pe aia şchiaopă, textul de faţă este o încurajare pentru cei care au numai porumbei, să aducă o pereche de porumbei, dacă nu au miel.


  5. Multumesc pentru incurajare,care vine in clipa cand ma simteam (IAR)ca nimic,nimic bun ,nu locuieste in mine,
    ma apucase disperarea,cand intr o sapatamana Domnul,prin doi oameni mi a spus,ca nu sunt ceea ce El vrea sa fiu(lipsa dragostei,amaraciunile)
    Am primit incurajarea ca da,nimic nu sunt si nu pot,
    dar Slava Domnului ca El ma tine cu bratele Sale,sa ma schimb,sa pot deveni ceva BUN,pentru El,oameni si cer


  6. Draga Marius, este vorba despre discernamant/obiectivitate si subiectivitate.
    Ori, noi – umanoizii 🙂 suntem mai mult decat subiectivi

    Ca sa-l parafrazez pe Paul Ricoeur ( Istorie si adevar): este necesara acea subiectivitate personalitate care sa fie in conformitate cu cerintele obiectivitatii DIVINE.

    Daca te referi strict la cei care, din smerenie nu-si duc „ofranda”, nu-si pun in negot talantul, da -atunci e o incurajare.
    De fapt, ai dreptate…de obicei, astia-s la fel de inocenti ca acel pusti care a fost atras de pian, indiferent de circumstante!

    Nu degeaba spunea EL sa ne asemanam cu pruncii! 🙂


  7. erata: subiectivitate personala 🙂


  8. Eu o sa fac referire, acum, la maestri umani. La acei mentori spirituali, indrumatori spre diverse domenii aplicative spirituale si nu numai
    Sunt atat de putini in ultima vreme cei care ar putea sa fie langa un maestru . Dar problema e ca ni se imputineaza si maestri. Atrasi de solicitarile din afara ajung acolo, isi pun in negot talantul, multi beneficiaza de pe urma calauzirii lor, si nu se mai intorc.
    Apoi ni se imputineaza maestrii aici si se inmultesc sus, la Marele MAESTRU.
    Pe de alta parte, nemaiavand provocari serioase, adica ucenici in devenire, maestrii nostri pamantesti incep si ei sa rugineasca.
    Sa pun in discutie si situatia cand maestrul este indepartat de unii, non-maestri, care, rosi de invidie, se dispenseaza de „purtatorul de capacitati”.

    Marele MAESTRU ajunge oare sa nu mai aiba maestri prin care sa-si faca treaba (amestri sunt impreuna lucratori cu Marele MAESTRU)?

    Am putea noi face ceva?
    Eu cred ca da, atunci cand dorim ca micutii pianisti (ramanand la intamplarea „Nu te opri, continua sa canti…”)sa devina la randul lor maestri.
    Primul pas?
    Sa gasim maestri!


  9. Si acum la legatura Marele Maestru – ucenic.
    Ideea adusa de CiprianS este valida.

    Cum stie micutul ucenic daca are darul, inclinatia spre un anumit domeniu. In ilustratia data vedem ca micutul stie, cunoaste suficient pentru varsta si nivelul, iarmaestrul observa lucrul acesta.

    Cum stim noi ca suntem pe drumul cel bun? Sigur posedam darul, inclinatia, talantul? Stim ca trebuie pus in negot. Probabil ne dam seama ca detinem un talant (dar, talent, inclinatie) daca se realizeaza „profitul”, asa cum ne este aratat in „Pilda Talantilor”.

    Ma gandesc ca daca ma axez, intr-un oarecare domeniu, drum, aspect, obiectiv spiritual si am convingerea, conform intamplarii din tema postata/scrisa, ca Dumnezeu (Marele Maestru) este cu mine, dar nu este asa, atunci voi avea o mare durere sufleteasca.

    Ideea e cea expusa odata de fratele Iosif Ton intr-o predica. Noi suntem fericiti daca facem lucrurile conform inzestrarii noastre interioare. Spunea dumnealui ca pomul se simte bine cu radacinile infipte in pamant si ca face roade numai asa. Locomotiva se simte bine pe sine si numai asa „zburda” dintr-o localitate in alta. Daca o scoti de pe sine nu va mai putea face nimic.

    Cum preintampin acest aspect? Sau cum ajut pe vreun semen al meu sa fie ucenic acolo unde intr-adevar poate fi ucenic? Care sunt reperele dupa care imi dau seama ca pierd timpul sau nu?
    De exemplu Diotref vroia sa fie considerat maestru, dar el nu facuse ucenicia. Sau sa ne uitam la David, tanarul pastor, care vrea sa faca lucrul pentru care este pregatit, dar cu alte mijloace impuse (de traditie – ca asa era la lupta, cu sabie, scut, protectie etc.) de majoritate. Ei bine, stim ca pentru a fi folositor el a renuntat repede la mijloacele folosite de majoritatea si si-a „practicat darul” cu mijloace neconventinale, dar acceptate de Marele Maestru.

    Sunt situatii diferite si greu de prevazut.
    Ce-ar fi de facut?


  10. Si acum despre Marele Maestru.

    Cred ca cine vrea sa fie ucenicul Sau, va primi de la El indrumarile necesare spre talantul care-i aduce placerea da a-l practica.

    Va invata in acelasi timp ca fara sudoare nu exista cresterea talantului, dezvoltarea altor talanti.

    Devenit maestru, fostul ucenic va invata ca e mult mai greu sa te mentii la un nivel de performanta ridicat si ca din urma vin altii si altii. Si de fapt maestrul va invata de la Marele Maestru ca tot timpul va fi ucenicul Sau.

    Si tot timpul Marele Maestru ne va invata. Are atat de multe sa ne invete, incat a creat pentru aceasta „unitatea de timp” numita vesnicie.


  11. Diferenta dintre noi si evreii din vechime este ca ei trebuiau sa dea CEVA Domnului, o vacă, un miel, un porumbel,

    noi trebuie sa ne dam pe noi insine.
    Nu exista nimic mai putin decit asta..
    Nu poti da ceva Domnului, nu are nevoie de nimic mai putin decit de noi insine ca jertfe vii.

    daca te dai pe tine insuti, Elisa, esti jertfa desavirsita, nu exista „vaca schiapa” in asta, Ciprian,


  12. da, asta este cel mai subiectiv gest posibi,
    eu sint subiectul jertfei, eu sint oferta si ofertantul.

    Dumnezeu nu are nevoie de talantii sai inapoi, are nevoie de mai mult decit talantii dati, are nevoie de ei pusi in negot si la zarafi.

    Care este maximul pe care il poti da?

    Nu-mi vine in cap nimic altceva decit Sinele.

    Să mă pierd pe mine, pentru ca mă cîştitga în El.


  13. Multi au teoretizat indumnezeirea. Putini au pus-o in practica. Si mult mai putini sunt interesati de asta.
    Aici si acum e ferma pt „vaci schioape” !
    Fara cinism sau malitiozitate: fiecare din noi, including me, cand am dat ultima oara cei doi banuti cu draga inima, cu inima deschisa – vorba lui Nicu din Canada?

    Imi vine mereu in minte ap.Pavel si ma fac mic!!! :”>


  14. 😦


  15. Andrei, cred ca termenul de „Mare Maestru”, indiferent cum si in ce context l-ai folosi, are conotatii masone. Chiar si cel de „Maestru” cu majuscula, tot acolo duce gandul. O carte frumoasa, „Jocul cu margelele de sticla”, are personaj principal pe Marele Maestru al Jocului. E scrisa de un mason, H. Hesse.


  16. @Rasvan

    Multumesc de specificatie. Nu stiam.
    Dar bine ca se intelege clar din context ca vorbesc despre DUMNEZEU.
    🙂


  17. Draga Ciprian, pocăinţa nu este niciodată rea, dar Domnul aşteaptă şi mai mult decît cei doi bănuţi; TOTUL.

    Razvan, e masonic Jocul cu mărgele de sticlă, dar este una dintre cărţile care m-au marcat profund. Este o carte care pune foarte multe probleme legate de ucenicie.

    În seara asta am discutat cu tginerii de la Alesd: ucenicia, o opţiune? Da, există o opţiune pentru ucenicie, extincţia.


  18. asta scoate in evidenta si DOMNUL ISUS: pt ea cei doi banuti reprezentau TOTUL!


  19. Patratosu,
    in ce fel extinctia?
    E un termen radical. Nu inteleg pentru ca-mi lipseste contextul.
    Multumesc de raspuns (stiu ca va veni…).


  20. Da, Marius, frumos a mai scris Hesse. Dar finalul Jocului te rog sa nu te inspire prea tare, mai ales dupa ce am pus filmuletul cu parapanta de cateva ori: omul ala care face chestia aia esti tu? Bine, Maestrul nu sarea cu parapanta, dar e ceva intre a innota si a pluti, nu?


  21. da, eu sint cel care sare cu parapanta…. si finalul este frumos, daca nu implinesti ceea ce ai predicat o viaa intreaga la ce folos sa mai incurci…

    draga Andrei, daca nu facem ucenici ca ucenici ai lui Cristos ne asteapta extinctia ca urmasi ai lui Dumnezeu

    vom pieri si ne vor ramine bisericile goale fara ucenicie

    salvarea crestinismului nu sta in bisreici relevante. ci in biserici are fac uenici

    nu in seeker sensitive, ci in ucenicie
    daca vom recupera ucenicia, vom recupera mecanismul prin care sa intins crestinismul in 100 de ani in toata lumea cunoscuta …


  22. Am inteles!
    Ucenicia poata fi privita ca procesul nasterii si cresterii. Fara acestea nu exista perpetuare. Fara nastere si dezvoltare armonioasa nu exista viata.

    Bine ca acest proces nu e lasat in totalitate pe mana crestinilor:

    2 Corinteni 8:16 Mulţămiri fie aduse lui Dumnezeu, care a pus în inima lui Tit aceeaşi râvnă pentru voi.

    Bine ca El ne constientizeaza de acest lucru (…prin extrapolare):

    1 Corinteni 9:16 Dacă vestesc Evanghelia, nu este pentru mine o pricină de laudă, căci trebuie s-o vestesc; şi vai de mine, dacă nu vestesc Evanghelia!


  23. Ideea e interesanta si sub urmatorul aspect. Dumnezeu vrea sa ma inscrie ca ucenic in slujba Sa. Apoi, eu la randul meu sunt chemat sa fac ucenici in Numele Sau si pentru Numele Sau.

    Daca eu n-o fac Dumnezeu va ridica pe altii.
    Dar e posibil ca eu sa fii pierdut aceasta sansa definitiv.

    S-ar putea ca prin ingroparea propriului talant sa ma fi ingropat si pe mine insumi.

    Mai bine negotul si zarafii.


  24. da, Ciprian, doi bănuţi însemnau totul în afara ei, dar Domnul vrea şi lăuntrul nostru, prin opoziţie cu fariseii care dădeau zeciuiala din izmă şi din mărar, ea este superlativul…

    Da, Andrei, Dumnezeu cînd vede cît sîntem de bolovănoşi la făcut ucenici, începe să se ajute singur şi face pietrele să vorbească şi să facă ucenici, dacă vom continua să tăcem ca profeţi, pun pariu că vom auzi şi măgăriţe vorbind articulat.

    Da, este posibil să fi pierdut şansa definitiv, nujmai că nu vom afla asta decît la venirea împăratului, cînd ni se vor cere talanţii înapoi.


  25. n-as vrea sa se transforme in perpetuum mobile: dar cei banuti, cred eu ca transmitea DOMNUL, insemna abandonarea totala a acelei femei, prin credinta ca DUMNEZEU este CEL care hraneste si pasarile, darmite…

    Care dintre noi, care fluturam mesajul ca suntem „ai LUI”, avem taria sa facem un gest similar?

    Deocamdata, cu toata cunostinta mea/a noastra, batrana aceasta e „peste” noi, vorba lui Tutea 🙂


  26. De acord, este „peste noi”… s-ar putea ca cei doi bănuţi ai tăi să fie cu totul altceva decît îţi poţi imagina acum…

    ce-ţi este cel mai greu să dai, Ciprian? de ce îţi este cel mai lipit sufletul acum?
    Nu trebuie să îmi răspunzi…

    la fel ca la tînărul bogat, Dumnezeu ne citeşte imediat sufletul şi vede care sînt lucrurile de care ne-am lipit cel mai tare… pe acelea ni le cere.

    Nu ni le ia, ni le cere..



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: